ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 33/2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei având ca obiect apelul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 741 din 6 iunie 2018 a Tribunalului Hunedoara, până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 69/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând, în esență, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și reținerea aspectului că deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (69/2018 și 81/2018) nu sunt aplicabile în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 20 septembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul și a acordat termen la 6 martie 2020, pentru discutarea excepției lipsei de interes în promovarea recursului și pentru soluționarea recursului, părțile fiind citate cu această mențiune.

Prin încheierea din 6 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, constatând lipsa nejustificată a părților, legal citate, la strigarea pricinii, în condițiile în care niciuna dintre acestea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului.

În urma referatului întocmit la 20 octombrie 2020, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar părțile au fost citate în vederea discutării excepției de perimare pentru termenul de judecată din 20 ianuarie 2021.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția perimării cererii de recurs, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a constata perimat recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Potrivit textului de lege evocat, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar pentru a interveni perimarea în materie civilă, cauza, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părții.

Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților în termenul prevăzut de lege.

Astfel, fiind o sancțiune procedurală, perimarea operează de drept, instanța putând să constate perimarea și din oficiu, astfel cum reiese și din dispozițiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ.:

"Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

Ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, în sensul art. 416 alin. (2) C. proc. civ. a fost emis la 6 martie 2020, data suspendării judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În aplicarea dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., de la acest moment a început să curgă termenul de perimare de 6 luni, care se împlinea la 6 septembrie 2020.

În cauză, s-a reținut că dosarul a rămas în nelucrare de la 6 martie 2020, data suspendării judecării cauzei, până la acest termen, când cauza a fost repusă pe rol din oficiu în vederea verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 416 C. proc. civ., perioadă în care, din vina părților, nu a fost întocmit niciun act de procedură în termenul legal prevăzut.

Față de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 420 C. proc. civ., instanța este obligată să constate perimarea, fără a mai efectua vreun act de procedură.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 coroborat cu art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 Judecători.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2021.