ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 52/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 52/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C.A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. și cu S.C. C. S.R.L. a solicitat în principal, constatarea caracterului simulat și a inopozabilității față de A. a celor trei contracte de cesiune încheiate între B. și C. în 1 noiembrie 2011 și 13 aprilie 2012 privind transferul unor drepturi litigioase împotriva A., în sensul că în realitate aceste contracte nu produc niciun efect (sunt fictive); în subsidiar, s-a solicitat constatarea nulității absolute a celor trei contracte de cesiune încheiate între B. și C. în 1 noiembrie 2011 și 13 aprilie 2012 privind transferul unor drepturi litigioase împotriva A., pentru cauză ilicită prin fraudă la lege; într-un al doilea principal s-a solicitat constatarea caracterului simulat și a inopozabilității față de A. a procedurii insolvenței deschise față de C., la cererea acesteia, în Dosarul nr. x/2012.
Prin Încheierea din 10.02.2015 instanța de fond a respins excepția lipsei de interes în formularea celui de al treilea capăt al acțiunii, invocată de către pârâta B. S.A., motivând că reclamanta urmărește un folos patrimonial, justificat de un interes personal.
Prin Sentința civilă nr. 1.887 din 15.04.2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2012, Tribunalul a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat nulitatea absolută a contractelor de transfer al drepturilor încheiate de cele două pârâte la data de 01.11.2011 privind creanța în sumă de 65.000.000 euro, la data de 13.04.2012 având ca obiect creanța în sumă de 10.873.633 euro, respectiv la data de 13.04.2012 privind creanța în sumă de 23.834.897 euro și a respins celelalte pretenții formulate de reclamantă ca neîntemeiate.
Împotriva încheierii de ședință din data de 10.02.2015 și a Sentinței civile nr. 1.887 din 15.04.2015 a formulat apel pârâta B. S.A., prin care a solicitat modificarea încheierii de ședință din data de 10.02.2015 în sensul admiterii excepției lipsei de interes cu privire la căpătui 3 al cererii de chemare în judecata având ca obiect constatarea caracterului simulat al procedurii insolvenței deschise împotriva S.C. C. S.R.L. ce formează obiectul dosarului nr. x/2012 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civila, schimbarea în parte a Sentinței în sensul respingerii în principal, ca lipsit de interes a primului capăt de cerere având ca obiect constatarea nulității celor trei contracte de cesiune încheiate între Societatea și SC C. S.R.L., iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiat a primului capăt de cerere având ca obiect constatarea nulității Contractelor.
La termenul de judecată din data de 20.09.2016, în ședință publică, intimata-reclamantă A. S.A. a depus cerere de apel incident împotriva Sentinței civile nr. 1.887 din 15.04.2015, solicitând, cu caracter subsidiar față de capătul de cerere admis, admiterea capătului de cerere alternativ susținut de reclamantă în fața primei instanțe privind constatarea caracterului simulat și a inopozabilității față de A. a contractelor de cesiune. Cu caracter independent față de primele două capete de cerere, s-a solicitat admiterea capătului de cerere privind constatarea caracterului simulat și a inopozabilității față de A. a procedurii insolvenței deschise la cererea proprie a C.
Prin Decizia civilă nr. 768/A din 25 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-au respins apelurile formulate de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva Sentinței civile nr. 1.887 din 15.04.2015 și a încheierii de ședință din data de 10.02.2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2012 și de apelanta-reclamantă A. S.A., împotriva Sentinței civile nr. 1.887 din 15.04.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L. prin administrator judiciar D. S.P.R.L., ca nefondate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. cu privire la soluția de respingere a cererii de apel incident formulată de S.C. A. S.A., cale de atac formulată exclusiv în scop de conservare a drepturilor, pentru ipoteza în care și B. va declarat în termen legal recurs împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București.
La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, excepție asupra căreia a rămas în pronunțare.
Recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a fost citată pentru termenul din 18 ianuarie 2018 cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.284.134,48 RON și 5 RON timbru judiciar.
Prin încheierea din 24 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis cererea formulată de petenta S.C. A. S.A., de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru și s-a constatat că taxa judiciară de timbru datorată de petentă pentru recursul formulat este de 9.682,55 RON.
Prin urmare, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a fost legal citată pentru termenul din 18 ianuarie 2018 cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 9.682,55 RON .
La termenul din 18 ianuarie 2018, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a fost reprezentată de avocat E., care a declarat că înțelege să nu mai timbreze cererea de recurs, întrucât celelalte părți nu au formulat recurs pe capetele principale de cerere.
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice care se plătesc anticipat, sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă a declarat că înțelege să nu-și mai îndeplinească obligația de a timbra recursul așa cum i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru termenul de judecată din 18 ianuarie 2018, când procedura a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală în privința obligației de plată, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 768/A din 25 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2018.