ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.10.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2019

HOTĂRÂRE
02.10.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. S.A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, au solicitat anularea deciziei nr. 2635/15.10.2015, emisă de pârâtă, ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin sentința civilă nr. 273 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Suceava a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. S.A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 273 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de instanța de fond, au declarat recurs reclamanții A. S.A. și B., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.

Prin criticile de la punctul 1 din cererea de recurs, se susține că sentința atacată este nelegală, întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea prin care recurenții-reclamanți au solicitat intimatei-pârâte ca, în situația în care va decide menținerea sancțiunii, să înlocuiască sancțiunea amenzii cu avertisment.

Conform art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, la individualizarea sancțiunii se va ține seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și conduita făptuitorului.

În opinia recurenților-reclamanți, se impunea ca intimata să procedeze la o reindividualizare a sancțiunii aplicate, ținând seama de faptul că societatea se confruntă cu dificultăți financiare, iar administratorul acesteia face eforturi considerabile pentru a le rezolva, încercând în acest sens negocierea cu o bancă externă a unui împrumut de peste 1.000.000 Euro, cât și eșalonarea datoriilor față de creditori. Arată că circumstanțele prezentate au fost aduse la cunoștința intimatei, însă aceasta le-a ignorat, cum, de altfel, a procedat și instanța de fond.

Prin criticile de la punctul 2 din cererea de recurs, recurenții-reclamanți au reluat, aproape integral și în mod amplu, starea de fapt învederată și în fața primei instanțe, raportat la aspectele particulare ale cauzei, prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia lor, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 1 martie 2017, intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat excepția nulității recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin decizia nr. 2635/15.10.2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, a fost sancționat reclamantul B. cu amendă contravențională în cuantum de 5.000 RON, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al societății A. S.A. Suceava, pentru nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, reținându-se săvârșirea contravenției prevăzute la art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 7 din Legea nr. 297/2004.

Conform art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i) din Legea 297/2004, sancțiunea dispusă pentru încălcarea prevederilor art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 7 (nerespectarea reglementărilor și măsurilor emise de A.S.F. cu privire la emitenți și operațiuni de piață) poate fi avertisment sau amendă de la 1.000 RON la 50.000 RON, pentru persoanele fizice.

Conform art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, privind individualizarea sancțiunii, cuantumul amenzii dispuse de către A.S.F. în sarcina reclamantului B., în sumă de 5.000 RON, a fost stabilit în funcție de circumstanțele personale ale acestuia, respectiv, avându-se în vedere faptul că acesta a persistat în conduita sa culpabilă, în sensul că nu și-a îndeplinit obligația de a depune raportul curent impus de art. 8 lit. g) din Regulamentul nr. 17/2014, deși, prin adresele x/17.08.2015 și y/16.09.2015, s-a solicitat societății transmiterea acestuia în regim de urgență.

Prin adresa înregistrată cu nr. x/01.10.2015 transmisă ASF și BVB, societatea reclamantă a comunicat că motivul netransmiterii raportului este acela că nu a efectuat în termenul legal plata pentru acțiunile deținute de acționarii care s-au retras, din cauza dificultăților financiare majore ale societății, ale cărei conturi sunt blocate pentru obligații bugetare restante și că intenționează să angajeze o linie de creditare cu o bancă pentru rezolvarea situației.

În contextul expus, instanța de fond a constatat că în mod corect a fost sancționat reclamantul cu sancțiunea amenzii de 5.000 RON, în calitate de președinte al Consiliului de administrație al societății, pentru nerespectarea unei măsuri impuse de A.S.F. conform atribuțiilor sale legale, cuantumul amenzii aplicate situându-se între limitele legale (de 1.000 RON - 50.000 RON), prevăzute la art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i) din Legea 297/2004, fiind orientat spre minimul amenzii, iar nu spre maximul acestei sancțiuni contravenționale.

Cât privește invocarea unei situații financiare precare a reclamantei, a reținut instanța că aceasta nu duce la posibilitatea legală a neîndeplinirii obligației de plată a contravalorii acțiunilor către acționarii care s-au retras din societate în termenul formal stabilit de lege, iar cu referire la cuantumul sancțiunii aplicate, instanța a constatat, de asemenea, că aceasta respectă principiul proporționalității care guvernează dreptul european și nu este cea mai oneroasă din sancțiunile ce se puteau aplica.

Prin recurs (criticile de la punctul 1 din cererea de recurs), recurenții susțin că instanța nu s-ar fi pronunțat cu privire la cererea prin care au solicitat intimatei să înlocuiască sancțiunea amenzii cu avertisment și că s-ar fi impus reindividualizarea sancțiunii aplicate, invocând în circumstanțiere împrejurarea că societatea se confruntă cu dificultăți financiare, iar administratorul acesteia face eforturi considerabile pentru a le rezolva.

Astfel, recurentul-reclamant nu contestă împrejurarea neaducerii la îndeplinire a obligațiilor legale care îi reveneau, însă susține că plata contravalorii acțiunilor nu a fost efectuată din cauza dificultăților financiare majore ale societății. Or, aceste susțineri ale recurentului nu sunt de natură nici să înlăture răspunderea contravențională și nici să justifice aplicarea sancțiunii cu avertisment.

În acest sens, Înalta Curte reține că în perioada de referință, reclamantul B. avea calitatea de președinte al Consiliului de Administrație al societății, iar în temeiul art. 142 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, îi revenea obligația de a achita contravaloarea acțiunilor deținute de acționarii care și-au exercitat dreptul de retragere din societate în situațiile prevăzute de Legea nr. 151/2014, în termenul de maximum 30 de zile lucrătoare prevăzut de art. 7 alin. (1) din Regulamentul nr. 17/2014, precum și obligația să transmită către ASF un raport curent în termen de cel mult 24 ore de la încheierea termenului de achitare către acționarii retrași din societate a contravalorii acțiunilor deținute, obligație pe care nu a respectat-o, fiind astfel atrasă răspunderea sa contravențională.

Rezultă, astfel, din cuprinsul actului contestat că sancțiunea a fost determinată prin raportare la gravitatea faptei constatate și la efectul produs asupra integrității pieței.

De asemenea, se reține că autoritatea intimată i-a solicitat reclamantului prin adrese repetate să-și îndeplinească obligațiile, respectiv să depună raportul curent impus de art. 8 lit. g) din Regulamentul nr. 17/2014.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, având în vedere că reclamantul era avizat prin adresele anterioare, cu privire la comportamentul pe care era ținut să-l respecte în relație cu pârâta ASF și cu atribuțiile ce-i revin, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, constată că sancțiunea a fost corect individualizată și aplicată reclamantului B., fiind respectat principiul proporționalității.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive pentru reformarea sentinței recurate din perspectiva criticilor de la punctul 1 din cererea de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții Societatea A. S.A. și C., ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că reclamanții au formulat critici de nelegalitate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., doar în privința criticilor de la punctul 1 din cererea de recurs.

În cauză, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de reclamanți la punctul 2 din aceasta neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță.

Astfel, deși recurenții-reclamanți au indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs (pct. 2), aceștia au preluat integral susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a se raporta la considerentele sentinței atacate și fără a le combate efectiv.

În condițiile arătate, susținerile recurenților-reclamanți nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În absența unor critici aduse hotărârii primei instanțe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanța superioară neputând proceda la o reevaluare a susținerilor în fapt și în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalității unei hotărâri judecătorești supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului.

Întrucât, în speță, recurenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor impuse de lege și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, și va anula recursul declarat de reclamanții Societatea A. S.A. și C., în privința criticilor de la punctul 2 din cuprinsul cererii de recurs.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Societatea A. S.A. și C. împotriva sentinței civile nr. 273 din 15 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește criticile de la punctul 1 din cererea de recurs.

Anulează recursul declarat împotriva aceleiași sentințe, în privința criticilor de la punctul 2 din cuprinsul cererii de recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2560/2020
Ședința publică din data de 16 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecata Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
ÎCCJ 2019-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3424/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Prahova și ulterior pe rolul Curții de Apel Buc
ÎCCJ 2019-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2781/2019
Ședința publică din data de 24 mai 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea d
ÎCCJ 2019-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4082/2019
Ședința publică din data de 19 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Caraș-
ÎCCJ 2018-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3763/2018
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administ
Sursă