ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2574/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2574/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului de față, constată că, prin Sentința penală nr. 57 din 29 martie

2012, Tribunalul Călărași, secția penală, a respins cererea formulată de

inculpatul R.G. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din omor

deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176

alin. (1) lit. e) C. pen., în lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183

C. pen., iar, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1)

lit. e) C. pen., a dispus condamnarea acestuia la 20 de ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b), d) și e) C.

pen., făcând aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II, lit. b), d) și e) C.

pen.

Totodată, instanța a

menținut starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., a dedus

prevenția acestuia, de la 27 iulie 2011 la zi.

S-a luat act că

partea vătămată C.P. și Spitalul Orășenesc Lehliu-Gară nu s-au constituit părți

civile în cauză și s-a dispus obligarea inculpatului la 2.985,83 RON către

Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București plus dobânzile aferente

calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii până la data plății efective a

sumei, precum și la plata unei prestații periodice lunare începând cu data de

20 iulie 2011 și până la majorat în favoarea copiilor minori E.F.M., V.N.I.

-câte 80 RON lunar - și V.F. - 60 RON lunar.

În temeiul art. 191

C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt, că, în

noaptea de 16/17 iulie 2011, în timp ce părțile se aflau în locuința comună din

satul F., com. I., jud. Călărași, pe fondul stării avansate de ebrietate,

inculpatul R.G. a agresat-o pe concubina sa, C.N., gravidă în 34 de săptămâni,

exercitând asupra acesteia acte de violență repetate și de mare intensitate,

producându-i leziuni traumatice grave, care au condus la moartea fătului

intrauterin și la decesul victimei la data de 20 iulie 2012.

Pentru a reține

această situație de fapt, prima instanță a avut în vedere întregul material

probator administrat în cauză, respectiv declarațiile martorilor E.F.M., B.M.

și B.F., procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică

efectuată, Raportul medico-legal de necropsie din 25 octombrie 2011 întocmit de

Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici" București, din

care rezultă că moartea numitei C.N. a fost violentă, datând din 20 iulie 2011,

și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, consecința unui politraumatism

soldat cu multiple echimoze și hematoame în părțile moi, traumatism abdominal

cu ruptură de ficat cu hematom subcapsular consecutiv, traumatism de mezenter,

traumatism uterin cu ruptură uterină survenită la o gravidă cu sarcină în

evoluție de 34 săptămâni urmată de moartea fătului intrauterin, naștere

intempestivă și hemoragie externă gravidantă consecutivă, leziunile traumatice

care au condus la deces putând fi produse prin lovire repetată cu corp dur,

între respectivele leziuni traumatice și deces existând o legătură de

cauzalitate directă necondiționată, în condițiile în care tratamentul

medico-chirurgical instituit a fost adecvat și corect aplicat, precum și

declarațiile date de inculpat atât în cursul urmăririi penale, cât și cu ocazia

cercetării judecătorești, în cuprinsul cărora a recunoscut comiterea faptelor,

precizând, însă, că nu a avut intenția de a suprima viața victimei, ci doar de

a-i aplica o corecție.

În ceea ce privește

cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de

omor deosebit de grav în cea de lovituri cauzatoare de moarte, instanța a

apreciat-o ca fiind nefondată, în raport de modalitatea concretă în care a fost

comisă fapta, de multitudinea loviturilor aplicate victimei și rezultatul

produs, de faptul că inculpatul știa că victima este însărcinată și că starea

de gravidie îi crea o anumită fragilitate la orice traumă și violență, sarcina

fiind avansată, și că în circa două săptămâni aceasta urma să nască.

Referitor la regretul

manifestat de inculpat, starea de căință a acestuia și gesturile sale

ulterioare, concretizate în susținerea cheltuielilor de spitalizare a victimei,

prima instanță a apreciat că acestea nu sunt de natură să atragă aplicarea art.

74, 76 C. pen.

La individualizarea

pedepsei aplicate, judecătorul a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.,

ținând seama atât de circumstanțele reale în care s-a comis fapta, cât și de

circumstanțele personale ale inculpatului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul R.G. invocând, în esență, greșita

respingere de către instanța de fond a cererii sale de schimbare a încadrării juridice

din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., în infracțiunea de loviri

sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., precum și

greșita individualizare a pedepsei aplicate, considerată prea aspră în raport

cu circumstanțele sale personale și împrejurările comiterii faptei.

Prin Decizia penală

nr. 148/A din 23 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.G., a dedus prevenția

acestuia de la 27 iulie 2011 la zi, a menținut starea sa de arest preventiv și

l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a constatat că prima instanță a reținut în mod corect

situația de fapt, pe baza coroborării materialului probator administrat în

cauză, iar faptei comise de inculpat i-a dat o încadrare juridică

corespunzătoare în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174

alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen.

S-a arătat de către

instanța de apel că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu

intenție indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv moartea

victimei C.N., și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii

lui, având în vedere intensitatea loviturilor și leziunile suferite de victimă,

astfel încât s-a apreciat că, în mod justificat, tribunalul a respins cererea

de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Totodată, s-a

apreciat că instanța fondului a făcut o corectă individualizare a pedepsei,

constatând întemeiat că fapta prezintă un pericol social concret deosebit de

ridicat, raportat la împrejurările și modalitatea în care a fost comisă, care

reliefează o periculozitate sporită a inculpatului. Față de toate aceste

aspecte, a concluzionat că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în

favoarea inculpatului, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate

acestuia.

Împotriva acestor

hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul R.G., reiterând

întocmai criticile formulate în apel.

Astfel, invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., recurentul a criticat hotărârile pronunțate de instanțele inferioare sub

aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, solicitând schimbarea acesteia

din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1),

art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., în cea de loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., susținând că nu a acționat cu intenția

de a ucide victima.

Au fost, de asemenea,

reiterate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen., și criticile referitoare la greșita individualizare

judiciară a pedepsei, solicitându-se reducerea cuantumului acesteia, prin

reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere

conduita anterioară exemplară a inculpatului, precum și comportamentul

manifestat ulterior comiterii infracțiunii, acesta acordând ajutor victimei,

anunțând serviciul de ambulanță, suportând cheltuielile de spitalizare și

adoptând o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.

Examinând hotărârile

atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat

de inculpatul R.G. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele

considerente:

critica formulată de recurentul-inculpat cu privire la greșita calificare

juridică dată de instanța de fond și cea de prim control judiciar faptei pentru

care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte constată că aceasta nu

este întemeiată, apreciind, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza

materialului probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de

inculpat a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 174 alin. (1),

art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen.

În acest sens, Înalta

Curte arată că, spre deosebire de infracțiunea de omor, care se comite numai cu

intenție directă sau indirectă, infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, în

care s-a solicitat de către recurent schimbarea încadrării juridice, se

săvârșește cu praeterintenție, caracterizată prin intenție în ceea ce privește

acțiunea de lovire și culpă în ceea ce privește rezultatul letal, în sensul că

autorul, deși a prevăzut acest rezultat, nu l-a acceptat, socotind fără temei

că nu se va produce, fie nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă.

La stabilirea intenției cu care a acționat făptuitorul se au în vedere, printre

altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de

violență, intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile

anterioare dintre autor și victimă, precum și atitudinea agresorului după

comiterea faptei.

Raportat la aceste

elemente și la situația de fapt rezultată din probe, Înalta Curte apreciază că

fapta inculpatului R.G. de a aplica victimei C.N., concubina sa, gravidă în 34

de săptămâni, pe fondul consumului de alcool, a geloziei și a existenței unei

discuții în contradictoriu cu aceasta, multiple lovituri de o intensitate

deosebită în zone vitale ale corpului, cu pumnii, picioarele și cu o curea, acțiune

urmată de trântirea victimei la pământ și izbirea cu capul de pereți și

obiectele de mobilier, iar, ulterior, de deces, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174

alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., și nu pe cele ale infracțiunii

de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., inculpatul

acționând cu vinovăție, sub forma intenției indirecte, în sensul că a prevăzut

moartea victimei, ca rezultat al acțiunii sale, și a acceptat producerea

acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.

Contestând existența

laturii subiective a infracțiunii de omor, recurentul a invocat atitudinea sa

față de victimă ulterior comiterii agresiunii, susținând că, după ce a

conștientizat consecințele faptei sale, a alertat vecinii și a apelat serviciul

de ambulanță, gest la care nu ar fi recurs dacă ar fi avut intenția de a-și

ucide concubina.

Contrar celor

susținute de recurent, Înalta Curte constată, însă, că, imediat după comiterea

faptei, deși victima se afla într-o stare foarte gravă, sângerând abundent și

prezentând multiple echimoze și dureri puternice, inculpatul nu a luat nicio

măsură pentru a-i salva viața, abia după aproximativ patru ore de la agresiune

acesta apelând la vecini și la martorele B.M. și B.F., cărora le-a relatat cele

întâmplate, recunoscându-și fapta, și le-a cerut să cheme ambulanța pentru a-i

acorda victimei primul ajutor.

Totodată, relevantă

în aprecierea intenției de a ucide este împrejurarea că inculpatul a acționat

cu o deosebită bestialitate, așa cum rezultă și din depoziția martorei oculare

E.F.M., aplicând victimei, deși știa că aceasta este însărcinată în 34 de

săptămâni, lovituri puternice cu picioarele în zona abdomenului, cu o curea și

cu pumnii în cap, trântind-o la pământ și lovind-o de pereți și de mobilier,

producându-i un traumatism abdominal soldat cu ruptură de ficat, un traumatism

de mezenter și un traumatism uterin urmat de moartea fătului intrauterin,

naștere intempestivă și hemoragie externă, leziuni grave care au condus, în

final, la moartea victimei, între acestea și deces existând o legătură de

cauzalitate directă necondiționată, în condițiile în care tratamentul

medico-chirurgical instituit a fost adecvat și corect aplicat (Raportul

medico-legal de necropsie din 25 octombrie 2011 întocmit de Institutul Național

de Medicină Legală "Mina Minovici" București).

Ca urmare, în

condițiile în care știa că victima este gravidă într-o lună avansată, putând

oricând să nască, nu se poate reține că inculpatul, prin aplicarea unor

lovituri de o asemenea gravitate, în zone vitale ale corpului, inclusiv cu

picioarele în burtă și trântirea ei de pământ și de diverse obiecte de

mobilier, urmată de lăsarea acesteia în locuință aproximativ patru ore fără a

solicita sprijinul cadrelor medicale pentru a-i acorda ajutor de specialitate,

nu a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acțiunii sale, acceptând

producerea lui, chiar dacă nu l-a urmărit.

Pe de altă parte,

împrejurarea că victima a decedat după trei zile de la data săvârșirii

agresiunii nu este de natură să conducă la încadrarea faptei comise de inculpat

în dispozițiile art. 183 C. pen., atâta timp cât moartea s-a datorat șocului

traumatic și hemoragic consecutiv politraumatismelor produse de inculpat, iar

acesta a prevăzut rezultatul letal al acțiunilor sale, a cărui realizare a

acceptat-o.

Având în vedere toate

aceste elemente probatorii la care s-a făcut anterior trimitere, Înalta Curte,

în acord cu instanța de fond și cea de prim control judiciar, consideră că inculpatul

R.G. a acționat, în plan subiectiv, cu intenția indirectă de a ucide victima,

motiv pentru care, constatând că atât tribunalul, cât și curtea de apel au dat

o corectă încadrare juridică faptei comise de acesta, apreciază că nu este

incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C.

proc. pen.

proporționalizării pedepsei cu închisoarea aplicate recurentului R.G., Înalta

Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art.

72 alin. (1) C. pen., ținându-se seama de circumstanțele reale ale comiterii

faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost

stabilită o sancțiune penală judicios individualizată, aptă să asigure

realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

În mod justificat, la

alegerea tratamentului sancționator aplicat recurentului, au fost avute în

vedere importanța deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea

infracțiunii, prin care nu a fost curmată doar viața victimei, ci și cea a

fătului, gravitatea deosebită a faptei săvârșite, precum și modalitatea în care

a acționat inculpatul, dând dovadă de o bestialitate extremă și aplicând

victimei, concubina sa, gravidă în 34 de săptămâni, multiple lovituri de o

intensitate ridicată, cu pumnii, picioarele și cu o curea în zone vitale ale

corpului, trântind-o la pământ și izbind-o de diverse obiecte de mobilier,

cauzându-i, astfel, leziuni grave, care au condus la moartea intrauterină a

fătului și, în final, la decesul victimei, urmare a șocului traumatic și

hemoragic consecutiv politraumatismelor produse prin acțiunea agresivă a

acestuia.

De asemenea, în mod

corect a fost valorificată în procesul de cuantificare a sancțiunii penale

aplicate inculpatului atitudinea manifestată de acesta ulterior comiterii faptei,

când, deși victima se afla într-o stare deosebit de gravă, sângerând abundent

și prezentând multiple echimoze și dureri puternice, a lăsat-o în locuință

circa patru ore fără a apela imediat serviciul de ambulanță, împrejurare care,

coroborată cu aspectele anterior menționate, relevă o periculozitate sporită a

recurentului și reclamă aplicarea unui tratament penal corespunzător.

Cu privire la

aspectele invocate în favoarea sa de către recurent, respectiv conduita

anterioară bună, comportamentul sincer în fața organelor judiciare și

disponibilitatea de a plăti cheltuielile de spitalizare, Înalta Curte apreciază

că, deși reale, acestea nu sunt suficiente, față de gravitatea deosebită a

infracțiunii comise și urmările ei, să reducă în așa măsură periculozitatea

socială a inculpatului încât să impună reținerea de circumstanțe atenuante, cu

consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate, sancțiunea penală stabilită

de tribunal și confirmată de instanța de prim control judiciar fiind singura

aptă să asigure reeducarea lui și realizarea scopului preventiv-educativ

prevăzut de art. 52 C. pen.

Ca urmare, se

constată că, în mod justificat, nu au fost reținute în favoarea inculpatului

circumstanțe atenuante judiciare conform art. 74 C. pen. și că, în speță, s-a aplicat

o pedeapsă corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor

criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., nefiind aplicabile

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În consecință,

constatând, față de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt

incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

17 și 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.G.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce prevenția

inculpatului de la 27 iulie 2011 la zi și, având în vedere că recurentul este

cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul R.G. împotriva Deciziei penale nr.

148/A din 23 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 27 iulie

2011 la 22 august 2012.

Obligă

recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 august 2012.

Procesat

de GGC - AZ