ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra contestației de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei de clasare a plângerilor formulate din Dosarul nr. x/2018 al Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.
Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal, ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
De asemenea, potrivit art. 96 alin. (1) C. proc. civ. "Curțile de apel judecă:
în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale;
ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță;
ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
orice alte cereri date prin lege în competența lor."
Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamantul A. formulează contestație împotriva Deciziei nr. 1 din 23613/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:
"Hotărârile secției pentru judecători, respectiv ale secției pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situații decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituția României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pot fi atacate la secția de contencios administrativ a curții de apel competente, conform dreptului comun."
Având în vedere textul de lege sus citat, se constată întemeiată excepția de necompetență materială a Înaltei Curți.
În consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 129 coroborat cu art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Trimite contestația formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1 din 23613/2018 a Consiliului Superior al Magistraturii spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2019.