ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1260/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub numărul x/2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin - Activitatea de Inspecție Fiscală și Serviciul de Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii și Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații, admiterea acțiunii, desființarea Deciziei privind soluționarea contestației nr. 1716/515 din 4 noiembrie 2015 emise de Serviciul Soluționare Contestații din cadrul DGRFP Timiș și a Decizie privind soluționarea contestației nr. 5 din 18 noiembrie 2015 emise de SIFCM din cadrul AJFP Caraș-Severin și drept consecință desființarea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/17 august 2015, împreună cu Dispoziția de măsuri nr. 96 din 17 august 2015 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/17 august 2015, toate emise de AIF din cadrul AJFP Caraș-Severin în ceea ce privește impozitul pe dividende, respectiv impozitul pe dividende, respectiv impozitul pe profit suplimentar și accesoriile aferente sumelor contând în cheltuielile efectuate cu serviciile prestate de societatea B. SRL Craiova, apreciate nedeductibile, și cel aferent sumelor reprezentând dobânzi considerate venituri impozabile suplimentare, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 217 din 12 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu.

S-a admis acțiunea formulată de către reclamanta SC A. SRL prin practician în insolvență C. prin administrator special D., în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș -Severin - Activitatea de Inspecție Fiscală și Serviciul de Inspecție Fiscală Contribuabili Mijlocii și Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Serviciul Soluționare Contestații.

A fost anulată Decizia nr. 1716/515 din 4 noiembrie 2015 emisă de Serviciul Soluționare Contestații din cadrul DGRFP Timiș și Decizia nr. 5 din 18 noiembrie 2015 emisă de SIFCM din cadrul AJFP Caraș-Severin.

S-a dispus anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. x/17 august 2015, a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/16 august 2015 și Dispoziției de măsuri Dispoziția de măsuri nr. 96 din 17 august 2015, acte emise de către AIF din cadrul AJFP Caraș Severin în ceea ce privește impozitul pe dividende, respectiv impozitul pe profit suplimentar și accesoriile aferente sumelor constând în cheltuielile efectuate cu serviciile prestate de societatea B. SRL Craiova, apreciate nedeductibile, și cel aferent sumelor reprezentând dobânzi considerate venituri impozabile suplimentare.

S-a dispus reclamanta la plata către expertul desemnat în cauză a diferenței de onorariu expert în cuantum de 3.800 RON și au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 15.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.

Împotriva Sentinței civile nr. 217 din 12 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș Severin.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursurile declarate în cauză în raport de criticile formulate și probele administrate, Înalta Curte reține caracterul lor nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș Severin au formulat recurs în cauză întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se interpretarea și aplicarea greșită a legii de către prima instanță pe soluția de fond dispusă cu privire la soluționarea excepției lipsei capacității de exercițiu a reclamantei-intimate și cu privire la soluția de admitere a acțiunii reclamantei astfel cum a fost formulată.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., invocă următoarele aspecte de nelegalitate.

Primul vizează nelegala respingere a excepției lipsei capacității de exercițiu a reclamantei-intimate, recurenta-pârâtă invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității. În raport de acest motiv se arată că în mod greșit instanța a respins excepția invocată deoarece acțiunea reclamantei-intimate a fost formulată fără a exista prealabil acordul Comitetului Creditorilor, acesta fiind apreciat ca fiind o condiție de exercițiu a formulării acțiunii.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă DGRFP Timișoara invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material de către prima instanță în ceea ce privește soluția de admitere în tot a acțiunii și de anulare a actelor contestate, pe trei aspecte distincte, în raport de sumele contestate.

Primul motiv vizează interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc. și art. 44 din H.G. nr. 44/2003, în ceea ce privește cheltuielile în sumă de 71.121 RON apreciate eronat de prima instanță ca fiind cheltuieli deductibile. În cauză, concluzia raportului de expertiză este greșită fiind contrară actelor care nu îndeplinesc condițiile legale de a fi documente justificative în sensul probării cheltuielilor ca având caracter deductibil.

Al doilea motiv privește suma de 931.709 RON - venituri reprezentând dobânzi apreciate în mod nelegal de prima instanță, în sensul ca fiind împrumuturi fără dobândă, în cauză fiind aplicate greșit dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din C. fisc. .

În cauză, reclamanta-intimată a acordat împrumuturi în RON și în valută societății E. SRL Timișoara (persoană afiliată), fără să perceapă dobândă, în condițiile în care are la rândul ei angajate atât credite bancare pe termen mediu și lung, cât și o linie de creditare pentru activitatea curentă pentru care plătea dobânzi.

Organele de inspecție fiscală au constatat că împrumuturile au fost înregistrate în evidenta contabilă în contul 461.06 - "Debitori diverși E." și ulterior în contul 26711 - "Sume datorate de entități afiliate". Fiecare plată s-a efectuat în baza unui contract încheiat între părți (contract f.n./30 iunie 2011, nr. 102/04 octombrie 2011). Potrivit clauzelor contractuale "Creditorul nu percepe pentru creditul acordat comisioane și dobânzi".

În aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) și alin. (2) din C. fisc. , coroborate cu prevederile pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, în mod corect organele de inspecție fiscală au procedat la reîncadrarea operațiunilor de creditare efectuate de reclamantă în beneficiul persoanei afiliate și au stabilit, pentru perioada 2011 - 2012, venituri suplimentare din prestări servicii (dobânzi) în sumă totală de 931.709 RON.

Se arată că în mod nelegal a fost însușită concluzia raportului de expertiză, instanța realizând o apreciere greșită asupra naturii tranzacției efectuate de reclamantă, respectiv acordarea de împrumuturi fără dobândă societății E. SRL.

Al treilea aspect privește impozitul pe dividende în sumă de 1.649.228 RON.

Se arată că în mod nelegal, în raport de disp. art. 67 din C. fisc. , instanța de fond a apreciat această sumă ca nefiind datorată în condițiile în care dividendele nu au fost plătite până la data scadenței, reclamanta a distribuit dividende din profitul anilor 2009, 2010, 2011 și 2012 din care o parte au fost achitate, iar o parte nu au fost achitate în termenul prevăzut de lege, aceasta avea obligația, potrivit prevederilor legale pentru dividendele distribuite în anul 2013 de a vira la bugetul statului impozitul pe dividende aferent până la data de 25 ianuarie 2014, astfel încât în mod temeinic și legal organele fiscale au stabilit în sarcina acesteia un impozit pe dividende în sumă totală de 1.649.228 RON, reținerile primei instanțe fiind neconforme cu probatoriul de la dosar și dispozițiile legale aplicabile în speță.

În raport de Dispoziția nr. 96 din 17 august 2015 emisă de AIF - AJFP Caraș-Severin se invocă lipsa calității procesuale pasive, nefiind emitentă a acestui act.

Prin recurs se solicită, pe fondul cauzei admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul respingerii acțiunii și menținerea ca legal emise a actelor contestate.

Recursul declarat de DGRFP Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin a fost încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și vizează critici de nelegalitate privind interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material de către instanța de fond pe fondul cauzei.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.

La dosar, reclamanta-intimată a formulat întâmpinare în care a invocat excepția nulității recursurilor declarate în cauză și în subsidiar pe fond, respingerea recursurilor ca nefondate apreciind ca legală sentința atacată atât în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu cât și în ceea ce privește soluția dispusă pe fondul cauzei.

Curtea, pe excepția nulității invocate de intimata-reclamantă cu privire la recursurile declarate de recurentele-pârâte urmează a o respinge.

Conform art. 489 C. proc. civ., "sancțiunea nemotivării recursului - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3); (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Curtea apreciază că aspectele de nelegalitate invocate au fost încadrate corect de ambele recurente în disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material în ceea ce privește soluția dispusă pe fondul cauzei.

Curtea va respinge excepția nulității invocată de reclamanta-intimată, urmând a analiza pe fond, prin considerente comune ambelor recursuri, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că ambele recursuri sunt fondate, în cauză fiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în parte, în ceea ce privește soluția pe fond dispusă, sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu privire la respingerea excepției lipsei capacității de exercițiu, Curtea îl apreciază ca nefondat.

În cauză, prezenta acțiune a fost formulată și însușită, existând acordul administratorului judiciar, ținând cont de starea de insolvență dedusă față de societate, conform Încheierii nr. 2232 din 18 octombrie 2013 a Tribunalului Timiș.

În cauză, lipsa acordului expres al Comitetului Creditorilor nu este de natură a determina lipsa capacității de exercițiu a reclamantei de a formula prin administratorul judiciar prezenta acțiune, având în vedere subiectul și interesul legitim de a fi lămurită situația creanțelor fiscale imputate.

Lipsa acordului prealabil nu este un motiv de admisibilitate a cererii, reclamanta-intimată, prin administrator având capacitatea de exercițiu de a formula prezenta acțiune.

Curtea, analizând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., comun ambelor recursuri îl apreciază ca fondat, în parte sentința atacată fiind dată cu interpretarea greșită a normelor de drept material.

În motiv nelegal, pe fond, acțiunea a fost admisă în totalitate, în raport de toate cele trei categorii de sume contestate în opinia Curții fiind anulate corect actele contestate numai în ceea ce privește suma de 71.121 RON, fiind apreciat legal caracterul lor deductibil. Sub acest considerent nu poate fi reținut aspectul de nelegalitate invocate, prima instanță aplicând corect disp. art. 21 alin. (4) din C. fisc. coroborat cu disp. pct. 44 din H.G. nr. 44/2003.

Organele de inspecție fiscală au stabilit cheltuieli nedeductibile în sumă de 71.121 RON reprezentând prestări servicii în domeniul construcțiilor achiziționate de reclamantă de la SC B. SRL Craiova, plecând de la aprecierea că facturile de achiziție nu îndeplinesc condițiile legale pentru a avea calitatea de document justificativ, respectiv condițiile pentru a avea calitatea de document justificativ, respectiv condițiile prevăzute de art. 19 și 21 C. fisc. și a Normelor metodologice aprobate prin OMEF nr. 3512/2008.

Potrivit art. 19 și art. 21 din C. fisc. :

"(1) Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare".

"Art. 21: (1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: (...) f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau I intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor".

Curtea, în acord cu prima instanță, apreciază că în mod corect s-a apreciat că facturile în cauză, verificate din punct de vedere contabil, îndeplinesc condițiile de a fi documente justificative.

La dosar s-a probat realitatea și legalitatea achizițiilor și a raporturilor comerciale din perioada 2012-2013, expertiza efectuată concluzionând ca cele 6 facturi analizate îndeplinesc condițiile din punct de vedere financiar contabil de a fi documente justificative.

În cauză, suspiciunea de fraudă privind pe SC B. a fost ulterioară raporturilor comerciale, în anul 2014 fiind urmată de sesizarea penală din 2015.

În cauză, în acord cu jurisprudența consolidată a Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a fost probată o rea credință și nu există probe că reclamanta-intimată a fost implicată într-un mecanism de fraudare.

Față de motivele expuse, Curtea apreciază că în mod legal prima instanță a anulat actele fiscale cu privire la suma de 71.121 RON apreciată ca fiind o cheltuială deductibilă, sentința urmând a fi menținută sub acest aspect.

Cu privire la aspectele de nelegalitate privind celelalte două sume, Curtea apreciază ca fondate ambele recursuri, în cauză fiind îndeplinite pe ambele sume care urmează a fi analizate, condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., interpretarea și aplicarea greșită a legii.

În ceea ce privește suma referitoare la venituri reprezentând dobânzi în sumă de 931.709 RON apreciate de organele fiscale ca venituri suplimentare din prestări servicii (dobânzi) în sumă totală de 931.709 RON pentru care s-au calculat de organele fiscale care au recalificat (reîncadrat) tranzacția și au recalculat baza impozabilă pentru perioada 2011 - 2012 și sumele de achitat suplimentar de 160 - 453 RON, plus accesorii.

Curtea apreciază că în cauză, soluția de admitere este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din C. fisc. .

Conform art. 11 alin. (1) și (2) din C. fisc. :

"(1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției. (3) În cadrul unei tranzacții între persoane române și persoane nerezidente afiliate, precum și între persoane române afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau al serviciilor furnizate în cadrul tranzacției. [...].

Potrivit dispozițiilor pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal:

"Când un contribuabil acordă un împrumut (credit) unei persoane afiliate sau atunci când acesta primește un astfel de împrumut-(credit), indiferent de scopul și destinația sa, prețul pieței pentru asemenea serviciu este constituit din dobânda care ar fi fost agreată de persoane independente pentru astfel de servicii furnizate în condiții comparabile, inclusiv comisionul de administrare a creditului, respectiv împrumutului. [...]."

Așadar, la stabilirea obligațiilor unei entități economice, trebuie avut în vedere reflectarea conținutului economic al tranzacțiilor efectuate de aceasta, în acest scop organul fiscal putând să nu ia în considerație anumite tranzacții sau să reîncadreze forma acestora.

În cauză, reclamanta-intimată a acordat împrumuturi fără dobândă unei alte societăți E. SRL, pentru motivul neprobat al susținerii unor lucrări de investiții, efectuate de această societate, lucrări în urma cărora s-ar fi urmărit obținerea de venituri impozabile după finalizare de către societatea asociată.

Curtea apreciază că în mod corect organele fiscale au aplicat disp. art. 11 alin. (1) și (2) din C. fisc. și au procedat la reîncadrarea operațiunilor de creditare efectuate de reclamantă în beneficiul persoanei afiliate și au stabilit venituri suplimentare din prestări servicii (dobânzi) în sumă de 931.709 RON.

În cauză, au fost aplicate corect dispozițiile pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal și au reîncadrat tranzacția efectuată în scopul aplicării legii fiscale.

În cauză, în mod nelegal prima instanță și-a însușit apărarea reclamantei-intimate invocată la fond și reiterată și în recurs prin întâmpinare, Curtea înlăturând motivat această apărare.

Nivelul dobânzii calculate ca urmare a reîncadrării fiscale corecte a fost stabilit în raport de un criteriu legal - nivelul dobânzii BNR și în raport de nivelul dobânzilor bancare raportat la celelalte credite în derulare ale reclamantei, neputându-se reține aplicarea unor dobânzi variabile, contractuale stabilite diferite în materie comercială în funcție de clauzele negociate de părți.

Cu privire la concluzia raportului de expertiză pe suma de 931.709 RON, aceasta nu poate fi reținută deoarece face referire la modalitatea de calcul.

Curtea apreciază că în cauză, în mod corect organele fiscale au luat în calcul drept preț al pieței pentru astfel de servicii, dobândă agreată de reclamanta pentru creditele contractate cu unitățile bancare, avându-se în vedere ponderea creditului acordat cu titlu gratuit către afiliați din total împrumut contractat în condițiile pieței libere și contabilizat în conturile 1621, respectiv 5151 "Servicii furnizate în condiții comparabile...".

La baza acestui raționament a stat Fișa contului 461.06, Fișa contului 1621 și Fișa contului 5191 puse la dispoziție de reclamantă. Ponderea astfel calculată a fost aplicată asupra cheltuielilor cu dobânzile bancare pricepute de unitățile bancare ce au acordat creditele contestatoarei, preluate din Fișa contului 666.

În ceea ce privește impozitul pe dividende în sumă de 1.649.228 RON, Curtea apreciază că soluția dispusă cu privire la această sumă dată de prima instanță este nelegală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 67 din C. fisc. raportat la Hotărârea AGA din 12 decembrie 2014.

Conform art. 67 din C. fisc. :

"Reținerea impozitului din veniturile din investiții - (1) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face piața.

În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților pana la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plătește pana la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor".

Potrivit art. 7 alin. (12) din C. fisc. , dividendele sunt definite ca fiind "o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană juridică", pe baza bilanțului contabil anual și a contului de profit și pierdere.

Dividendele sunt supuse impozitării, obligativitatea calculării, reținerii și vărsării impozitului pe dividende revenind persoanelor juridice o dată cu plata dividendelor către acționari sau asociați.

În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților-, după caz, până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la 25 ianuarie inclusiv a anului următor.

În opinia Curții, impozitul pe dividende în sumă de 1.649.228 RON a fost corect stabilit de recurentele-pârâte, în condițiile în care dividendele nu au fost plătite până la data scadentă, existând o renunțare la încasarea lor de către asociați și nu o revenire asupra distribuirii de dividende, cum în mod greșit a apreciat prima instanță, prin însușirea opiniei reclamantei și a raportului de expertiză.

Prin Hotărârea AGA din 12 decembrie 2014, asociații societății reclamante au hotărât, în unanimitate, "renunțarea la dividendele existente în sold în evidențele societății la data de 31 decembrie 2013 repartizate și neîncasate".

Contrar aprecierii primei instanțe, Curtea constată că organele fiscale au procedat legal în sensul că întrucât a existat o renunțare la dividende repartizate și neîncasate, este eronată operațiunea de stornare a impozitului în sumă de 1.649.228 declarat în luna decembrie 2013.

Iar în aplicarea art. 67 alin. (1) din C. fisc. în mod corect s-a apreciat de recurentele-pârâte în sensul că reclamanta-intimată are obligația plății impozitului declarat în sumă de 1.649.228 RON, fiind eronată stornarea repartizării profitului la dividende, aceasta în condițiile în care reclamanta a distribuit dividende din profitul anilor 2009, 2010, 2011 și 2012, din care o parte au fost achitate, iar o parte nu au fost achitate în termenul prevăzut de lege. Pentru dividendele distribuite în anul 2013 și neîncasate, reclamanta avea obligația plății impozitului pe dividende în sumă de 1.649.228 RON.

În ceea ce privește aspectul de nelegalitate privind calitatea procesual pasivă a DGRFOP Timișoara în raport de Dispoziția nr. 96/2015, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a stabilit cadrul procesual în raport de obiectul complex al acțiunii, în raport de fiecare autoritate emitentă a actelor fiscale contestate în cauză.

Față de considerentele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile declarate de autoritățile-pârâte, va casa sentința atacată și rejudecând, va dispune admiterea în parte a acțiunii astfel cum a fost formulată, va anula în parte Decizia nr. 1716/515 din 4 noiembrie 2015 și Decizia nr. 5 din 18 noiembrie 2015, decizii emise în soluționarea contestațiilor pe care instanța de fond le anulase în totalitate.

Va respinge cererea de anulare a următoarelor acte fiscale: decizia din 4 noiembrie 2015; decizia din 18 noiembrie 2015; decizia de impunere din 16 august 2015 și a dispoziției de măsuri din 17 august 2015, în ceea ce privește două categorii de sume: prima în ceea ce privește veniturile reprezentând dobânzi în sumă de 931.709 RON și a doua reprezentând impozitul pe dividende în sumă de 1.649.228 RON.

Va menține celelalte dispoziții din sentința recurată privind soluționarea excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu și pe fond, soluția de anulare în ceea ce privește suma de 71.121 RON, cheltuieli apreciate deductibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata - reclamantă SC A. SRL.

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș Severin împotriva Sentinței civile nr. 217 din 12 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând:

Dispune admiterea în parte a acțiunii.

Anulează în parte decizia din 4 noiembrie 2015 emisă de Serviciul Soluționare Contestații din cadrul DGRFP Timiș și deciziei din 18 noiembrie 2015 emisă de SIFCM din cadrul AJFP Caraș-Severin.

Respinge cererea de anulare a deciziei din 4 noiembrie 2015 emisă de Serviciul Soluționare Contestații din cadrul DGRFP Timiș și deciziei din 18 noiembrie 2015 emisă de SIFCM din cadrul AJFP Caraș-Severin, a raportul de inspecție fiscală nr. x/17 august 2015, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/16 august 2015 și dispoziția de măsuri din 17 august 2015, acte emise de către AIF din cadrul AJFP Caraș Severin, în ceea ce privește veniturile reprezentând dobânzi în sumă de 931.709 RON și impozitul pe dividende în sumă de 1.649.228 RON.

Menține celelalte dispoziții privind soluționarea excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu și pe fond, soluția de anulare în ceea ce privește suma de 71.121 RON, cheltuieli apreciate deductibile.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2020.

GGC - CL