ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2998/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, la data de 26.05.2016, reclamantul Sindicatul pentru Unitatea Salariaților TV a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ normativ - Hotărârea de Guvern prevăzută de art. 40 alin. (5) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3105 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția lipsei de obiect a cererii, invocată de pârât, ca neîntemeiată. A fost admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul pentru Unitatea Salariaților T.V., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României. A fost obligat pârâtul să emită hotărâre de guvern, conform art. 40 alin. (5) din Legea nr. 41/1994.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a formulat recurs pârâtul Guvernul Românei criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie pentru motive circumscrise cazurilor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004. Un prim motiv de recurs se referă la nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 176 din C. proc. civ., prevăzut de 488 pct. 5 Cod din C. proc. civ., în raport de necomunicarea încheierii de amânare a pronunțării în care au fost consemnate concluziile părților. A arătat recurentul că sentința civilă nr. 3105/18.10.2016 are o parte introductivă, care nu conține însă, toate elementele prevăzute de C. proc. civ., iar lipsa încheierii de ședință prin care a fost amânată pronunțarea hotărârii este sancționată de legiuitor cu nulitatea necondiționată prevăzută de art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.,întrucât o atare lipsă împiedică exercitarea controlului judiciar, de natură să aducă părților litigiului vătămări ce nu pot fi înlăturate altfel. S-a susținut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. In acest sens, a arătat recurentul că instanța de fond a constatat în mod greșit faptul că sindicatul are legitimitate procesuală activă, respectiv că justifică un interes, întrucât potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, persoanele juridice de drept privat pot invoca vătămarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului public decurge din încălcarea dreptului subiectiv. A considerat recurenta că, pentru a fi titulara dreptului dedus judecății, partea reclamantă ar fi trebui să aibă calitatea de furnizoare a serviciului public de televiziune, organizația sindicală neputând fi considerată a fi beneficiara directă a vreunor drepturi dintre cele reglementate prin dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994. Totodată s-a arătat că, în mod greșit, instanța de fond s-a pronunțat asupra prevederilor H.G. nr. 978/2003, deși nu a fost învestită cu vreo cerere în acest sens. Pe fondul acțiunii, s-a solicitat să se constate că în mod nelegal judecătorul fondului a obligat autoritatea pârâtă la emiterea unui act normativ, contrar doctrinei și jurisprudenței, care au stabilit că actele normative nu fac parte din categoria celor care se emit sau se adoptă la cererea persoanelor îndreptățite. In acest sens a fost invocată jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezentată de deciziile 5463/2009, 2457/2010, 4635/2010, 4995/2010, 2953/2011, 2604/2014 prin care s-a hotărât că o autoritate publică. Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul - reclamant Sindicatul pentru Unitatea Salariaților TV a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 septembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin acțiunea în contencios administrativ care face obiectul prezentei cauze reclamantul Sindicatul pentru Unitatea Salariaților TV a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ normativ - Hotărârea de Guvern prevăzută de art. 40 alin. (5) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și societății Române de Televiziune. Potrivit prevederilor art. 40 din Legea nr. 41/1994: (1) Veniturile proprii ale societății Române de Radiodifuziune și societății Române de Televiziune provin, după caz, din: (… )b) taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune;(… ) (2) Persoanele fizice cu domiciliul în România au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, cu excepția celor care declară pe propria răspundere că nu dețin receptoare de radio, respectiv de televiziune, și a celor care, potrivit legii, beneficiază de scutire de la plata acestor taxe. (3) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. (4) Cuantumul taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b), pe categorii de plătitori, modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, penalitățile de întârziere, precum și sancțiunile care se aplică în cazul completării în mod eronat a declarației de exceptare de la plata taxelor de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, care, potrivit legii, sunt plătitori ai taxei pentru serviciul public de radiodifuziune și ai taxei pentru serviciul public de televiziune, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (5) Procedura privind efectuarea controlului, constatarea contravențiilor, aplicarea sancțiunilor și penalităților de întârziere în cazul sustragerii de la plata taxelor prevăzute la alin. (1) lit. b) de către deținătorii de receptoare de radio, respectiv de televiziune, se stabilește prin hotărâre a Guvernului.(…)" 2. Cu privire la motivul de recurs vizând necomunicarea încheierii de amânare a pronunțării, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se face dovada niciunei vătămări în sensul art. 175 din C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât s-a exercitat calea de atac a recursului în care recurentul a expus criticile aduse sentinței recurate în întregul său, fără a mai formula critici suplimentare ulterioare asupra încheierii de dezbateri, în care să se pună în discuție sancțiunea prevăzută de art. 489 din C. proc. civ. De altfel, recurentul - pârât nu a precizat care sunt drepturile procesuale sau interesele procesuale afectate, în sensul imposibilității exercitării, respectiv afirmării, urmărind doar trimiterea cauzei spre rejudecare pe motiv că soluția primei instanțe nu îi este favorabilă. In cea ce privește nulitatea hotărârii invocată, potrivit dispozițiilor art. 176 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta se referă la lipsa încheierii de dezbateri de la dosar iar nu la lipsa comunicării acesteia. 3. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat. Referitor la calitatea procesuală activă a reclamantei, Înalta Curte, observând textul de lege cuprins în art. 2 lit. a) și s) din Legea nr. 554/2004, constată că legea specială conferă calitate procesuală activă organizației sindicale. In mod greșit recurentul pârât susține că reclamanta invocă vătămarea unui interes public, făcând trimitere la dispozițiile art. 8 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, instanța reținând că reclamanta urmărește adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ care privește în mod direct patrimoniul instituției în cadrul căreia este constituită organizația sindicală, prin adoptarea unor măsuri de colectare a sumelor care, potrivit art. 40 din Legea nr. 41/1994 constituie veniturile proprii ale societății Române de Radiodifuziune și societății Române de Televiziune. 4. In ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată, amintește Înalta Curte că în jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, confirmată și prin Soluția de principiu adoptată în ședința din data de 11 mai 2009, s-a apreciat ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată prin care, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special. Însă, soluția de principiu amintită precum și jurisprudența invocată de către recurentul - pârât nu este incidentă în speța de față, în care obligația emiterii actului cu caracter normativ rezidă din Lege, fiind prevăzută în mod expres prin art. 40 alin. (5) din Legea nr. 41/1994, adoptarea unei proceduri de stabilire a contravențiilor pentru persoanele care se sustrag de la plata taxelor taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune. Legea îi conferă pârâtului Guvernul României o marjă largă de apreciere în ceea ce privește conținutul actului administrativ cu caracter normativ, respectiv procedura de verificare, sancționare și contestare a contravențiilor, însă acest drept nu echivalează cu posibilitatea de a acționa arbitrar și în afara oricărui control. Din acest motive legiuitorul a inclus printre temeiurile acțiunii în contencios administrativ, excesul de putere, definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Astfel, lipsa unui termen rezonabil în care pârâtul Guvernul României să fie obligat să adopte hotărârea impusă prin lege, poate fi interpretat ca neîndeplinirea, de către pârât, a unei obligații de a face (echivalentă cu nesoluționarea unei cereri în contenciosul administrativ), așa încât persoanele interesate pot promova o acțiune în justiție. Pentru aceste considerente, observând că prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat doar punerea în executare a unei prevederi legale, iar nu emiterea unei hotărâri de guvern cu un anumit conținut, Înalta Curte constată că în mod temeinic prima instanță a admis acțiunea reclamanților. Mai are în vedere instanța de control judiciar și perioada foarte mare de timp scursă de la adoptarea Legii nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și societății Române de Televiziune și până la formularea cererii de chemare în judecată, principiul soluționării cauzelor administrative într-un termen rezonabil constituind o componentă a dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Referitor la critica privind depășirea limitelor investirii prin analizarea de către instanța de fond a H.G. nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, instanța are în vedere că această hotărâre a fost invocată de pârât în susținerea excepției lipsei de obiect a cauzei, fiind analizată exclusiv din perspectiva obligației cuprinse în art. 40 alin. (5) din Legea nr. 41/1994, concluzionându-se că H.G. nr. 978/2003 a fost emisă în executarea alin. (4), iar nu în executarea prevederilor alin. (5) al articolului menționat. 5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.