ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1344/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Națională de Integritate a chemat în judecată pe pârâta Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, solicitând anularea Ordonanței nr. 1 din 07.02.2013 emisă de pârâtă, prin care, în temeiul art. 10

4

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996, s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea reclamantei cu privire la cercetarea averii persoanei cercetate A..

Prin Sentința nr. 14 din 21 ianuarie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1151 din 12.04.2016, a admis recursul și a casat Sentința nr. 14 din 21 ianuarie 2014 a Curții de Apel Timișoara cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, reținându-se, în esență, că în mod constant în practica ICCJ s-a statuat că activitatea Comisiei de Cercetare a averii este o activitate administrativă, iar actele Comisiei sunt acte juridice administrative în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ce pot fi contestate potrivit dreptului comun în materia contenciosului administrativ, astfel încât emitentul actului a cărei legalitate este contestată are calitate procesual pasivă în cauză.

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 305 din 17 noiembrie 2016, a admis acțiunea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu pârâții Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, A., B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

A anulat Ordonanța nr. 1 din 4.02.2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și în consecință:

A admis sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate și a constatat că pârâții A. și B. au dobândit nejustificat suma de 28.389,10 euro.

A obligat pârâții la plata în favoarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice a sumei de 28.389,10 euro sau echivalentul în RON la data plății, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. 3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței civile nr. 305 din 17 noiembrie 2016 au declarat recurs pârâții A. și B., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Aceștia au indicat ca temei în drept a cererii dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

II.Analiza cererii de recurs

În ceea ce privește incidența dispozițiilor alt. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța Curții de Apel Timișoara s-a pronunțat pe proveniența sumei de 12.000 euro de la botezul fetiței, apreciind fără niciun temei, fără nicio probă, asupra cutumelor după care se organizează un botez. În opoziție cu acest raționament, susținerile recurenților au fost dovedite prin administrarea probei testimoniale, probă pe care Curtea de Apel Timișoara a înlăturat-o în mod nelegal.

Se mai susține faptul că instanța nu face referire la sumele de bani aferente normei de hrană și, respectiv, îmbrăcăminte, pe care de asemenea le înlătură din totalul sumei constatată, obligând părțile la plata acesteia. Or, obligarea la plata unei sume de bani de către instanță fără a se pronunța motivat arată clar faptul că hotărârea nu este motivată deloc în cazul de față.

În realitate susținerile referitoare la neluarea în calcul a sumelor reprezentând norma de hrană și ținută făcute și fața în fața comisiei de verificare a averilor au fost contrazise în mod explicit prin sentința recurată, părțile nefăcând, astfel cum era separabilă dovada respectivelor afirmații.

Cât privește aprecierea asupra sumelor și a organizării botezului afirmațiile sunt de asemenea, nejustificate câtă vreme instanța de fond, deși apreciază că veniturile totale realizate au ocazia botezului copilului recurenților ar fi fost aproximativ 10.000 - 12.000 euro (sumă mai orientată spre minimul aproximării), deși reține că nu este pe deplin dovedită achitarea cheltuielilor de către părinții lui C., reduce în final suma apreciată ca nejustificată cu 10.000 euro, ANI necontestând acest aspect.

Cât privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. critica se raportează la valabilitatea contractelor de împrumut invocate, invocându-se faptul că deși nu au fost menționate în declarația de avere, nu echivalează cu nevalabilitatea contractelor de împrumut. Cel mult, pot fi aplicate sancțiuni pentru această conduită culpabilă a subsemnatului recurent, însă contractele de împrumut nu pot fi lipsite de efecte juridice din această cauză. Însă, la rubrica VI a declarației de avere - cadouri, servicii sau avantaje, există mențiunea legiuitorului că, sunt exceptate de la declarare cadourile și tratațiile uzuale primite din partea rudelor de grad I și II.

La dosar au fost depuse înscrisuri de către persoana cercetată:

- contractul de împrumut al sumei de 10.000 euro încheiat de D. (sora soției persoanei cercetate), cu o bancă din Italia - "E." și traducerea lui în limba română, împrumutul având o perioadă de restituire de 6 ani și o dobândă de 9,25%.

- copia taloanelor de pensie pentru luna octombrie 2011 ale părinților soției: F. și G.

- copia unui contract prin care F. (fratele soției), le-a împrumutat persoanei cercetate și soției acestuia suma de 8.000 euro la data de 01.10.2006, termenul de restituire a sumei fiind de 10 ani, mai exact la data de 01.10.2016.

- copia unui contract prin care D. (sora soției), i-a împrumutat persoanei cercetate suma de 10.000 euro la data de 20.11.2007, termenul de restituire al sumei fiind de 10 ani (20.11.2017).

Toate aceste acte fiind sub semnătură privată, realitatea lor nu poate fi verificată pentru a fi opozabile, decât în condițiile art. 1182 din vechiul C. civ.

Or, în nicio declarație de avere pe care recurentul avea obligația legală a o completa anual nu se face referire la aceste împrumuturi.

Mai mult, nu se face dovada transferurilor ori măcar a debitării sumelor invocate în/din conturile persoanelor pretins a fi încheiat respectivele tranzacții.

Toate acestea confirmă concluzia instanței de fond, amplu detaliată, dar necriticată în concret, asupra nerealității respectivelor împrumuturi.

În aceste condiții, în raport de motivele arătate, hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cum în raport de motivele invocate, recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 sau pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 305 din 17 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2019.

GGC - ED