ÎCCJ, Decizia nr. 7/2014

Asupra

cererii de revizuire formulată de revizuenții

H.P. și H.V.;

La data de 13 mai 2013 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației cererea formulată de condamnații

H.P. și H.V. privind revizuirea sentinței penale nr. 140 din 29 martie 2007 pronunțată de această instanță.

În motivarea cererii s-a susținut că, în ceea ce îi privește pe revizuenți, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea prevederilor art. 6 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea pronunțată la 19 ianuarie 2010, definitivă la 19 aprilie 2010.

Prin sentința penală nr. 392 pronunțată în Dosarul nr. 1771/307/2013 Judecătoria Sighetu Marmației a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de către cei doi condamnați.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs revizuenții

H.P. și H.V.

Prin decizia penală nr. 279/ R din 26 noiembrie 2013 a Tribunalului Maramureș, secția penală, s-au admis recursurile formulate de către revizuenții H.P. și H.V. împotriva sentinței penale atacate, s-a casat această hotărâre și a dispus trimiterea cererii de revizuire Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre competentă soluționare,în raport de dispozițiile art. 408

1

alin. (3) coroborat cu art. 385

9

alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 5978/1/2013.

Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte se constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin

sentința penală nr. 140 din 29 martie 2007 a Judecătoriei Sighetu Marmației s-a dispus, între altele, condamnarea inculpaților:

- infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen., la pedeapsa amenzii în sumă de 200 lei;

- infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) teza I C. pen., la pedeapsa amenzii în sumă de 250 lei (parte vătămată P.M.).

În baza art. 33 lit. b) și art. 34 C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare, de 250 lei amendă.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H.P. pentru infracțiunea de insultă prev. de art. 205 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H.P. pentru infracțiunea de amenințare prev. de art. 193 C. pen.

- infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. e) teza a II-a C. pen., la pedeapsa amenzii în sumă de 200 lei.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H.V. pentru infracțiunea de insultă prev. de art. 205 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H.V. pentru infracțiunea de amenințare prev. de art. 193 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpata H.I. pentru infracțiunea de insultă prev. de art. 205 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpata H.I., pentru infracțiunea de amenințare prev. de art. 193 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H.I.A. pentru infracțiunea de insultă prev. de art. 205 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H.I.A. pentru infracțiunea de amenințare prev. de art. 193 C. pen.

A obligat inculpații H.P. și H.V. să plătească părților civile, în solidar, suma de 913,5 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

A obligat inculpatul H.P. să plătească părții civile P.M. suma de 600 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale și 500 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.

A obligat inculpatul H.P. să plătească părților civile cheltuieli judiciare în sumă de 500 lei iar inculpatul H.V. 300 lei, cu același titlu.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părțile civile P.I. și P.M. și inculpații H.V. și H.P.

Prin decizia penală nr. 238/ R din 14 iunie 2007 a Tribunalului Maramureș, secția penală, s-au respins, ca nefondate recursurile declarate de părțile civile P.I. și P.M. și inculpații H.P. și H.V. împotriva sentinței penale nr. 140 din 29 martie 2007 a Judecătoriei Sighetu Marmației.

Ulterior, prin cererea înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr.

47166/2006, revizuentul H.P. a solicitat

instanței europene să constate încălcarea drepturilor garantate prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, datorită

neexecutării de către autoritățile administrative competente a unei hotărâri definitive pronunțate la data de 23 decembrie 2003 prin care Judecătoria Sighetu Marmației a dispus reconstituirea dreptului său de proprietate asupra unei suprafețe de teren împădurit, punerea sa în posesie de către Comisia Locală din Bârsana și eliberarea titlului de proprietate de către Comisia Județeană Maramureș.

Revizuentul a susținut că a fost încălcat dreptul său de acces la un tribunal, prevăzut în art. 6 paragraful 1 al Convenției, precum și dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Prin hotărârea pronunțată la 19 ianuarie 2010 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 și a art. 1

din Protocolul nr. 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și s-a dispus ca, în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, statul român să execute integral

hotărârea definitivă pronunțată la data de 23 decembrie 2003 de către Judecătoria Sighetu Marmației, în caz contrar urmând ca statul român să achite, în interiorul aceluiași termen, suma de 9.200 de euro pentru prejudiciul moral cauzat revizuentului. De asemenea, a

stabilit despăgubiri în valoare de 3.000 de euro pentru prejudiciul moral suferit de revizuent.

Hotărârea a rămas definitivă la 19 aprilie 2010, conform art. 44 paragraful 2 din Convenție.

În conformitate cu prevederile art. 408

1

alin. (1) C. proc. pen. „hotărârile definitive pronunțate în cauzele

în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenția europeană pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pot fi supuse revizuirii,

dacă consecințele grave ale acestei

încălcări continuă să

se producă

și nu pot fi

remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.”

Prin urmare, pentru promovarea căii de atac extraordinare a revizuirii reglementată de art. 408

1

C. proc. pen., pe lângă cerința respectării termenului stabilit de alin. (4) al acestui articol este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: 1) existența unei hotărâri penale definitive;2) existența unei hotărâri a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a constatat o încălcarea a drepturilor prevăzute de Convenția europeană sau a Protocoalelor sale, 3) consecințele grave ale încălcării Convenției europene să continue să se producă și după pronunțarea hotărârii Curții Europene, neputând fi remediate decât prin revizuirea hotărârilor interne și 4) existența unei legături de cauzalitate între consecințele grave ale încălcării dreptului garantat de Convenție și hotărârea penală a cărei revizuire se solicită.

Fiind vorba despre o cale extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură penală, este evident că încălcarea constatată prin hotărârea CEDO trebuie să se refere la cauza finalizată prin hotărârea penală definitivă a cărei revizuire se solicită.

În speță, în raport de dispozițiile legale anterior arătate, se constată că, deși există o hotărâre definitivă de condamnare a statului român pentru încălcarea unui drept garantat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nu privește hotărârea instanței penale a cărei revizuire se solicită, ci o altă cauză, de natură civilă,

în cadrul căreia Judecătoria Sighetu Marmației a dispus, prin hotărârea din 23 decembrie 2003 reconstituirea dreptului de proprietate al revizuentului H.P. asupra unei suprafețe de teren împădurit, punerea sa în posesie și eliberarea titlului de proprietate.

Ca atare, în cauză nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 408

1

C. proc. pen. privind necesitatea existenței unei legături de cauzalitate între

sentința penală

a cărei revizuire se solicită și consecințele grave ale încălcării dreptului garantat de Convenție, sancționată prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului.

În ce privește excepția tardivității, invocată de către reprezentantul Ministerului Public în legătură cu ne

respectarea, de către revizuenți, a termenului de un an prevăzut de lege pentru introducerea cererii, aceasta nu va mai fi examinată, în raport de prevalența excepției inadmisibilității.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 408

1

alin. (10) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a

sentinței penale nr. 140 din 29 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în Dosarul nr. 132/307/2006.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții H.P. și H.V. împotriva sentinței penale nr. 140 din 29 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în Dosarul nr. 132/307/2006 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 238/ R din 14 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș.

Obligă revizuenții la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2014.