ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5927/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5927/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, anularea și suspendarea Decizia nr. 693 din data de 14 februarie 2017 privind soluționarea contestației formulate și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din data de 14.10.2016 întocmit de pârât cu privire la proiectul "Sistem informatic integrat pentru Casa de Pensii din cadrul M.A.L", cod SMIS 4909.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 438 din 7 februarie 2018, a respins cererea de suspendare și cererea de anulare a actelor administrative ca neîntemeiate.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, atât împotriva soluției privind anularea actelor administrative atacate, cât și în privința soluției de suspendare a executării acestora.
3.1. Recursul asupra soluției de suspendare a executării actelor administrative atacate
Recurenta-reclamantă susține interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, în cauză fiind îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente.
Cazul bine justificat este reprezentat de încălcarea disp. art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv nerespectarea termenului de 90 de zile pentru efectuarea verificării și emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, de la data finalizării activității de organizare a verificării.
Condiția pagubei iminente este îndeplinită ca urmare a cuantumului sumei imputate ce conduce la perturbarea activității, cu consecințe negative în desfășurarea acesteia.
3.2. Recursul asupra soluției privind anularea actelor administrative atacate
Recurenta-reclamantă susține că prima instanță s-a aflat într-o gravă eroare în ceea ce privește finalizarea perioadei de monitorizare la 31.03.2016, motivată de confuzia între termenul de implementare și termenul de finalizare a proiectului.
Termenul de implementare nu poate fi identic cu termenul de finalizare, deoarece implementarea presupune realizarea tuturor obiectivelor asupra cărora părțile au convenit în perioada aleasă pentru atingerea acestora, iar părțile pot îndeplini obiectivele stabilite înainte de finalizarea perioadei de implementare.
În consecință, susține recurenta-reclamantă, termenul de finalizare se consideră împlinit la expirarea Contractului de furnizare nr. x/23.12.2009, respectiv la 31.03.2011, iar de la această dată curge termenul de 5 ani stipulat în Anexa nr. 1 la Contractul de finanțare nr. x/31.07.2009, iar data la care s-a finalizat perioada de monitorizare este 31.03.2016.
Perioada de monitorizare și control s-a finalizat înainte de data începerii verificărilor - 01.07.2016, respectiv a datei întocmirii suspiciunii de neregulă din 14.06.2018.
Cea de-a doua critică vizează aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul depășirii termenului prevăzut de lege pentru efectuarea verificării și emiterea procesului-verbal de constatare, având în vedere că perioada de sustenabilitate a proiectului s-a încheiat la 31.03.2016.
Sancțiunea nerespectării acestui termen este nulitatea actului contestat și nicidecum nu constituie doar o "interdicție" în sarcina intimatului-pârât de a nu prelungi în mod abuziv activitatea de control.
În ceea ce privește considerentele primei instanțe legate de corecta aplicare a recuperării integrale a finanțării acordate, recurenta-reclamantă susține că prima instanță nu a ținut seama de Ordonanța de clasare din 25.07.2017 emisă de Direcția Națională Anticorupție, din cuprinsul căreia rezultă și că aplicația informatică era funcțională la momentul semnării procesului-verbal de acceptanță, precum și la data efectuării auditului IT, conform cerințelor comunicate de beneficiar.
Din cuprinsul adresei nr. x/28.03.2014 reiese că în data de 26.03.2014, portalul era operațional, putând fi accesat online, ceea ce demonstrează îndeplinirea unuia dintre obiectivele principale ale proiectului, posibilitatea interacțiunii pensionarilor cu Casa de Pensii Sectorială, dar și posibilitatea acesteia de a interacționa cu pensionarii, de asemenea adaptarea sistemului informatic la cerințele legislației actuale era finalizată.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analiza motivelor de casare
Înalta Curte a luat act de faptul că recurenta-reclamantă înțelege să nu mai susțină motivele de recurs formulate împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate, ca urmare a achitării sumei datorate.
Cu privire la recursul formulat împotriva deciziei de respingere a cererii de anulare a actelor administrative atacate
Recursul este nefondat.
În legătură cu termenul de implementare și termenul de finalizare a proiectului, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă are obligația respectării dispozițiilor contractului de finanțare, atât în perioada de implementare a proiectului, cât și în perioada de sustenabilitate a proiectului.
Sustenabilitatea proiectului se calculează pe o perioadă de 5 ani de la finalizarea implementării acesteia.
Perioada de sustenabilitate a proiectului se încheie la 5 ani de la data ajungerii la termen a contractului de finanțare, în speță - 31.07.2016.
Procesul și perioada de monitorizare a proiectului au în vedere obligația de menținere a investiției finanțare, cel puțin 5 ani după finalizarea proiectului și nu reprezintă calculul termenului de început a verificării și emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare, care urmează regulile impuse de dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011.
Referitor la încălcarea termenului de 90 zile pentru efectuarea verificării și emiterii procesului-verbal de constatare a neregulii și de stabilire a creanței bugetare, prevăzut de art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, se observă că actul în cauză a fost emis în data de 14.10.2016, iar perioada de sustenabilitate s-a încheiat la 31.07.2016.
Termenul de 90 de zile se calculează de la data finalizării activității de organizare a verificării, respectiv a Deciziei nr. 5237/01.07.2016, acesta fiind ultimul act efectuat anterior începerii activității de verificare propriu-zise, prin urmare se va constata că termenul de 90 zile nu a fost respectat de către intimatul-pârât, fiind depășit cu 15 zile, însă această împrejurare nu poate conduce la anularea actului, în absența vătămării produse părții, termenul fiind de recomandare și nu de decădere, conform jurisprudenței Înaltei Curți.
Cu privire la criticile aduse soluției pronunțate pe fondul pricinii, Înalta Curte urmează să rețină că aspectele extrase din cuprinsul Ordonanței de clasare din data de 25.07.2017 emisă de DNA, conform cărora, modul "Portal" a fost funcțional la momentul semnării procesului-verbal de acceptanță, precum și la data efectuării auditului IT, cerințele inițiale ale proiectului nu mai puteau fi îndeplinite în totalitate, datorită schimbărilor intervenite în legislație, parte din cerințele inițiale nu mai aveau utilitate, nu contrazic cele reținute prin actul administrativ atacat și însușite și de prima instanță.
Astfel, la data verificării se arată că auditul informatic și de securitate a aplicației "Portal" s-a realizat în mediul intranet și nu din internet, aplicația nu este autorizată, accesul la pagini se face prin navigator web de tip Internet Explorer etc., iar statutul "Nu poate fi afișată" al adresei de internet http://pensii.mai.guv.ro, demonstrează fără putință de tăgadă că aplicația nu funcționează, deși recurenta-reclamantă a susținut contrariul.
De altfel, și în prezent, la adresa de internet sus-menționată este afișată aceeași informație, astfel că, însăși mențiunea recurentei-reclamante conform căreia proiectul se află în "conservare", conduce la neîntrunirea criticilor aduse sentinței primei instanțe.
Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul, formulat de reclamanta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 438 din 7 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2020.