ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 652/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.04.2017 reclamanta Societatea Română de Televiziune a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului anularea deciziei nr. 173/06.04.2017 și publicarea hotărârii de anulare într-un ziar de acoperire națională după rămânerea irevocabilă a acesteia.

La data de 09.05.2017 reclamanta a formulat cerere adițională prin care a solicitat suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 4413 din 17 noiembrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ ca neîntemeiată.

A respins acțiunea formulată de reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Societatea Română de Televiziune, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate, iar în rejudecare să se anuleze decizie CNA nr. 173/06.04.2017 ca fiind nelegală și netemeinică, cu consecința publicării hotărârii prin care s-a dispus anularea Deciziei contestate.

În motivarea cererii de recurs a arătat că sancționarea sa a intervenit ca urmare a sesizării nr. 11066/20.12.2016 formulată de A. cu privire la difuzarea în data de 28.11.2016, în intervalul orar 17:30.-18.17 pe canalul TVR 1 în direct a emisiunii "Întrebări și răspunderi", prezentată de B., invitați prof.univ. dr. C., președintele D., Harghita si Mureș, si E., publicist, în cadrul căreia ar fi fost încălcat dreptul publicului la "o informare imparțială și o distincție clară între fapte și opinii, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, încălcându-se astfel art. 64 si 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual".

Cu privire la acest aspect recurenta-reclamantă învederează faptul că textul art. 66 lit. a) a fost modificat încă din data de 26.03.2017 prin Decizia nr. 63 din 14 februarie 2017 pentru modificarea și completarea Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual astfel încât consideră că trimiterea CNA la acest text legal este greșită.

În opinia recurentei-reclamante decizia este emisă cu încălcarea mai multor prevederi din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, Decizia nr. 220/2011 -Codul de Reglementare în Audiovizual si din Decizia nr. 63 din 14 februarie 2017 pentru modificarea și completarea Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual întrucât:

- CNA nu a depus diligentele necesare minime pentru motivarea corectă a susținerilor sale decizia de sancționare a postului TVR 1 fiind motivată pe încălcarea unor dispozițiile legale modificate încă din data de 26.03.2017. Astfel, în data de 06.04.2017, membrii Consiliului National al Audiovizualului au sancționat în mod nelegal SRTv pentru încălcarea unei norme juridice care nu era în vigoare, acest lucru atrăgând anularea Deciziei nr. 173/06.04.2017.

- În emisiunea prezentată de B. s-a abordat problema forțării interpretării legislației în domeniul retrocedărilor și aplicării abuzive a dispozițiilor acesteia, statul român fiind astfel deposedat în mod abuziv de terenuri și clădiri din centrele marilor orașe din Transilvania - subiect de interes public major.

În conținutul emisiunii nu s-a făcut însă nici o referire la minoritatea maghiară și cu atât mai puțin la A.. Prin urmare este total eronată constatarea CNA potrivit căreia "în emisiune ar fi trebuit sa fie prezentat și un punct de vedere al vreunui reprezentat al minorității maghiare în legătură cu situația retrocedărilor".

Recurentul-reclamant prezintă, în esență, desfășurarea emisiunii care a făcut obiectul deciziei CNA și face aprecieri cu privire la conținutul acesteia, considerând că prin difuzarea emisiunii de către SRTv, nu s-a încălcat obligația de imparțialitate, fiindcă invitații au vorbit documentat despre un subiect pe larg tratat de presă, iar argumentele aduse în emisiune sunt exclusiv de natură istorică și juridică.

Astfel, emisiunea nu a adus atingere dreptului la informare, ci dimpotrivă, a abordat un subiect absolut necesar a fi cunoscut de toți românii, indiferent de etnie, pentru că este vorba despre proprietăți ale statului român.

Se mai arată că în decizia contestată se arată generic că nu a fost asigurată o informare imparțială și o distincție clară între fapte și opinii, și astfel ar fi încălcat disp. art. 64 și 66 din Cod. Deși, se fac reproșuri emisiunii în acest sens, reproșurile sunt generice, nu se concretizează ce anume în fapt nu a fost respectat și nici cum această stare de fapt se încadrează prin particularitatea sa în conținutul incriminator al textelor invocate.

Astfel, reținerile din considerentele deciziei privind lipsa obiectivității si echilibrului, lipsa informării imparțiale, distincția clară între fapte și opinii, nu sunt motivate, nu sunt argumentate, sunt și rămân simple afirmații gratuite, extinse spre generalitate, fără un suport probator care să dovedească o încălcare a dispozițiilor normative menționate in decizie.

De asemenea, consideră că la aplicarea sancțiunii intimatul-pârât nu a respectat condițiile de formă prevăzute de art. 90 (4) din Legea nr. 504/2002 și nici dispozițiile art. 91 (3) din același act normativ.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că în cauză sunt încălcate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază deoarece instanța de fond, prin sentința recurată nu a motivat și nu a făcut nici o mențiune expresă cu privire la judecarea celui de al doilea capăt al contestației prin care a solicitat publicarea hotărârii de anulare a deciziei într-un ziar de acoperire națională (din presa scrisă) pe cheltuiala Consiliului Național al Audiovizualului.

Cu privire la suspendarea plății amenzii CNA, consideră că există un caz bine justificat care rezultă din faptul că nu există în buget aprobată de către organele competente această cheltuială, având în vedere finanțarea SRTv conform prevederilor art. IV din Legea nr. 1/2016.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că cererea nu cuprinde motivele de nelegalitate, că recursul nu este întemeiat în drept, iar din cuprinsul cererii nu poate fi decelat niciunul dintre motivele limitativ prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., iar în lipsa acestor mențiuni nu se poate exercita controlul judiciar, urmând să se constate nulitatea recursului. Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând prioritar excepția nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge constatând încadrarea motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. (6) și (8) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă indică în mod expres ca motiv de recurs art. 488 alin. (1) pct. (6) C. proc. civ. susținând că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază respingerea celui de al doilea capăt de cerere.

Înalta Curte apreciază de asemenea și că celelalte critici formulate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material).

Având în vedere cererea de recurs, motivele invocate, apărările formulate și normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

Înalta Curte are în vedere și faptul că prin cel de al doilea capăt de cerere se solicita obligarea pârâtei la publicarea hotărârii de anulare a deciziei contestate într-un ziar de acoperire națională după rămânerea irevocabilă a acesteia, o solicitare cu caracter vădit accesoriu primului capăt de cerere care privea anularea deciziei contestate și a cărei rezolvare depindea de soluția dată primului capăt de cerere. Având în vedere dependența celui de al doilea capăt de cerere de soluția primului capăt de cerere și având în vedere că primul capăt de cerere a fost respins pe baza unei motivări care respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., nu se mai impunea o motivare a respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtei la publicarea hotărârii de anulare a deciziei contestate într-un ziar de acoperire națională după rămânerea irevocabilă a acesteia.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin decizia nr. 173 din 06.04.2017 pârâtul Consiliul Național al audiovizualului a dispus amendarea reclamantului Societatea Română de Televiziune cu amendă în sumă de 5000 RON reținând încălcarea de către postul public de televiziune TVR 1 a dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. a) și b) și art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

În cuprinsul actului atacat pârâtul a reținut încălcarea următoarelor dispoziții legale din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare:

- art. 64 alin. (1) lit. a) și b), dispoziții care au următorul conținut:

(1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincții clare între fapte și opinii;

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință.

- art. 66, dispoziții care au următorul conținut:

În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.

Instanța de control judiciar reține că obligația de informare corectă a publicului presupune atât îndatorirea de a aduce la cunoștința acestuia informații reale, verificate, adevărate, cât și îndatorirea de a prezenta toate informațiile relevante cu privire la un anumit subiect determinat.

Cu alte cuvinte, informarea corectă trebuie să fie nu doar adevărată, ci și exactă, adică să reflecte întreaga realitate, iar nu doar o parte a acesteia, în funcție de interesele persoanei care o prezintă. Numai prin prezentarea completă, iar nu selectivă a informațiilor, publicul este în măsură să înțeleagă corect și complet situația prezentată și să își formeze un punct de vedere propriu cu privire la subiectul prezentat.

Obligația prezentării tuturor informațiilor relevante aferente unui subiect rezultă și din obligația prezentării tuturor punctelor de vedere aflate în divergență, precum și din necesitatea asigurării unei informări imparțiale, obiective.

Înalta Curte apreciază că este corectă constatarea făcută de judecătorul fondului în sensul că în speță nu s-a realizat o delimitare clară între fapte și opinii, multe dintre afirmații vizând elemente factuale concrete, fără minime verificări, privind săvârșirea unor infracțiuni de către magistrații implicați în litigiile privind retrocedările din Transilvania. Astfel, ideile principale născute în urma dezbaterii televizate au fost existența unor grave probleme privind modalitatea de realizare a retrocedărilor în zona Transilvaniei, combinate cu aspecte de natură etnică respectiv faptul că acestea sunt soluționate în favoarea persoanelor de etnie maghiară, precum și existența unor grave probleme privind modul de funcționare al instanțelor din Covasna și Harghita, respectiv nerespectarea repartizării aleatorii a dosarelor, influențarea modului de soluționare a cauzelor de către președinții respectivelor instanțe realizate în scopul sprijinirii unor persoane de etnie maghiară etc. .

De asemenea, modalitatea în care s-a derulat emisiunea și afirmațiile realizate, exceptând aspectele de natură istorică, nu a fost de natură a favoriza libera formare a opiniilor nefiind dată posibilitatea formulării vreunui punct de vedere din partea persoanelor vizate de elementele factuale prezentate, respectiv magistrații cu privire la care au fost făcute afirmații, persoane cărora le-au fost soluționate cererile de retrocedare etc.

În concret, încă din deschiderea emisiunii prezentatorul afirmă "Sunt sau nu restituirile de proprietăți din Transilvania un pericol pentru siguranța națională a României, în condițiile în care s-a ajuns să pierdem, prin fals peste 35% din suprafața și din clădirile Ardealului? Sunt județe întregi, precum Covasna și Harghita unde peste 80% dintre proprietăți nu mai aparțin românilor sau statului român."

Astfel, deși este de netăgăduit că subiectul retrocedărilor este un subiect de interes public cu privire la retrocedările care au avut loc pe întreg teritoriul României, încă de la începutul emisiunii prezentatorul face o astfel de afirmație, dar fără indicarea unei surse și fără o verificare prealabilă, fiind furnizată o informație legată de sistemul retrocedărilor prin care se sugerează ideea unei împletiri a problemei retrocedărilor cu chestiuni de natură etnică, ceea ce determină reținerea încălcării dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. b) Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

De asemenea, invitatul C. arată "Pe de altă parte, în cele două județe, cum spunea domnul,E., aceste restituiri merg în lanț pentru că acolo, magistrați ca șeful instanței și al tribunalului este.. este un bursier al lui F., care a fost în Ungaria și care, mă rog, acum face obiectul unei anchete penale".

Invitatul, E. arată "Noi avem 80 poate 90 % dintre cei care compun sistemul judiciar în România care sunt de bună calitate, însă aceste dosare de retrocedări nu ajung la ei . Se driblează practic sistemul acela de repartizare aleatorie". "O grămadă de judecători, din neștiință sau.. mă feresc să spun că ar fi cumpărați, dar există și această variantă, sau la ordin. Se apucă și dau așa pe bandă rulantă, dau proprietăți".

Astfel, invitații menționați fac niște susțineri concrete cu privire la fapte de o gravitate deosebită referitoare la activitatea instanțelor judecătorești și a conducătorilor acestora, fără să indice cum s-a ajuns la o asemenea concluzie și fără ca moderatorul emisiunii să intervină în nici un fel pentru a cenzura sau pentru a solicita celui care le-a făcut să indice în ce modalitate a stabilit cele afirmate, asta deși aceste susțineri privesc elemente factuale concrete și nu simple opinii asupra unor probleme de interes general.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, potrivit cărora în conținutul emisiunii nu s-ar fi făcut nici o referire la minoritatea maghiară și, că, prin urmare ar fi total eronată constatarea CNA potrivit căreia "în emisiune ar fi trebuit sa fie prezentat și un punct de vedere al vreunui reprezentat al minorității maghiare în legătură cu situația retrocedărilor", în emisiune, prezentatorul afirmă în cadrul discuțiilor "Spuneți-mi dacă e corect … faptul că România a plătit deja grofilor care revendică Transilvania echivalentul a 3,2 tone de aur de 34 de karate?

Utilizarea de către prezentator a termenului "grofii care revendică România" prin referire la persoanele care au solicitat retrocedarea terenurilor din zona Transilvaniei precum și sensul noțiunii de grof (latifundiar maghiar) este de natură a transfera discuția în zona problemei etnice.

De asemenea, având în vedere tema de interes public abordată în emisiune, respectiv restituirile de proprietăți din Transilvania și faptul că subiecții discuțiilor au fost și cei cărora le-au fost soluționate favorabil cererile de retrocedare, cu preponderență cetățeni de etnie maghiară, conform dezbaterii televizate, iar în emisiune a fost invitat președintele D., Harghita si Mureș, emisiunea trebuia coordonată de moderatorul emisiunii de așa natură a se asigura imparțialitatea, echilibrul și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică, conform art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, deci inclusiv prin prezentarea unui punct de vedere al unui reprezentant al minorității maghiare în legătură cu situația retrocedărilor din Transilvania.

Conform art. 66 alin. (1) lit. a), în programele de "știri și dezbateri" informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte principiile "asigurării imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică".

În speță, moderatorul și invitații au susținut, în esență, aceleași puncte de vedere, fără ca punctul de vedere aflat în opoziție să fie prezentat.

Reclamanta nu a arătat care a fost în concret modalitatea în care au fost respectate principiile menționate de art. 66 alin. (1) lit. a) și nu) a făcut dovada faptului că a asigurat respectarea acestor principii prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele au fost în dezbatere publică.

Înalta Curte nu poate reține nici susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora textul art. 66 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului fiind modificat încă din data de 26.03.2017 prin Decizia nr. 63 din 14 februarie 2017 pentru modificarea și completarea Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, trimiterea CNA din decizia contestată la acest text legal este greșită, decizia de sancționare a postului TVR 1 fiind astfel motivată pe încălcarea unor dispozițiile legale modificate încă din data de 26.03.2017, acest lucru atrăgând anularea Deciziei nr. 173/06.04.2017.

Astfel, motivul invocat de recurenta-reclamantă nu este de natură să atragă anularea Deciziei 173/2017, așa cum susține aceasta, întrucât, la aplicarea sancțiunii, membrii CNA au avut în vedere dispozițiile Deciziei 220/2011, așa cum erau acestea în vigoare la data difuzării emisiunii analizate, respectiv 28.11.2016. Recurenta-reclamantă nu are în vedere faptul că sancțiunea contravențională nu poate fi aplicată pentru nerespectarea unor norme care, la data producerii faptei nu erau publicate, întrucât dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea audiovizualului, controlul exercitat de Consiliu asupra conținutului programelor audiovizuale este ulterior difuzării acestora, "numai după comunicarea publică a acestor programe".

Conform cadrului general în materia contravențiilor, dispozițiile din actele normative prin care se stabilesc și se sancționează contravențiile intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.

Față de aceste prevederi legale se poate constata că, la data difuzării programului, prevederile Deciziei nr. 220/2011, cu modificările și completările ulterioare, asfel cum au fost avute în vedere de membrii Consiliului și a căror încălcare a fost reținută în sarcina reclamantei, erau în vigoare, nerespectarea acestora constituia contravenție, conform Legii audiovizualului, iar Consiliul nu putea aplica o sancțiune pentru încălcarea unor norme ce au fost modificate la o dată ulterioară difuzării emisiunii.

În plus, Înalta Curte constată că prin Decizia CNA nr. 63/2017 de modificare și completare a Deciziei 220/2011, norma a cărei încălcare a fost reținută în sarcina reclamantei și cu privire la a cărei modificare aceasta consideră că ar conduce la anularea deciziei contestate, nu a suferit modificări structurale esențiale, deoarece, comparând conținutul acesteia rezultă că, în ce privește articolul 66, acesta s-a modificat în sensul înglobării prevederilor literei a) a articolului în vechea formă în trunchiul normei propriu-zise, neputând fi reținută astfel nici o modificare de conținut care să conducă la o altă soluție în situația în care s-ar fi avut în vedere forma articolului în discuție de după modificarea intervenită la data de 26.03.2017.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei-reclamante prin care se susține că la aplicarea sancțiunii intimatul-pârât nu a respectat condițiile de formă prevăzute de art. 90 (4) din Legea nr. 504/2002 și nici dispozițiile art. 91 (3) din același act normativ. Înalta Curte are în vedere că acest motiv a fost invocat direct în recurs și că din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 478 alin. (3) și 494 C. proc. civ. rezultă că în recurs nu poate fi schimbată cauza cererii de chemare în judecată. Oricum, constată că la fila x, paragrafele 2 și 3 din Decizia 173/2017, contestată în cauză, se menționează în mod clar că individualizarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, iar cuantumul de 5.000 de RON reprezintă limita minimă a amenzilor prevăzute de art. 91 alin. (3), în condițiile în care, anterior emiterii actului contestat, recurenta reclamantă mai fusese sancționată, doar în anul 2017 cu o amendă în cuantum de 10000 de RON și o somație.

Nu în ultimul rând, cu privire la suspendarea plății amenzii CNA, recurenta-reclamantă susține că există un caz bine justificat care rezultă din faptul că nu există în buget aprobată de către organele competente această cheltuială, având în vedere finanțarea SRTv conform prevederilor art. IV din Legea nr. 1/2016, argument care nu este natură să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, cum în mod corect a apreciat și instanța de fond. Asta, cu atât mai mult cu cât instanța de fond a făcut o analiză temeinică pe fond cu privire la legalitatea și temeinicia actului administrativ contestat, confirmată și de către Înalta Curte, iar recurenta-reclamantă nu a făcut nici dovada îndeplinirii condiției preveniri unei pagube iminente.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru argumentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Română de Televiziune împotriva sentinței civile nr. 4413 din 17 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2020.