AFFAIRE ALEXANDRIDIS c. GRECE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 9;Violation de l'art. 13;Préjudice moral - réparation
AFFAIRE ALEXANDRIDIS c. GRECE (CtEDO, 2008)
SECȚIA ÎNTÂI
CAUZA
ALEXANDRIDIS c. GRECIEI
(Cererea nr. 19516/06)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
21 februarie 2008
DEFINITIVĂ
21/05/2008
În cauza Alexandridis c. Greciei,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția întâi), reunită într-o cameră compusă din:
Loukis Loucaides, președinte,
Christos Rozakis,
Nina Vajić,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni, judecători,
și Søren Nielsen, grefier de secție,
După deliberarea în camera de consiliu la 31 ianuarie 2008,
Pronunță următoarea hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
1.
La originea cauzei se află o cerere (nr. 19516/06) îndreptată împotriva Republicii Elene și prin care un resortisant al acestui Stat, dl. Theodoros Alexandridis („reclamantul”), a sesizat Curtea la 3 mai 2006 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”).
2.
Reclamantul este reprezentat de Monitorul grec Helsinki, membru al Federației Internaționale Helsinki. Guvernul grec („Guvernul”) este reprezentat de delegații agentului său, dnii. S. Spyropoulos și I. Bakopoulos, asesor și, respectiv, auditor pe lângă Consiliul Juridic al Statului.
3.
Reclamantul susține în special că faptul de a fi fost obligat să dezvăluie că nu era creștin ortodox a adus atingere dreptului său de a nu-și manifesta convingerile.
4.
La 11 mai 2006, Curtea a decis să comunice capetele de cerere întemeiate pe articolele 9 și 13 din Convenție Guvernului. Astfel cum permite art. 29 § 3 din Convenție, aceasta a hotărât să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei.
ÎN FAPT
I.
CIRCUMSTANȚELE SPEȚEI
5.
Printr-o decizie publicată în Jurnalul Oficial din 8 septembrie 2005, ministrul Justiției l-a numit pe reclamant avocat pe lângă tribunalul de primă instanță din Atena.
6.
La 2 noiembrie 2005, reclamantul s-a deplasat la acest tribunal în vederea depunerii jurământului. Acest demers îi era impus de articolul întâi din codul avocaților (§17 de mai jos), care erijează depunerea jurământului în fața unui tribunal competent în condiție prealabilă pentru exercitarea profesiei de avocat.
A.
Versiunea faptelor prezentată de reclamant
7.
Persoana în cauză s-a deplasat la grefa tribunalului de primă instanță din Atena, care i-a remis un formular de proces-verbal pe care figura un text standard și l-a invitat să îl completeze adăugând data și starea sa civilă, conform practicii obișnuite.
8.
Ulterior, reclamantul s-a prezentat în fața președintei tribunalului în timpul ședinței publice care se ținea acolo, i-a remis formularul de proces-verbal completat în mod corespunzător și i-a cerut autorizația de a depune jurământul.
9.
Președinta tribunalului a invitat persoana în cauză să-și pună mâna dreaptă pe Evanghelie și să depună jurământul. Reclamantul a informat-o că nu era creștin ortodox și că dorea, prin urmare, să facă o declarație solemnă. Președinta a admis această cerere.
10.
La sfârșitul acestei proceduri, procesul-verbal a fost semnat de președinta și grefierul tribunalului.
B.
Versiunile faptelor prezentate de Guvern
1.
Versiunea faptelor expusă în observațiile inițiale ale Guvernului
11.
În loc să meargă la grefa tribunalului de primă instanță din Atena, așa cum ar fi trebuit să facă conform uzului stabilit, reclamantul s-a prezentat direct în fața președintei tribunalului și i-a cerut autorizația de a pronunța o declarație solemnă. Președinta i-a admis cererea.
12.
Ulterior, persoana în cauză s-a deplasat la grefa tribunalului. Deși avea la dispoziție două formulare de proces-verbal distincte – unul pentru jurământul religios, celălalt pentru declarația solemnă – a completat formularul de utilizat pentru depunerea unui jurământ religios în loc să îl ceară pe cel care corespundea situației sale. Grefa a semnat procesul-verbal și i-a furnizat persoanei în cauză copii.
2.
Versiunea faptelor expusă în observațiile prezentate de Guvern ca răspuns la cele ale reclamantului
13.
Reclamantul s-a prezentat în fața președintei tribunalului de primă instanță din Atena având formularul de proces-verbal de utilizat pentru depunerea unui jurământ religios.
14.
Președinta l-a invitat să depună jurământul prevăzut de art. 19 din codul funcționarilor (§18 de mai jos) fără să îi ceară să își dezvăluie convingerile religioase, la care a reacționat solicitând autorizația de a pronunța o declarație solemnă. Președinta a admis această cerere.
15.
La întoarcerea la grefă, reclamantul a cerut copii ale procesului-verbal al depunerii sale de jurământ și nu a întreprins niciun demers pentru a obține rectificarea acestuia.
C.
Procesul-verbal al ședinței ținute la 2 noiembrie 2005 de către tribunalul de primă instanță din Atena
16.
Textul standard redactat la sfârșitul depunerii jurământului reclamantului se citește astfel:
„În cadrul ședinței publice ținute astăzi, Theodoros Alexandridis s-a prezentat în fața președintei, căreia i-a cerut autorizația de a depune jurământul după ce i-a comunicat copia Jurnalului Oficial nr. 222 din 8/9/2005, în care era publicată numirea sa în funcția de avocat pe lângă tribunalul de primă instanță din Atena.
Procurorul a luat cuvântul și a propus să se admită cererea persoanei în cauză.
La invitația și sub dictarea președintei (...) [persoana în cauză], după ce și-a pus mâna dreaptă pe Sfânta Evanghelie, a pronunțat următorul jurământ:
«Jur să fiu fidel patriei, să respect Constituția și legile și să-mi îndeplinesc cu conștiinciozitate îndatoririle.»
Prezentul proces-verbal a fost întocmit și semnat pentru a atesta cele de mai sus.”
(Semnătura președintei și a grefierului)
II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNĂ PERTINENTE
17.
În Grecia, statutul de avocat este reglementat de codul avocaților (decretul legislativ nr. 3026/1954).
art. 1
„Avocatul este un funcționar public neremunerat (...). Înainte de a-și putea exercita funcțiile, avocatul este obligat să depună jurământul profesional în fața tribunalului competent și să se înscrie la barou. Înscrierea închide procedura de numire.”
art. 22
„1.
Avocatul trebuie să depună jurământul de funcționar public la o ședință publică a tribunalului de primă instanță (...)
(...)
3.
Grefierul tribunalului este obligat să întocmească procesul-verbal al depunerii jurământului în aceeași zi și să îl comunice în opt zile baroului; doar procesul-verbal atestă depunerea jurământului.”
18.
art. 19 din codul funcționarilor este redactat după cum urmează:
Depunerea jurământului – Preluarea funcțiilor
„1.
(...) Jurământul este depus în acești termeni:
a)
«Jur să fiu fidel patriei, să respect Constituția și legile și să-mi îndeplinesc cu conștiinciozitate îndatoririle».
(...)
c)
Cei care indică că nu cred în nicio religie sau a căror religie interzice depunerea jurământului pronunță, în locul jurământului, următoarea declarație: «Declar, pe onoarea și conștiința mea, să fiu fidel patriei, să respect Constituția și legile și să-mi îndeplinesc cu conștiinciozitate îndatoririle. (...)»”
19.
Conform uzului stabilit, un avocat care dorește să depună jurământul profesional sau să pronunțe declarația solemnă trebuie să se deplaseze la grefa tribunalului de primă instanță din ressortul baroului din care este membru pentru a-și procura un formular de proces-verbal pe care figurează un text standard. Trebuie să-l dateze și să menționeze pe acesta un anumit număr de informații, în special starea sa civilă și numărul Jurnalului Oficial în care a fost publicată numirea sa în funcția de avocat. Trebuie apoi să se prezinte în fața tribunalului competent și să remită formularul președintelui acestei jurisdicții, care îl invită să depună jurământul. După depunerea jurământului, președintele și grefierul semnează procesul-verbal, din care persoana în cauză trebuie să depună o copie la barou.
art. 145 din codul de procedură penală este redactat după cum urmează:
Rectificări și completări aduse deciziilor, ordonanțelor și proceselor-verbale
„1.
Atunci când o hotărâre sau o ordonanță conține erori care nu îi afectează validitatea, judecătorul care a pronunțat-o poate ordona, ex officio sau la cererea procurorului sau a unei părți, ca aceasta să fie rectificată sau completată sub rezerva ca substanța ședinței să nu fie nici alterată, nici modificată.
2.
Este posibil să se rectifice, printre altele, identitatea acuzatului și să se completeze o motivare insuficientă sau un dispozitiv imprecis într-o hotărâre (...)
3.
Atunci când un proces-verbal conține erori sau omisiuni, judecătorul poate, ex officio sau la cererea părților sau a procurorului, ordona în termen de douăzeci de zile de la transcrierea hotărârii, în redactarea sa definitivă, în registrul special ținut de grefă, ca acesta să fie rectificat sau completat, sub rezerva condițiilor stabilite la §1 al prezentului articol.”
ÎN DREPT
I.
CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCĂRILE PRETINSE ALE ARTICOLELOR 8, 9 ȘI 14 DIN CONVENȚIE
21.
Reclamantul susține că a fost obligat să își dezvăluie convingerile religioase în timpul procedurii de depunere a jurământului profesional prevăzute de articolele 1 și 22 din codul avocaților, cu nerespectarea articolelor 8, 9 și 14 din Convenție. Curtea va examina capetele de cerere ale persoanei în cauză sub unghiul doar al articolului 9 din Convenție, care este redactat după cum urmează:
„1.
Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin cult, învățământ, practici și îndeplinirea riturilor.
2.
Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea publică, protecția ordinii, sănătății sau moralei publice, sau protecția drepturilor și libertăților altora.”
A.
Cu privire la admisibilitate
22.
Guvernul susține cu titlu principal că, neavând a cere rectificarea procesului-verbal în litigiu pe baza articolului 145 din codul de procedură penală, reclamantul nu a epuizat căile de atac interne. Atingerea pretinsă a libertății de religie ar ține de faptul că, astfel cum reiese din procesul-verbal, persoana în cauză a depus un jurământ religios contrar convingerilor sale, capăt de cerere căruia introducerea unei cereri în rectificare ar fi putut să-i aducă remediu.
23.
Reclamantul combate teza Guvernului. Contradicția între enunțările procesului-verbal și realitate nu ar fi obiectul principal al capetelor sale de cerere, care ar rezida în faptul de a fi fost constrâns să-și manifeste deschis convingerile religioase în timpul procedurii criticate. Or, dreptul grec nu ar oferi căi de atac efective care să permită redresarea acestei încălcări.
24.
Curtea reamintește că, în temeiul regulii epuizării căilor de atac interne enunțate la art. 35 § 1 din Convenție, un reclamant trebuie să se prevaleze de căile de atac în mod normal disponibile și suficiente pentru a-i permite să obțină reparare a încălcărilor pe care le invocă, fiind înțeles că îi revine Guvernului care invocă neepuizarea să convingă Curtea că calea de atac invocată era efectivă și disponibilă atât în teorie, cât și în practică la data faptelor, adică era accesibilă și susceptibilă să ofere reclamantului redresarea capetelor sale de cerere și că prezenta perspective rezonabile de succes (a se vedea, printre altele, Akdivar și alții c. Turciei, 16 septembrie 1996, § 66, Culegere de hotărâri și decizii 1996-IV, și Giacobbe și alții c. Italiei, nr. 16041/02, § 63, 15 decembrie 2005).
25.
Curtea consideră că cererea în rectificare evocată de Guvern nu poate fi considerată ca îndeplinind condițiile de accesibilitate și efectivitate decurgând din art. 35 din Convenție. Într-adevăr, este vorba despre o procedură prevăzută de codul de procedură penală și aplicabilă a priori într-un context penal. Nu reiese din formularea acestei dispoziții că ea s-ar putea aplica în alte domenii, în special în proceduri sumare și nejurisdicționale precum cea a depunerii jurământului.
În plus, Guvernul nu a citat niciun exemplu de cauză care să fi permis Curții să constate că această cale de atac a fost exercitată cu succes în cazuri similare celui al reclamantului.
26.
În lumina considerațiilor care precedă, Curtea concluzionează că trebuie respinsă excepția ridicată de Guvern.
27.
Pe de altă parte, Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu se izbește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este cazul să fie declarat admisibil.
B.
Cu privire la fond
1.
Tezele părților
28.
Guvernul atașează multă importanță, în versiunea sa a faptelor, comportamentului pretins neglijent al reclamantului. Acesta din urmă ar fi singurul responsabil pentru situația de care se plânge în fața Curții, deoarece nu ar fi fost diligent și nu s-ar fi conformat procedurii de depunere a jurământului. Într-adevăr, s-ar fi prezentat direct în fața președintei tribunalului având un formular care nu corespundea situației sale, deși ar fi avut alegerea între două tipuri de formular – unul prevăzut pentru jurământul religios, celălalt pentru declarația solemnă – din care un exemplar datat din 2007 a fost remis Curții. Reclamantul nu ar fi fost obligat să-și manifeste convingerile religioase. În orice caz, presupunând chiar că ar fi fost obligat să dezvăluie că nu era creștin ortodox, acest lucru s-ar fi justificat printr-un scop de interes public și ar fi fost conform principiului proporționalității.
29.
Persoana în cauză combate teza Guvernului. Ca orice avocat care se prezintă în fața unui tribunal pentru a depune jurământul, ar fi fost considerat ipso facto ca fiind un creștin ortodox și ar fi trebuit să-și exprime convingerile religioase înainte de a fi autorizat să depună un jurământ de altă natură. Aceasta ar explica de ce procesul-verbal indică faptul că a depus jurământul religios. De altfel, majoritatea formularelor tip utilizate în justiție – în special procesele-verbale de audiere a martorilor – ar face referire la cultul ortodox.
30.
Făcând trimitere la observațiile Guvernului, reclamantul susține că versiunile faptelor prezentate de autorități în diferitele documente prezentate Curții sunt contradictorii și incoerente. În orice caz, ar fi de neconceput ca președinta unei jurisdicții să fi dat acordul pentru depunerea jurământului unui tânăr avocat care s-ar fi prezentat în fața sa fără să fie înarmat cu documentele cerute. Pe de altă parte, ar fi cazul să se releve că exemplarele de proces-verbal furnizate de Guvern datează din 2007, iar nu din 2005, perioadă la care doar formularul corespunzător jurământului religios ar fi fost disponibil.
2.
Aprecierea Curții
a)
Principii generale
31.
Curtea reamintește că, astfel cum este protejată de art. 9, libertatea de gândire, de conștiință și de religie reprezintă una dintre temeliile unei „societăți democratice” în sensul Convenției. Această libertate figurează, în dimensiunea sa religioasă, printre elementele cele mai esențiale ale identității credincioșilor și ale concepției lor despre viață, dar este, de asemenea, un bun prețios pentru atei, agnostici, sceptici sau indiferenți. Aici este vorba despre pluralismul – cucerit cu greu de-a lungul secolelor – consubstanțial cu o astfel de societate. Această libertate implică, în special, pe cea de a adera sau nu la o religie și pe cea de a o practica sau de a nu o practica (a se vedea, printre altele, Kokkinakis c. Greciei, 25 mai 1993, § 31, seria A nr. 260-A, și Buscarini și alții c. San Marino [MC], nr. 24645/94, § 34, CEDO 1999-I).
32.
Dacă libertatea religioasă ține în primul rând de forul interior, ea implică, de asemenea, pe cea de a-și manifesta religia individual și în privat, sau în mod colectiv, în public și în cercul celor cu care se împărtășește credința. Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să consacre drepturi negative în temeiul articolului 9 din Convenție, în special libertatea de a nu adera la o religie și pe cea de a nu o practica (a se vedea, în acest sens, Kokkinakis c. Greciei și Buscarini și alții c. San Marino, citate anterior).
b)
Aplicare în speță
33.
Curtea observă din capul locului că se găsește confruntată cu versiuni divergente în ceea ce privește anumite elemente faptice, în special chestiunea de a ști dacă reclamantul a respectat procedura de urmat pentru a depune jurământul. Pe această chestiune, Guvernul, care contestă spusele persoanei în cauză, prezintă două versiuni dificil de conciliat. Într-adevăr, dacă afirmă în mod categoric, în primele sale observații, că reclamantul s-a prezentat direct în fața președintei tribunalului fără a fi înarmat cu un formular de proces-verbal, susține, în observațiile sale complementare, că persoana în cauză i-a remis un formular inadecvat.
34.
Curtea, care rămâne liberă să se dedice propriei sale evaluări în lumina ansamblului materialelor de care dispune (Ribitsch c. Austriei, 4 decembrie 1995, § 32, seria A nr. 336), notează că niciun document nu demonstrează că reclamantul nu ar fi urmat procedura prevăzută. Aceasta relevă, în plus, că Guvernul nu a furnizat niciun alt element în sprijinul acestei teze. În schimb, procesul-verbal al ședinței ținute la 2 noiembrie 2005 de către tribunalul de primă instanță din Atena (§16 de mai sus), singurul document oficial întocmit la sfârșitul procedurii în litigiu, susține spusele persoanei în cauză. Într-adevăr, acest document poartă semnătura președintei și a grefierului tribunalului, ceea ce coroborează teza reclamantului conform căreia formularul de proces-verbal a fost transmis președintei la ședință, conform procedurii aplicabile. Având în vedere cele ce precedă, nu este cazul să se atașeze o importanță deosebită tezei Guvernului conform căreia persoana în cauză nu a respectat procedura ordinară.
35.
Curtea trebuie apoi să examineze fundamentul afirmațiilor reclamantului. Aceasta notează în această privință că, chiar dacă se poate îndoi de necesitatea unei depuneri de jurământ în cadrul unei proceduri în fața unui tribunal, ea nu este chemată în speță să statueze în mod abstract cu privire la depunerea jurământului ca o condiție prealabilă pentru exercitarea profesiei de avocat. Chestiunea care se ridică aici este aceea de a ști dacă maniera în care procedura de depunere a jurământului s-a desfășurat în fața tribunalului de primă instanță l-a obligat pe reclamant să-și dezvăluie convingerile religioase, cu nerespectarea articolului 9 din Convenție.
36.
Având în vedere elementele prezentate în fața sa, Curtea detectează în procedura de depunere a jurământului de avocat existența unei prezumții conform căreia un avocat care se prezintă în fața unui tribunal este creștin ortodox și dorește să depună jurământul religios. Astfel, atunci când reclamantul s-a supus acestei proceduri, s-a văzut obligat să declare că nu era creștin ortodox pentru a putea pronunța o declarație solemnă; făcând aceasta, a fost constrâns să-și dezvăluie în parte convingerile religioase.
37.
Dreptul intern pertinent confirmă această analiză. Într-adevăr, conform primului paragraf al articolului 19 din codul funcționarilor (§18 de mai sus), jurământul pe care trebuie să-l depună toți funcționarii este în principiu jurământul religios. Pentru a fi autorizați să pronunțe o declarație solemnă, sunt constrânși să declare că sunt atei sau că religia lor interzice depunerea jurământului.
38.
Or, Curtea consideră că libertatea de a-și manifesta convingerile religioase comportă, de asemenea, un aspect negativ, și anume dreptul individului de a nu fi obligat să-și exprime confesiunea sau convingerile religioase și de a nu fi constrâns să adopte un comportament din care s-ar putea deduce că are – sau nu are – astfel de convingeri. Nu este la latitudinea autorităților statale de a se imisca în libertatea de conștiință a unei persoane, întrebând despre convingerile sale religioase sau obligând-o să le manifeste, și mai ales să o facă, în special cu ocazia unei depuneri de jurământ, pentru a putea exercita anumite funcții.
39.
Pe de altă parte, faptul că reiese din procesul-verbal de depunere a jurământului – singurul document oficial care atestă îndeplinirea acestei formalități – că persoana în cauză a depus un jurământ religios – contrar convingerilor sale – dă de gândit că avocații care depun jurământ sunt considerați în principiu ca aparținând cultului creștin ortodox. În această privință, Guvernul susține că există două tipuri de formular de proces-verbal, unul pentru jurământul religios, celălalt pentru declarația solemnă. Dar, pentru a-și susține spusele, a comunicat Curții exemplare de formulare datând din 2007. Cum nu a furnizat nicio copie a proceselor-verbale întocmite în perioada pertinentă, Curtea nu poate concluziona că astfel de formulare existau la acea dată.
40.
În orice caz, presupunând chiar că cele două tipuri de formular evocate de Guvern ar fi fost disponibile, Curtea consideră că reclamantului nu i se poate reproșa de către autorități că a omis să-și procure formularul adecvat. Îi revenea, într-adevăr, președintei și grefei tribunalului să-l informeze că exista un formular specific declarației solemne.
41.
În lumina celor ce precedă, Curtea concluzionează că obligația impusă reclamantului de a dezvălui în fața tribunalului competent că nu era creștin ortodox și că dorea să pronunțe o declarație solemnă mai degrabă decât un jurământ religios a adus atingere dreptului său de a nu fi constrâns să-și manifeste convingerile religioase.
Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 9 din Convenție.
II.
CU PRIVIRE LA ÎNCĂLCAREA PRETINSĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE
42.
Reclamantul susține că nu dispunea de nicio cale de atac internă care i-ar fi permis să-și valorifice capetele de cerere întemeiate pe pretinsa încălcare a libertății sale de religie. Acesta invocă art. 13 din Convenție, care enunță:
„Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate are dreptul la acordarea unei căi de atac efective în fața unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea ar fi fost comisă de persoane acționând în exercitarea funcțiilor lor oficiale.”
A.
Cu privire la admisibilitate
43.
Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu se izbește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este cazul să fie declarat admisibil.
B.
Cu privire la fond
44.
Guvernul susține că dispoziția invocată de reclamant nu a fost încălcată, deoarece acesta ar fi putut cere rectificarea procesului-verbal în litigiu în temeiul articolului 145 din codul de procedură penală.
45.
Persoana în cauză susține, la rândul său, că nu a dispus de o cale de atac susceptibilă să-i ofere o reparație adecvată pentru încălcarea constatată.
46.
Curtea reamintește că art. 13 din Convenție garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac pentru capetele de cerere care pot fi considerate „apărabile” cu privire la Convenție. O astfel de cale de atac trebuie să abiliteze instanța națională competentă să cunoască conținutul capătului de cerere întemeiat pe Convenție și să ofere remediul adecvat, chiar dacă Statele contractante se bucură de o anumită marjă de apreciere în ceea ce privește maniera de a se conforma obligațiilor pe care li le impune această dispoziție. Calea de atac cerută de art. 13 trebuie să fie „efectivă”, în practică ca și în drept (Hassan și Tchaouch c. Bulgariei [MC], nr. 30985/96, §§ 96-98, CEDO 2000-XI, și Biserica Mitropolitană a Basarabiei și alții c. Moldovei, nr. 45701/99, §§ 136-137, CEDO 2001-XII).
47.
Curtea concluzionând în speță la încălcarea drepturilor reclamantului în temeiul articolului 9 din Convenție, capetele de cerere ale persoanei în cauză sunt apărabile în sensul jurisprudenței Curții.
Având în vedere motivele pentru care a respins excepția de neepuizare ridicată de Guvern, întemeind argumentul pe art. 145 din codul de procedură penală (§25 de mai sus), și de faptul că nu a indicat de ce altă cale de atac ar fi putut uza reclamantul pentru a obține redresarea încălcării dreptului său la libertatea de religie, Curtea constată că Statul nu și-a îndeplinit obligațiile decurgând din art. 13 din Convenție.
49.
Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție.
III.
CU PRIVIRE LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
50.
Potrivit articolului 41 din Convenție,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”
A.
Prejudiciu
51.
Reclamantul cere 3.000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu moral pe care pretinde că l-a suferit.
52.
Guvernul susține că o constatare a încălcării ar constitui în sine o satisfacție echitabilă suficientă.
53.
Curtea consideră că este cazul să acorde persoanei în cauză 2.000 EUR pentru prejudiciu moral.
B.
Cheltuieli de judecată
54.
Reclamantul nu a prezentat cerere de rambursare a cheltuielilor sale de judecată.
55.
Prin urmare, Curtea consideră că nu este cazul să-i acorde nicio sumă cu acest titlu.
C.
Dobânzi moratorii
56.
Curtea consideră potrivit să stabilească rata dobânzilor moratorii la nivelul ratei dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorate cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea admisibilă;
2.
Hotărăște
că a existat o încălcare a articolului 9 din Convenție;
3.
Hotărăște
că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție;
4.
Hotărăște
a)
că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 2.000 EUR (două mii de euro) pentru prejudiciu moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
b)
că, începând de la expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va fi majorată cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
5.
Respinge
cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Redactată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 21 februarie 2008, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Søren Nielsen
Loukis Loucaides
Grefier
Președinte