ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 22/2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 19.10.2012, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună: obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la încetarea contrafacerii Brevetului de invenție nr. x/2008 intitulat "COMPOZIȚIE FUNGICIDĂ", prin activitățile de fabricare, vânzare și oferire spre vânzare a produsului "C."; scoaterea definitivă din circuitele comerciale a produsului "C. "; obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 RON reprezentând despăgubiri față de comercializarea fără drept a produsului brevetat de reclamantă; publicarea integrală a hotărârii pe cheltuiala pârâtei.

Prin sentința nr. 1087 din data de 29 iulie 2019, Tribunalul Prahova a respins cererea astfel formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. și a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 19.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin decizia nr. 42 din data de 30 ianuarie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul astfel declarat.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:

Prima instanță a respectat dispozițiile legale, încuviințând și administrând probatorii complexe de specialitate constând în rapoarte de expertiza tehnice științifice chimie, proprietate intelectuala și contabilitate, înscrisuri, interogatorii.

În ceea ce privește critica referitoare la înlăturarea concluziilor raportului de expertiză specialitate chimie întocmit de expert D., fără a exista o sancțiune de anulare a acestui raport, a constatat instanța de apel că judecătorul fondului a apreciat concluziile ca fiind contradictorii și nelămuritoare din partea expertului atât timp cât "deși au fost încuviințate în două rânduri obiecțiunile pârâtei, experta nu a lămurit problema principală a litigiului, respectiv rolul sării cuaternare de amoniu din compoziția produsului reclamantei, dacă aceasta are rol determinant, așa cum reiese din motivarea OSIM pentru acordarea brevetului nr. x prin care se arată că activitatea inventivă este datorată prezenței celor doi componenți, respectiv a izotiazolonei și a sării cuaternare de amoniu, de ce în lucrarea sa acest din urmă produs apare ca având numai rolul unui aditiv care nu schimbă modul de acțiune și destinația produsului. Totodată, nu s-a clarificat în mod expres compoziția celor două produse analizate, dacă produsul pârâtei conține sare cuaternară de amoniu și nici dacă emulgatorii folosiți de pârâtă sunt rezultați din reacția nonilfenolului etoxilat cu o anhidridă maleică sau sunt emulgatori pe bază de compuși etoxilați."

S-a reținut, astfel, că în mod corect prima instanța a apreciat ca necesara dispunerea unei noi expertize, procedând la numirea unui alt expert în aceeași specialitate - respectiv E. -, precum și că instanța de fond a înlăturat motivat concluziile expertizei specialitate chimie D..

A fost reținut caracterul nefondat și al criticii referitoare la calificarea obiecțiunilor reclamantei la raportul de expertiza specialitate chimie întocmit de expert E. ca fiind apărări de fond, raportat la faptul că acestea aveau valoarea unor aprecieri strâns legate de susținerile contradictorii ale parților, instanța de fond justificând validarea acestei expertize prin raportare la motivarea OSIM pentru acordarea brevetului nr. x.

Relativ la critica privind greșita respingere a cererii de efectuare a unei a treia expertize specialitate chimie, s-a reținut că nu poate fi valorificata în apel raportat la aprecierea instanței de prim control judiciar în sensul că aceasta problema a fost tranșata în mod judicios de către instanța de fond prin încheierea din data de 30.05.2019, cu argumentele reținute la aceea dată.

Critica referitoare la neanalizarea obiecțiunilor formulate, pentru termenul din 22.07.2019, de expertul consilier al reclamantei în domeniul proprietății intelectuale în privința raportului de expertiză întocmit de D., a fost apreciată ca nefiind eficienta juridic dat fiind faptul ca rolul expertului consilier este cu totul altul, el privind doar raporturile cu partea în favoarea căreia a fost încuviințata participarea sa, nicidecum formularea în nume personal a unor obiecțiuni la raportul de expertiza efectuat de expertul desemnat de către instanța.

In ce privește fondul cauzei, s-a reținut că din probele administrate în fata instanței de fond reiese că produsul pârâtei, denumit "C.", are o compoziție diferită de cea indicată în revendicările brevetului de invenție deținut de reclamantă.

Astfel, din raportul de expertiza specialitate chimie întocmit de expert E. rezultă: că produsul intimatei paratei nu este un produs de selecție din produsul apărat de brevetul apelantei reclamante întrucât diferă la capitolul substanța activă prin absența sării cuaternare de amoniu; că diferă la emulgator pentru că intimata pârâtă nu are un emulgator definit și caracterizat fizico-chimic și, mai ales, permis de lege, pe când brevetul apelantei reclamantei vorbește de un emulgator într-o scală de la 0.01% până la 50% dar în 3 din 5 exemple este de fapt inexistent, iar nonifenolul etoxilat care teoretic stă la baza obținerii emulgatorului reclamantei este interzis la utilizare în concentrație mai mare de 0,1% din anii 2003-2004 (H.G. nr. 347/2003 și anexa 1 la H.G. nr. 932/2004 - poziția 46(2); că sunt diferențe în privința densității, în sensul ca produsul intimatei pârâte are densitate subunitară, de 0.99, pe când produsul apelantei reclamante are densitate supraunitară, anume 1,05 -1,15.

A constatat instanța de apel că expertiza întocmită de expertul E. concluzionează în sensul ca produsul intimatei parate nu încalcă drepturile exclusive ale brevetului x deținut de apelanta reclamanta A., iar aceste concluzii se coroborează și cu cele din raportul de expertiza proprietate intelectuală întocmit de expertul D..

Astfel, expertul proprietate intelectuală D., pe baza documentației care a stat la baza acordării brevetului invocat de apelanta reclamanta, concluzionează că noutatea brevetului de invenție deținut de reclamantă privește, în esență, asocierea dintre o izotiazolona și o sare cuaternara de amoniu, în timp ce produsul intimatei nu folosește o asemenea sare cuaternară de amoniu, rezultând cu evidență că produsul intimatei pârâte nu încalcă brevetul apelantei reclamante.

Față de considerentele mai sus arătate, Curtea a constatat ca produsul comercializat de către intimata parata nu încalcă revendicările din brevetul de invenție al apelantei reclamante, nefăcându-se dovada contrafacerii acestuia nici sub forma fabricării, folosirii, oferirii spre vânzare a produsului ce face obiectul brevetului, nici sub forma utilizării procedeului, folosirii, oferirea spre vânzare a produsului obținut direct prin procedeul brevetat .

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

În motivarea recursului se susține în esență că:

Hotărârea recurată a fost adoptată cu încălcarea normelor de drept material, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După evocarea prevederilor conținute în art. 22 din Legea nr. 64/1991, a art. 64 alin. (1) și (2) și art. 65 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991, arată recurenta că ambele instanțe au ignorat acestea norme prin aceea că au apreciat pertinente și întemeiate concluziile expertizei în specialitatea proprietate intelectuală, deși expertul nu a procedat la o analiză comparativă privind asemănările și echivalența celor 3 compuși (substanță activă, emulgator și element) prezenți atât în compoziția produsului brevetat cât și a celui fabricat de intimata-pârâtă.

Prin omologarea menționatei expertize, instanța de fond a încălcat - în opinia recurentei - dispozițiile legale care protejau brevetul de invenții, acestea completându-se cu jurisprudența în materie care este în sensul că, pentru a exista o încălcare a drepturilor titularilor brevetului, nu este necesar ca produsele să fie identice, existând o încălcare a exclusivității și atunci când un element din structura produsului este înlocuit cu un element echivalent (adică un element diferit dar care îndeplinește aceeași funcție și determină un rezultat identic sau chiar asemănător).

O altă critică susținută de recurentă este aceea că, deși a formulat motive de apel în sensul celor expuse anterior - pct. 8 și 9 din apelul declarat -, curtea de apel a omis să se pronunțe supra lor, sens în care sunt aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Soluțiile instanțelor de fond și apel sunt considerate de recurentă greșite, prin raportare la întregul probatoriu administrat în cauză. Dacă instanțele ar fi avut în vedere Legea nr. 64/1991 în ansamblul ei, ar fi sesizat reaua-credință cu care s-a întocmit și expertiza în specialitate chimie E., pe care a recurenta a contestat-o prin formularea unei plângeri penale.

Se mai susține greșita aplicare a reglementărilor privind protecția brevetului prin prisma faptului că instanțele au omologat expertizele întocmite de experții E.. și D.. doar pentru faptul că acestea se coroborează cu privire la sarea cuaternară de amoniu, în sensul că aceasta ar fi un element cheie în analiza produselor în litigiu. Afirmă recurenta că sarea cuaternară de amoniu este numai un aditiv, iar nu o substanța activă - fiindu-i eronat atribuită această însușire de către experți atâta vreme cât nu au indicat un produs fungicid pentru conservarea lemnului care să conțină numai sare cuaternară de amoniu.

De asemenea, se arată că produsul pârâtei nu conține sare cuaternară de amoniu ca substanță activă, așa cum reiese din cele două expertize, ci doar izotiazolonă - component activ esențial prezent și în produsul brevetat, alături de emulgator și solvent. Produsul pârâtei este, și în lipsa sării, tot o compoziție cu rol de conservare pentru lemn, dar cu efect mai redus față de produsul brevetat .

Cu privire la expertiza în specialitate chimie D.., care atesta rolul de aditiv al sării cuaternare de amoniu, se susține că a fost în mod nefondat înlăturată de cele 2 instanțe, deși expertul răspunsese tuturor obiectivelor și obiecțiunilor, pe bază de argumente științifice și printr-o analiză comparativă obiectivă a celor 2 produse.

Se mai reproșează instanțelor de fond și apel că au trecut cu ușurință peste celelalte două componente de bază, prezente atât în compoziția reclamantei cât și în cea a pârâtei, respectiv emulgatorul și solventul, alături de ingredientul activ - izotiazolona.

În acest context, expune recurenta următoarele argumente: expertul E. consideră că emulgatorii folosiți de părțile în litigiu sunt total diferiți din punct de vedere chimic, fără nicio explicație, deși opinia specialiștilor în chimie este contrară; emulgatorul folosit de reclamantă are o materie chimică echivalentă cu emulgatorul utilizat de pârâtă. Același expert consideră că solventul este doar modul în care se dizolvă substanța activă și emulgatorul și că cele 2 produse nu conțin solvenți identici, iar expertul D. apreciază că solventul nu este important.

Un alt argument expus de recurentă este în sensul că, în prima revendicare a brevetului se menționează că niciunul dintre cei trei componenți de bază ai compoziției fungicide F. nu poate fi utilizat individual pentru atingerea scopului pentru care este fabricată compoziția. Același tip de compoziție se regăsește și în produsul pârâtei; fără a fi vorba de o reproducere servilă, identică și de echivalența unor compuși, efectele rămânând aceleași.

Concluzia recurentei, în raport de argumentele anterioare, este aceea că brevetul a fost încălcat pentru că, deși experții au concluzionat greșit că produsele sunt diferite, prin comparare rezultă că există cel puțin o asemănare între produsele părților, și anume în privința substanței active (izotiazolona) și a elementului emulgator - solvenți echivalenți.

Mai susține recurenta critica potrivit căreia a fost încălcată procedura la efectuarea expertizei în specialitatea chimie, iar cererea de recuzare a expertului E.. (având ca motiv atitudinea părtinitoare față de pârâtă și cel puțin nepoliticoasă față de reclamantă) a fost respinsă, deși convocarea a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor legale. În pofida dovezii administrate cu privire la conduita expertului, instanța a tratat cu superficialitate situația prezentată, respingând cererea.

O altă încălcare a procedurii semnalată de recurentă a constat în aceea că citarea și comunicarea actelor de procedură în apel s-a realizat la sediul vechi, deși partea a învederat instanței noua locație, situație ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 172 C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare în termenul legal.

Nu au fost administrate probe noi în etapa judecării recursului.

Analizând incidentul inadmisibilității recursului, în coordonatele în care acesta a fost invocat de societatea intimată, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia, potrivit exigențelor art. 304 coroborat cu art. 299 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat în anul 1865, pot fi analizate exclusiv critici care privesc nelegalitatea deciziei pronunțate în etapa apelului.

Împrejurarea că partea recurentă a indicat ca temei de drept dispoziții care se regăsesc în Codul de procedură adoptat prin Legea 134/2010 nu constituie un viciu de natură a afecta, prin el însuși, admisibilitatea ori legalitatea cererii de recurs în condițiile în care conținutul acestui act relevă fără echivoc voința părții de a ataca cu recurs decizia instanței de apel, iar legea procedurală aplicabilă litigiului conferă instanței sesizate (prin art. 84 din C. proc. civ.) atribuția de a evalua conținutul actului de sesizare spre a-i stabili corecta calificare în raport de scopul concret urmărit de titular și de cadrul normativ care stabilește căile de atac susceptibile de exercitare.

În fundamentarea căii de atac promovate, partea recurentă a expus critici care vizează: modalitatea de aplicare, în cauză, a unor norme de drept substanțial proprii materiei brevetelor de invenție, anume norme care privesc conferire protecției specifice deținerii unui asemenea brevet și întinderea protecției astfel conferite; neregularități ale procedurii de citare a recurentei în etapa judecării apelului; greșita soluționare a cererii de recuzare a expertului E..

Or, asemenea critici sunt susceptibile de a se încadra formal în motivele de recurs reglementate prin art. 304 pct. 5 și 9 din C. proc. civ. adoptat în anul 1865, situație față de care cererea de recurs formulată de S.C. A. S.R.L. - privită ca act de procedură ce are caracter unitar - are valențele unui act de sesizare valid și admisibil, eventualele susțineri critice care nu sunt compatibile cu judecata în recurs urmând a fi înlăturate ca atare.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va constata nefondat incidentul inadmisibilității recursului, astfel cum a fost opus în cadrul apărărilor susținute de intimata pârâtă.

Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de prevederile art. 304 din C. proc. civ. adoptat în anul 1865 (act normativ aplicabil pricinii în considerarea prevederilor înscrise în art. 25 din C. proc. civ. adoptat prin Legea 134/2010 și a faptului că litigiul pendinte a fost inițiat sub imperiul vechii legi de procedură) se rețin următoarele:

Înalta Curte constată că nu vizează un aspect de nelegalitate a deciziei recurate susținerea în sensul că sarea cuaternară de amoniu nu ar avea rol de substanță activă în cadrul compoziției biocide pentru care a fost eliberat Brevetul x, respectiv că rolul acestei sări ar fi de aditiv util pentru "a favoriza absorbția mai profundă în lemn a produsului fungicid bazat pe izotiazolonă, în scopul reducerii costurilor de tratare și pentru a proteja persoanele care îl folosesc", iar instanța de apel ar fi reținut în mod eronat o asemenea valențe chimice ale respectivului element.

Astfel cum reiese cu evidență din considerentele hotărârii recurate, instanța de prim control judiciar a conchis cu privire la rolul - de substanță activă - al sării cuaternare de amoniu ca urmare a analizei realizate în privința nu numai a conținutului probelor științifice care s-au administrat în condiții de contradictorialitate specifice procedurilor judiciare, ci și a mențiunilor particulare (revendicările) care se regăsesc în brevetul de invenție pe care reclamanta si-a fundamentat pretențiile deduse judecății precum și a documentelor emise de OSIM premergător emiterii brevetului respectiv. Cum procedura judecării recursului nu permite reevaluarea probelor, Înalta Curte nu poate proceda la analiza acestei susțineri a recurentei reclamante, susținere prin care, practic, evocă o situație de fapt esențial diferită de cea pe care instanțele de fond, exercitându-și competențele legale, au stabilit-o pe baza probelor administrate în cursul procesului.

Se cere a fi subliniat, în acest context, că relevant în speță este rolul pe care îl are sarea cuaternară de amoniu în compoziția fungicidă pentru care a fost eliberat brevetul de invenție relativ la care reclamanta a invocat existența unei încălcări din partea pârâtei intimate, iar nu valențele/rolul pe care un asemenea element chimic l-ar putea avea în alte situații. Aceasta pentru că raportul juridic litigios - astfel cum a fost stabilit prin acțiunea promovată de reclamantă - este cel ce s-a creat prin comercializarea de către pârâta intimată a produsului cu denumirea "C.", concomitent cu existența brevetului x care conferă reclamantei protecție în coordonatele stabilite de Legea 64/1998, iar instanța este ținută sa se pronunțe exclusiv în privința situației litigioase concret dedusă judecății, conform prevederilor art. 129 alin. (6) din C. proc. civ.

În condițiile în care prin art. 32 alin. (3) din Legea 64/1991 se limitează întinderea protecției conferite de un brevet la conținutul revendicărilor din acesta, instanța de prim control judiciar s-a raportat în mod corect la exigențele impuse de aceste reglementări legale procedând la verificarea nu numai a argumentelor și concluziilor expuse în expertizele de specialitate (în privința cărora reclamanta apelantă formulase critici ample), ci și a revendicărilor din Brevetul x care evidențiază rolul îndeplinit de prezența unei sări cuaternare de amoniu în compoziția fungicidă pentru care a fost acordat Brevetul. Este de observat că, în raționamentul expus de partea reclamantă în cadrul motivelor de apel și al celor de recurs, se omite a se avea în vedere acest conținutul integral al revendicărilor brevetului, o atare omisiune fiind nu numai lipsită de orice justificare legală, dar și contrară normei speciale imperative ce se regăsește în art. 32 alin. (3) din Legea 64/1991.

Relativ la măsura de înlăturare a concluziilor expertizei efectuate de expertul în specialitatea chimie D., se constată că aceasta a intervenit la judecata în primă instanță a cauzei, iar critica relativă la acest aspect a fost analizată și găsită neîntemeiată de instanța de apel.

Cum, recurenta nu indică vreun viciu de nelegalitate a judecății făcute de instanța de apel cu privire la această chestiune, ci se limitează la a reitera susținerea potrivit căreia respectiva expertiză a fost în mod nefondat înlăturată, Înalta Curte constată că susținerile astfel reluate nu sunt susceptibile de analiză în coordonatele motivelor limitativ stabilite prin art. 304 din C. proc. civ.

În fundamentarea criticii potrivit căreia instanța de apel ar fi trecut "cu ușurință" peste componentele reprezentate de emulgatorul și solventul prezente în compoziția brevetată și, respectiv, în produsul comercializat de intimata pârâtă, recurenta expune argumente de natură a ilustra, pe de o parte, greșita ori insuficienta argumentare a opiniei expertului în specialitatea chimie E. și expertului în specialitatea proprietate intelectuală D. - opinii expuse în cadrul expertizelor ce au fost valorificate ca probe pertinente și concludente în speță - și, pe de altă parte, corectitudinea opiniei expertului în specialitatea chimie D. (expertiza efectuată de acest expert fiind înlăturată motivat de instanță) și a expertului consilier al părții reclamante. Aceste din urmă opinii științifice ar demonstra - în aprecierea recurentei - că "același tip de compoziție se regăsește și în produsul pârâtei, fără a fi vorba de o reproducere servilă, identică, ci de echivalența unor compuși, efectele rămânând aceleași". Or, argumentele astfel expuse tind în mod evident la a determina reaprecierea probelor de către instanța de recurs, demers care nu poate fi realizat pentru că excedează limitelor impuse prin art. 304 din C. proc. civ.

O altă critică formulată de recurentă - numărul 2 în numerotarea din cererea de recurs - este aceea că instanța a respins cererea de recuzare a expertului E. ca urmare a unei analize superficiale a acesteia.

Din verificarea actelor dosarului, se constată că în fața instanței de apel nu a fost formulată vreo cerere de recuzare a expertului menționat, astfel că instanța de prim control judiciar nu a soluționat o atare cerere.

La judecata cauzei în primă instanță a fost formulată cerere de recuzare a expertului E., cerere ce a fost soluționată în sensul respingerii ei.

Soluția astfel pronunțată era susceptibilă de a fi atacată odată cu fondul, conform art. 34 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, recurenta reclamantă nu a atacat respectiva încheiere cu apel, în cererea de apel neregăsindu-se vreo critică relativă la soluția dată acestui incident procedural.

Astfel, susținerile din recurs referitoare la recuzarea expertului E. au natura unor critici omisso medio, și nu pot fi analizate pentru că nu privesc o judecată realizată de instanța a cărei hotărârea poate forma, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiect al recursului.

Relativ la judecata derulată în etapa apelului, mai afirmă recurenta că procedura de citare în ce o privește a fost una viciată, respectiv că, deși a indicat instanței "noua locație", citarea sa s-a efectuat în continuare la "sediul vechi" .

Critica astfel susținută - susceptibilă de analiză în coordonatele motivului de recurs reglementat prin art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. - este nefondată în raport de următoarele considerente:

Actele dosarului de apel nu relevă existența vreunei cereri a părții apelante de a fi citată la o altă adresă decât cea indicată în cererea de apel, anume: localitatea Curtea de Argeș, județ Argeș. Toate citațiile destinate acestei părți au fost comunicate la adresa astfel indicată. De altfel, se constată că nici nu indică recurenta un moment procesual concret la care ar fi făcut o atare solicitare în apel, după cum nu indică nici adresa care ar fi reprezentat "noua locație".

Distinct de aceasta, se constată că partea recurentă a și fost reprezentată de avocat la cele două termene de judecată parcurse în apel, așa încât putea și trebuia să invoce în fața instanței de apel vătămarea cauzată de pretinsa viciere a procedurii de citare, nefiind îndreptățită să invoce o atare problemă în recurs în raport de prevederile art. 108 alin. (3) din C. proc. civ. care stabilesc faptul că:, Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfățișare ce a urmat după această neregularitate și înainte de a pune concluzii în fond." .

Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului, astfel cum a fost susținut prin criticile analizate în precedent.

Prin urmare, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. urmează a se dispune respingerea recursului, ca nefondat.

Ținând seama de faptul că recurenta pârâtă se situează în poziția procesuală de parte căzută în pretenții, față de soluția de respingere a recursului pe care aceasta l-a promovat, urmează a fi admisă solicitarea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecata.

În ce privește cuantumul acestora, Înalta Curte constată că intimata a depus dovada achitării unui onorariu de avocat în suma de 25.000 RON.

Având în vedere că aspectele litigioase evocate au fost numai parțial susceptibile de analiză în cadrul recursului pendinte, iar acestea au fost de o complexitate redusă, că nu s-a formulat întâmpinare, că excepțiile invocate prin memoriul conceput de apărătorul intimatei - care a fost calificat ca și concluzii scrise - au fost apreciate ca fiind nefondate, precum și faptul că apărătorul intimatei a participat la două termene dintre cele trei ce au fost acordate în etapa judecării recursului (una dintre amânările judecății fiind determinată de imposibilitatea prezentării acesteia), Înalta Curte apreciază că obligarea recurentei la a suporta onorariul de avocat în cuantumul achitat de intimată ar avea un caracter excesiv, fiind rezonabil și legal - din perspectiva prevederilor art. 274 alin. (3) din C. proc. civ. - ca partea căzută în pretenții să suporte doar acele cheltuieli ce au fost efectiv utile soluționării recursului, respectiv cheltuielile care pot justifica o legătură cu acele apărări formulate de reprezentantul avocat care s-au dovedit a fi eficiente soluționării cererii soluționate de instanța de recurs.

În aceste coordonate de apreciere, Înalta Curte apreciază ca având un cuantum rezonabil suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată datorate de recurentă intimatei, cu titlu de onorariu de avocat, prin prisma eficienței apărărilor susținute de apărătorul acesteia în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 42 din data de 30 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Obligă pe reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta S.C. B. S.A, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2021.