ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2574/2012

Deliberând asupra recursului de față, constată că, prin Sentința penală nr. 57 din 29 martie 2012, Tribunalul Călărași, secția penală, a respins cererea formulată de inculpatul R.G. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., în lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., iar, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus condamnarea acestuia la 20 de ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b), d) și e) C. pen., făcând aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II, lit. b), d) și e) C. pen.

Totodată, instanța a menținut starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția acestuia, de la 27 iulie 2011 la zi. S-a luat act că partea vătămată C.P. și Spitalul Orășenesc Lehliu-Gară nu s-au constituit părți civile în cauză și s-a dispus obligarea inculpatului la 2.985,83 RON către Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București plus dobânzile aferente calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii până la data plății efective a sumei, precum și la plata unei prestații periodice lunare începând cu data de 20 iulie 2011 și până la majorat în favoarea copiilor minori E.F.M., V.N.I. -câte 80 RON lunar - și V.F. - 60 RON lunar. În temeiul art. 191 C. proc.

pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt, că, în noaptea de 16/17 iulie 2011, în timp ce părțile se aflau în locuința comună din satul F., com. I., jud. Călărași, pe fondul stării avansate de ebrietate, inculpatul R.G. a agresat-o pe concubina sa, C.N., gravidă în 34 de săptămâni, exercitând asupra acesteia acte de violență repetate și de mare intensitate, producându-i leziuni traumatice grave, care au condus la moartea fătului intrauterin și la decesul victimei la data de 20 iulie 2012. Pentru a reține această situație de fapt, prima instanță a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor E.F.M., B.M.

și B.F., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică efectuată, Raportul medico-legal de necropsie din 25 octombrie 2011 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București, din care rezultă că moartea numitei C.N.

a fost violentă, datând din 20 iulie 2011, și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, consecința unui politraumatism soldat cu multiple echimoze și hematoame în părțile moi, traumatism abdominal cu ruptură de ficat cu hematom subcapsular consecutiv, traumatism de mezenter, traumatism uterin cu ruptură uterină survenită la o gravidă cu sarcină în evoluție de 34 săptămâni urmată de moartea fătului intrauterin, naștere intempestivă și hemoragie externă gravidantă consecutivă, leziunile traumatice care au condus la deces putând fi produse prin lovire repetată cu corp dur, între respectivele leziuni traumatice și deces existând o legătură de cauzalitate directă necondiționată, în condițiile în care tratamentul medico-chirurgical instituit a fost adecvat și corect aplicat, precum și declarațiile date de inculpat atât în cursul urmăririi penale, cât și cu ocazia cercetării judecătorești, în cuprinsul cărora a recunoscut comiterea faptelor, precizând, însă, că nu a avut intenția de a suprima viața victimei, ci doar de a-i aplica o corecție.

În ceea ce privește cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav în cea de lovituri cauzatoare de moarte, instanța a apreciat-o ca fiind nefondată, în raport de modalitatea concretă în care a fost comisă fapta, de multitudinea loviturilor aplicate victimei și rezultatul produs, de faptul că inculpatul știa că victima este însărcinată și că starea de gravidie îi crea o anumită fragilitate la orice traumă și violență, sarcina fiind avansată, și că în circa două săptămâni aceasta urma să nască. Referitor la regretul manifestat de inculpat, starea de căință a acestuia și gesturile sale ulterioare, concretizate în susținerea cheltuielilor de spitalizare a victimei, prima instanță a apreciat că acestea nu sunt de natură să atragă aplicarea art. 74, 76 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate, judecătorul a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., ținând seama atât de circumstanțele reale în care s-a comis fapta, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul R.G. invocând, în esență, greșita respingere de către instanța de fond a cererii sale de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., precum și greșita individualizare a pedepsei aplicate, considerată prea aspră în raport cu circumstanțele sale personale și împrejurările comiterii faptei.

Prin Decizia penală nr. 148/A din 23 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.G., a dedus prevenția acestuia de la 27 iulie 2011 la zi, a menținut starea sa de arest preventiv și l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, pe baza coroborării materialului probator administrat în cauză, iar faptei comise de inculpat i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen.

S-a arătat de către instanța de apel că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv moartea victimei C.N., și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, având în vedere intensitatea loviturilor și leziunile suferite de victimă, astfel încât s-a apreciat că, în mod justificat, tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Totodată, s-a apreciat că instanța fondului a făcut o corectă individualizare a pedepsei, constatând întemeiat că fapta prezintă un pericol social concret deosebit de ridicat, raportat la împrejurările și modalitatea în care a fost comisă, care reliefează o periculozitate sporită a inculpatului.

Față de toate aceste aspecte, a concluzionat că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate acestuia. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul R.G., reiterând întocmai criticile formulate în apel. Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., recurentul a criticat hotărârile pronunțate de instanțele inferioare sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, solicitând schimbarea acesteia din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., în cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., susținând că nu a acționat cu intenția de a ucide victima.

Au fost, de asemenea, reiterate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., și criticile referitoare la greșita individualizare judiciară a pedepsei, solicitându-se reducerea cuantumului acesteia, prin reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere conduita anterioară exemplară a inculpatului, precum și comportamentul manifestat ulterior comiterii infracțiunii, acesta acordând ajutor victimei, anunțând serviciul de ambulanță, suportând cheltuielile de spitalizare și adoptând o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal. Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul R.G. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: 1. Referitor la critica formulată de recurentul-inculpat cu privire la greșita calificare juridică dată de instanța de fond și cea de prim control judiciar faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen.

În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de infracțiunea de omor, care se comite numai cu intenție directă sau indirectă, infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, în care s-a solicitat de către recurent schimbarea încadrării juridice, se săvârșește cu praeterintenție, caracterizată prin intenție în ceea ce privește acțiunea de lovire și culpă în ceea ce privește rezultatul letal, în sensul că autorul, deși a prevăzut acest rezultat, nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă. La stabilirea intenției cu care a acționat făptuitorul se au în vedere, printre altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violență, intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile anterioare dintre autor și victimă, precum și atitudinea agresorului după comiterea faptei.

Raportat la aceste elemente și la situația de fapt rezultată din probe, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului R.G.

de a aplica victimei C.N., concubina sa, gravidă în 34 de săptămâni, pe fondul consumului de alcool, a geloziei și a existenței unei discuții în contradictoriu cu aceasta, multiple lovituri de o intensitate deosebită în zone vitale ale corpului, cu pumnii, picioarele și cu o curea, acțiune urmată de trântirea victimei la pământ și izbirea cu capul de pereți și obiectele de mobilier, iar, ulterior, de deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., și nu pe cele ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., inculpatul acționând cu vinovăție, sub forma intenției indirecte, în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acțiunii sale, și a acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.

Contestând existența laturii subiective a infracțiunii de omor, recurentul a invocat atitudinea sa față de victimă ulterior comiterii agresiunii, susținând că, după ce a conștientizat consecințele faptei sale, a alertat vecinii și a apelat serviciul de ambulanță, gest la care nu ar fi recurs dacă ar fi avut intenția de a-și ucide concubina. Contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte constată, însă, că, imediat după comiterea faptei, deși victima se afla într-o stare foarte gravă, sângerând abundent și prezentând multiple echimoze și dureri puternice, inculpatul nu a luat nicio măsură pentru a-i salva viața, abia după aproximativ patru ore de la agresiune acesta apelând la vecini și la martorele B.M.

și B.F., cărora le-a relatat cele întâmplate, recunoscându-și fapta, și le-a cerut să cheme ambulanța pentru a-i acorda victimei primul ajutor.

Totodată, relevantă în aprecierea intenției de a ucide este împrejurarea că inculpatul a acționat cu o deosebită bestialitate, așa cum rezultă și din depoziția martorei oculare E.F.M., aplicând victimei, deși știa că aceasta este însărcinată în 34 de săptămâni, lovituri puternice cu picioarele în zona abdomenului, cu o curea și cu pumnii în cap, trântind-o la pământ și lovind-o de pereți și de mobilier, producându-i un traumatism abdominal soldat cu ruptură de ficat, un traumatism de mezenter și un traumatism uterin urmat de moartea fătului intrauterin, naștere intempestivă și hemoragie externă, leziuni grave care au condus, în final, la moartea victimei, între acestea și deces existând o legătură de cauzalitate directă necondiționată, în condițiile în care tratamentul medico-chirurgical instituit a fost adecvat și corect aplicat (Raportul medico-legal de necropsie din 25 octombrie 2011 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București).

Ca urmare, în condițiile în care știa că victima este gravidă într-o lună avansată, putând oricând să nască, nu se poate reține că inculpatul, prin aplicarea unor lovituri de o asemenea gravitate, în zone vitale ale corpului, inclusiv cu picioarele în burtă și trântirea ei de pământ și de diverse obiecte de mobilier, urmată de lăsarea acesteia în locuință aproximativ patru ore fără a solicita sprijinul cadrelor medicale pentru a-i acorda ajutor de specialitate, nu a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acțiunii sale, acceptând producerea lui, chiar dacă nu l-a urmărit.

Pe de altă parte, împrejurarea că victima a decedat după trei zile de la data săvârșirii agresiunii nu este de natură să conducă la încadrarea faptei comise de inculpat în dispozițiile art. 183 C. pen., atâta timp cât moartea s-a datorat șocului traumatic și hemoragic consecutiv politraumatismelor produse de inculpat, iar acesta a prevăzut rezultatul letal al acțiunilor sale, a cărui realizare a acceptat-o. Având în vedere toate aceste elemente probatorii la care s-a făcut anterior trimitere, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cea de prim control judiciar, consideră că inculpatul R.G. a acționat, în plan subiectiv, cu intenția indirectă de a ucide victima, motiv pentru care, constatând că atât tribunalul, cât și curtea de apel au dat o corectă încadrare juridică faptei comise de acesta, apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen. 2. Sub aspectul proporționalizării pedepsei cu închisoarea aplicate recurentului R.G., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o sancțiune penală judicios individualizată, aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

În mod justificat, la alegerea tratamentului sancționator aplicat recurentului, au fost avute în vedere importanța deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea infracțiunii, prin care nu a fost curmată doar viața victimei, ci și cea a fătului, gravitatea deosebită a faptei săvârșite, precum și modalitatea în care a acționat inculpatul, dând dovadă de o bestialitate extremă și aplicând victimei, concubina sa, gravidă în 34 de săptămâni, multiple lovituri de o intensitate ridicată, cu pumnii, picioarele și cu o curea în zone vitale ale corpului, trântind-o la pământ și izbind-o de diverse obiecte de mobilier, cauzându-i, astfel, leziuni grave, care au condus la moartea intrauterină a fătului și, în final, la decesul victimei, urmare a șocului traumatic și hemoragic consecutiv politraumatismelor produse prin acțiunea agresivă a acestuia.

De asemenea, în mod corect a fost valorificată în procesul de cuantificare a sancțiunii penale aplicate inculpatului atitudinea manifestată de acesta ulterior comiterii faptei, când, deși victima se afla într-o stare deosebit de gravă, sângerând abundent și prezentând multiple echimoze și dureri puternice, a lăsat-o în locuință circa patru ore fără a apela imediat serviciul de ambulanță, împrejurare care, coroborată cu aspectele anterior menționate, relevă o periculozitate sporită a recurentului și reclamă aplicarea unui tratament penal corespunzător.

Cu privire la aspectele invocate în favoarea sa de către recurent, respectiv conduita anterioară bună, comportamentul sincer în fața organelor judiciare și disponibilitatea de a plăti cheltuielile de spitalizare, Înalta Curte apreciază că, deși reale, acestea nu sunt suficiente, față de gravitatea deosebită a infracțiunii comise și urmările ei, să reducă în așa măsură periculozitatea socială a inculpatului încât să impună reținerea de circumstanțe atenuante, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate, sancțiunea penală stabilită de tribunal și confirmată de instanța de prim control judiciar fiind singura aptă să asigure reeducarea lui și realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Ca urmare, se constată că, în mod justificat, nu au fost reținute în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare conform art. 74 C. pen. și că, în speță, s-a aplicat o pedeapsă corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., nefiind aplicabile dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. În consecință, constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.G. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce prevenția inculpatului de la 27 iulie 2011 la zi și, având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.G. împotriva Deciziei penale nr. 148/A din 23 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 27 iulie 2011 la 22 august 2012. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 august 2012. Procesat de GGC - AZ