În cazul Konstantinos Ladas c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Loukis Loucaide, președinte, Christos Rozakis, Nina Vajić, Khanlar hagiyev, Dean Spielmann, Ssticlă Erik Jebens, Giorgio Malinverni, judecători, și Søren Nielsen grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 31 ianuarie 2008, Renunțarea hotărârii pe care o reprezintă, adoptat la această dată procedural La originea cauzei 15001/06) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Konstantinos Ladas ( Ofițerul său, dl Apessos, este reprezentat de delegații acestuia, consilier pe lângă Consiliul Juridic de Stat și dl O. Patsopoulou, membru al Consiliului Juridic de Stat. La 20 martie 2007, Curtea a decis să comunice plângerii întemeiate pe durata procedurii guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. La 4 aprilie 1996, reclamantul sesizează instanța administrativă cu privire la o cerere de reajustare a cuantumului pensiei sale. La 30 septembrie 1997, printr-o decizie înainte de a pronunța lege, instanța a invitat casa la care reclamantul era asigurat să furnizeze informații suplimentare (Decizia nr. 11795/1997). La 31 martie 1999, Tribunalul Administrativ din Etta l-a exonerat pe reclamant de cererea sa (Decizia nr. 3056/1999). Această decizie a fost pusă la dispoziție la 7 octombrie 1999. La 25 februarie 2000, reclamantul a introdus recursul. La 17 octombrie 2000, instanța administrativă a recursului a respins recursul (hotărârea nr. 4002/2000). Această hotărâre a fost netă la 28 iunie 2001. 10. La 12 februarie 2002, reclamantul s-a ocupat de casare și a contestat metoda utilizată pentru calcularea pensiei sale și a afirmat că, prin refuzul unei majorări a pensiei sale, autoritățile naționale i-au încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale. 11. La 26 septembrie 2005, Consiliul de Stat a respins recursul. Printr-o hotărâre motivată pe termen lung, înalta instanță a considerat că reclamantul nu avea dreptul să solicite o pensie mai mare și că modul în care autoritățile competente și-au calculat pensia era în conformitate cu dreptul intern și nu aducea atingere articolului 1 din Protocolul nr 1 (hotărârea nr. 3003/2005). Această hotărâre a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție la 15 martie 2006. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la caracterul legal al procedurii Cu privire la admisibilitate 13. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 19 din Convenție, aceasta are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care decurg din Convenție pentru părțile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea, printre altele, García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). În plus, responsabilitatea principală revine autorităților naționale și, în special, instanțelor, instanțelor și instanțelor, instanțelor, instanțelor și instanțelor, instanțelor și instanțelor (a se vedea, printre altele, Streletz, Kessler și Krenz c. Germania [GC], 34044/96, 35532/97 și 44881/98, § 49, CEDH 2001-II). Or, Curtea nu identifică niciun indice derbitrar în desfășurarea procedurii, care a respectat principiul contradictoriei și în cursul căruia recurentul avea posibilitatea de a prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei sale. În concluzie, Curtea consideră că, în ansamblul său, procedura în litigiu a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 1 din Convenție. 15. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu există niciun alt motiv pentru care nu se aplică. Prin urmare, trebuie să se declare admisibil. Pe fondul perioadei care trebuie luată în considerare 17. Procedura în litigiu a început la data de 4 aprilie 1996, cu sesizarea instanței administrative din statul respectiv și se încheie la data de 26 septembrie 2005, cu hotărârea nr. 3003/2005 a Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat mai mult de nouă ani și cinci luni pentru trei instanțe. În special, acesta susține că reclamantul a așteptat aproximativ un an și jumătate înainte de a se ocupa de casare și consideră că acest termen trebuie să fie dedus din durata generală a procedurii și subliniază că nu se poate solicita din partea Înaltei instanțe administrative să aibă același ritm ca și instanțele inferioare în prelucrarea cauzelor. 19. Reclamantul se opune acestor teze, în special prin faptul că nu ar fi putut să se desfacă înainte de a fi notificat cu privire la încetarea procedurii. 20. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 22. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) în ceea ce privește durata procedurii. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 23. Reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor sale, astfel cum a fost garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1, susținând că suma pensiei sale ar fi trebuit să fie mai mare. Pe admisibilitate 24. Curtea consideră că posibilitatea ca reclamantul să obțină o creștere a pensiei sale la sfârșitul procedurii inițiate în acest scop nu constituie un "bine" în sensul art. 1 din Protocolul nr. (1) Într-adevăr, dacă contribuțiile obligatorii la o casă de pensii pot, în anumite cazuri, să genereze un drept de proprietate asupra unei părți din fonduri, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat ca dând dreptul la o pensie de o anumită valoare (Skorkiewicz c. Polonia (dec.), n 3986/98, 1 iunie 1999 Jankovic c. Croația (dec.), n 4344/98, CEDH 2000-X În conformitate cu art. 41 din convenție, în temeiul articolului 41 din convenție, Kanakis și alții (dec.), nr. 59142/00, 20 septembrie 2001). 25. În consecință, cauza formulată pe teren a acestei dispoziții trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) din convenție, pentru incompatibilitate rațională cu dispozițiile Convenției. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 26. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 27. În plus, reclamantul solicită o alocație de 2/3 din pensia primită de colegii săi, pentru a-și compensa prejudiciul material și solicită 20 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 28. Guvernul afirmă că cererea privind prejudiciul material este vagă și invită Curtea să o respingă și afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral sau, în mod auxiliar, că suma alocată în acest sens nu poate depăși sumele acordate în mod obișnuit de Curte în cauze similare. 29. Curtea reamintește că constatarea încălcării convenției la care a ajuns rezultă exclusiv dintr-o necunoaștere a dreptului de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste condiții, aceasta nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care reclamantul ar fi avut de suferit; prin urmare, acest aspect al pretențiilor sale trebuie respins. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert că nu compensarea insuficientă a constatării încălcării Convenției; prin urmare, Comisia acordă 6 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit; taxe și cheltuieli de judecată 30; reclamantul solicită, de asemenea, 5 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne; acesta nu produce nici o factură sau notă de plată. 31. Guvernul susține că această cerere este arbitrară și excesivă și invită Curtea să o respingă. 32. Curtea amintește că o alocare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (Iatridis c. Grecia [GC], nr 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 33. În acest sens, Curtea constată că pretențiile reclamantului nu sunt însoțite de documentele necesare pentru a le calcula în mod precis. Prin urmare, este necesar să se retragă cererea sa. Interese moratorii 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L 6 alin. (1) din Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6 000 EUR (șase mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 21 februarie 2008 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Loukis Loucaide Moduleer Președintele
PREMIÈRE SECTION
KONSTANTINOS LADAS c. GRÈCE
(
Requête n
o
15001/06)
ARRÊT
21 février 2008
07/07/2008
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Konstantinos Ladas c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Loukis Loucaides,
président,
Christos Rozakis,
Nina Vajić,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni,
juges,
et de Søren Nielsen
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 31 janvier 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
15001/06) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Konstantinos Ladas («
le requérant
»), a saisi la Cour le 24 mars 2006 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil juridique de l’Etat et M
me
3.
Le 20 mars 2007, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
4.
Le requérant est né en 1927 et réside à Athènes. Il est magistrat à la retraite.
5.
Le 4 avril 1996, le requérant saisit le tribunal administratif d’Athènes d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa pension.
6.
Le 30 septembre 1997, par une décision avant dire droit, le tribunal invita la caisse auprès de laquelle le requérant était assuré de produire des informations supplémentaires (décision n
o
11795/1997).
7.
Le 31 mars 1999, le tribunal administratif d’Athènes débouta le requérant de sa demande (décision n
o
3056/1999). Cette décision fut mise au net le 7 octobre 1999.
8.
Le 25 février 2000, le requérant interjeta appel.
9.
Le 17 octobre 2000, la cour administrative d’appel d’Athènes rejeta le recours (arrêt n
o
4002/2000). Cet arrêt fut mis au net le 28 juin 2001.
10.
Le 12 février 2002, le requérant se pourvut en cassation. Il contestait la méthode employée pour calculer sa pension et affirmait qu’en lui refusant une augmentation de sa pension, les autorités nationales avaient porté atteinte à son droit au respect de ses biens.
11.
Le 26 septembre 2005, le Conseil d’Etat rejeta le pourvoi. Par un arrêt longuement motivé, la haute juridiction considéra que le requérant n’était pas fondé à réclamer une pension plus élevée et que la façon dont les autorités compétentes avaient calculé sa pension était conforme au droit interne et ne portait pas atteinte à l’article 1 du Protocole n
o
1 (arrêt n
o
3003/2005). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 15 mars 2006.
I.
12.
Le requérant se plaint de l’équité et de la durée de la procédure litigieuse. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
A.
Sur le grief tiré de l’équité de la procédure
Sur la recevabilité
13.
La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 19 de la Convention, elle a pour tâche d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Parties contractantes. En particulier, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention (voir, notamment,
García Ruiz c. Espagne
[GC], n
o
30544/96, § 28, CEDH 1999-I). De plus, il incombe au premier chef aux autorités nationales, et singulièrement aux cours et tribunaux, d’interpréter et d’appliquer le droit interne (voir, parmi beaucoup d’autres,
Streletz, Kessler et Krenz c. Allemagne
[GC],
n
os
34044/96, 35532/97 et 44801/98, §
14.
Or, la Cour ne décèle aucun indice d’arbitraire dans le déroulement de la procédure, qui a respecté le principe du contradictoire et au cours de laquelle le requérant avait la possibilité de présenter tous les arguments pour la défense de sa cause. En conclusion, la Cour estime que, considérée dans son ensemble, la procédure litigieuse a revêtu un caractère équitable, au sens de l’article
6 §
1 de la Convention.
15.
Partant, ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
B.
Sur le grief tiré de la durée de la procédure
1.
Sur la recevabilité
16.
La Cour constate ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
2.
Sur le fond
a)
Période à prendre en considération
17.
La procédure litigieuse a débuté le 4 avril 1996, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et s’est terminée le 26 septembre 2005, avec l’arrêt n
o
3003/2005 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré plus de neuf ans et cinq mois pour trois instances.
b)
Caractère raisonnable de la durée de la procédure
18.
Le Gouvernement affirme que la procédure a été menée avec diligence. Il argue notamment que le requérant a attendu un an et demi environ avant de se pourvoir en cassation et estime que ce délai doit être déduit de la durée globale de la procédure. Il souligne en outre qu’on ne saurait exiger de la haute juridiction administrative d’avoir le même rythme que les juridictions inférieures dans le traitement des affaires.
19.
Le requérant combat ces thèses, en affirmant notamment qu’il n’aurait pas pu se pourvoir en cassation avant que l’arrêt de la cour d’appel ne lui soit notifié.
20.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
21.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
6 §
1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
22.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 au regard de la durée de la procédure.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
23.
Le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de ses biens, tel que garanti par l’article 1 du Protocole n
o
1, faisant valoir que le montant de sa pension aurait dû être plus élevé.
Sur la recevabilité
24.
La Cour estime que la possibilité pour le requérant d’obtenir une augmentation du montant de sa pension à l’issue de la procédure engagée à cet effet ne constitue pas un « bien » au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1.En effet, si les contributions obligatoires à une caisse de retraite peuvent engendrer, dans certains cas, un droit de propriété sur une partie des fonds, l’article 1 du Protocole n
o
1 ne peut cependant être interprété comme donnant droit à une pension d’un montant déterminé (
Skorkiewicz c. Pologne
(déc.), n
o
39860/98, 1
er
juin 1999
;
Jankovic c. Croatie
(déc.), n
o
;
Kanakis et autres c. Grèce
(déc.), n
o
59142/00, 20 septembre 2001).
25.
Partant, le grief formulé sur le terrain de cette disposition doit être rejeté, conformément à l’article 35 § 3 de la Convention, pour incompatibilité
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
26.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
27.
Le requérant réclame l’allocation des 2/3 de la pension perçue par ses confrères, en réparation de son préjudice matériel. Il réclame en outre 20
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
28.
Le Gouvernement affirme que la demande au titre du dommage matériel est vague et invite la Cour à la rejeter. Il affirme en outre qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante au titre du dommage moral ou, accessoirement, que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser les montants habituellement accordés par la Cour dans des affaires similaires.
29.
La Cour rappelle que le constat de violation de la Convention auquel elle est parvenue résulte exclusivement d’une méconnaissance du droit de l’intéressé à voir sa cause entendue dans un «
délai raisonnable
». Dans ces conditions, elle n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et un quelconque dommage matériel dont le requérant aurait eu à souffrir ; il y a donc lieu de rejeter cet aspect de ses prétentions. En revanche, la Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain que ne
compense pas suffisamment le constat de violation de la Convention. Statuant en équité, elle lui accorde 6 000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.
B.
Frais et dépens
30.
Le requérant demande également 5 000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes. Il ne produit aucune facture ou note d’honoraires.
31.
Le Gouvernement affirme que cette demande est arbitraire et excessive et invite la Cour à la rejeter.
32.
La Cour rappelle que l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
[GC], n
o
33.
En l’occurrence, la Cour observe que les prétentions du requérant ne sont pas accompagnées des justificatifs nécessaires permettant de les calculer de manière précise. Il convient donc d’écarter sa demande.
C.
Intérêts moratoires
34.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 6 000 EUR (six mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 21 février 2008 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren Nielsen
Loukis Loucaides
Greffier
Président