ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.01.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2805/2019

HOTĂRÂRE
10.01.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2805/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 9 din 10 ianuarie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată contestația în anulare formulată de A. împotriva Sentinței nr. 5 din 20 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei hotărâri, contestatorul A. a declarat recurs.

Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege:

"Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare (...)".

Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 9 din 10 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, nu a fost formulat în termenul prevăzut de lege, deoarece sentința atacată a fost pronunțată la data de 10 ianuarie 2019, iar recursul a fost înregistrat la data de 20.02.2019, prin poștă, astfel cum rezultă din plicul atașat la dosar, deci cu mult peste termenul legal de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 493 alin. (3) și (5) C. proc. civ. îl va respinge, ca atare.

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva Sentinței nr. 9/2019 din 10 ianuarie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-01-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2806/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 14 din 14 ianuarie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat perimată cererea de reexa
ÎCCJ 2020-07-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3490/2020
. În motivarea recursului, s-a invocat încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1), art. 416 alin. (1), art. 248 alin. (5) și art. 424 alin. (5) C. proc. civ. A mai invocat recurenta că procedura
ÎCCJ 2020-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1761/2020
expres că, atunci când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește. În cauză, hotărârea care constată perimarea, respectiv decizia nr. 909 a fost pronunța
ÎCCJ 2020-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2061/2020
unui proces echitabil. Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod
ÎCCJ 2020-03-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1673/2020
. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Regularitatea promovării căii de atac În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din Codul de procedură, Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității recursului invocat
Sursă