ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 429/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 429/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată la 27 martie 2009, reclamanta I.M., a solicitat instanței – în

contradictoriu cu Statul român, prin C.N.A.D.N.R. și SC E.C.T. SRL – să oblige

pârâții la plata sumei de 1.000 euro daune materiale, reprezentând

contravaloarea lucrărilor de pregătire și însămânțare a terenului ocupat abuziv

pentru cultură și a sumei de 3.000 euro sumă ce reprezintă recolta viitoare, la

plata sumei de 11.300 euro cu titlu de daune materiale reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință atât în ceea ce privește terenul ocupat

abuziv, cât și a restului de teren la care nu a avut acces pentru perioada 08

decembrie 2008 – 27 martie 2009, la plata sumei de 100 euro/zi cu titlu de

daune materiale reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului

ocupat abuziv începând cu data introducerii acțiunii – 27 martie 2009 și până

la data plății efective a despăgubirilor datorate pentru exproprierea terenului

respectiv, precum și la la plata sumei de 50.000 euro, reprezentând daune

morale.

În motivarea acțiunii,

s-a arătat că reclamanta este proprietara terenului extravilan situat în comuna

G., județul Ilfov, teren identificat cu nr. cadastral și având o suprafață totală

de 1.700 m.p., care este împărțit în mai multe loturi cu suprafețe diferite.

În cursul anului 2003,

se arată, reprezentanții primăriei au solicitat reclamantei să prezinte documentele

necesare în vederea exproprierii unora dintre loturi, fără ca loturile respective

să fie cuprinse în anexele hotărârilor de guvern privitoare la expropriere și, ca

urmare, reclamanta a continuat să cultive suprafețele de teren proprietatea sa,

însă, la data de 08 decembrie 2008, pârâta SC E.C.T. SRL a ocupat abuziv loturile

1, 2 și 5, ocazie cu care au fost distruse lucrările de însămânțare efectuate anterior

precum și posibilitatea de a culege recolta viitoare. Totodată, prin ocuparea abuzivă

a acestor parcele, constructorul a blocat singura cale de acces către parcela 4,

situație în care reclamanta a fost lipsită de posibilitatea de a îngriji culturile

însămânțate pe acel teren, fiind de altfel compromisă viitoarea cultură.

Pârâta SC E.C.T. SRL a

refuzat să părăsească terenurile ocupate abuziv arătând că i s-a permis accesul

pe teren de către pârâta C.N.A.D.N.R.

În drept, au fost invocate

prevederile art. 11, 20 și 44 din Constituția României, art. 481 C. civ., art. 998-999

C. civ. și art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale.

La 11 mai 2009, reclamanta

și-a precizat acțiunea, arătând că solicită instanței:

- să constate că exproprierea

cu privire la terenul intravilan în suprafață de 1.700 m.p., situat în comuna G.,

județul Ilfov, s-a realizat în mod abuziv, încă de la sfârșitul lunii noiembrie

2008;

- să fie obligate pârâtele

la plata contravalorii terenului intravilan în suprafață de 1.700 m.p., de la momentul

preluării abuzive a acestuia;

- să fie obligate pârâtele

să preia întregul teren și să plătească contravaloarea nemișcătorului;

- să fie obligate pârâtele

la plata contravalorii lipsei de folosință a terenului, respectiv folosul pe care

l-ar fi putut realiza reclamanta din închirierea acestui teren, începând cu data

preluării și până la momentul plății efective.

În motivarea acestei cereri,

reclamanta a arătat că exproprierea s-a realizat în mod abuziv încă din luna noiembrie

2008, când a avut loc intrarea pe teren iar terenul este folosit de pârâte cu toate

că reclamanta nu a primit vreo despăgubire conform legii.

Cât privește lotul de

896 m.p., reclamanta a învederat că nu mai poate avea acces la acesta, în condițiile

în care suprafața este mărginită pe una din laturi, de autostradă, iar pe cealaltă

latură de un canal de irigații, situație în care terenul nu mai poate fi utilizat

nici pentru agricultură și nici în vederea edificării vreunei locuințe.

Investit în primă instanță,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1041 din 28 mai 2012,

a respins excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, ca neîntemeiată.

A admis în parte acțiunea,

astfel cum a fost precizată și în consecință a dispus exproprierea întregii suprafețe

de teren intravilan de 1.700 m.p., situată în comuna G., județul Ilfov și a obligat

pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. să preia în proprietate restul suprafeței,

de 1.169 m.p.

A obligat pârâtul Statul

Român prin C.N.A.D.N.R. la plata despăgubirilor în cuantum de 140.993 RON aferente

suprafeței de teren de 1.169 m.p.

A obligat pârâtele la

plata unor daune morale în sumă de 1.200 RON.

A respins capătul de cerere

privind plata de daune materiale, în sumă de 1.000 euro, reprezentând contravaloarea

lucrărilor de pregătire și însămânțare a terenului ocupat abuziv și a sumei de 3.000

euro reprezentând contravaloarea recoltei viitoare de pe teren.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut în esență că, după exproprierea din iunie 2009 a terenului

de 531 m.p. (ce face parte din suprafața totală de 1.700 m.p., proprietatea reclamantei)

au mai rămas loturile 3 și 4, în suprafață de 273 și respectiv 896 m.p., ocupate

în prezent de lucrările autostrăzii București-Brașov, în condițiile în care reclamanta

nu a primit vreo despăgubire în acest sens.

Or, art. 24 din Legea

nr. 33/1994 stabilește că în situația în care expropriatorul cere exproprierea doar

a unei părți de teren sau de construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea

totală, instanța va aprecia în raport cu situația reală dacă este posibilă exproprierea

în parte, în caz contrar dispunându-se exproprierea totală.

Față de constatarea că

întregul teren de 1.700 m.p. este ocupat de lucrările legate de construirea autostrăzii

București-Brașov, Tribunalul a considerat că se impune exproprierea și a restului

de teren de 1.169 m.p. din totalul de 1.700 m.p., dispunându-se astfel măsura exproprierii

totale, conform textului de lege mai sus menționat.

Potrivit art. 26

alin. (1) din Legea nr. 33/1994, se arată, despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite,

așa încât în raport de aceste considerente legale instanța a avut în vedere valoarea

terenului așa cum a fost stabilită de expert pentru suma de 140.993 RON, alcătuită

din valoarea de piață a nemișcătorului plus, valoarea lipsei de folosință.

Întrucât în cauză, conchide

prima instanță, s-a făcut dovada comportamentului abuziv al pârâtelor care, încă

din toamna anului 2008 au ocupat terenul proprietatea reclamantei iar despăgubirea

pentru suprafața expropriată s-a plătit în iunie 2009, se impune acordarea de daune

morale în cuantum de 1.200 RON, sens în care s-a și dispus obligarea pârâților.

A fost respins, ca neîntemeiat,

capătul de cerere referitor la plata de daune materiale în sumă de 1.000 euro reprezentând

contravaloarea lucrărilor de pregătire și însămânțare a terenului ocupat abuziv

și a sumei de 3.000 euro privitor la recolta viitoare de pe teren, nefiind administrate

probe în dovedirea celor solicitate.

Apelurile declarate împotriva

acestei hotărâri de pârâtul Statul român prin C.N.A.D.N.R. și Ministerului Public

– Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au fost admise de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă care, prin decizia nr. 222 A din 17 iunie 2013, a schimbat

în parte sentința și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

A menținut dispoziția

tribunalului vizând respingerea excepției de inadmisibilitate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de control judiciar a reținut că potrivit ultimei precizări formulate de

reclamantă în fața instanței de fond, la data de 14 septembrie 2009, prima instanță

a rămas investită cu patru capete de cerere, respectiv: constatarea exproprierii

cu privire la întregul teren de 1.700 m.p.; obligarea pârâtelor la exproprierea

totală a întregii suprafețe de 1.700 m.p., și preluarea diferenței de 1.169 m.p.;

obligarea pârâtelor la plata contravalorii terenului intravilan în suprafață de

1.169 m.p. la momentul preluării abuzive a acestuia precum și la plata lipsei de

folosință a terenului.

Or, pronunțându-se pe

cele două capete de cerere ce nu se regăsesc în ultima precizare de acțiune, respectiv

acordarea unor daune morale și daune materiale, instanța de fond a încălcat principiul

disponibilității în procesul civil, prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., ce arată că judecătorul se pronunță în limitele investirii sale.

De asemenea, critica formulată

de apelantul-pârât Statul Român privind exproprierea în totalitate a suprafeței

de 1.700 m.p., respectiv a suprafeței de 1.169 m.p. rămasă neexpropriată, a fost

privită ca fondată.

Astfel, se arată, așa

cum rezultă din chiar susținerile reclamantei cât și din celelalte probe administrate

în cauză, respectiv expertiza topo, singurele suprafețe de teren afectate de lucrarea

de utilitate publică – Autostrada București-Brașov, sunt suprafețele care au fost

expropriate în temeiul H.G. nr. 381/2009 și pentru care a fost acordată despăgubirea

în conformitate cu prevederile legale în vigoare, despăgubire cu care, de altfel,

intimata-reclamanta a fost de acord.

Totodată, așa cum se poate

observa și din expertiza topo, terenul în suprafață de 1.700 m.p. nu este afectat

în integralitate de Autostradă, iar faptul că pe o parte din el se află și materiale

aferente șantierului nu poate să constituie un argument pentru exproprierea totală.

Din niciuna din probele

administrate de intimata-reclamantă nu reiese că aceste așa-zise lucrări de care

este afectată suprafața de 1.169 m.p. sunt permanente dacă, prin ele însele, impun

o expropriere totală echivalând cu o „preluare inutilă și permanentă” a unei suprafețe

de teren suplimentare, mai mare decât cea deja expropriată efectiv.

Cât privește argumentul

în conformitate cu care s-ar impune exproprierea totală întrucât intimata-reclamantă

nu mai are acces la restul de proprietate, nici acesta nu a fost primit întrucât,

astfel cum reiese din schițele depuse la dosarul cauzei, la restul de proprietate

se poate face accesul pe drumurile secundare care fac parte integrantă din Proiect.

Mai reține instanța de

control judiciar că ocuparea temporară a acestor două parcele de teren cu lucrări

de șantier nu poate conduce la concluzia că se impune exproprierea lor întrucât

este evident că afectarea acestora este temporară, nefiind îndeplinită condiția

cauzei de utilitate publică.

În ceea ce privește petitul

acțiunii precizate, referitor la obligarea pârâtelor la plata lipsei de folosință

pentru terenurile în discuție, Curtea de Apel a apreciat că acest petit este nedovedit,

în cauză neadministrându-se probe pentru cuantificarea despăgubirilor în raport

de data ocupării abuzive.

În cauză, a declarat recurs

în termen legal, reclamanta I.M. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304

pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865, cu modificările ulterioare, în vigoare la data

inițierii demersului judiciar, critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- greșit s-a respins cererea

de expropriere a întregii suprafețe aflate în proprietatea reclamantei, în condițiile

în care s-a probat că cele două loturi rămase, de 273 și 896 m.p. sunt afectate

de lucrări permanente, conexe Autostrăzii București-Ploiești, tronsonul situat pe

raza comunei G.

- lotul de teren, în suprafață

de 896 m.p., nu are cale de acces, fiind amplasat în lateralul Autostrăzii București-Ploiești,

la aproximativ 70 m, distanță de ieșirea de urgență, fiind efectiv izolat de orice

cale de acces.

- lotul de 273 m.p. este

afectat de lucrări conexe autostrăzii, care îl fac inutilizabil, nemairămânând nicio

porțiune care să fie folosită măcar în scopuri agricole.

- cele două loturi nu

mai au, urmare construcției autostrăzii, niciun fel de utilitate economică, situație

în care se impunea a fi expropriate, întrucât nu îi oferă reclamantei nicio posibilitate

de valorificare a acestora.

În raport de aceste critici,

recurenta apreciază că hotărârea instanței de apel, este „netemeinică”, aspectele

reținute în cuprinsul acesteia fiind contrazise de materialul probator administrat

în cauză.

- despăgubirea acordată

de instanța de fond a fost stabilită în acord cu prevederile art. 26 alin. (1) al

Legii nr. 33/1994, caracterul just al acesteia, excluzând plafonarea.

Ca atare, valoarea stabilită

de expert, la suma de 140.993 RON (compusă din valoarea de piață – 123.716 RON –

și valoarea lipsei de folosință – 17.277 RON –) nu încalcă dispozițiile legale în

vigoare, în condițiile în care prețul calculat de expert nu este mai mare decât

cel stabilit de Statul român, pentru restul terenului expropriat.

În consecință, se arată,

nu a fost nevoie de a desemna o comisie de experți, pentru că reclamanta nu a fost

în situația de a contesta suma acordată.

Recursul se privește ca

nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Se constată că toate criticile

formulate de recurentă vizează în esență, chestiunea punctuală a aprecierii instanței

asupra refuzului pârâtului Statul român prin C.N.A.D.N.R., de a expropria și restul

terenului aflat în proprietatea celei în cauză, chestiune ce implică modul de interpretare

și aplicare al art. 24 alin. (4), din Legea nr. 33/1994, republicată.

Potrivit textului mai

sus citat, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți

din teren sau din construcție, iar proprietarul cere exproprierea totală, instanța

va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă.

„În caz contrar, va dispune

exproprierea totală”.

În speță, din probele

administrate nu rezultă că exproprierea parțială, asupra suprafețelor de 486, 22

și respectiv 23 m.p. din totalul terenului aflat în proprietatea reclamantei (1.700

m.p.), nu ar fi posibilă, în condițiile în care actele cauzei relevă, fără echivoc,

că acestea sunt singurele suprafețe ocupate efectiv de lucrarea de utilitate publică

„Autostrada București-Brașov”.

Împrejurarea că pe cele

două parcele rămase în proprietatea reclamantei (în suprafață de 896 și 273

m.p.) sunt desfășurate provizoriu, lucrări de șantier, aferente executării tronsonului

de autostradă București – Ploiești, nu poate duce automat la concluzia necesității

obligării pârâtului de a dispune exproprierea totală, în condițiile în care accesul

la acestea se poate face de pe drumurile secundare, în curs de execuție, potrivit

schițelor aflate la dosar, parte a proiectului aferent lucrării de utilitate publică.

Tot astfel, chiar dacă

s-ar accepta concluzia că reclamanta ar fi suferit un prejudiciu cauzat de imposibilitatea

temporară a utilizării normale a celor două loturi rămase neexpropriate – până la

realizarea efectivă a drumurilor de exploatare pentru accesul la proprietăți – se

constată că raportul de evaluare (în baza căruia s-a dispus achitarea sumelor de

2.434 RON, 2.328 RON și respectiv 51.431 RON, pentru cele trei loturi supuse exproprierii),

cu care reclamanta s-a declarat de acord, a avut în vedere, conform cu prevederile

art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994, atât valoarea de circulație a nemișcătorului,

cât și prejudiciul cauzat proprietarului, urmare exproprierii.

În legătură cu aceste

aspecte, și expertiza tehnică judiciară (specialitatea topografie) efectuată în

cauză dosar fond – relevă că, chiar în condițiile date (terenuri aflate în zona

de șantier, decopertate, supuse nivelării și altor lucrări de amenajare în vederea

aplicării proiectului de execuție a tronsonului de autostradă) reclamanta are ieșire

la calea publică, printr-un drum de pământ care ulterior va fi înglobat în rețeaua

de drumuri secundare ce va asigura, potrivit Proiectului, accesul la proprietățile

din zonă.

În consecință, în mod

corect s-a reținut, prin decizia atacată, că ocuparea temporară a celor două parcele

rămase neexpropriate, cu lucrări de șantier, nu poate impune concluzia necesității

exproprierii lor, întrucât afectarea acestora nu este permanentă, nefiind îndeplinită

condiția „cauzei de utilitate publică”.

Celelalte aserțiuni ale

reclamantei, legate de modul de apreciere al instanței asupra posibilității exproprierii

totale a terenului în suprafață de 1.700 m.p., nu vor mai fi analizate întrucât,

nu se constituie în motive de nelegalitate ci vizează exclusiv maniera de interpretare

a probelor, aspecte ce țin de netemeinicia hotărârii atacate care, nu poate face

obiect al recursului.

Așa fiind, în considerarea

celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

Ilie Mihaila împotriva deciziei nr. 222/A din 17 iunie 2013 a Curții de Apel București,

secția a-IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie

2014.