ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1195/2012

Deliberând asupra recursului de față, constată că prin sentința penală nr. 93 din 09 februarie 2012, Tribunalul București, secția a II - a penală, a dispus, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., raportat la art. 320 1 pct. 7 C. proc. pen., condamnarea inculpatului N.R.N. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și 1 (unu) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în condițiile dispozițiilor art. 65 C. pen. În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II și lit. b) C. pen. În baza art. 350 C. proc.

pen. a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 20 octombrie 2011 la zi. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, s-a dispus confiscarea cantității de 34,94 gr. rezină de canabis, rămasa din probă după efectuarea analizelor de laborator, sigilată cu sigiliul tip Ministerul de Interne cu nr. S1., aflată la B.C.C.O., Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate, Giurgiu. În temeiul dispozițiilor art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1000 RON cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 112/D/P/ 2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Giurgiu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul N.R.N., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se în esență că, la data de 19 octombrie 2011, numitul M.G. a formulat un denunț cu privire la împrejurarea că inculpatul N.R.N. deține în locuința sa din București, în vederea vânzării, cantitatea de 60 gr hașiș/rezină de canabis. Martorul C.M.F. a declarat că, fratele său, denunțătorul M.G. a cumpărat de la inculpatul N.R.N. diverse cantități de droguri de risc și că acesta din urmă deține pentru vânzare asemenea droguri. Același martor, care a ținut telefonic legătura cu inculpatul, la solicitarea organelor de poliție, care i-au înmânat suma de 850 RON din fondul special al Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 20 octombrie 2011 s-a deplasat in zona Piața I. din București.

La aceeași dată, în jurul orei 14:00, inculpatul a sosit cu o mașină D.L., martorul C.M.F. a intrat in interiorul autoturismului, i-a înmânat banii inculpatului și a intrat în posesia drogurilor, moment in care au intervenit organele de poliție. Din raportul de constatare nr. R1. din 21 octombrie 2011 rezultă ca substanța cumpărată de la inculpat, în greutate de 35,95 gr. este rezina de canabis. În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele probe: denunțul și declarațiile martorului M.G., ale martorului C.M.F., declarațiile de recunoaștere a faptei date de inculpat, proces-verbal de constatare a infracțiunii, raportul de constatare tehnico-științifică.

În faza cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea infracțiunii așa cum este descrisă în rechizitoriu, își însușește probatoriul administrat în faza de urmărire penală, că nu dorește administrarea de probe noi, în afara înscrisurilor în circumstanțiere și ca atare, dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 pct. 7 C. proc. pen. Prima instanță, din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, a constatat că fapta există, constituie infracțiune și este săvârșita de inculpat, dispunând condamnarea acestuia la pedeapsa privativa de libertate, la stabilirea cuantumului și a modalității de executare dând eficiență dispozițiilor art. 52 C. pen. Totodată, în favoarea inculpatului au fost aplicate dispozițiile art. 320 1 pct. 7 C. proc.

pen., în sensul că limitele pedepsei pentru fapta săvârșită au fost reduse cu o treime, fiind avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptei care a adus atingere relațiilor sociale referitoare la viața și sănătate, cât și persoana inculpatului care deși a recunoscut învinuirea, a suferit o condamnare de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și c) C. pen., prin sentința penală nr. 56/2002 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penala nr. 115/2002 a Curții de Apel Bacău.

Alături de pedeapsa privativa de libertate aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, a fost aplicată inculpatului și pedeapsa complementară, în condițiile dispozițiilor art. 65 C. pen., pedepsele accesorii ale interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe perioada executării pedepsei. Prima instanță nu a interzis inculpatului dreptul de a alege, având in vedere exigențele C.E.D.O. reflectate în cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Sabou și Pârcălab contra României.

În temeiul dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, durata reținerii și arestării preventive de la 20 octombrie 2011 la zi. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, s-a confiscat cantitatea de 34,94 gr. rezină de canabis, rămasă din probă după efectuarea analizelor de laborator, sigilată cu sigiliul tip Ministerul de Interne cu nr. S1., aflată la B.C.C.O., Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate, Giurgiu. În temeiul dispozițiilor art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul N.R.N., criticând hotărârea sub aspectul temeiniciei, solicitând reducerea pedepsei aplicate, prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante, având în vedere că a recunoscut săvârșirea infracțiunii, circumstanțele sale personale care îi sunt favorabile și pericolul social scăzut al faptei. Prin decizia penală nr. 74 din 8 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul N.R.N. împotriva sentinței penale nr. 93 din 09 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. În baza art. 383 alin. (1 1 ) și alin. (2) rap.

la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. și art. 88 C. pen. a fost menținută starea de arest a apelantului inculpat și s-a dedus din durata executării pedepsei, perioada 20 octombrie 2011 la zi. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției Analizând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt, în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut situația de fapt din rechizitoriu, preluând practic ceea ce a reținut procurorul, fără a analiza probele administrate în cauză, redând în mod corect atât situația de fapt, cât și încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat.

Instanța de prim control judiciar a reținut că din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile investigatorului sub acoperire I.I. -nume de cod, declarațiile martorului C.M.F., denunțul și declarațiile martorului M.G., declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, raportul de constatare tehnico-științifică, procesul-verbal privind însemnarea bancnotelor care au fost folosite la efectuarea flagrantului, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor asupra lui C.M.F., atât anterior flagrantului, cât și ulterior, că la data de 20 octombrie 2011, inculpatul s-a întâlnit cu persoana autorizată pentru efectuarea flagrantului C.M.F.

în zona Piața I., în jurul orelor 14:00, martorul ajungând la fața locului împreună cu organele de poliție, a pătruns în interiorul autoturismului D.L., cu care a ajuns inculpatul și a cumpărat de la acesta o cantitate de 35,95 grame de rezină de canabis în schimbul sumei de 850 de RON, bani înseriați și predați martorului de către organele de poliție anterior flagrantului. După părăsirea autoturismului de către martor, cu cantitatea de droguri asupra sa, au intervenit organele de poliție, care au constatat asupra inculpatului suma de bani compusă din bancnotele înseriate și respectiv asupra martorului cantitatea de canabis, raportul de constatare tehnico științifică concluzionând că substanța predată de inculpat denunțătorului face parte din categoria drogurilor de risc.

S-a apreciat că în drept, fapta reținută întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, acesta arătând ca avea la domiciliul său cantitatea de canabis de la o persoană care o adusese din Italia și s-a hotărât să o vândă, cunoscându-l întâmplător pe martorul denunțător și pe fratele acestuia, cu care a perfectat termenii tranzacției, precizând totodată că nu desfășoară în mod uzual asemenea fapte, dar a avut nevoie de bani. În ceea ce privește motivul de apel referitor la individualizarea pedepsei aplicate, instanța de apel a apreciat că acesta nu este fondat.

În acest sens s-a reținut că, instanța de fond a dat eficiență criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., a acordat o semnificație sporită criteriului relativ la persoana și conduita procesuală a inculpatului în procesul penal, în contextul în care a analizat circumstanțele personale ale acestuia, constând în conduita bună avută pe parcursul procesului penal cât și anterior, că acesta era integrat în muncă la momentul săvârșirii faptei, apreciind însă că toate aceste circumstanțe favorabile nu impun reținerea de circumstanțe atenuante. De asemenea, instanța de prim control judiciar a reținut că, în cauză, conduita bună a inculpatului, constând în recunoașterea faptei, a fost suficient valorificată de instanța de fond prin reducerea pedepsei aplicate până la minimul special, minim redus oricum ca urmare a reținerii cauzei legale de reducere a pedepsei potrivit art. 320 1 C. proc.

pen. și a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este în măsură să satisfacă scopul acesteia, pedeapsa fiind atât un mijloc de reeducare, cât și o măsură de constrângere.

S-a mai avut în vedere că, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului cauza legală de reducere și a redus drept consecință pedeapsa până la limita minimă legală, în contextul reținerii și a cauzei de agravare prev. de art. 37 lit. b) C. pen., corect reținută față de condamnarea suferită anterior de inculpat pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, astfel încât, instanța de apel a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum este acesta definit, nu ar mai putea fi atins dacă această pedeapsă ar fi redusă mai mult decât atât, executarea în regim de detenție fiind impusă oricum față de starea de recidivă postexecutorie, prin aplicarea unei pedepse sub limita minimă inculpatului putându-i-se crea impresia de „impunitate", acesta putând fi astfel încurajat să săvârșească și alte fapte penale, față de lipsa de reacție eficientă din partea autorităților.

Totodată, s-a apreciat că în raport de cantitatea relativ mare de droguri comercializată de inculpat, de modul în care această cantitate a fost vândută, precauțiile acestuia dovedind că avea reprezentarea că se poate expune la sancțiuni dacă ar fi fost depistat de organele judiciare, nu justifică coborârea pedepsei sub limita legală de 2 ani închisoare, această pedeapsă fiind în măsură să satisfacă scopul său preventiv educativ, dar într-un mod eficient și funcția de constrângere.

Instanța de apel a mai avut în vedere că reținerea circumstanțelor atenuante în concurs cu o cauză de agravare, starea de recidivă postexecutorie pentru o infracțiune de violență, constituie un impediment pentru reducerea pedepsei sub limita legală, în pofida circumstanțelor favorabile ale inculpatului, respectiv posibilitatea acestuia de a se angaja la același loc de muncă avut anterior săvârșirii faptei, reținând că acest loc de muncă și stabilitatea conferită de acesta nu au fost de natură să inhibe comportamentul infracțional al inculpatului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul N.R.N., criticând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate.

A solicitat, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și prin reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante conform art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. cu referire la art. 76 lit. d) C. pen., având în vedere că a recunoscut și regretat fapta, a avut o conduită bună anterior săvârșirii infracțiunii, a avut un loc de muncă stabil, are o familie organizată și o situație materială bună și este cunoscut ca fiind un tânăr liniștit care nu a creat probleme în familie și nici în comunitate. De asemenea, a mai solicitat schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen. care reglementează instituția juridică a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu toate obligațiile impuse pe care le va respecta, întrucât în situația sa, scopul preventiv și educativ al pedepsei poate fi realizat și fără executarea efectivă a pedepsei.

Examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile judecătorești sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen., pedeapsa este deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și de reeducare a celui condamnat, având un rol preventiv-educativ. Ca măsură de constrângere pedeapsa, pe lângă scopul represiv, trebuie să reflecte dezaprobarea legală și judiciară, atât cu privire la faptele penale, cât și în ceea ce privește comportamentul inculpatului. Prin urmare, pedeapsa, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, trebuie individualizată astfel încât să îl convingă pe inculpat de necesitatea respectării legii penale și să-l determine pe viitor să nu comită fapte penale.

Astfel, la stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța de judecată trebuie să țină seama atât de elementele ce țin de materialitatea faptelor în sine, cât și de datele referitoare la persoana inculpatului și numai examinate împreună aceste aspecte pot conduce la stabilirea în concret a periculozității sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce. Înalta Curte constată că în cauză, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au dat o interpretare judicioasă probelor administrate și au le-au analizat în mod corespunzător, acestea reținând corect situația de fapt, vinovăția inculpatului, cât și încadrarea juridică a faptei penale săvârșite, în infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 141/2000, cu aplicarea art. art. 37 lit. b) C. pen.

și o pedeapsă just proportionalizate, conform criteriilor generale de individualizate prevăzute de art. 72 C. pen. Din încheierea de ședință din 11 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 76489/3/2011 rezultă că după ce instanța a constata regularitatea actului de sesizare a instanței, în conformitate cu art. 300 alin. (1) C. proc. pen., (dosarul instanței de recurs), a adus la cunoștință inculpatului N.R.N., posibilitatea judecății cauzei în procedură simplificată prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., prin însușirea probelor administrate în faza de urmărire penal. Inculpatul a declarat că dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.

Instanța de fond a constatat că inculpatul, personal și-a exprimat voința în sensul însușirii probelor administrate în faza urmăririi penale și a recunoașterii vinovăției sale, solicitând ca judecata să se realizeze în baza probelor administrate la urmărirea penală, conform art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen. Prin raportare la declarația inculpatului dar și față de împrejurarea că instanța de fond s-a considerat lămurită, probele administrate în cursul urmăririi penale fiind suficiente și edificatoare în cauză, stabilind vinovăția dincolo de orice dubiu, în mod justificat a admis cererea inculpatului și a procedat la soluționarea cauzei în procedura simplificată. Astfel, vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită și rezultă din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, respectiv din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile investigatorului sub acoperire I.I.

- nume de cod, declarațiile martorului C.M.F., denunțul și declarațiile martorului M.G., declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, raportul de constatare tehnico-științifică, procesul-verbal privind însemnarea bancnotelor care au fost folosite la efectuarea flagrantului, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor asupra lui C.M.F., atât anterior flagrantului, cât și ulterior, că la data de 20 octombrie 2011, acestea relevând împrejurarea că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, care întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului N.R.N. pentru fapta săvârșită, au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, reduse cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei comise, ținând seama de extinderea fenomenului infracțional privind traficul și consumul de droguri pe întreg teritoriul țării, amplificarea și diversificarea criminalității asociate consumului de droguri, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, - inculpatul a vândut cantitatea de 35,95 grame de rezină de canabis martorului C.M.F., în schimbul sumei de 850 de RON - , urmarea produsă, crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică.

Totodată, se constată că, în cadrul aceluiași proces de individualizare judiciară a pedepsei, instanța de fond și instanța de apel au ținut seama, în mod justificat și de circumstanțele personale ale inculpatului care a avut o atitudine procesuală sinceră și cooperantă pe parcursul desfășurării procesului penal, a recunoscut și regretat comiterea faptei, dar din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și c) C. pen., prin sentința penală nr. 56/2002 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penala nr. 115/2002 a Curții de Apel Bacău, ignorând avertismentul dat de societate prin condamnarea anterioara, ceea ce denotă o perseverență infracțională din partea sa și o atitudine refractară față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Înalta Curte constată că în cauză nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. care să justifice legal reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia. De asemenea, recunoașterea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Așa fiind, se constată că în mod justificat instanțele anterioare nu au reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului deoarece atitudinea procesuală sinceră a inculpatului și regretul manifestat față de fapta comisă, sunt împrejurări care au fost valorificate în procesul reținerii și aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., consecința juridică fiind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime. Natura, gravitatea, modalitatea de săvârșire a faptei dar și rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanța de instanța de fond și menținută de instanța de apel, nu ar putea asigura reeducarea inculpatului și realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularitățile cauzei.

Înalta Curte constată că pedeapsa principală de 2 doi ani închisoare aplicată inculpatului se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind aptă să răspundă scopului pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., constituie o ripostă legală, suficientă și corespunzătoare, în vederea asigurării reeducării inculpatului și prevenirii săvârșirii unor astfel de infracțiuni cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. Totodată, se constată că nu poate fi primită nici critica inculpatului referitoare la schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

La stabilirea modalității de executare a unei pedepse, instanța este datoare, în primul rând, să examineze dacă modalitățile de executare neprivative de libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului, executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână ca o ultimă variantă, atunci când este absolut necesară pentru a se garanta atingerea scopului pedepsei.

Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cu instanța de prim control judiciar, constată că nu se impune schimbarea modalității de executare pedepsei, având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă ce prezintă un grad ridicat de pericol social, atât generic, cât și concret, având în vedere consecințele negative pe care le are asupra sănătății publice, iar pe de altă parte, acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, săvârșind fapta dedusă judecății în stare de recidivă postexecutorie, astfel că scopul educativ și coercitiv al pedepsei, cum este reglementat de dispozițiile penale, poate fi atins doar prin privarea lui de libertate, numai în acest mod putându-se realiza reeducarea inculpatului, în sensul formării unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prev de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, apreciind hotărârea pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică. În temeiul art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 20 octombrie 2011 la 17 aprilie 2012. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.R.N. împotriva deciziei penale nr. 74 din 8 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 20 octombrie 2011 la 17 aprilie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2012.