ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.02.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
04.02.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra recursului în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 555 din 15.11.2019, pronunțată de Judecătoria Buftea în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. (…), la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 338 alin. (1) C. pen. (fapta din data de 11.03.2018).

În baza art. 91 alin. (1) C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 92 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a sentinței.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a dispus că pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul A. să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în cadrul U.A.T. Târgu Jiu - Primăria Târgu Jiu sau D.G.A.S.P.C. Gorj, la alegerea consilierului de probațiune.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoare situația de fapt:

În data de 11.03.2018, ca urmare a unui apel la SNUAU 112, organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Ilfov - Poliția Otopeni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 16:00, pe raza localității Otopeni (intersecția DN1 cu str. x) a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea unei persoane (biciclist), iar conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Fiind audiat în calitate de suspect, A. a declarat că, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 16:30, a condus autoturismul x, nr. înmatriculare x, pe DN1, dinspre București, pe banda 1 a sensului către Ploiești. În localitatea Otopeni, în apropierea str. x, a depășit un biciclist care circula în aceeași direcție, a semnalizat pentru a reveni pe banda 1 și apoi a semnalizat pentru a efectua virajul la dreapta pe acea stradă. A arătat că după aproximativ 10 - 15 m a văzut în oglinda retrovizoare un biciclist ce ținea bicicleta de ghidon, gesticula și îi adresa injurii, motiv pentru care a oprit câteva minute, dar nu a coborât din autoturism și nu a discutat cu acesta. A învederat că și-a continuat drumul după ce persoana respectivă s-a urcat pe bicicletă și a plecat. A mai arătat că nu poate preciza dacă a avut loc un impact cu biciclistul, însă, cu ocazia spălării vehiculului, a constatat o urmă de cauciuc pe portbagaj.

În calitate de inculpat, în fața organelor de urmărire penală și în fața instanței A. și-a menținut declarația de suspect, arătând, în esență, că nu a conștientizat niciun impact și nu consideră că l-a acroșat pe biciclist în momentul efectuării virajului la dreapta, iar oprirea autoturismului la cca 40 - 50 metri după ce a virat pe str. x se datorează faptului că a văzut în oglinda retrovizoare că persoana respectivă gesticula.

Această versiune a fost susținută de declarația martorului B., soția inculpatului, care a arătat că autoturismul condus de inculpat nu a atins bicicleta.

Instanța a reținut că, în declarația dată în timpul urmăririi penale, martorul a precizat că, deși i-a cerut soțului să meargă să vadă ce s-a întâmplat, acesta a refuzat, motivând că biciclistul "înjură și face scandal", detalii pe care ulterior, în fața instanței le-a nuanțat.

În cursul cercetării judecătorești, la solicitarea inculpatului, au fost audiați și martorii C. și D. ale căror declarații nu s-au dovedit utile soluționării cauzei, dat fiind faptul că niciunul dintre acești martori nu a fost la fața locului în intervalul orar în care s-a petrecut incidentul și implicit nu au fost în măsură să ofere detalii relevante speței.

Prima instanță a constatat că situația de fapt prezentată de inculpat și susținută de martorul B., a fost contrazisă de restul probatoriului, respectiv: înregistrările video, declarațiile martorului E., procesul-verbal de cercetare a autoturismului x și planșele foto aferente, procesul-verbal din 11.03.2018, din coroborarea căruia instanța a reținut că, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, nr. înmatriculare x, pe DN1, către Ploiești, iar în dreptul intersecției cu str. x din localitatea Otopeni, a lovit martorul E., care se deplasa în aceeași direcție pe bicicletă, ulterior părăsind locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, deși persoana lovită a necesitat îngrijiri medicale.

Astfel, potrivit procesului-verbal de vizionare a înregistrărilor video și suportului optic, la intersecția DN1 cu str. x un autoturism de culoare închisă virează la dreapta prin fața bicicletei condusă de persoana vătămată E. care se dezechilibrează și cade. Autoturismul se oprește la o distanță de aprox. 20 de m pe str. x, staționează pentru câteva momente și își continuă deplasarea.

Martorul E. a declarat că la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, se deplasa cu bicicleta pe banda unu a DN1, sensul către Ploiești, pe raza orașului Otopeni, iar în dreptul intersecției cu str. x a fost acroșat de un autoturism care a virat dreapta pe strada sus-menționată. A arătat că i-a fost lovit ghidonul cu partea dreapta spate a autoturismului și a fost "dărâmat", bicicleta fiindu-i acroșată.

În continuare, martorul a arătat că a văzut autoturismul oprindu-se mai în față dar conducătorul vehiculului și-a continuat ulterior deplasarea pe str. x, fără a discuta cu el. A învederat că a sunat la SNUAU 112, s-a deplasat un echipaj de poliție la fața locului, a mers la postul de poliție pentru declarații, iar ulterior s-a deplasat la spital.

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. x, E. a suferit leziuni traumatice care pot data din 11.03.2018, posibil produse prin lovire cu și de corpuri și planuri dure, în condițiile unui politraumatism rutier, pentru care necesită circa 30 - 35 zile de îngrijiri medicale.

Din procesul-verbal din 11.03.2018 a reieșit că lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov - Poliția Otopeni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați prin intermediul SNUAU 112 de către persoana vătămată cu privire la producerea accidentului de circulație. Deși prezenta urme de lovire la nivelul mâinii și genunchiului, a refuzat solicitarea unei ambulanțe.

Potrivit procesului-verbal de cercetare a autoturismului x și planșei foto aferente, autoturismul marca x prezenta zgârieturi în partea din dreapta spate (aripă dreapta spate), ce puteau fi produse în accidentul respectiv.

Din coroborarea declarației inculpatului cu cea a martorei B. s-a concluzionat faptul că inculpatul a conștientizat că a fost implicat într-un accident, motiv pentru care a și oprit autoturismul, însă, fiindu-i teamă de reacția biciclistului, și-a continuat deplasarea.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului A. care, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, a condus autoturismul marca x, nr. înmatriculare x, pe DN1, direcția spre Ploiești, iar în dreptul intersecției cu str. x din localitatea Otopeni, a lovit pe persoana vătămată E., ce se deplasa în aceeași direcție pe bicicletă, cauzându-i acestuia leziuni traumatice pentru care au fost necesare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale, părăsind locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 490/A din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinței penale nr. 555 din 15.11.2019, pronunțată de Judecătoria Buftea.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel în cuantum de 300 RON.

Curtea a constatat că prima instanță, în urma coroborării probelor administrate în cauză, a reținut în mod corect situația de fapt, conform căreia, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, nr. înmatriculare x, pe DN1, direcția spre Ploiești, iar în dreptul intersecției cu str. x din localitatea Otopeni, a lovit pe persoana vătămată E., ce se deplasa în aceeași direcție pe bicicletă, cauzându-i acestuia leziuni traumatice pentru care au fost necesare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale, părăsind locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Situația de fapt s-a conturat în urma coroborării probelor administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video și suportului optic, declarațiile martorului E., Raportul de expertiză medico-legală nr. x, procesul-verbal din 11.03.2018, procesul-verbal de cercetare a autoturismului x și planșei foto aferente, declarațiile martorei B.

Astfel, Curtea a apreciat deosebit de relevante declarațiile martorului E. care a declarat că la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, se deplasa cu bicicleta pe banda unu a DN1, sensul către Ploiești, pe raza orașului Otopeni, iar în dreptul intersecției cu str. x a fost acroșat de un autoturism care a virat dreapta pe strada sus-menționată. A arătat că i-a fost lovit ghidonul cu partea dreapta spate a autoturismului și a fost "dărâmat", bicicleta fiindu-i acroșată. În continuare, martorul a arătat că a văzut autoturismul oprindu-se mai în față, dar conducătorul vehiculului și-a continuat ulterior deplasarea pe str. x, fără a discuta cu el. A învederat că a sunat la SNUAU 112, s-a deplasat un echipaj de poliție la fața locului, a mers la postul de poliție pentru declarații, iar ulterior s-a deplasat la spital.

De asemenea, a avut în vedere declarația martorei B. care i-a spus inculpatului să meargă la biciclist să vadă despre ce este vorba și declarațiile inculpatului care nu a exclus posibilitatea ca impactul dintre autoturism și bicicletă să se fi produs, iar urmele prezente pe autoturism în partea din dreapta spate să fie urmarea coliziunii cu bicicleta.

Esențiale în combaterea apărărilor inculpatului sunt și imaginile surprinse de camera video mobilă montată pe casca biciclistului, victimă a accidentului, aflate la dosarul cauzei pe suport optic.

Astfel, din vizionarea imaginilor surprinse, se observă că impactul dintre autoturism și biciclist are loc în momentul în care inculpatul virează dreapta pe strada x, iar accidentul s-a produs ca urmare a faptului că inculpatul nu s-a asigurat corespunzător în momentul virajului; după impact, inculpatul parcurge câțiva metri și oprește autoturismul.

De asemenea, se observă că pe toată perioada staționării autoturismului, bicicleta se afla la pământ .

Coroborând acestea cu declarația inculpatului rezultă că la momentul opririi autoturismului, bicicleta era căzută la sol, aspect care indica existența unui accident rutier în sensul reglementat de dispozițiile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002.

Toate acestea reprezintă elemente suficiente care ar fi trebuit să-l determine pe inculpat să oprească auto. Chiar eventuala incertitudine cu privire la existența unui accident rutier nu echivalează cu eroarea care l-ar fi exonerat de răspundere.

Pe de altă parte, Curtea a reținut că existența unei cercetări la fața locului nu este o condiție esențială pentru existența infracțiunii, iar încuviințarea părăsirii locului accidentului de organul de poliție sau de procuror nu s-a produs întrucât inculpatul a părăsit locul accidentului imediat după producerea lui, fără a mai aștepta sosirea organelor de cercetare.

Astfel, s-a constatat că probatoriul administrat în cauză dovedește dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta de care este acuzat și că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 490/A din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018, inculpatul A. a declarat recurs în casație, la data de 04.09.2020, prin avocat F., fiind invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

S-a susținut că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, deși conținutul concret al faptei imputate nu întrunește elementele de tipicitate ale normei de incriminare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esență, s-a arătat că inculpatul A. a fost condamnat de instanțele de fond și apel pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că nu există un raport de cauzalitate între acțiunea inculpatului de conducere a autoturismului și căderea biciclistului E., rănirea acestuia producându-se ca urmare a propriei neglijențe manifestată cu prilejul conducerii bicicletei cu viteză, nefiind determinată de fapta inculpatului.

Sub acest aspect, s-a susținut că probele de la dosarul cauzei relevă că nu a existat contact material (fizic) între autoturismul condus de inculpat și bicicleta condusă de martorul E., astfel încât să determine căderea acestuia.

Totodată, s-a arătat în motivarea cazului invocat că faptei imputate inculpatului îi lipsește o cerință esențială implicită descrisă în art. 338 C. pen., potrivit căreia părăsirea locului accidentului devine relevantă penal numai dacă are loc "fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei", întrucât în cauză nu a fost întocmit niciun proces-verbal de cercetare la fața locului, în condițiile art. 192 C. proc. pen. combinat cu art. 199 C. proc. pen., așa cum rezultă din răspunsul primit de instanța de fond de la parchet, un astfel de înscris nefigurând nici la rubrica mijloace de probă a actului de sesizare a instanței, nici în înscrisurile Dosarului nr. x/2018 al Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.

S-a solicitat desființarea deciziei instanței de apel și achitarea recurentului inculpat A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casație, Înalta Curte notează că starea de fapt reținută prin decizia recurată, constă, în esență, în aceea că, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, inculpatul A. a condus autoturismul marca x, nr. înmatriculare x, pe DN1, către Ploiești, iar în dreptul intersecției cu str. x din localitatea Otopeni, a lovit martorul E., care se deplasa în aceeași direcție pe bicicletă, ulterior părăsind locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, deși persoana lovită a necesitat îngrijiri medicale.

Astfel, pe baza probelor administrate, s-a reținut că, la intersecția DN1 cu str. x un autoturism de culoare închisă a virat la dreapta prin fața bicicletei condusă de persoana vătămată E. care s-a dezechilibrat și a căzut. Autoturismul s-a oprit la o distanță de aproximativ 20 de m pe str. x, a staționat pentru câteva momente și și-a continuat deplasarea.

Martorul E. a declarat că, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, se deplasa cu bicicleta pe banda unu a DN1, sensul către Ploiești, pe raza orașului Otopeni, iar în dreptul intersecției cu str. x a fost acroșat de un autoturism care a virat dreapta pe strada sus-menționată. A arătat că i-a fost lovit ghidonul cu partea dreapta spate a autoturismului și a fost "dărâmat", bicicleta fiindu-i acroșată. De asemenea, a arătat că a văzut autoturismul oprindu-se mai în față, dar conducătorul vehiculului și-a continuat ulterior deplasarea pe str. x, fără a discuta cu el.

Raportul de expertiză medico-legală nr. x a relevat că numitul E. a suferit leziuni traumatice care pot data din 11.03.2018, posibil produse prin lovire cu și de corpuri și planuri dure, în condițiile unui politraumatism rutier, pentru care necesită circa 30 - 35 zile de îngrijiri medicale.

Potrivit procesului-verbal de cercetare a autoturismului x și planșei foto aferente, autoturismul marca x prezenta zgârieturi în partea din dreapta spate (aripă dreapta spate), ce puteau fi produse în accidentul respectiv.

Față de situația de fapt reținută în cauză și pe baza probatoriului administrat, instanța de apel a stabilit că, în drept, fapta inculpatului A., constând în aceea că, la data de 11.03.2018, în jurul orelor 15:45, a condus autoturismul marca x, nr. înmatriculare x, pe DN1, direcția spre Ploiești, iar în dreptul intersecției cu str. x din localitatea Otopeni, a lovit pe persoana vătămată E., ce se deplasa în aceeași direcție pe bicicletă, cauzându-i acestuia leziuni traumatice pentru care au fost necesare 30 - 35 zile de îngrijiri medicale, părăsind locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

În speță, recurentul inculpat A. a susținut că nu există un raport de cauzalitate între acțiunea sa de conducere a autoturismului și căderea biciclistului E., a cărui rănire s-a produs din cauza propriei neglijențe manifestată cu prilejul conducerii bicicletei cu viteză, probele administrate relevând că nu a existat contact material (fizic) între autoturismul pe care îl conducea și bicicleta condusă de martor, astfel încât să determine căderea acestuia.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte notează că, în ansamblul lor, motivele recurentului inculpat, privind lipsa legăturii de cauzalitate între acțiunea sa de conducere a autoturismului și căderea biciclistului E., sunt similare criticilor susținute de către inculpat și în fața instanței de apel, care le-a analizat în raport de probele administrate în cauză și le-a apreciat ca netemeinice.

Observând aspectele prezentate, Înalta Curte constată că motivele dezvoltate în cererea de recurs în casație au la bază negarea situației de fapt, sub aspectul existenței vreunei legături între acțiunea inculpatului de conducere a autoturismului și căderea biciclistului, tinzându-se la reevaluarea materialului probator.

Astfel, se constată că recurentul inculpat A. contestă împrejurări de fapt, lămurite definitiv de către instanța de apel, precum și probele administrate, în condițiile în care acesta susține că nu a existat un contact material (fizic) între autoturismul pe care îl conducea și bicicleta condusă de martor, care să fi determinat căderea acestuia din urmă.

Or, reiterând scopul recursului în casație, Înalta Curte constată că reevaluarea situației de fapt și a interpretării date acesteia prin hotărârea definitivă nu pot fi supuse cenzurii Înaltei Curți în calea extraordinară de atac analizată, deoarece sfera controlului judiciar în această procedură este limitată la anumite chestiuni de drept pe care legiuitorul le-a apreciat esențiale pentru legalitatea hotărârii definitive și le-a reglementat ca atare, expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, similar instanței de apel, Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al susținerilor recurentului inculpat, în sensul că faptei ce i se impută îi lipsește o cerință implicită de tipicitate descrisă în art. 338 C. pen., notând că existența unei cercetări la fața locului nu este o condiție pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Esențial pentru existența infracțiunii în discuție este că inculpatul A. a fost implicat într-un accident de circulație, în urma căruia s-a produs vătămarea unei persoane, și a părăsit locul accidentului, înainte ca organele de poliție să ajungă la fața locului. Prin urmare, susținerea recurentului inculpat, în opinia căruia, fapta ar fi existat în cazul în care ar fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, ulterior sosirii organelor de poliție și începerii cercetării locului faptei, este irelevantă raportat la conținutul normei incriminatoare.

Prin urmare, având în vedere baza factuală reținută de instanța de apel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A din 10 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 160 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă