ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.02.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 590/2017

HOTĂRÂRE
17.02.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 590/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 590/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată și înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamanta A. formulează contestație împotriva rezoluției din data de 15 iunie 2016 emisă în Dosarul nr. x/IJ/2213/DIJ/2016 al Inspecției Judiciare, solicitând anularea Rezoluției nr. x/IJ/2213/DIJ/2016.

Intimatul B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excepția lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

De asemenea, potrivit art. 96 alin. (1) C. proc. civ. „Curțile de apel judecă:

Competența de judecată a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă, conform art. 97 pct. 1 C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanța supremă neputând fi sesizată direct cu soluționarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamanta A. formulează contestație împotriva rezoluției din data de 15 iunie 2016 emisă în Dosarul nr. x/IJ/2213/DIJ/2016 al Inspecției Judiciare, solicitând anularea Rezoluției nr. x/IJ/2213/DIJ/2016.

Având în vedere normele cuprinse în Cartea I - Dispoziții generale, Titlul III - Competența după materie, C. proc. civ., mai exact art. 97 și din care rezultă clar că Înalta Curte de Casație și Justiție nu judecă în primă instanță decât materiile date prin lege în competența sa, date fiind și prevederile Legii contenciosului administrativ, excepția de necompetență materială a Înaltei Curți, va fi admisă.

În consecință pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 129 coroborat cu art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Trimite contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Rezoluției nr. x/IJ/2213/DIJ/2016 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-05-24
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2019
Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat
ÎCCJ 2017-02-17
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2017
Decizia nr. 591/2017 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7352 din 17 mai 2016, Judecătoria sector 3 a admis excepția necompetenței materiale
ÎCCJ 2016-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 176/2016
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1.859 din 24.06.2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admi
ÎCCJ 2017-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 190/2017
întâmpinare. S-a declinat competența de soluționare a acțiunii promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. și C., în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această solu
ÎCCJ 2017-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2788/2017
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cont
Sursă