ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4785/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, anularea Deciziei nr. 179/19.08.2019 și a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/18.06.2019 emise de pârâte.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5 din 16 ianuarie 2020, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 179 din 19.08.2019 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 314 din 18.06.2019 de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea.

Totodată, a obligat pârâtele la plata, în solidar, către reclamant, a cheltuielilor de judecată în suma de 50 RON taxă judiciară de timbru și în sumă de 6256,48 RON, onorariu de avocat, redus.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă, în esență, a reprodus apărările formulate în fața primei instanțe, respectiv a motivelor pentru care consideră că actele contestate sunt legale, susținând că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, judecătorul fondului apreciind greșit situația de fapt și de drept dedusă judecații, care a condus în mod eronat la anularea actelor atacate.

Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, a susținut că, în calitatea sa de administrator, intimatul reclamant nu a depus diligențe în vederea evitării blocajului economic în care se afla societatea debitoare, fapt ce dovedește reaua credința a acestuia.

Faptul că obligațiile fiscale datorate de societate sunt născute ca urmare a depunerii declarațiilor fiscale întocmite de aceasta și față de sumele stabilite suplimentar de către organele de inspecție fiscala, iar intimatul-reclamant nu a încercat să identifice soluții de redresare constituie motive temeinice ce au stat la baza emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, în baza art. 25 alin, (2) lît. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală.

În plus, acesta nu a uzat de prevederile legale, în conformitate cu care avea posibilitatea să achite obligațiile restante eșalonat.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea căii de atac exercitate și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2)

din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora, " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Astfel, legiuitorul a înțeles să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 din același Cod.

Așadar, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă și nu corectează eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că recurenta-pârâtă susține că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, însă nu arată în concret în ce constau aceste critici circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv memoriul de recurs nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare, așa încât a fost invocat în mod formal drept temei al căii de atac exercitate.

În sensul prevederilor citate, astfel de critici ar fi presupus, mai întâi, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei și apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanță încalcă sau reprezintă o greșită aplicare a acestor norme de drept material, ceea ce nu se regăsește în cuprinsul cererii de recurs.

Or, obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate în raport cu soluția primei instanțe, motivarea imprecisă sau generală atrăgând sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, susținerile recurentei-pârâte nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise față de hotărârea atacată, ci doar și-a exprimat nemulțumirea în raport cu soluția primei instanțe și a reluat situația de fapt, cu referire la motivele pentru care, în opinia părții, actele administrative contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale, intercalând, totodată, unele pasaje din cuprinsul sentinței.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, în condițiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, susținerile recurentei-pârâte nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de către intimatul-reclamant, instanța de control judiciar apreciază că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la împrejurarea că excepția nulității recursului a fost invocată la inițiativa instanței.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Totodată, va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat, redus, cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Tulcea împotriva sentinței nr. 5 din 16 ianuarie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 5000 RON, cheltuieli de judecată parțiale, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.