ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 429/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 27 martie 2009, reclamanta I.M., a solicitat instanței – în contradictoriu cu Statul român, prin C.N.A.D.N.R. și SC E.C.T.

SRL – să oblige pârâții la plata sumei de 1.000 euro daune materiale, reprezentând contravaloarea lucrărilor de pregătire și însămânțare a terenului ocupat abuziv pentru cultură și a sumei de 3.000 euro sumă ce reprezintă recolta viitoare, la plata sumei de 11.300 euro cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea lipsei de folosință atât în ceea ce privește terenul ocupat abuziv, cât și a restului de teren la care nu a avut acces pentru perioada 08 decembrie 2008 – 27 martie 2009, la plata sumei de 100 euro/zi cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului ocupat abuziv începând cu data introducerii acțiunii – 27 martie 2009 și până la data plății efective a despăgubirilor datorate pentru exproprierea terenului respectiv, precum și la la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta este proprietara terenului extravilan situat în comuna G., județul Ilfov, teren identificat cu nr. cadastral și având o suprafață totală de 1.700 m.p., care este împărțit în mai multe loturi cu suprafețe diferite. În cursul anului 2003, se arată, reprezentanții primăriei au solicitat reclamantei să prezinte documentele necesare în vederea exproprierii unora dintre loturi, fără ca loturile respective să fie cuprinse în anexele hotărârilor de guvern privitoare la expropriere și, ca urmare, reclamanta a continuat să cultive suprafețele de teren proprietatea sa, însă, la data de 08 decembrie 2008, pârâta SC E.C.T. SRL a ocupat abuziv loturile 1, 2 și 5, ocazie cu care au fost distruse lucrările de însămânțare efectuate anterior precum și posibilitatea de a culege recolta viitoare.

Totodată, prin ocuparea abuzivă a acestor parcele, constructorul a blocat singura cale de acces către parcela 4, situație în care reclamanta a fost lipsită de posibilitatea de a îngriji culturile însămânțate pe acel teren, fiind de altfel compromisă viitoarea cultură. Pârâta SC E.C.T. SRL a refuzat să părăsească terenurile ocupate abuziv arătând că i s-a permis accesul pe teren de către pârâta C.N.A.D.N.R. În drept, au fost invocate prevederile art. 11, 20 și 44 din Constituția României, art. 481 C. civ., art. 998-999 C. civ. și art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

La 11 mai 2009, reclamanta și-a precizat acțiunea, arătând că solicită instanței: - să constate că exproprierea cu privire la terenul intravilan în suprafață de 1.700 m.p., situat în comuna G., județul Ilfov, s-a realizat în mod abuziv, încă de la sfârșitul lunii noiembrie 2008; - să fie obligate pârâtele la plata contravalorii terenului intravilan în suprafață de 1.700 m.p., de la momentul preluării abuzive a acestuia; - să fie obligate pârâtele să preia întregul teren și să plătească contravaloarea nemișcătorului; - să fie obligate pârâtele la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului, respectiv folosul pe care l-ar fi putut realiza reclamanta din închirierea acestui teren, începând cu data preluării și până la momentul plății efective.

În motivarea acestei cereri, reclamanta a arătat că exproprierea s-a realizat în mod abuziv încă din luna noiembrie 2008, când a avut loc intrarea pe teren iar terenul este folosit de pârâte cu toate că reclamanta nu a primit vreo despăgubire conform legii. Cât privește lotul de 896 m.p., reclamanta a învederat că nu mai poate avea acces la acesta, în condițiile în care suprafața este mărginită pe una din laturi, de autostradă, iar pe cealaltă latură de un canal de irigații, situație în care terenul nu mai poate fi utilizat nici pentru agricultură și nici în vederea edificării vreunei locuințe. Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1041 din 28 mai 2012, a respins excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, ca neîntemeiată.

A admis în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată și în consecință a dispus exproprierea întregii suprafețe de teren intravilan de 1.700 m.p., situată în comuna G., județul Ilfov și a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să preia în proprietate restul suprafeței, de 1.169 m.p. A obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. la plata despăgubirilor în cuantum de 140.993 RON aferente suprafeței de teren de 1.169 m.p. A obligat pârâtele la plata unor daune morale în sumă de 1.200 RON. A respins capătul de cerere privind plata de daune materiale, în sumă de 1.000 euro, reprezentând contravaloarea lucrărilor de pregătire și însămânțare a terenului ocupat abuziv și a sumei de 3.000 euro reprezentând contravaloarea recoltei viitoare de pe teren.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că, după exproprierea din iunie 2009 a terenului de 531 m.p. (ce face parte din suprafața totală de 1.700 m.p., proprietatea reclamantei) au mai rămas loturile 3 și 4, în suprafață de 273 și respectiv 896 m.p., ocupate în prezent de lucrările autostrăzii București-Brașov, în condițiile în care reclamanta nu a primit vreo despăgubire în acest sens. Or, art. 24 din Legea nr. 33/1994 stabilește că în situația în care expropriatorul cere exproprierea doar a unei părți de teren sau de construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia în raport cu situația reală dacă este posibilă exproprierea în parte, în caz contrar dispunându-se exproprierea totală.

Față de constatarea că întregul teren de 1.700 m.p. este ocupat de lucrările legate de construirea autostrăzii București-Brașov, Tribunalul a considerat că se impune exproprierea și a restului de teren de 1.169 m.p. din totalul de 1.700 m.p., dispunându-se astfel măsura exproprierii totale, conform textului de lege mai sus menționat. Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, se arată, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, așa încât în raport de aceste considerente legale instanța a avut în vedere valoarea terenului așa cum a fost stabilită de expert pentru suma de 140.993 RON, alcătuită din valoarea de piață a nemișcătorului plus, valoarea lipsei de folosință.

Întrucât în cauză, conchide prima instanță, s-a făcut dovada comportamentului abuziv al pârâtelor care, încă din toamna anului 2008 au ocupat terenul proprietatea reclamantei iar despăgubirea pentru suprafața expropriată s-a plătit în iunie 2009, se impune acordarea de daune morale în cuantum de 1.200 RON, sens în care s-a și dispus obligarea pârâților. A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere referitor la plata de daune materiale în sumă de 1.000 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor de pregătire și însămânțare a terenului ocupat abuziv și a sumei de 3.000 euro privitor la recolta viitoare de pe teren, nefiind administrate probe în dovedirea celor solicitate. Apelurile declarate împotriva acestei hotărâri de pârâtul Statul român prin C.N.A.D.N.R.

și Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au fost admise de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă care, prin decizia nr. 222 A din 17 iunie 2013, a schimbat în parte sentința și a respins acțiunea, ca neîntemeiată. A menținut dispoziția tribunalului vizând respingerea excepției de inadmisibilitate. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că potrivit ultimei precizări formulate de reclamantă în fața instanței de fond, la data de 14 septembrie 2009, prima instanță a rămas investită cu patru capete de cerere, respectiv: constatarea exproprierii cu privire la întregul teren de 1.700 m.p.; obligarea pârâtelor la exproprierea totală a întregii suprafețe de 1.700 m.p., și preluarea diferenței de 1.169 m.p.; obligarea pârâtelor la plata contravalorii terenului intravilan în suprafață de 1.169 m.p.

la momentul preluării abuzive a acestuia precum și la plata lipsei de folosință a terenului. Or, pronunțându-se pe cele două capete de cerere ce nu se regăsesc în ultima precizare de acțiune, respectiv acordarea unor daune morale și daune materiale, instanța de fond a încălcat principiul disponibilității în procesul civil, prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., ce arată că judecătorul se pronunță în limitele investirii sale. De asemenea, critica formulată de apelantul-pârât Statul Român privind exproprierea în totalitate a suprafeței de 1.700 m.p., respectiv a suprafeței de 1.169 m.p. rămasă neexpropriată, a fost privită ca fondată. Astfel, se arată, așa cum rezultă din chiar susținerile reclamantei cât și din celelalte probe administrate în cauză, respectiv expertiza topo, singurele suprafețe de teren afectate de lucrarea de utilitate publică – Autostrada București-Brașov, sunt suprafețele care au fost expropriate în temeiul H.G.

nr. 381/2009 și pentru care a fost acordată despăgubirea în conformitate cu prevederile legale în vigoare, despăgubire cu care, de altfel, intimata-reclamanta a fost de acord. Totodată, așa cum se poate observa și din expertiza topo, terenul în suprafață de 1.700 m.p. nu este afectat în integralitate de Autostradă, iar faptul că pe o parte din el se află și materiale aferente șantierului nu poate să constituie un argument pentru exproprierea totală. Din niciuna din probele administrate de intimata-reclamantă nu reiese că aceste așa-zise lucrări de care este afectată suprafața de 1.169 m.p. sunt permanente dacă, prin ele însele, impun o expropriere totală echivalând cu o „preluare inutilă și permanentă” a unei suprafețe de teren suplimentare, mai mare decât cea deja expropriată efectiv.

Cât privește argumentul în conformitate cu care s-ar impune exproprierea totală întrucât intimata-reclamantă nu mai are acces la restul de proprietate, nici acesta nu a fost primit întrucât, astfel cum reiese din schițele depuse la dosarul cauzei, la restul de proprietate se poate face accesul pe drumurile secundare care fac parte integrantă din Proiect. Mai reține instanța de control judiciar că ocuparea temporară a acestor două parcele de teren cu lucrări de șantier nu poate conduce la concluzia că se impune exproprierea lor întrucât este evident că afectarea acestora este temporară, nefiind îndeplinită condiția cauzei de utilitate publică. În ceea ce privește petitul acțiunii precizate, referitor la obligarea pârâtelor la plata lipsei de folosință pentru terenurile în discuție, Curtea de Apel a apreciat că acest petit este nedovedit, în cauză neadministrându-se probe pentru cuantificarea despăgubirilor în raport de data ocupării abuzive.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamanta I.M. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, în vigoare la data inițierii demersului judiciar, critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - greșit s-a respins cererea de expropriere a întregii suprafețe aflate în proprietatea reclamantei, în condițiile în care s-a probat că cele două loturi rămase, de 273 și 896 m.p. sunt afectate de lucrări permanente, conexe Autostrăzii București-Ploiești, tronsonul situat pe raza comunei G. - lotul de teren, în suprafață de 896 m.p., nu are cale de acces, fiind amplasat în lateralul Autostrăzii București-Ploiești, la aproximativ 70 m, distanță de ieșirea de urgență, fiind efectiv izolat de orice cale de acces.

- lotul de 273 m.p. este afectat de lucrări conexe autostrăzii, care îl fac inutilizabil, nemairămânând nicio porțiune care să fie folosită măcar în scopuri agricole. - cele două loturi nu mai au, urmare construcției autostrăzii, niciun fel de utilitate economică, situație în care se impunea a fi expropriate, întrucât nu îi oferă reclamantei nicio posibilitate de valorificare a acestora. În raport de aceste critici, recurenta apreciază că hotărârea instanței de apel, este „netemeinică”, aspectele reținute în cuprinsul acesteia fiind contrazise de materialul probator administrat în cauză. - despăgubirea acordată de instanța de fond a fost stabilită în acord cu prevederile art. 26 alin. (1) al Legii nr. 33/1994, caracterul just al acesteia, excluzând plafonarea.

Ca atare, valoarea stabilită de expert, la suma de 140.993 RON (compusă din valoarea de piață – 123.716 RON – și valoarea lipsei de folosință – 17.277 RON –) nu încalcă dispozițiile legale în vigoare, în condițiile în care prețul calculat de expert nu este mai mare decât cel stabilit de Statul român, pentru restul terenului expropriat. În consecință, se arată, nu a fost nevoie de a desemna o comisie de experți, pentru că reclamanta nu a fost în situația de a contesta suma acordată. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Se constată că toate criticile formulate de recurentă vizează în esență, chestiunea punctuală a aprecierii instanței asupra refuzului pârâtului Statul român prin C.N.A.D.N.R., de a expropria și restul terenului aflat în proprietatea celei în cauză, chestiune ce implică modul de interpretare și aplicare al art. 24 alin. (4), din Legea nr. 33/1994, republicată.

Potrivit textului mai sus citat, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți din teren sau din construcție, iar proprietarul cere exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. „În caz contrar, va dispune exproprierea totală”. În speță, din probele administrate nu rezultă că exproprierea parțială, asupra suprafețelor de 486, 22 și respectiv 23 m.p. din totalul terenului aflat în proprietatea reclamantei (1.700 m.p.), nu ar fi posibilă, în condițiile în care actele cauzei relevă, fără echivoc, că acestea sunt singurele suprafețe ocupate efectiv de lucrarea de utilitate publică „Autostrada București-Brașov”.

Împrejurarea că pe cele două parcele rămase în proprietatea reclamantei (în suprafață de 896 și 273 m.p.) sunt desfășurate provizoriu, lucrări de șantier, aferente executării tronsonului de autostradă București – Ploiești, nu poate duce automat la concluzia necesității obligării pârâtului de a dispune exproprierea totală, în condițiile în care accesul la acestea se poate face de pe drumurile secundare, în curs de execuție, potrivit schițelor aflate la dosar, parte a proiectului aferent lucrării de utilitate publică.

Tot astfel, chiar dacă s-ar accepta concluzia că reclamanta ar fi suferit un prejudiciu cauzat de imposibilitatea temporară a utilizării normale a celor două loturi rămase neexpropriate – până la realizarea efectivă a drumurilor de exploatare pentru accesul la proprietăți – se constată că raportul de evaluare (în baza căruia s-a dispus achitarea sumelor de 2.434 RON, 2.328 RON și respectiv 51.431 RON, pentru cele trei loturi supuse exproprierii), cu care reclamanta s-a declarat de acord, a avut în vedere, conform cu prevederile art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, atât valoarea de circulație a nemișcătorului, cât și prejudiciul cauzat proprietarului, urmare exproprierii.

În legătură cu aceste aspecte, și expertiza tehnică judiciară (specialitatea topografie) efectuată în cauză dosar fond – relevă că, chiar în condițiile date (terenuri aflate în zona de șantier, decopertate, supuse nivelării și altor lucrări de amenajare în vederea aplicării proiectului de execuție a tronsonului de autostradă) reclamanta are ieșire la calea publică, printr-un drum de pământ care ulterior va fi înglobat în rețeaua de drumuri secundare ce va asigura, potrivit Proiectului, accesul la proprietățile din zonă. În consecință, în mod corect s-a reținut, prin decizia atacată, că ocuparea temporară a celor două parcele rămase neexpropriate, cu lucrări de șantier, nu poate impune concluzia necesității exproprierii lor, întrucât afectarea acestora nu este permanentă, nefiind îndeplinită condiția „cauzei de utilitate publică”.

Celelalte aserțiuni ale reclamantei, legate de modul de apreciere al instanței asupra posibilității exproprierii totale a terenului în suprafață de 1.700 m.p., nu vor mai fi analizate întrucât, nu se constituie în motive de nelegalitate ci vizează exclusiv maniera de interpretare a probelor, aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate care, nu poate face obiect al recursului. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Ilie Mihaila împotriva deciziei nr. 222/A din 17 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a-IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2014.