ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2730/2019

Prin Sentința nr. 2919 din 9 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin care se solicita anularea actelor administrative emise de pârât sub nr. x din 6 ianuarie 2015, nr. y din 20 aprilie 2015 și nr. 2665/GLG din 4 mai 2015 (raportat la anul 2007), prin care MMAP a comunicat refuzul/avizul negativ cu privire la întocmirea decontului, acordarea compensațiilor și dobânzilor aferente anului 2007, cu consecința obligării pârâtului la plata sumei de 1.055.483,91 RON reprezentând contravaloarea produselor de masa lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 6.451,20 ha, situata în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000-Parcul Natural Bucegi-ROSPA0013 și ROSCI0013, în zona/tipul funcțional TI și T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de B., cu titlu de compensații/ajutoare de stat; plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 1.055.483,91 RON începând cu data de 19 iulie 2012, data la care creanța a devenit exigibila, respectiv data la care Comisia Europeana a emis Decizia nr. C(2012)5166 final - publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe data de 13 septembrie 2012 (RO)- prin care a avizat favorabil continuarea acordării ajutoarelor de stat tuturor persoanelor fizice și juridice indiferent de forma de proprietate pentru terenurile forestiere (păduri în T1 și T2 din cadrul Siturilor Natura 2000) sau de la data de 3 aprilie 2014, data înregistrării Cererii sale nr. x din 3 aprilie 2014 la CRSC Ploiești (ex-ITRSV).

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamantul, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 ianuarie 2016, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate.

La data de 22 martie 2018, având în vedere decesul recurentului-reclamant A., pricina a fost suspendată până la introducerea în cauză a moștenitorilor, potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. La data de 20 august 2018, apărătorul recurentului a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei și continuarea judecății prin moștenitorii recurentului, C., D., E., F. și G.

Pricina a fost repusă pe rol la termenul din 1 noiembrie 2018, fiind amânată, pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului recurenților, la data de 14 februarie 2019. Pentru termenul din 14 februarie 2019, s-a depus de către avocatul recurenților cerere de renunțare la recurs, solicitând termen pentru a depune originalul acesteia, precum și judecata în prezența părților.

Înalta Curte, văzând că intimatul-pârât Ministerul Apelor și Pădurilor a solicitat, prin întâmpinare, judecarea cauzei în lipsă, față de cererea recurenților de renunțare la judecată, reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurenților care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. Văzând dispozițiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, și având în vedere dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea de renunțare la recurs.