ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 39/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 39/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra cererii de recurs de față,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 8.000 din 06.07.2016, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. x/2016 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta C. S.A., s-a constatat caracterul abuziv al sintagmei conținută de prevederea din contractul nr. x/06.03.2008 de la art. 3.3, respectiv de la art. 4.3 din contractul nr. x/11.03.2008 referitoare la modificarea ratei anuale a dobânzii " în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii urmând să aducă la cunoștința împrumutatului noua Rată a dobânzii" are caracter abuziv și deci este lovită de nulitate absolută. Au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect constatarea faptului că pârâta a majorat abuziv pe parcursul derulării contractelor nr. x/06.03.2008 respectiv nr. x/11.03.2008 dobânda inițială de 4,9%, și 3,9% și obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți cu dobândă legală a sumelor încasate cu titlu de dobândă și care reprezintă diferența dintre dobânda fixă inițială la semnarea contractelor și dobânda efectiv percepută conform clauzelor privind dobânda variabilă. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere ale acțiunii și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de purtarea acestui proces.
Împotriva sentinței menționate au declarat apel la data de 09.08.2016, pârâta apelantă C. S.A și reclamanții intimați A. și B., înregistrate pe rolul acestei instanțe la data de 21.09.2016.
Prin Decizia civilă nr. 267/A din 10 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, a fost respins apelul formulat de pârâta apelantă C. S.A., împotriva Sentinței civile nr. 8.000 din 06.07.2016, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu reclamanții intimați A. și B.. A fost admis apelul formulat de reclamanții apelanți A. și B. în contradictoriu cu C. S.A. A fost schimbată, în parte, sentința apelată în sensul că a fost obligată pârâta la restituirea către reclamanți a dobânzii încasate în plus față de dobânda inițială de 4,9% din contractul nr. x/06.03.2008 și dobânda inițială de 3,9% din contractul nr. x/11.03.2008, începând cu data încasării diferențelor și până la data perceperii unor dobânzi situate peste limitele inițiale, cu dobânzi legale calculate de la data prezentei decizii și până la plata lor efectivă. A fost constatată nulitatea absolută, în considerarea caracterului abuziv, a clauzelor prevăzute la art. 3.5 și 3.7, privind comisionul de procesare de 2,2% și comisionul de administrare de 0,23% din contractul nr. x/06.03.2008 și a clauzelor prevăzute la art. 6.1 și 6.3, privind comisionul de procesare de 1,5% și comisionul de administrare de 0,2% din contractul nr. x/11.03.2008. A fost obligată pârâta la restituirea tuturor sumelor încasate cu titlul de comision de administrare și comision de procesare, cu dobânzi legale de la data prezentei decizii și până la momentul plăți efective. A fost obligată pârâta la plata sumei de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din primă instanță. A fost menținută, în rest, sentința apelată. A fost dispusă obligarea pârâtei intimate la plata sumei de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată din apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs B. și A. cerere care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La termenul din 17.01.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect principal pretenții cu valoare mai mică de 200.000 RON.
Conform art. 97 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Cum decizia atacată cu recurs nu este pronunțată de o curte de apel ci de un tribunal rezultă că Înalta Curte nu este competentă material să soluționeze o astfel de cerere de recurs ci curtea de apel competentă teritorial.
Potrivit primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...), precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."
Totodată, se impune observația că Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 582/20 iulie 2017.
Față de data pronunțării deciziei recurate, respectiv 10 martie 2017 prezentul recurs nu intră sub incidența modificărilor generate de Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 deoarece aceasta devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv de la 20 iulie 2017, prin urmare în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.
În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.
Raportat la aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de recurenții - reclamanți B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 267/A din 10 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenții- reclamanți B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 267/A din 10 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Timișoara.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2018.