ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1195/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1195/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului de față, constată

că prin sentința penală nr. 93 din 09 februarie 2012, Tribunalul București, secția

a II - a penală, a dispus, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., raportat la art. 320

1

pct. 7 C.

proc. pen., condamnarea inculpatului N.R.N. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare

și 1 (unu) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a lit. b) C. pen. în condițiile dispozițiilor art. 65 C. pen.

În

baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II și

lit. b) C. pen.

În

baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În

baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 20 octombrie 2011

la zi.

În

temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

modificată, s-a dispus confiscarea cantității de 34,94 gr. rezină de canabis, rămasa

din probă după efectuarea analizelor de laborator, sigilată cu sigiliul tip Ministerul

de Interne cu nr. S1., aflată la B.C.C.O., Serviciul de Combatere a Criminalității

Organizate, Giurgiu.

În

temeiul dispozițiilor art. 191 C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul la 1000 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 112/D/P/ 2011 întocmit

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul

Teritorial Giurgiu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul

N.R.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se în esență

că, la data de 19 octombrie 2011, numitul M.G. a formulat un denunț cu privire la

împrejurarea că inculpatul N.R.N. deține în locuința sa din București, în vederea

vânzării, cantitatea de 60 gr hașiș/rezină de canabis.

Martorul C.M.F. a declarat că, fratele

său, denunțătorul M.G. a cumpărat de la inculpatul N.R.N. diverse cantități de droguri

de risc și că acesta din urmă deține pentru vânzare asemenea droguri.

Același martor, care a ținut telefonic

legătura cu inculpatul, la solicitarea organelor de poliție, care i-au înmânat suma

de 850 RON din fondul special al Inspectoratului General al Poliției Române, la

data de 20 octombrie 2011 s-a deplasat in zona Piața I. din București.

La aceeași dată, în jurul orei 14:00, inculpatul

a sosit cu o mașină D.L., martorul C.M.F. a intrat in interiorul autoturismului,

i-a înmânat banii inculpatului și a intrat în posesia drogurilor, moment in care

au intervenit organele de poliție.

Din raportul de constatare nr. R1. din

21 octombrie 2011 rezultă ca substanța cumpărată de la inculpat, în greutate de

35,95 gr. este rezina de canabis.

În

faza de urmărire penală au fost administrate următoarele probe:

denunțul și declarațiile martorului M.G., ale martorului C.M.F., declarațiile de

recunoaștere a faptei date de inculpat, proces-verbal de constatare a infracțiunii,

raportul de constatare tehnico-științifică.

În

faza cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște

săvârșirea infracțiunii așa cum este descrisă în rechizitoriu, își însușește probatoriul

administrat în faza de urmărire penală, că nu dorește administrarea de probe noi,

în afara înscrisurilor în circumstanțiere și ca atare, dorește să beneficieze de

dispozițiile art. 320

1

pct. 7 C. proc. pen.

Prima instanță, din probele administrate

în cauză în faza de urmărire penală, a constatat că fapta există, constituie infracțiune

și este săvârșita de inculpat, dispunând condamnarea acestuia la pedeapsa privativa

de libertate, la stabilirea cuantumului și a modalității de executare dând eficiență

dispozițiilor art. 52 C. pen.

Totodată, în favoarea inculpatului au fost

aplicate dispozițiile art. 320

1

pct. 7 C. proc. pen., în sensul că limitele

pedepsei pentru fapta săvârșită au fost reduse cu o treime, fiind avute în vedere

criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.,

gradul de pericol social concret al faptei care a adus atingere relațiilor sociale

referitoare la viața și sănătate, cât și persoana inculpatului care deși a recunoscut

învinuirea, a suferit o condamnare de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și c) C. pen., prin sentința

penală nr. 56/2002 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penala nr. 115/2002

a Curții de Apel Bacău.

Alături de pedeapsa privativa de libertate

aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea

nr. 143/2000 modificată, a fost aplicată inculpatului și pedeapsa complementară,

în condițiile dispozițiilor art. 65 C. pen., pedepsele accesorii ale interzicerii

exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau

în funcții elective publice și dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul

autorității de stat, pe perioada executării pedepsei.

Prima instanță nu a interzis inculpatului

dreptul de a alege, având in vedere exigențele C.E.D.O. reflectate în cauza Hirst

contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Sabou și Pârcălab contra

României.

În

temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. a fost menținută

starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată acestuia, durata reținerii și arestării preventive de la 20 octombrie 2011

la zi.

În

temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000

modificată, s-a confiscat cantitatea de 34,94 gr. rezină de canabis, rămasă din

probă după efectuarea analizelor de laborator, sigilată cu sigiliul tip Ministerul

de Interne cu nr. S1., aflată la B.C.C.O., Serviciul de Combatere a Criminalității

Organizate, Giurgiu.

În

temeiul dispozițiilor art. 191 C. proc. pen. a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

inculpatul N.R.N.,

criticând

hotărârea sub aspectul temeiniciei, solicitând reducerea pedepsei aplicate, prin

reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante, având în vedere că a recunoscut

săvârșirea infracțiunii, circumstanțele sale personale care îi sunt favorabile și

pericolul social scăzut al faptei. Prin decizia penală nr. 74 din 8 martie 2012

a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul N.R.N.

împotriva sentinței penale nr. 93 din 09 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală.

În

baza art. 383 alin. (1

1

) și alin. (2) rap. la

art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. a fost menținută starea de arest

a apelantului inculpat și s-a dedus din durata executării pedepsei, perioada 20

octombrie 2011 la zi.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul

inculpat la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care, suma

de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu se va avansa

din fondul Ministerului Justiției

Analizând actele dosarului și sentința

penală apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele

de drept și de fapt, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., instanța de apel a apreciat

că

instanța de fond a reținut situația de fapt din rechizitoriu, preluând practic ceea

ce a reținut procurorul, fără a analiza probele administrate în cauză, redând în

mod corect atât situația de fapt, cât și încadrarea juridică a faptei săvârșite

de inculpat.

Instanța de prim control judiciar a reținut

că din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile investigatorului

sub acoperire I.I. -nume de cod, declarațiile martorului C.M.F., denunțul și declarațiile

martorului M.G., declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, raportul de constatare

tehnico-științifică, procesul-verbal privind însemnarea bancnotelor care au fost

folosite la efectuarea flagrantului, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor

asupra lui C.M.F., atât anterior flagrantului, cât și ulterior, că la data de 20

octombrie 2011, inculpatul s-a întâlnit cu persoana autorizată pentru efectuarea

flagrantului C.M.F. în zona Piața I., în jurul orelor 14:00, martorul ajungând la

fața locului împreună cu organele de poliție, a pătruns în interiorul autoturismului

D.L., cu care a ajuns inculpatul și a cumpărat de la acesta o cantitate de 35,95

grame de rezină de canabis în schimbul sumei de 850 de RON, bani înseriați și predați

martorului de către organele de poliție anterior flagrantului. După părăsirea autoturismului

de către martor, cu cantitatea de droguri asupra sa, au intervenit organele de poliție,

care au constatat asupra inculpatului suma de bani compusă din bancnotele înseriate

și respectiv asupra martorului cantitatea de canabis, raportul de constatare tehnico

științifică concluzionând că substanța predată de inculpat denunțătorului face parte

din categoria drogurilor de risc.

S-a apreciat că în drept, fapta reținută

întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei,

acesta arătând ca avea la domiciliul său cantitatea de canabis de la o persoană

care o adusese din Italia și s-a hotărât să o vândă, cunoscându-l întâmplător pe

martorul denunțător și pe fratele acestuia, cu care a perfectat termenii tranzacției,

precizând totodată că nu desfășoară în mod uzual asemenea fapte, dar a avut nevoie

de bani.

În

ceea ce privește motivul de apel referitor la individualizarea

pedepsei aplicate, instanța de apel a apreciat că acesta nu este fondat.

În

acest sens s-a reținut că, instanța de fond a dat eficiență

criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., a acordat o

semnificație sporită criteriului relativ la persoana și conduita procesuală a inculpatului

în procesul penal, în contextul în care a analizat circumstanțele personale ale

acestuia, constând în conduita bună avută pe parcursul procesului penal cât și anterior,

că acesta era integrat în muncă la momentul săvârșirii faptei, apreciind însă că

toate aceste circumstanțe favorabile nu impun reținerea de circumstanțe atenuante.

De asemenea, instanța de prim control judiciar

a reținut că, în cauză, conduita bună a inculpatului, constând în recunoașterea

faptei, a fost suficient valorificată de instanța de fond prin reducerea pedepsei

aplicate până la minimul special, minim redus oricum ca urmare a reținerii cauzei

legale de reducere a pedepsei potrivit art. 320

1

C. proc. pen. și a apreciat

că o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2000 este în măsură să satisfacă scopul acesteia, pedeapsa

fiind atât un mijloc de reeducare, cât și o măsură de constrângere.

S-a mai avut în vedere că, instanța de

fond a reținut în favoarea inculpatului cauza legală de reducere și a redus drept

consecință pedeapsa până la limita minimă legală, în contextul reținerii și a cauzei

de agravare prev. de art. 37 lit. b) C. pen., corect reținută față de condamnarea

suferită anterior de inculpat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, astfel

încât, instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum este acesta definit,

nu ar mai putea fi atins dacă această pedeapsă ar fi redusă mai mult decât atât,

executarea în regim de detenție fiind impusă oricum față de starea de recidivă postexecutorie,

prin aplicarea unei pedepse sub limita minimă inculpatului putându-i-se crea impresia

de „impunitate", acesta putând fi astfel încurajat să săvârșească și alte fapte

penale, față de lipsa de reacție eficientă din partea autorităților.

Totodată, s-a apreciat că în raport de

cantitatea relativ mare de droguri comercializată de inculpat, de modul în care

această cantitate a fost vândută, precauțiile acestuia dovedind că avea reprezentarea

că se poate expune la sancțiuni dacă ar fi fost depistat de organele judiciare,

nu justifică coborârea pedepsei sub limita legală de 2 ani închisoare, această pedeapsă

fiind în măsură să satisfacă scopul său preventiv educativ, dar într-un mod eficient

și funcția de constrângere.

Instanța de apel a mai avut în vedere că

reținerea circumstanțelor atenuante în concurs cu o cauză de agravare, starea de

recidivă postexecutorie pentru o infracțiune de violență, constituie un impediment

pentru reducerea pedepsei sub limita legală, în pofida circumstanțelor favorabile

ale inculpatului, respectiv posibilitatea acestuia de a se angaja la același loc

de muncă avut anterior săvârșirii faptei, reținând că acest loc de muncă și stabilitatea

conferită de acesta nu au fost de natură să inhibe comportamentul infracțional al

inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

inculpatul N.R.N.,

criticând

hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei individualizări judiciare a

pedepsei aplicate. A solicitat, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d)

C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și

prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante conform art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) C. pen. cu referire la art. 76 lit. d) C. pen., având în vedere

că a recunoscut și regretat fapta, a avut o conduită bună anterior săvârșirii infracțiunii,

a avut un loc de muncă stabil, are o familie organizată și o situație materială

bună și este cunoscut ca fiind un tânăr liniștit care nu a creat probleme în familie

și nici în comunitate.

De asemenea, a mai solicitat schimbarea

modalității de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen. care reglementează instituția juridică a suspendării executării pedepsei

sub supraveghere, cu toate obligațiile impuse pe care le va respecta, întrucât în

situația sa, scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi realizat și fără

executarea efectivă a pedepsei.

Examinând recursul în raport de motivul

invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., hotărârile judecătorești sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite

decât cele prevăzute de lege.

Conform art. 72 C. pen., la stabilirea

și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui

cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

În

conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen., pedeapsa este

deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și de reeducare a celui condamnat, având

un rol preventiv-educativ. Ca măsură de constrângere pedeapsa, pe lângă scopul represiv,

trebuie să reflecte dezaprobarea legală și judiciară, atât cu privire la faptele

penale, cât și în ceea ce privește comportamentul inculpatului.

Prin urmare, pedeapsa, atât sub aspectul

cuantumului, cât și al modalității de executare, trebuie individualizată astfel

încât să îl convingă pe inculpat de necesitatea respectării legii penale și să-l

determine pe viitor să nu comită fapte penale.

Astfel, la stabilirea și aplicarea pedepsei,

instanța de judecată trebuie să țină seama atât de elementele ce țin de materialitatea

faptelor în sine, cât și de datele referitoare la persoana inculpatului și numai

examinate împreună aceste aspecte pot conduce la stabilirea în concret a periculozității

sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce. Înalta Curte constată

că în cauză, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au dat o interpretare

judicioasă probelor administrate și au le-au analizat în mod corespunzător, acestea

reținând corect situația de fapt, vinovăția inculpatului, cât și încadrarea juridică

a faptei penale săvârșite, în infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 141/2000, cu aplicarea art. art. 37 lit. b)

C. pen. și o pedeapsă just proportionalizate, conform criteriilor generale de individualizate

prevăzute de art. 72 C. pen.

Din încheierea de ședință din 11 ianuarie

2012 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 76489/3/2011 rezultă că după

ce instanța a constata regularitatea actului de sesizare a instanței, în conformitate

cu art. 300 alin. (1) C. proc. pen., (dosarul instanței de recurs), a adus la cunoștință

inculpatului N.R.N., posibilitatea judecății cauzei în procedură simplificată prin

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., prin însușirea probelor

administrate în faza de urmărire penal.

Inculpatul a declarat că dorește să beneficieze

de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Instanța de fond a constatat că inculpatul,

personal și-a exprimat voința în sensul însușirii probelor administrate în faza

urmăririi penale și a recunoașterii vinovăției sale, solicitând ca judecata să se

realizeze în baza probelor administrate la urmărirea penală, conform art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen.

Prin raportare la declarația inculpatului

dar și față de împrejurarea că instanța de fond s-a considerat lămurită, probele

administrate în cursul urmăririi penale fiind suficiente și edificatoare în cauză,

stabilind vinovăția dincolo de orice dubiu, în mod justificat a admis cererea inculpatului

și a procedat la soluționarea cauzei în procedura simplificată.

Astfel, vinovăția inculpatului este pe

deplin dovedită și rezultă din coroborarea întregului material probator administrat

în cauză, respectiv din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante,

declarațiile investigatorului sub acoperire I.I. - nume de cod, declarațiile martorului

C.M.F., denunțul și declarațiile martorului M.G., declarațiile de recunoaștere ale

inculpatului, raportul de constatare tehnico-științifică, procesul-verbal privind

însemnarea bancnotelor care au fost folosite la efectuarea flagrantului, procesele-verbale

de efectuare a perchezițiilor asupra lui C.M.F., atât anterior flagrantului, cât

și ulterior, că la data de 20 octombrie 2011, acestea relevând împrejurarea că inculpatul

a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, care întrunește în drept

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pedepsită cu închisoarea de la 10 la

20 de ani.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului

N.R.N. pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere corect, criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul

incriminator, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei comise, ținând

seama de extinderea fenomenului infracțional privind traficul și consumul de droguri

pe întreg teritoriul țării, amplificarea și diversificarea criminalității asociate

consumului de droguri, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, - inculpatul

a vândut cantitatea de 35,95 grame de rezină de canabis martorului C.M.F., în schimbul

sumei de 850 de RON - , urmarea produsă, crearea unei stări de pericol pentru sănătatea

publică.

Totodată, se constată că, în cadrul aceluiași

proces de individualizare judiciară a pedepsei, instanța de fond și instanța de

apel au ținut seama, în mod justificat și de circumstanțele personale ale inculpatului

care a avut o atitudine procesuală sinceră și cooperantă pe parcursul desfășurării

procesului penal, a recunoscut și regretat comiterea faptei, dar din fișa de cazier

judiciar rezultă că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind

anterior condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și c) C. pen., prin sentința

penală nr. 56/2002 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penala nr. 115/2002

a Curții de Apel Bacău, ignorând avertismentul dat de societate prin condamnarea

anterioara, ceea ce denotă o perseverență infracțională din partea sa și o atitudine

refractară față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Înalta Curte constată că în cauză nu se

regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. care să justifice

legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și, pe cale

de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante

este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.

De asemenea, recunoașterea unor împrejurări

ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate

în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează

favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei

pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul

justei individualizări a pedepsei.

Așa fiind, se constată că în mod justificat

instanțele anterioare nu au reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului

deoarece atitudinea procesuală sinceră a inculpatului și regretul manifestat față

de fapta comisă, sunt împrejurări care au fost valorificate în procesul reținerii

și aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., consecința juridică

fiind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Natura, gravitatea, modalitatea de săvârșire

a faptei dar și rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse

într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanța de instanța de fond și

menținută de instanța de apel, nu ar putea asigura reeducarea inculpatului și realizarea

scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o eventuală redozare

nu ar fi justificată în raport cu particularitățile cauzei.

Înalta Curte constată că pedeapsa principală

de 2 doi ani închisoare aplicată inculpatului se încadrează în limitele prevăzute

de lege, fiind aptă să răspundă scopului pedepsei, consfințit prin dispozițiile

art. 52 C. pen., constituie o ripostă legală, suficientă și corespunzătoare, în

vederea asigurării reeducării inculpatului și prevenirii săvârșirii unor astfel

de infracțiuni cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă

a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată,

pe de altă parte.

Totodată, se constată că nu poate fi primită

nici critica inculpatului referitoare la schimbarea modalității de executare a pedepsei,

în sensul aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen., privind suspendarea

sub supraveghere a executării pedepsei.

La stabilirea modalității de executare

a unei pedepse, instanța este datoare, în primul rând, să examineze dacă modalitățile

de executare neprivative de libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială

a inculpatului, executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind

să rămână ca o ultimă variantă, atunci când este absolut necesară pentru a se garanta

atingerea scopului pedepsei.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond

și cu instanța de prim control judiciar, constată că nu se impune schimbarea modalității

de executare pedepsei, având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă ce prezintă un

grad ridicat de pericol social, atât generic, cât și concret, având în vedere consecințele

negative pe care le are asupra sănătății publice, iar pe de altă parte, acesta nu

se află la primul conflict cu legea penală, săvârșind fapta dedusă judecății în

stare de recidivă postexecutorie, astfel că scopul educativ și coercitiv al pedepsei,

cum este reglementat de dispozițiile penale, poate fi atins doar prin privarea lui

de libertate, numai în acest mod putându-se realiza reeducarea inculpatului, în

sensul formării unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire

socială.

Constatând că în cauză nu este incident

cazul de casare prev de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și nici vreun

alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să

poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpat, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și

temeinică.

În

temeiul art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383

alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii

și arestării preventive de la 20 octombrie 2011 la 17 aprilie 2012.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat

va fi obligat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul N.R.N. împotriva deciziei penale nr. 74 din 8 martie 2012 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și arestării preventive de la 20 octombrie 2011 la 17 aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 17 aprilie 2012.