CtEDO 30.04.2009 AI

AFFAIRE ROUBIES c. GRECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
30.04.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE ROUBIES c. GRECE (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

PRIMA SECȚIUNE

CAUZA

ROUBIES c. GRECIA

(Cerere nr. 22525/07)

30 aprilie 2009

30/07/2009

Această hotărâre poate fi supusă unor retușuri de formă.

În cauza Roubies c. Grecia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședință într-o cameră compusă din:

Nina Vajić,

președintă,

Christos Rozakis,

Khanlar Hajiyev,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

judecători,

și Søren Nielsen,

grefieria secțiunii,

După deliberări în camera de sfat pe 7 aprilie 2009,

Pronunță hotărârea pe care o adoptă la această dată:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 22525/07) îndreptată împotriva Republicii Eleniene și pe care un cetățean al acestui stat, d-l Nikolaos Roubies («reclamantul»), a sesizat Curtea pe 24 mai 2007 în vertu articolului 34 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale («Convenția»).

2.

Reclamantul este reprezentat de doamna K. Taoulas, avocat la Katerini. Guvernul grec («Guvernul») este reprezentat delegații agentului acestuia, d-l K. Georgiadis, asasor la Consiliul Juridic Statului, și doamna S. Alexandridou, auditor la Consiliul Juridic Statului.

3.

Reclamantul susținea în particular o depășire a «termenului rezonabil» și o încălcare a dreptului seu la acces la tribunal (art. 6 § 1 din Convenție).

4.

Pe 8 iulie 2008, președinta primei secțiuni decideîcomunicarea cererei Guvernului. Cum permite art. 29 § 3 din Convenție, de asemenea s-a decis ca Camera se pronunțe în același timp asupra admisibilității și fondului.

I.

5.

Reclamantul rezidează la Neoi Poroi Pierias.

6.

Printr-un testament din 19 iunie 1987, tatăl reclamantului i-a legat în indiviziune un teren agricol de 850 m² și o parte dintr-un alt teren. Leluidasseîcea mai mare parte patrimoniului sorului reclamantului. În testament, tatăl reclamantului indica că susținuse financiar acesta dând-i bani și alt teren agricol.

7.

Estimând că nu avuseseînici măcar rezerva succesorală ce-i revenea (și care, conform articolului 1825 din codul civil, constă în jumătate din porțiunea succesorală ab intestat), reclamantul sesizeîpe 29 decembrie 1992, tribunalul de mare instanță Katerini cu acțiune tendând recovrare rezerva succesorală legală, și anume 41,2% din șapte bunuri imobiliare. Reclamantul a solicitat de asemenea 10.047.609 drahme ca indemnizare pentru prejudiciul suferit din cauza utilizării de către soră a porțiunii patrimonial ce-i revenea.

8.

Ședința, inițial fixată pe 16 decembrie 1993, furipurtată, la cerere pârâtului, pe 3 noiembrie 1994. Printr-o hotărâre din 16 februarie 1995, tribunalul amână procedura și ordona reclamantului faîestablit certificat de percepetor Katerini.

9.

O nouă ședință loc pe 25 aprilie 1996. Printr-o hotărâre din 15 iulie 1996, tribunalul ordona măsuri de instruire suplimentare, în special audiera patru martori, care a început pe 16 decembrie 1996, cu apariția lor în fața judecătorului de instrucție, și s-a sfârșit pe 8 februarie 1999.

10.

O nouă ședință furiîfixată pe 28 ianuarie 1999, dar furiîamânată, la cerere pârâtului, pe 23 septembrie 1999, apoi pe 27 ianuarie 2000.

11.

Pe 31 mai 2000, tribunalul ordona o expertiză al cărui obiect era calcula valoare patrimonial de moștenit.

12.

Expertiza fuîdepozitată pe 15 ianuarie 2002. Ședința, fixată pe 13 iunie 2002, fuîamânată pe 17 februarie 2003, la cerere pârâtului.

13.

Printr-o sentință din 23 iunie 2003, tribunalul respinge acțiunea reclamantului considerând că rezerva succesorală era acoperit de o sumă de bani considerabilă, precum și de două terenuri, una situată la locul-zis «Alexandri» și cealaltă având obiectul unei donații în viață tatălui reclamantului, la locul-zis «Dribina».

14.

Pe 26 noiembrie 2003, reclamantul apelează această sentință la curtea de apel Thessalonice, invocând în particular că nu avuseseînici o posesiune terenul zis «Alexandri». Capitolul I observații, intitulat «depun și mă bazez pe», enumera o listă de treizeci și cinci documente din care următoarele trei: un protocol expulzare administrativă reclamantului luat prefectul Pieria, un document prefecturii Pieria, o hartă topografică dovedind terenul litigios era parte domeniu public forestier și un document primăriei Poron Pieria denunțând reclamantul la Hotărârea agricultură pentru posesiune arbitrară terenul.

15.

Ședința curtea de apel loc pe 7 mai 2004.

16.

Printr-o hotărâre din 13 iulie 2004, curtea de apel confirmare sentința precității. Ea respinge argumentele bazate pe absența posesiune terenul «Alexandri», estimând în special că terenul litigios era proprietatea defunctului pe care acesta exercita acte legate la posesiune cum ar fi cultura de măslini.

17.

Pe 11 octombrie 2004, reclamantul se puîîn casație. El ridica mai mulți mijloace în casație. Printre altele, reclamantul sublinia în recursul seu că curtea de apel conchisuseîgresit că acesta poseda terenul la locul-zis «Alexandri», că procedă la acte legate dreptu proprietate, cum ar fi cultura de măslini, și că terenul era parte patrimonial de moștenit.

18.

Reclamantul completaîdosarul, cu toți documentele cerute, pe 13 ianuarie 2005 și ședința loc pe 4 octombrie 2006.

19.

Printr-o hotărâre din 20 decembrie 2006, Curtea de Casație respinge toți mijloace casație reclamantului și în special doi din aceștia ca «vagi». Ea consideraî în particular, pe de-o parte, că reclamantul nu menționa în aceștia extrase relevante hotărârii curții de apel cu privire la natura forestieră sau nu terenul la locul-zis «Alexandri» și, pe de altă parte, că omisesseîindica, conform dispozițiile art. 559 § 11 din codul de procedură civilă, că bazaseîpe cei trei documente (susmenționat) depuse curtea de apel dovedi, că în realitate, terenul era parte domeniu public forestier și nu-i aparținea prin urmare.

II.

20.

Articolele relevante din codul de procedură civilă dispun:

art. 118

«Recursurile notificate între părți sau depuse la tribunal trebuie sa include (...) 4) obiectul recursului într-o manieră clară, precisă și succintă (...)»

art. 559

«Casația este permisă doar:

(...)

11) dacă tribunalul ia în considerare mijloace de probă pe care legea nu le prevede sau dacă, în nerespectare legii, reținut probe care nu fuseseîdepuse sau nu ia în considerare mijloace de probă pe care părțile invocate și depuse.»

art. 566 §1

«Recursul în casație trebuie comprinde elementele cerute articolele 118 la 120, cita hotărârea atacată, mijloace de casație în întregime sau în parte hotărârii atacate, precum și o cerere cu privire la fond cauzei.»

art. 577 § 3

«Curtea de Casație examinează admisibilitatea și fondul motivele casație dacă estimă recursul în casație legal și admisibil.»

art. 578

«Curtea de Casație respinge recursul în casație dacă estimă că motivele hotărârii atacate sunt eronate și dispozitivul acesteia este drept (...).»

21.

Conform jurisprudenței Curții de Casație, recursul în casație trebuie indica regula de fond censoare a fi fost violată, preciza în ce constă eroarea juridică susținut, cu alte cuvinte unde se găsește violație presupuse a fi fost comisă în interpretarea sau aplicare a regulei în cauză, și de asemenea comporta expunere faptele pe care curtea de apel bazaseîrespinge recursul (Curtea de Casație, nr. 372/2002, 388/2002).

I.

A.

Termen rezonabil

22.

Reclamantul susține că durata procedurii încălcare principiu «termen rezonabil» așa cum prevede art. 6 § 1 din Convenție, redactat în felul următor:

«Orice persoană drept ca cauza sa fie judecată (...) în termen rezonabil, de tribunal (...), care va hotărî (...) asupra contestații privind drepturile și obligații de caracter civil (...)»

23.

Perioada iau în considerare a început pe 29 decembrie 1992, cu sesizarea tribunalul de mare instanță Katerini, și a luat sfârșit pe 20 decembrie 2006, cu hotărârea Curții de Casație. Ea durat prin urmare paisprezece ani pentru trei grade de jurisdicție.

1.

Privind admisibilitatea

24.

Curtea constată că grievul nu este manifestă lipsă de temei în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Ea observă de altfel că nu se ciocnește cu nici un alt motiv de inadmisibilitate.

2.

Pe fond

25.

Guvernul subliniază că era vorba în speță o procedură civilă reglementată prin principiu de dispositiv, în vertu căruia inițiativa pentru avansarea procedurii aparține părților. El precizează că din cauza naturii cauzei, procedura în prima instanță a dat loc la trei hotărâri înainte-zis drept pentru strânge elemente de probă suplimentare, ordona o expertiză și interoga martori. Numeroase amânări erau imputabile părților și nu tribunalul. În apel, procedura s-a desfășurat o perioadă foarte scurtă fără nici o amânare. Cât privește procedura casație, reclamantul formă recursul cincisprezece luni după pronunțare hotărârii curții de apel.

26.

Reclamantul susține că tribunalul de mare instanță ar fi putut evita ordona producere certificat de percepetor și ar fi trebuit cere în același timp expertiza și examen martori. Amânările ședintei în fața acestei jurisdicții cerute de pârâtul și acordate de tribunal, în vertu unei practici judiciare foarte critică. În sfârșit, reclamantul subliniază că formă recursul în termen din trei luni după hotărârea curții de apel, și nu în termen din cincisprezece luni cum pretinde Guvernul.

27.

Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază după circumstanțele cauzei și având în vedere criterii consacrate jurisprudența, în particular complexitate cauzei, comportament reclamanți și cel al autorităților competente, precum și enjeu litigiu pentru interesați (a se vedea, printre numeroase altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).

28.

Curtea observă de la bun început că o perioada totală de paisprezece ani pentru trei grade de jurisdicție este o perioada foarte lungă. Ea observă în special că singura procedură în fața tribunalul de prima instanță durată zece ani și șase luni aproximativ. Este adevărat că tribunalul trebuia pronunța trei hotărâri înainte-zis drept, dar prima intervenit mai mult doi ani după ce acțiunea angajată și altele pronunțate la date distanțate. De asemenea, trebuie douăzeci și șase luni obținere depozițiile patru martori. Amânările ședintei, cerute de pârâtul și întotdeauna acordate de tribunal, prelungit procedura douăzeci și trei luni suplimentare. În sfârșit, în fața curții de casație, atunci când dosarul complet de la 13 ianuarie 2005, ședința fixată douăzeci și doi luni mai târziu, și anume 4 octombrie 2006.

29.

Având în vedere ansamblul circumstanțelor cauzei, Curtea nu poate judeca «rezonabil» lapsul timp decurs în speță.

30.

Prin urmare, a existat încălcare art. 6 § 1 din Convenție.

B.

Acces la tribunal

31.

Reclamantul se plânge o încălcare dreptului seu la acces tribunal, din cauza respingerii anumiți mijloace casație pentru motive pur formale. Invocă art. 6 § 1 din care partea relevantă dispune:

«Orice persoană drept ca cauza sa fie judecată (...) de tribunal (...), care va hotărî (...) asupra contestații privind drepturile și obligații de caracter civil (...)»

1.

Privind admisibilitatea

32.

Curtea constată că grievul nu este manifestă lipsă de temei în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Ea observă de altfel că nu se ciocnește cu nici un alt motiv de inadmisibilitate.

2.

Pe fond

a)

Argumentele părților

33.

Guvernul susține că obligație indică în recursul circumstanțele de fapt cum au fost stabilite de jurisdicțiile de fond, nu poate fi considerată o limitare dreptul la acces tribunal, dar constituie o condiție fundamentală a admisibilității mijloace casație, luând în considerare natura și specificitate a controlul operat în casație. Obligație este cristalizată de jurisprudența a formării plenare a Curții de Casație și cu totul cunoscută jurești și avocați. Examen de birou de Curtea de Casație a respectării condițiilor de admisibilitate și respinge recursul caz a ne-respectării este conform jurisprudența Curții.

34.

Guvernul subliniază că în vertu art. 559 § 11 din codul de procedură civilă, părți la procedură trebuie nu doar depună mijloace de probă sau documente, dar trebuie de asemenea indica că se bazează pe acestea. Dosarul depus de părți poate include zeci din documente. Curtea de Casație examinează doar acelea care părți menționează în observații. Se ocupă deloc cu altele. Guvernul concluzionează că presupunând chiar că existat o oarecare restricție dreptul la acces, aceasta urmăreau o scop legitim: asigura securitate juridică care nu există doar în favoarea părților.

35.

Reclamantul susține că Guvernul livreazăîun expune confuz din argumentele teoretice și nu dă nici o explicație convingătoare asupra motivelor pentru care mijloace casație au fost respinse ca fiind vagi. El subliniază că depusesseînumai în fața curții de apel documente oficiale dovedi natura forestieră terenul litigios, dar precizasseîse prevala. Cu toate acestea, Curtea de Casație respinge mijlocu pentru nu indicasseîîn recursul se bazasseîpe aceste documente. Dar, indicare nu era prin urmare necesară pentru merge de sine că în materie documente, depunerea acestora la tribunal de către părți se fac în scopul invoca în sprijin al alegerile lor.

b)

Apreciere a Curții

i.

Principii generale

36.

Curtea reamintește jurisprudența constantă conform căreia nu are sarcina se substituie jurisdicțiile interne. Este la primul rând autoritățile naționale, în special curți și tribunale, care incumbă interpreter legislația internă (a se vedea, printre numeroase altele, García Manibardo c. Spania, nr. 38695/97, § 36, CEDO 2000-II). De altfel, «drept la tribunal», din care drept la acces constituie un aspect particular, nu este absolut și se pretează limitări implicit admise, în special cu privire la condițiile de admisibilitate a unui recurs, pentru apelează prin natura sa mesmo o reglementare de către Statul, care se bucură în acest sens o anumita marja de apreciere. Cu toate acestea, limitări nu pot restrânge accesul deschis unui justiciabil în manieră sau în punct cum drept la tribunal s-ar găsi atingere în substanța chiar; în sfârșit, nu se conciliază cu art. 6 § 1 cum tind la un scop legitim și dacă există o raport rezonabil de proporționalitate între mijloace folosite și scop vizat (a se vedea, printre numeroase altele, Edificaciones March Gallego S.A. c. Spania, 19 februarie 1998, § 34, Recueil des arrêts et décisions 1998–I). De fapt, drept la acces tribunal s-ar găsi atingere atunci când reglementare înceteazăîservi scopuri a de securitate juridică și de bună administrare justiție și constituie o fel de barier care împiedică justiciabil vedea litigiu rezolvat pe fond de jurisdicție competentă.

37.

Curtea reamintește de altfel că art. 6 din Convenție nu supune statele contractante crea curți de apel sau casație (a se vedea, în particular, Delcourt c. Belgia, 17 ianuarie 1970, §§ 25-26, seria A nr. 11). Cu toate acestea, dacă asemenea jurisdicții există, garanții art. 6 trebuie fi respectate, în special în măsura în care asigură plângători un drept efectiv la acces tribunale pentru face statua asupra contestații relative la «drepturile și obligații de caracter civil» (a se vedea, printre altele, Brualla Gómez de la Torre c. Spania, 19 decembrie 1997, § 37, Recueil 1997-VIII). De altfel, compatibilitate a limitări prevăzute de dreptul intern cu drept la acces tribunal recunoscut de art. 6 § 1 din Convenție depinde din particularități a procedurii în cauză și trebuie lua în considerare ansamblul procedul mers în ordinul juridic intern și, de exemplu, rol pe care a jucat-o Curtea supremă, condițiilor de admisibilitate a unui recurs în casație putând fi mai riguroase decât pentru un apel (Khalfaoui c. Franța, nr. 34791/97, CEDO 1999-IX).

38.

Curtea reamintește în sfârșit că reglementarea relativ la formalități pentru forma un recurs viza asigura bună administrare justiție și respectare, în particular, a principiu a securității juridice și că interesații trebuie aștepta ca regulile aplicabile (Miragall Escolano și alții c. Spania, nr. 38366/97, 38688/97, 40777/98, 40843/98, 41015/98, 41400/98, 41446/98, 41484/98, 41487/98 și 41509/98, § 33, CEDO 2000-I).

39.

Aceasta fiind, Curtea conchisuseîîn mai multe rânduri că aplicare de către jurisdicțiile interne a formalități respects pentru forma un recurs susceptibil violeazăîdrept la acces tribunal. Se întâmplă să atunci când interpretare de prea formalista a legalității ordinare făcut o jurisdicție împiedică, de fapt, examen pe fond recursul exercitat de interesatul (Běleš și alții c. Republica Cehă, nr. 47273/99, § 69, CEDO 2002-IX; Zvolský și Zvolská c. Republica Cehă, nr. 46129/99, § 55, CEDO 2002-IX).

ii.

Aplicare în speță a principii susmenționat

40.

Curtea observă, pe de-o parte, că Curtea de Casație respinge, ca fiind vag, mijlocu tras de aplicare eronată a legii și a unui defect de motivare specifică și detaliată cu privire la întrebarea a naturii terenul, pentru reclamantul nu indica în recursul motivele care au determinat curtea de apel hotărî cum a făcut. Cu toate acestea, rezultă din hotărârea curții de apel că aceasta constaîaseî pentru respinge apelul reclamantului și alegația conform căreia terenul litigios era parte domeniu public, că defunctul exercita drepturi proprietate pe terenul și acte posesiune cum ar fi cultura de măslini. În recursul seu, reclamantul indica nu doar pagina la care figura acest constat, la baza hotărârii, și numărul linii consacrate de hotărârea acestui subiect, dar dezvolta, pe doi pagini cel puțin, o argumentare furnizată, tendând dovedi imprecizie și lacunele hotărârii pe acest punct. Dar, este greu admita ca alegerile reclamantul în speță erau la acest punct înăbuși de aproximație sau confuzie că ar fi împiedecat judecătorii jurisdicției supreme înțelege și examina.

41.

Pe de altă parte, Curtea observă că Curtea de Casație au de asemenea respinge, ca fiind vag, mijlocu tras de non luare în considerare de către curtea de apel din trei documente oficiale care ar dovedi caracter public terenul litigios, pe motiv că recursul nu preciza dacă reclamantul atrasesseîatenție curții de apel asupra faptului că intenționasseîse prevala pe aceste documente. La acest sens, Curtea constată că capitolul I observații reclamantului în fața curții de apel, intitulat «depun și mă bazez pe», enumera o listă din treizeci și cinci documente din care trei litigioase. Dar, independent de întrebarea dacă reclamantul folosisseîaceste documente în observații și dacă curtea de apel ia în considerare pentru decizia, faptul pentru Curtea de Casație respinge recursul ca vag pentru singur motiv susmenționat relevă a o abordare prea formalistă condițiilor de admisibilitate a recursul exercitat.

42.

De aceea, limitare impusă dreptul la acces reclamantul tribunal nu a fost proporțională scopu de a garanta securitate juridică și bună administrare a justiție.

43.

Prin urmare, a existat încălcare art. 6 § 1 din Convenție pe acest punct.

II.

44.

Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plânge o încălcare dreptul la un proces echitabil, pentru trei jurisdicții care au hotărît în caz au nerespectata, la mai multe rânduri, drept intern relevant. Reclamantul se plânge o atingere dreptul seu la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocoala nr. 1.

45.

Curtea reamintește că nu are sarcina se substituie jurisdicțiile interne, care incumbă la primul rând interpreter legislația internă (a se vedea hotărârile Bulut c. Austria, 22 februarie 1996, § 29, Recueil 1996-II și, mutatis mutandis, Edificaciones March Gallego S.A. c. Spania, 19 februarie 1998, § 33, Recueil 1998-I). Sarcina se limitează verificare decizia litigioasă au fost obținute în respect a garanții enunțate art. 6 din Convenție și nu sunt afectate de arbitrar. Nu poate aprecia ea însăși elementele de fapt care determinat o jurisdicție națională adopta o decizie mai degrabă decât o alta, altfel, s-ar erija în judecător a treia sau a patra instanță și ar nerespecta limitări a misiun (Kemmache c. Franța (nr. 3), 24 noiembrie 1994, § 44, seria A nr. 296-C). În speță, nici un element din dosar nu-i permite concluziona că ar fi manifestă eronat sau arbitrar constat făcut de decizii din tribunale grecești.

46.

Cât privește grievul tras art. 1 din Protocoala nr. 1, Curtea observă pe de-o parte, că nu este prin urmare etajat. Ea reamintește, pe de altă parte, că aparține jurisdicțiilor naționale tranșa a litigii de origine drept privat, cu consecința inevitabilă că una din părți nu putea obținea câștig de cauză. Simplul fapt că instanțe judiciare furnizează un forum tranșa un litigiu între persoane private nu dă naștere a o ingerință a Statului în violate a drepturilor protejate de art. 1 din Protocoala nr. 1 (Questel c. Franța, (decizie), nr. 43275/98, 11 mai 2000; Comisie Europeană a Drepturilor Omului, Kuchar și Stis c. Republica Cehă, (decizie), nr. 37527/97, 21 octombrie 1998).

47.

Prin urmare, această parte a cererei trebuie respinsă ca fiind manifestă lipsă de temei, în aplicare articolele 35 §§ 3 și 4 din Convenție.

III.

48.

Potrivit art. 41 din Convenție,

«Dacă Curtea declară că a existat o încălcare Convenției sau Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Părții contractante interesate nu permite decât repararea imperfectă consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, după caz, o satisfacție echitabilă.»

A.

Prejudiciul

49.

Reclamantul cere suma 142.963 de euro (EUR) pentru prejudiciul material și pierdere potențială rezultând din faptul nu putu exploata bunurile sale în cursul perioada în care cauza era pendintă. Cere de asemenea 20.000 EUR pentru prejudiciul moral relativ la lungimea procedurii și 40.000 EUR pentru acela suferit din cauza încălcare dreptul seu la acces tribunal.

50.

Guvernul estimează că prejudiciul material invocat nu are o legătură de cauzalitate cu încălcări susținut. Cât privește prejudiciul moral, simplu constat a violării sau, la mult, o sumă din 2.000 EUR pentru depășirea termenului rezonabil și din 5.000 EUR pentru încălcare dreptul la acces, constituiîo satisfacție echitabilă suficientă.

51.

Cu privire la prejudiciul material susținut, Curtea estimează că ea nu poate specula pe decizia Curții de Casație dacă aceasta examinat fondul grievuri reclamantului. Nu deci loc acordare reclamantul indemnizație la acest titlu.

52.

Cât privește prejudiciul moral, Curtea estimează că reclamantul vraisemblablement suferit o frustrare din cauza încălcare «termen rezonabil» și dreptul la acces tribunal. Statuând în echitate, cum cere art. 41 din Convenție, Curtea-i acordă 20.000 EUR pentru prejudiciul moral, plus orice sumă putând fi datorată ca titlu de impozit.

B.

Frais și drepturi

53.

Pentru onorarii avocat, reclamantul cere 4.900 EUR plus 10% din suma care-i va fi acordată ca titlu prejudiciul suferit.

54.

Guvernul susține că acest montant este excesiv și reclamantul nu submitre justificativele cerute.

55.

Curtea observă, în primul loc, că reclamantul a încheiat cu consilierul un acord privind o parte din onorarii acestuia, care se apropie de un acord de quota litis. Asemenea acorduri, care nu fac naștere obligații doar între avocat și client, nu pot lega Curtea, care trebuie evalua nivelul frais și drepturi rambursate nu doar în raport cu realitate frais susținut, dar și în raport cu caracter rezonabil (Iatridis c. Grecia (Satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, 19 octombrie 2000, § 55).

56.

Curtea observă că reclamantul nu produc o factură avocatul, dar o scrisoare prin care acesta invocă o sumă din 2.450 EUR pentru redactare petiția introductivă acțiune Curt și o sumă din 2.450 EUR pentru redactare observații în răspuns la acelea a Guvernului. Ea face referință de asemenea la un acord oral între ei și privind plată a unui procent din 10% pe suma pe care Curtea ar putea aloca ca titlu prejudiciul.

57.

Curtea estimează că sumele cerute pentru onorarii avocat nu sunt rezonable, luând în considerare printre altele numărul grievuri care dau naștere la un constat violării. Statuând în echitate, cum cere art. 41, Curtea acordă reclamantul 4.000 EUR, plus orice sumă putând fi datorată ca titlu de impozit de acesta.

C.

Dobânzi de întârziere

58.

Curtea consideră potrivit a calca rata dobânzi de întârziere pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

1.

Declară

cerere admisibilă cu privire la grievele trase din depășirea «termen rezonabil» și dreptul la acces tribunal și inadmisibilă pentru restul;

2.

Declară

că a existat încălcare art. 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii;

3.

Declară

că a existat încălcare art. 6 § 1 din Convenție cu privire la dreptul la acces tribunal;

4.

Declară

a)

că Statul pârât trebuie versa reclamantul, în decurs din trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform art. 44 § 2 din Convenție, sumele următoare;

i. 20.000 EUR (douăzeci de mii de euro), plus orice sumă putând fi datorată ca titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

ii. 4.000 EUR (patru mii de euro), plus orice sumă putând fi datorată ca titlu de impozit de reclamant, pentru frais și drepturi;

b)

că de la expirarea acestui termen și până plată, aceste sume vor fi majorate a o dobândă simplă la un curs egal cu cel al facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabil în această perioadă, majorat cu trei puncte procentuale;

5.

Respinge

cererea de satisfacție echitabilă pentru restul.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris pe 30 aprilie 2009, în aplicare art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.

Søren Nielsen

Nina Vajić

Grefieria

Președintă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-04-02
0,97
AFFAIRE KALLERGIS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE KALLERGIS c. GRÈCE (Requête n o 37349/07) ARRÊT STRASBOURG 2 avril 2009 DÉFINITIF 02/07/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Kallergis c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (pr
CtEDO 2009-04-02
0,97
AFFAIRE GOGIAS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE GOGIAS c. GRÈCE (Requête n o 26421/07) ARRÊT STRASBOURG 2 avril 2009 DÉFINITIF 02/07/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Gogias c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (première
CtEDO 2009-06-04
0,97
AFFAIRE KYRIAZIS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE KYRIAZIS c. GRÈCE ( Requête n o 35806/07) ARRÊT STRASBOURG 4 juin 2009 DÉFINITIF 04/09/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Kyriazis c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (prem
CtEDO 2009-04-30
0,97
AFFAIRE TSOTSOS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE TSOTSOS c. GRÈCE (Requête n o 25109/07) ARRÊT STRASBOURG 30 avril 2009 DÉFINITIF 30/07/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tsotsos c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme (premi
CtEDO 2009-02-05
0,97
AFFAIRE SARANTIDIS c. GRECE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE SARANTIDIS c. GRÈCE (Requête n o 23163/07) ARRÊT STRASBOURG 5 février 2009 DÉFINITIF 05/05/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Sarantidis c. Grèce, La Cour européenne des droits de l’homme
Sursă