ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1364/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Galați, prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea nr. x din 16.11.2015 și a răspunsului la plângerea prealabilă nr. x/2016, cu consecința decontării (rambursării) sumelor respective și obligarea intimaților Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice Direcția Autorizare Programe AMPOR la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 267 din 6 octombrie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a promovat recurs reclamantul Municipiul Galați prin Primar solicitând casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și rejudecând cauza să fie admisă acțiunea reclamantei așa cum a fost formulată.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurentul reclamant a susținut următoarele:

În mod greșit, instanța de fond nu a analizat dacă cererea de rambursare îndeplinea în exclusivitate condițiile prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 759/2007 pentru a se admite decontarea sumelor, întemeindu-și soluția adoptată pe Ordinul comun al MDRT, MAE și MFP nr. 2368/1058/1501 din 2012 potrivit căruia se excludeau de la decontare cheltuielile cu împrejmuirile.

Cheltuielile refuzate la plată erau eligibile în raport de art. 2 din H.G. nr. 759/2007, întrucât sumele au fost plătite în perioada prevăzută de lege, au fost justificate prin factură, au fost în conformitate cu contractul de finanțare, cu prevederile naționale și comunitare.

Ordinul comun al MDRT, MAE și MFP nr. 2368/1058/1501 din 2012 nu este în opinia reclamantului recurent aplicabil în cauză, întrucât stabilește în plus, față de reglementarea cadru și contravin acestui din urmă act normativ.

Dacă s-ar ține seama de acest ordin, ar presupune ca în realizarea investițiilor constructorul să nu mai împrejmuiască zona de lucru, deoarece nu i-ar mai fi decontate sumele de bani aferente împrejmuirii și acest lucru ar determina încălcarea dispozițiilor art. 13 pct. a din Legea nr. 319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă, H.G. nr. 300/2006 și HCL Galați nr. 344/2009.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect instanța de fond a apreciat că sumele care reprezintă contravaloare împrejmuire pentru organizare de șantier nu pot fi calificate cheltuieli eligibile din perspectiva Ordinului MDRT nr. 2368 din 30.10.2012.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantului este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile reclamantului recurent referitoare aplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor Ordinul comun al MDRT, MAE și MFP nr. 2368/1058/1501 din 2012 sunt nefondate.

Acest ordin reprezintă un act administrativ cu caracter normativ în vigoare, așa încât în măsura relevanței sale, instanța de fond trebuia să-i valorizeze efectele.

Este indiscutabil că acest ordin este aplicabil în cauză, așa încât în mod corect instanța de fond i-a valorificat dispozițiile legale, chiar dacă conține dispoziții mai restrictive decât H.G. nr. 759/2007.

Ordinul comun al MDRT, MAE și MFP nr. 2368/1058/1501 din 2012 a fost emis, așa cum rezultă din preambulul său, în temeiul art. 13 alin. (2) din H.G. nr. 759/2007, care prevede "Listele prevăzute la alin. (1) (cu cheltuieli eligibile n.n.) sunt aprobate prin ordin comun al ministrului coordonator al autorității de management, al ministrului finanțelor publice și al secretarului general al Guvernului, iar în cazul Programului operațional «Asistență tehnică», prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al secretarului general al Guvernului", și care în alin. (3) statuează că "Autoritatea de management poate stabili reguli mai stricte decât prevederile prezentei hotărâri, prin ordin comun, potrivit alin. (2)".

Acest din urmă act normativ reglementează condițiile generale pentru eligibilitatea oricărei cheltuieli din fonduri europene nerambursabile, pe când Ordinul MDRT, MAE și MFP nr. 2368/1058/1501 din 2012 are ca obiect aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenție "Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe" din cadrul axei prioritare 1 "Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor - poli urbani de creștere" a Programului operațional regional 2007 - 2013, deci un domeniul mai restrâns, prin individualizarea categoriilor de cheltuieli din domeniul său de reglementare.

Însă în cauză reclamantului i se reproșează neeligibilitatea cheltuielilor din perspectiva neconformității lor cu dispozițiile legale naționale, deci pentru neîndeplinirea condiției de eligibilitate prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 759/2007 raportat la art. 5 pct. 2 din Ordinul MDRT, MAE și MFP nr. 2368/1058/1501 din 2012.

Contrar însă concluziei instanței de fond, instanța de control judiciar apreciază că sumele cheltuite cu împrejmuire pentru organizare de șantier sunt eligibile din perspectiva art. 5 pct. 2 din Ordinul MDRT, MAE și MFP nr. 2368/1058/1501 din 2012. Această normă nu este exhaustivă pentru lucrările de construcții și instalații aferente organizării de șantier, conținând o enumerare exemplificativă a diferitelor construcții ori instalații care se încadrează în această categorie.

Eligibilitatea unor cheltuieli de această natură nu este dată de încadrarea strictă într-unul din exemplele oferite de legiuitor, ci de caracteristicile acesteia, respectiv cele aferente construirii sau amenajării, la construcția existentă de construcții și instalații apte prin natura lor de a crea condițiile materiale și legale pentru derularea activităților principale.

Or, împrejmuirea pentru organizare de șantier se încadrează în această categorie, prin scopul și caracterul vremelnic al acesteia, așa încât în mod nelegal nu au fost considerate neeligibile cheltuielile aferente acestei achiziții.

Prin urmare, în mod nelegal s-a reținut prin actele administrative contestate neeligibilitatea acestor cheltuieli, criticile aduse hotărârii recurate sub acest aspect fiind întemeiate.

2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii reclamantului, așa cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Municipiul Galați prin Primar împotriva Sentinței nr. 267 din 6 octombrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, admite acțiunea.

Anulează Informarea privind situația cheltuielilor aprobate în cererea nr. x din 16.11.2015 și Adresa nr. x/2016 și obligă pârâta la rambursarea cheltuielilor prin cererea menționată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - ED