ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 905/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 17 februarie 2016, reclamanta Obștea Plaiurile Mușeteștilor (Composesoratul de păduri teren în devălmășie Plaiurile Mușeteștilor) a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Garda Forestieră Râmnicu-Vâlcea și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova:

- anularea adresei nr. x/25.06.2015, emisă de Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Rm. -Vâlcea, decontul justificativ emis de Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Rm. -Vâlcea pentru suma de 283469,71 RON și Raportul de inspecție economico-financiară nr. CV3241/18.05.2015 emis de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova

- urmare a reverificării documentației depuse la Comisariatul de Regim Silvic și Cinegetic Rm. -Vâlcea prin cererea nr. x/09.03.2015, cât și a calculului privind compensațiile aferente anilor 2011, 2012, 2013, 2014, în baza H.G. nr. 861/2009, Legii nr. 46/2008 - art. 97 alin. (1) lit. b); OM nr. 798/2006; OM nr. 625/2006, OM nr. 22507/2006; OM nr. 3283/2012 și a Deciziei CE nr. C(2012) 5266 final/19.07.2012 și a altor acte normative în materie, să fie obligate pârâtele la plata a sumei de 70028,34 RON aferentă anului 2011, a sumei de 70158,50 RON aferentă anului 2012, a sumei de 72040.37 RON aferentă anului 2013, a sumei de 71242,50 RON aferentă anului 2014, total sumă de 283469,71 RON reprezentând compensații pentru acordarea contravalorii despăgubirilor destinate proprietarilor de păduri cu funcții speciale de proiecție situate în zona/tipul funcțional T2-, ca urmare a restricțiilor prevăzute în amenajamentele silvice și în studiile sumare de amenajare, conform prevederilor H.G. nr. 333/21.04.2005, art. 1, pct. 18,

- obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferentă compensațiilor solicitate, conform prevederilor legale în materie.

Prin sentința nr. 197 din 25 aprilie 2016 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamanta Obștea Plaiurile Mușeteștilor (Composesoratul de păduri teren în devălmășie Plaiurile Mușeteștilor) în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Garda Forestieră Râmnicu-Vâlcea și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, având ca obiect "contestație act administrativ fiscal".

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta Obștea Plaiurile Mușeteștilor criticând-o pentru nelegalitate și, pentru motive ce pot fi încadrate în cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac recurenta a arătat că prima instanță, în mod eronat, a respins acțiunea, soluția fiind motivată pe inexistența unei baze legale privind normele metodologice pentru acordarea compensațiilor.

În opinia recurentei, aceste compensații sunt reglementate de Codul silvic, anexele 2 și 4 ale H.G. nr. 861/2009, calculul făcut de Ocolul Slivic Novaci a respectat aceste dispoziții legale și nu a fost anulat de către Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea cu ocazia întocmirii decontului final, astfel încât acest act administrativ trebuia să-și producă efectele juridice, iar recurentei să îi fie acordate sumele stabilite.

Instanța de fond nu a luat în calcul și nu a analizat drepturile cuvenite pentru anii 2011-2013, din moment ce a reținut în considerente că "semnificative pe aspectul analizat sunt prevederile pct. 11 din Decizia Comisiei Europene în care se precizează faptul că "schema, care va expira la data de 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în Monitorul Oficial al României".

În această situație de drept, până la data de 31.12.2013 nu mai erau necesare procedurile impuse după data de 1.01.2014, instanța necercetând fondul cauzei sub acest aspect.

Intimata-pârâtă Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamanta Obștea Plaiurile Mușeteștilor vizează, în esență, refuzul nejustificat al autorităților pârâte (exprimat și prin adresa nr. x/25.06.2015 sau raportul de inspecție economico-financiară nr. CV3241/18.05.2015) de acordare a despăgubirilor aferente anilor 2011, 2012, 2013, 2014, în cuantum total de 283.469,71 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 539,2 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcțional T2 - a Rețelei Ecologiste Europene Natura 2000 în România, respectiv Situl Natura 2000 Nordul Gorjului de Vest-ROSCIO 129.

În raport de obiectul sus-enunțat, Înalta Curte apreciază că în cauză este incident următorul cadrul legislativ european și național:

Conform art. 107 alin. (1) din TFUE nu sunt incompatibile cu piața internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

Conform Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier în perioada 2007-2013 (paragraful 176), Comisia va declara ajutorul de stat pentru împădurirea terenurilor agricole sau neagricole, crearea de sisteme agroforestiere pe terenuri agricole, plățile Natura 2000, plățile pentru silvo-mediu, refacerea potențialului forestier și introducerea de acțiuni de prevenire, precum și investițiile neproductive compatibile cu articolul 87 alin. (3) litera (c) din Tratat, în cazul în care ajutorul îndeplinește condițiile prevăzute la articolele 43-49 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 și nu depășește valoarea maximă prevăzută de acesta.

Ajutorul solicitat în cauza de față privește suprafețele forestiere cu funcție de protecție de tip T2 (zonele care fac obiectul unui regim de conservare specială -păduri seculare, virgine sau semivirgine) situate în întregime în zona Natura 2000.

Potrivit Orientărilor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020 (paragrafele 36 și 496), în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 107 alin. (1) din tratat, statele membre trebuie să notifice Comisiei ajutoarele acordate în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale în temeiul articolului 108 alin. (3) din tratat și nu pun în aplicare măsura propusă înainte de pronunțarea unei decizii finale în cadrul acestei proceduri, cu excepția măsurilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de un regulament de exceptare pe categorii.

Comisia va declara ajutoarele de stat pentru sectorul forestier compatibile cu piața internă în temeiul articolul 107 alin. (3) litera (c) din tratat în cazul în cazul în care ele respectă principiile comune de evaluare și cerințele specifice din Orientări.

Necesitatea introducerii conceptului de ajutor a fost legată de acordarea unor certitudini legale; practic, măsurile de sprijin implementate de Statele Membre înainte de intrarea în vigoare a Tratatului nu vor fi considerate ajutoare ilegale și Comisia Europeană nu va putea dispune recuperarea acestora.

O definiție concretă a acestui concept se regăsește la articolul 1 lit. b) punctul i din Regulamentul nr. 659/1999, care statuează că ajutorul existent este "orice ajutor care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului în aceste State Membre, respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale puse în aplicare anterior și care se aplică și ulterior intrării în vigoare a Tratatului."

Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum și cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în H.G. nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora.

Până la data de 31 decembrie 2009, nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat aflate în discuție cu legislația europeană, în acest sens fiind prevederile anexei nr. V pct. 3 "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, potrivit cărora ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente", în înțelesul art. III - 168 alin. (1) din Tratatul de instituire a unei Constituții pentru Europa, "până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării". Acest aspect a fost recunoscut atât în practica administrativă a instituțiilor publice cu competențe în domeniu, cât și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ.

Prin H.G. nr. 861 din 22 iulie 2009 au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond (fiind abrogată H.G. nr. 1.071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 23 august 2006).

Prin urmare, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al ajutoarelor de stat existente până la sfârșitul anului 2009.

Pe aspectul analizat, pentru anii de referință 2011-2014, prezintă relevanță dispozițiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007, potrivit cărora "ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, nu poate fi acordat decât după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat."

De asemenea, art. 6 din H.G. nr. 861/2009 stabilește în mod explicit faptul că "(1) Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b) pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

(2) Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 emisă de Comisia Europeană a avizat favorabil o schemă de ajutor de stat despre care, la pct. 11 din Decizie s-a arătat că va expira la data de 31 decembrie 2013 și nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie și publicată în Monitorul Oficial al României.

Prin Decizia Comisiei Europene C(2016)8.769 final din 3.01.2017 a fost avizată favorabil o schemă de ajutor de stat privind acordarea de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilete prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, de la data aprobării de către Comisie și până la 31 decembrie 2020.

Ulterior a fost adoptată H.G. nr. 447/2017 din 30 iunie 2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al compensațiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

Conform art. 1, "(1) Scopul prezentei hotărâri îl reprezintă instituirea schemei de ajutor de stat, denumită în continuare schemă, având ca obiectiv acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă.

(2) Prezenta schemă aplică dispozițiile prevăzute la secțiunea 2.2 a capitolului 2 din "Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014 - 2020 (2014/C 204/01)", publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x, nr. 204 din 1 iulie 2014, denumite în continuare Orientările UE."

Conform art. 11, "Durata de aplicare a prezentei scheme este de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și până la data de 31 decembrie 2020, inclusiv".

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că plata compensațiilor solicitate de către recurenta-reclamantă este condiționată de îndeplinirea a două condiții cumulative, în baza cărora se pot acorda ajutoarele de stat, pentru persoane fizice și juridice care dețin păduri incluse în zonele T1 și T2, din siturile Natura 2000, respectiv: (i) emiterea Deciziei Comisiei Europene de autorizare a ajutorului de stat conform 107 TFUE; (ii) adoptarea și publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și control a ajutorului de stat pentru compensații reprezentând contravaloarea masei lemnoase pe care proprietarii nu o recoltează datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice.

(i) Emiterea deciziei Comisiei Europene

Necesitatea îndeplinirii condiției rezultă din coroborarea prevederilor anexei nr. V pct. 3 "Agricultura" lit. (b) din Tratatul privind aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană cu prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009 și art. 4 și 5 din O.G. nr. 14/2010. Astfel, pentru ajutorul de stat solicitat ulterior datei de 1 ianuarie 2010, este necesară decizia de aprobare a Comisiei Europene.

Cum prin pct. 11 din Decizia nr. C (2012) 5.166 final din data de 19 iulie 2012 emisă de Comisia Europeană se precizează faptul că schema va expira la data de 31 decembrie 2013 rezultă că, pentru anul 2014, o schemă de ajutor nu a mai fost notificată Comisiei Europene și nu a existat o decizie de aprobare cu privire la acordarea ajutorului de stat sub forma compensațiilor la care se referă art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.

(ii) Condiția de a fi aprobate Normele metodologice de punere în aplicare a schemei de ajutor de stat

a) Necesitatea îndeplinirii condiției

Înalta Curte constată că această necesitate rezultă din cadrul normativ prezentat anterior, din care reiese că normele metodologice ce urmează a fi adoptate de către legiuitorul delegat au un rol determinant în individualizarea dreptului la compensații al beneficiarului, în condițiile în care au ca obiect de reglementare atât modul de calcul, cât și criteriile de eligibilitate și procedurile de supraveghere și control, aspect subliniat prin decizia nr. 36/2015 a I.C.C.J. (paragraf 67).

b) Neîndeplinirea condiției

Prin decizia nr. 36/2015 a Inaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reținut că nu poate fi primită teza potrivit căreia, după intrarea în vigoare a O.G. nr. 14/2010, Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 861/2009 continuă să producă efecte juridice.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că nu există în cadrul legislativ național un act normativ în vigoare, care să reglementeze metodologia de acordare a compensațiilor, cât timp art. 6 din H.G. nr. 861/2009 coroborat cu art. 5 din O.G. nr. 14/2010 (emisă tocmai în vederea stabilirii cadrului juridic privind condițiile generale pentru acordarea ajutoarelor de stat în agricultură, în conformitate cu Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007 - 2013, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 319 din 27 decembrie 2006, pentru realizarea unor producții competitive și în scopul asigurării securității alimentare a populației și pentru protejarea mediului) a prevăzut explicit ca etapă ulterioară emiterea de norme metodologice referitoare la modul de calcul și la criteriile de eligibilitate, precum și la procedurile de supraveghere și control. Astfel, în mod corect, s-a reținut în considerentele sentinței atacate că absența normelor metodologice anterior menționate constituie un impediment la stabilirea și achitarea compensațiilor solicitate.

Cum normele metodologice anterioare datei de 1 ianuarie 2010 nu mai puteau fi aplicate, față de prevederile exprese ale art. 6 din H.G. nr. 861/2009 și față de cele statuate cu forță juridică obligatorie prin Decizia nr. 36/2015, era necesară emiterea unor noi norme metodologice în conformitate cu schema aprobată de Comisia Europeană, iar acestea au fost emise abia în anul 2017 (H.G. nr. 447/2017), pentru implementarea schemei de ajutor aprobată prin decizia Comisiei Europene nr. 8769/2017.

Din punct de vedere al aplicabilității H.G. nr. 447/2017 și pentru compensațiile aferente perioadei 2010-2016, se constată că în mod clar aceasta nu poate fi aplicată decât cererilor de acordare a compensațiilor formulate după intrarea în vigoare a acestei hotărâri.

Astfel, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 447/2017 statuează în sensul că prezenta schemă aplică dispozițiile prevăzute la secțiunea 2.2 a capitolului 2 din "Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014 - 2020 (2014/C 204/01)", publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x, nr. 204 din 1 iulie 2014, denumite în continuare Orientările UE.

Art. 7 alin. (5) arată că "pentru anul 2017 se acordă compensații numai pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și data de 31 decembrie", iar art. 11 prevede că "durata de aplicare a prezentei scheme este de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și până la data de 31 decembrie 2020, inclusiv."

Ca atare, atât principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, cât și obiectul specificat al domeniului de reglementare al acestui act normativ, se opun aplicării H.G. nr. 447/2017 anterior datei de 30 iunie 2017.

Cum nu mai putea fi aplicată H.G. nr. 861/2009 ulterior datei de 1 ianuarie 2010, rezultă că pentru compensațiile aferente anilor 2011-2014, nu a fost îndeplinită condiția de a exista norme metodologice care să pună în aplicare schema de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană.

c) Consecințele lipsei normelor metodologice

În ceea ce privește acest aspect, reclamanta a invocat existența unui refuz nejustificat al autorității de acordare a compensațiilor în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ.

Conform textului menționat, prin refuz nejustificat se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane [art. 2 alin. (1) lit. i) din legea contenciosului administrativ], iar prin exces de putere se înțelege exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor [art. 2 alin. (1) lit. n) din legea contenciosului administrativ].

Problema de drept ce trebuie dezlegată de instanță este dacă refuzul autorității publice de a acorda un ajutor de stat ce a fost aprobat de Comisie, dar nu a fost pus în aplicare printr-un act normativ intern a cărui necesitate a fost statuată prin acte normative cu forță juridică superioară, reprezintă sau nu un refuz nejustificat.

Înalta Curte constată că rezolvarea acestei probleme de drept este dată de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care, prin Decizia din data de 20 noiembrie 2008, pronunțată în Cauza C-18/08 Foselev Sud-Quest SARL contra Administration des douanes et droits indirects, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, a statuat următoarele:

"Decizia 2005/449/CE a Comisiei din 20 iunie 2005 privind o cerere de scutire de taxa pe vehiculele cu motor introdusă de Franța în temeiul art. 6 alin. (2) lit. b) din Directiva 1999/62/CE a Parlamentului European și a Consiliului de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri nu poate fi invocată de un particular în raporturile cu Republica Franceză, destinatară a acestei decizii, în scopul de a beneficia de scutirea autorizată prin decizia menționată începând de la momentul notificării sau al publicării acesteia."

La baza acestei concluzii, a stat următorul raționament: o decizie a Comisiei Europene este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii pe care îi indică, dar destinatarul deciziei de aprobare a schemei de ajutor de stat era statul membru, nu particularul potențial beneficiar al ajutorului de stat.

Apoi, s-a mai reținut faptul că o prevedere a unei decizii adresate unui stat membru poate fi invocată de particular în raporturile cu acest stat membru atunci când dispoziția în cauză impune destinatarului său o obligație necondiționată și suficient de clară și de precisă.

În cauza respectivă, s-a constatat că acordarea ajutorului era subordonată aprobării de către Comisie a unui proiect de punere în aplicare, astfel că s-a reținut că, "în pofida intervenției Comisiei, statele membre dispun de o largă putere de apreciere atât în ceea ce privește decizia de a utiliza această posibilitate, cât și în ceea ce privește cuprinsul măsurii avute în vedere, fără ca, din aprobarea acestei măsuri de către Comisie, să poată decurge vreo obligație de a utiliza respectiva posibilitate."

Astfel, se reține că obținerea aprobării face posibilă acordarea ajutorului de stat, care necesită un act național pentru punerea sa în aplicare, dar nu impune o astfel de acordare.

În concluzie, cât timp nu se poate reține existența unei obligații necondiționate și suficient de clare și precise care să poată fi opusă statului membru, particularii nu pot invoca un drept întemeiat direct pe decizia Comisiei Europene, drept care să fie opozabil autorității publice din statul membru respectiv.

În lipsa unui drept concret la acordarea ajutorului de stat față de lipsa cadrului legislativ intern de punere în aplicare a schemei de ajutor de stat, nu se poate reține existența unui refuz nejustificat de acordare a acestuia, neputându-se constata excesul de putere al autorității publice.

În acest context, al neîndeplinirii cumulative a celor două condiții pe baza cărora se pot acorda ajutoarele de stat, pentru persoane care dețin păduri incluse în zonele T1 și T2, din siturile Natura 2000, instanța de fond a constatat în mod corect că nu există un exces de putere și un refuz nejustificat al autorităților pârâte de acordare a compensațiilor solicitate.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare și interpretare a cadrului legislativ, iar sentința recurată nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 din același cod Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Obștea Plaiurile Mușeteștilor împotriva sentinței nr. 197 din 25 aprilie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.