ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 23/2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 20 iulie 2016 pe rolul Tribunalului Constanța, sub număr de dosar x/2016, reclamantul A. IPURL - administrator judiciar al debitoarei SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâții B. SRL prin administrator special C., D. SRL și Municipiul Brașov, a solicitat instanței să dispună anularea actului fraudulos reprezentat de Contractul de cesiune perfectat la data de 15.07.2007 între B. SRL și D. SRL, având ca obiect cesiunea tuturor drepturilor și obligațiilor debitoarei izvorâte din contractul de asociere în participațiune nr. x/19.01.2007 perfectat cu Municipiul Brașov, precum și a actului subsecvent Actul adițional la contractul de asociere în participațiune, încheiat în 16.10.2007 între debitoarea falită, D. SRL și Municipiul Brașov. S-a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare și completatoare din 13 decembrie 2016, reclamantul A. IPURL - administrator judiciar al debitoarei SC B. SRL a arătat că înțelege să indice cazurile incidente ale art. 117 din lege ca fiind art. 117 alin. (2) lit. a), b), c), g) și art. 117 alin. (4) lit. a); totodată, în temeiul art. 204 C. proc. civ., a completat cererea cu un capăt de cerere accesoriu având ca obiect anularea succesivă a actului adițional la contractul de asociere în participațiune nr. 3/2007 și revenirea în patrimoniul debitoarei B. SRL a drepturilor și obligațiilor cesionate/a investiției și obligarea D. SRL la predarea imobilului și a tuturor accesoriilor acestuia către debitoare.

De asemenea, reclamantul a arătat că înțelege să completeze acțiunea cu următoarele pretenții subsidiare: constatarea nulității absolute a contractului de cesiune din 15.07.2007 și succesiv, a actului adițional la contractul de asociere în participațiune nr. 3/2007, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, cauza de nulitate fiind reprezentată de nevalabilitatea cauzei cesiunii, solicitând și obligarea D. SRL la acoperirea pierderii suferite și a beneficiului nerealizat; rezoluțiunea contractului de cesiune din 15.07.2007 și succesiv, a actului adițional la contractul de asociere în participațiune nr. 3/2007, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, motivat de omisiunea culpabilă a D. SRL de a plăti prețul cesiunii, cu obligarea D. SRL la acoperirea pierderii suferite și a beneficiului nerealizat; constatarea caducității contractului de cesiune din 15.07.2007 și succesiv, a actului adițional la contractul de asociere în participațiune nr. 3/2007, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, motivul fiind reprezentat de împrejurarea că, din motive necunoscute, ulterior cesiunii, toate părțile implicate în asocierea în participațiune s-au comportat ca și cum cesiunea nu ar fi existat niciodată sau ar fi încetat; constatarea încetării, din orice motive, a efectelor contractului de cesiune și actului adițional la contractul de asociere.

La termenul de judecată din 7 martie 2017, în cadrul dosarului nr. x/2016, reclamantul A. IPURL administrator judiciar al SC B. SRL a precizat, la solicitarea judecătorului sindic, temeiul de drept al cererii completatoare, în sensul că, în cadrul nulității sunt aplicabile art. 948 și următoarele, iar în ceea ce privește rezoluțiunea sunt aplicabile art. 1020, art. 1021 C. civ.

Pârâtul Municipiul Brașov a formulat întâmpinare împotriva cererii completatoare, invocând necompetența judecătorului sindic în soluționarea petitelor subsidiare privind nulitatea absolută, rezoluțiunea, caducitatea și constatarea încetării contractului de cesiune și a actului adițional la asociere, capete de cerere principale a căror competență de soluționare aparține instanțelor de drept comun.

Prin Sentința civilă nr. 525/21.03.2017 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/2016, respectiv de judecătorul sindic învestit cu soluționarea procedurii insolvenței debitoarei SC B. SRL, s-a admis excepția inadmisibilității formulării acțiunii în anulare acte frauduloase, astfel cum a fost completată.

S-a respins ca inadmisibilă acțiunea în anulare acte frauduloase, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul A. IPURL, în contradictoriu cu pârâții B. SRL prin curator E., D. SRL și Municipiul Brașov prin Primar.

S-a admis excepția necompetenței funcționale a capetelor de cerere formulate potrivit dreptului comun prin cererea completatoare din 13 decembrie 2016.

S-a dispus disjungerea cererii completatoare din 13 decembrie 2016, în ceea ce privește capetele de cerere formulate potrivit dreptului comun și trimiterea acesteia în vederea repartizării aleatorii la completele specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniști din cadrul secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța.

În motivarea hotărârii, în ceea ce privește capetele de cerere formulate pe calea dreptului comun, instanța a reținut că acestea nu sunt în competența funcțională a judecătorului sindic, nefiind cereri de natură judiciară aferente procedurii insolvenței în sensul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014; aceste cereri trebuie să fie expres prevăzute de lege, astfel cum prevede chiar art. 45 alin. (1) lit. r); alin. (2) al aceluiași articol trebuie coroborat cu primul, întrucât nu extinde competența, ci o explicitează.

Cererea completatoare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 22 martie 2017, sub număr de dosar x/2017

La termenul de judecată din 28 noiembrie 2017, reclamanta A. IPURL administrator judiciar al SC B. SRL a invocat excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civilă, fundamentată, în esență, pe dispozițiile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Prin încheierea din 8 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017, s-a respins ca nefondată excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, ca instanță de drept comun

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Municipiul Brașov a invocat și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța, în temeiul dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 235 din 6 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Constanța invocată de pârâtul Municipiul Brașov prin Primar și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei având ca reclamant pe A. IPURL în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC B. SRL și pârâți SC D. SRL și Municipiul Brașov prin Primar, în favoarea Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Constanța a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, în speță, sediul pârâtului aflându-se în Brașov.

S-a menționat, totodată, că, prin cererea depusă la 4 octombrie 2017, reclamanta, în temeiul dispozițiilor art. 406 C. proc. civ., a renunțat la judecata cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta B. prin curator special, iar această din urmă societate și-a exprimat acordul în mod tacit față de cererea de renunțare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința civilă nr. 495/C din 12 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

S-a reținut, în esență, că, în cauză, competența teritorială este alternativă, reclamantul având alegerea între mai multe instanțe competente, conform dispozițiilor art. 111 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Constanța competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecății, disjunsă din Dosarul nr. x/2016, reclamanta A. IPURL în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâții SC D. SRL și Municipiul Brașov prin Primar a solicitat să se constate nulitatea absolută/rezoluțiunea/caducitatea/încetarea din orice motive a contractului de cesiune perfectat la data de 15.07.2007 și a actului adițional la contractul de asociere în participațiune nr. 3/2007, cu consecința repunerii părților în situația anterioară prin revenirea în patrimoniul reclamantei a tuturor drepturilor și obligațiilor rezultate din contractul de asociere în participațiune nr. 3/2007 și a investiției realizate precum și obligarea SC D. SRL la predarea către SC B. SRL a investiției realizate imobilului și tuturor accesoriilor acestuia.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., conform căruia: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, conform art. 111 C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului.

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă, iar pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ.

În speță, opțiunea reclamantului A. IPURL - administrator judiciar al SC B. SRL, conform art. 116 C. proc. civ., a fost în sensul soluționării cauzei de instanța de la sediul acestuia, respectiv de Tribunalul Constanța.

Este de reținut că, în toate cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, iar odată învestită una dintre instanțele competente teritorial (în speță Tribunalul Constanța), opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii s-a fixat în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul A. IPURL - administrator judiciar al SC B. SRL, în favoarea Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2019.

GGC - GV