ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2733/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 24 mai 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale, constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 1914 din 30 septembrie 2015 emis de către Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice întrucât este nelegal, repunerea în situația anterioară în sensul revenirii în funcția de inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă, gradul II, clasa 78 de salarizare al Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova și obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale de care a fost privat prin mutarea în funcția vacantă de șef serviciu - Serviciul Control Relații de Muncă, de la data de 30 septembrie 2015 și până la repunerea efectivă în funcția deținută, drepturi salariale actualizate în funcție de rata de inflație.

În subsidiar, a solicitat numirea în funcția de inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă, gradul II, clasa 78 de salarizare al Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, pentru care a dat concurs în anul 2014, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale de care a fost privat prin mutarea în funcția vacantă de șef serviciu - Serviciul Control Relații de Muncă, de la data de 30 septembrie 2015 și până la numirea sa în funcția de inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă, gradul II, clasa 78 de salarizare al Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova, actualizate în funcție de rata de inflație, cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 5 octombrie 2016, reclamantul și-a precizat acțiunea și a solicitat introducerea în cauză și a Ministrului Muncii și Justiției Sociale, în calitate de pârât, fiind reprezentantul instituției.

Prin Sentința civilă nr. 15 din 31 ianuarie 2107, Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea reclamantului, a anulat Ordinul nr. 1914 din 30 septembrie 2015 emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

A dispus reintegrarea reclamantului în funcția de inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă, gradul II, clasa 78 de salarizare, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova.

A obligat pârâții la plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale între salariul ce i s-ar fi cuvenit pentru funcția de inspector șef adjunct și drepturile salariale aferente funcției pe care o deține în prezent (Șef serviciu - Serviciul Control Relații de Muncă), începând cu data de 30 septembrie 2015 și până la reintegrarea efectivă în funcție, drepturi salariale ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației.

A obligat pârâții la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.600 RON, onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri, pârâții Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Ministrul Muncii și Justiției Sociale au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ministrului muncii și justiției sociale și, rejudecând pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

3.1. Hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii - art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Recurentul-pârât susține incidența disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Obiectul cererii reclamantului privește raportul de serviciu al acestuia, de unde rezultă că instanța competentă să soluționeze cauza este secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

3.2. Soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a ministrului muncii și justiției sociale este greșită, motiv de nelegalitate neîncadrat în drept

Susțin recurenții-pârâți că ministrul este conducătorul entității publice, reprezentantul legal al acesteia, iar emitentul actului administrativ atacat este autoritatea publică și nu reprezentantul acesteia.

3.3. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În concret, recurenții-pârâți invocă interpretarea eronată a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, actul administrativ este motivat în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (2) din Constituția României și art. 62 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.

Se arată că intimatului-reclamant i-a fost adusă la cunoștință punerea în executare a Deciziei nr. 9556/2014 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 2361/2013 privind încetarea raportului de serviciu al doamnei B. pentru funcția de inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă la ITM Prahova, acesteia i s-a acordat un preaviz de 30 zile calendaristice, i s-a pus la dispoziție lista funcțiilor publice de conducere vacante existente în județul Prahova, precum și două funcții publice de conducere vacante de șef serviciu din cadrul ITM Prahova.

Intimatul-reclamant și-a dat acordul pentru mutarea definitivă pe funcția de șef serviciu Centrul Relații de Muncă la ITM Prahova.

Doamna B. a solicitat încetarea raporturilor de serviciu, prin Ordinul nr. 1981/2015, raportul de serviciu al acesteia a încetat prin acordul părților, prin urmare, funcția publică de conducere de inspector șef adjunct în domeniul relațiilor de muncă, devenită vacantă poate fi ocupată, pe perioadă nedeterminată, numai prin concurs.

Postul poate fi ocupat prin concurs, organizat în condițiile legii chiar dacă există un litigiu privind funcția respectivă, deoarece legea nu distinge.

Mai mult, susțin recurenții-pârâți, potrivit disp. art. 99 alin. (1) lit. c) din Lega nr. 188/1999, persoana care are competența de numire în funcția publică va dispune eliberarea din funcția publică prin act administrativ, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcția publică ocupată de către funcționarul public a unui funcționar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea.

Declarațiile martorilor pe aspectul exercitării unor presiuni permanente asupra intimatului-reclamant sunt neconcludente, în cauză neexistând un consimțământ viciat al acestuia.

Privitor la cheltuielile de judecată, recurenții-pârâți susțin că acestea sunt disproporționate în raport de gradul de dificultate al pricinii și volumul de muncă al apărătorului ales al reclamantului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Critica este nefondată, întrucât pentru a fi incident motivul de recurs invocat, era obligatoriu ca necompetența de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. să fi fost invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, astfel cum arată prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În sens contrar, pct. 3 rămâne fără eficiență, atât instanța de fond cât și instanța de recurs rămân învestite cu soluționarea pricinii.

Înalta Curte apreciază că motivul de nelegalitate poate fi încadrat la cel prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Critica este însă nefondată, deoarece în cazul în care atribuția emiterii actului administrativ aparține ministrului, iar partea vătămată a chemat în judecată alături de autoritatea publică și pe semnatarul actului, nu este niciun impediment legal ca și acesta să fie chemat în calitate de pârât în proces.

Ministrul nu poate fi chemat în proces în mod singular, deoarece s-ar opune prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, însă o coparticipare procesuală este permisă, datorită modalității concrete în care a fost emis actul administrativ atacat.

Instanța de fond și-a întemeiat soluția pronunțată pe argumentele referitoare la nemotivarea actului administrativ și existența unui consimțământ viciat în momentul în care și-a exprimat acordul pentru a fi mutat într-o funcție inferioară.

Din cuprinsul Ordinului nr. 1914 din 30 septembrie 2015, Înalta Curte observă că motivarea în fapt a actului este limitată la o înșiruire de acte normative, acte administrative și adrese, iar motivarea în drept se referă la disp. art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 344/2014 și art. 91 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 188/1999, republicată, modificată și completată.

Motivele de fapt ale mutării definitive a intimatului-reclamant pe funcția publică de conducere vacantă de șef serviciu, Serviciul Centrul Relații de Muncă din cadrul ITM Prahova pot fi deslușite de parte și judecător numai prin lecturarea întâmpinării și a actelor indicate în preambulul ordinului ce sunt extrinseci actului atacat.

Motivarea în fapt a Ordinului nr. 1914 din 30 septembrie 2015 nu este într-adevăr clară și deslușită la prima vedere, fiind necesară o lectură suplimentară a înscrisurilor anexate.

Totuși este permis ca actul administrativ să conțină trimiteri la anumite constatări anterioare sau la înscrisurile pe care se întemeiază, astfel încât, instanța de recurs apreciază că anularea ordinului atacat în prezentul doar pentru nemotivare, mai ales că temeiul de drept este conținut în cuprinsul său, este un remediu excesiv.

Privitor la existența unui consimțământ viciat al intimatului-reclamant pentru mutarea definitivă pe un post de conducere inferior, interpretarea probelor de către prima instanță nu fac obiectul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și cu atât mai mult al celor întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât aprecierile primei instanțe și coroborarea probelor administrate nu pot fi cenzurate în calea de atac a recursului.

În conformitate cu disp. art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, intimatul-reclamant nu putea fi eliberat din funcția publică ocupată decât în momentul în care hotărârea judecătorească de reintegrare a doamnei B. era definitivă.

În data emiterii ordinului de mutare definitivă de pe post a intimatului-reclamant, hotărârea judecătorească nu era definitivă, astfel că, în mod corect a reținut prima instanță aspectul prin care ordinul de mutare a fost emis pentru a se acoperi greșeala ca urmare a scoaterii la concurs a postului de conducere pentru care a candidat intimatul-reclamant, nefiind însă vorba despre o greșeală care să aibă consecințe juridice directe, aprecierea judecătorului făcându-se în contextul în care la data scoaterii postului la concurs se cunoștea de existența litigiului declanșat de doamna B.

Față de acestea, se constată că un cuantum al cheltuielilor de judecată de 2.600 RON nu este exagerat în raport de complexitatea cauzei, iar recurenții-pârâți nu au demonstrat interpretarea/încălcarea prevederilor art. 451 C. proc. civ. de către prima instanță.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (6) C. proc. civ., se va constata că nu s-au dezvoltat criticile aferente acestui text, motivul fiind expus doar formal prin cererea de recurs.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completat, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenții-pârâți vor fi obligați la 3.570 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și de Ministrul Muncii și Justiției Sociale împotriva Sentinței nr. 15 din 31 ianuarie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții-pârâți la plata sumei de 3.570 RON către intimatul-reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP