ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 828/2015

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, secția civilă, la data de 28 august 2008 reclamanții I.P. și I.V. au chemat în judecată pe pârâta Municipiul Brăila, prin primar, solicitând anularea Dispoziției nr. 37338 din 30 iulie 2008 și restituirea în natură a imobilului (teren și construcție) situat în Brăila, la intersecția DJ 221 A (șoseaua spre Galați și șoseaua trecere bac în continuare cu str. M.M.), imobil cunoscut sub denumirea de „Fabrica de cărămidă". SC M. SA Brăila a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acțiunii și constatarea calității sale de proprietar asupra construcțiilor constând în fabrică de cărămidă situate pe terenul revendicat pe calea legii speciale Prin sentința civilă nr. 457 din 26 aprilie 2010, Tribunalul Brăila, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea și cererea de intervenție.

Împotriva acestei sentințe civile au declarat apel reclamanții I.P. și I.V., precum și intervenienta în interes propriu - SC M. SA Brăila. Prin Decizia civilă nr. 25/A din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, care a fost admis prin Decizia nr. 4001 din 1 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare, prin Decizia nr. 138/A din 2 decembrie 201.4 Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins apelul declarat de contestatorii I.P., I.V. și mtervementul în nume propriu SC M. SA Brăila, împotriva sentinței civile nr. 457 din 26 aprilie 2010. A obligat pe apelanți la plata către expertul B.D.

a sumei de 1.500 lei reprezentând onorariu expertiză. Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că prin acțiune s~a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Brăila, la intersecția DJ 221/A (șoseaua spre Galați) și șoseaua trecere bac, continuare cu str. M.M., compus din teren și construcții, imobil care a aparținut autorului reclamanților-contestatori I.C.M. Inițial, Primăria Municipiului Brăila a respins notificările prin Dispozițiile nr. 9074 din 6 octombrie 2003 și nr. 9174 din 22 octombrie 2003 cu motivarea că solicitanții nu și-ar fi dovedit calitatea de moștenitori după fostul proprietar al imobilului solicitat și că nu ar fi făcut dovada preluării abuzive a imobilului.

Aceste dispoziții au fost contestate și, prin sentința civilă nr. 635 din 4 noiembrie 2004 Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis acțiunea, a anulat dispozițiile menționate constatând că I.P. și I.V. au calitatea de moștenitori ai defunctului I.C.M. și a obligat unitățile deținătoare să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. Municipiul Brăila prin Dispoziția nr. 37338 din 30 iulie 2008 a respins solicitarea notifîcatorilor cu motivarea că aceștia nu fac dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra terenului revendicat. Actul de proprietate de care se prevalează reclamanții-contestatori (contractul din 1922) nu cuprinde vreun element care ar permite să se facă o legătură între terenul solicitat și cel deținut de autorul reclamanților în 1922. Nu s-a tâcut dovada trecerii imobilului în proprietatea statului.

În rejudecare s-a avut în vedere puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 635/2004 a Tribunalului Brăila.

S-a reținut, în concordanță cu cele reținute de Decizia civilă nr. 4001/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că sentința civilă nr. 635/2004 a Tribunalului Brăila a avut în vedere imobilele dobândite de autorul reclamanților, în baza următoarelor titluri de proprietate: - actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 noiembrie 1913 cu vânzătorul primarul orașului Brăila, cu privire la o suprafață de 7,0505 ha teren; - actul de vânzare transcris din 8 februarie 1913, cu privire la o suprafață de 6 ha teren; - actul de vânzare din 11 martie 1913, cu privire la o suprafață de 0,50 ha teren; - actul de vânzare încheiat la data de 20 ianuarie 1911, cu privire la o suprafață de 2,50 ha teren; - actele de vânzare-cumpărare autentificate din 1913, din 1911, din 1900, din 1913 și transcris din 1913 și transcris în 1913, din 1904, cartea de judecată nr. 1339/1904 a Judecătoriei Ocol Brăila, sentința civilă a Tribunalului Brăila nr. 22/1906; cartea de judecată nr. 62/1904 a Judecătoriei Ocol I. Brăila; sentința civilă nr. 15 a Tribunalului Brăila, secția a I-a; sentința civilă nr. 372/1904 a Tribunalului Brăila, secția a Il-a ; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I cu nr. 345/1905 -toate aceste titluri vizând imobilele aduse ca aport de autor la constituirea Societății Anonime „C.", conform mențiunilor de la lit b) din Statutul societății.

Judecata în prezenta cauză poartă asupra celor două suprafețe de teren de câte 2,50 ha fiecare, dobândite de autorul reclamanților în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 10 iunie 1922 și din 22 aprilie 1922. Expertiza efectuată în cauză de d-nui B.D. a relevat că din acteie de proprietat din 1922 rezultă că destinația de bază a celor două terenuri era cultura viței de vie, că acestea erau alăturate și că vecinătățile terenului dobândit cu actul de vânzare-cumpărare din 1922 nu indică faptul că terenurile s-ar fi aflat în zona Fabricii de cărămizi, fiind scoase din această zonă, Ca atare, nu există suprapunere faptică între terenurile ce au făcut obiectul actelor de proprietate din Dosarul nr. 6701/2003 al Tribunalului Brăila și cele ce fac obiectul contractelor din 1922. Lipsa acestei suprapuneri nu permite să se rețină puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 635/2004 în prezenta cauză.

Pe fond, instanța a reținut că este învestită cu o solicitare de restituire în natură a imobilului alcătuit din teren și construcția aferentă situate la intersecția DJ 221/A, imobil cunoscut sub denumirea de Fabrica de cărămidă. În dovedirea dreptului de proprietate s-a prezentat actul de vânzare-cumpărare din 1922 (filele 16, 17-dosar fond). Din analiza acestor înscrisuri s-a constatat că destinația terenului dobândit prin acestea era de viță de vie, categorie de teren exclusă de art 3 din Legea nr. 10/2001 din sfera imobilelor ce intră sub incidența acestei legi de reparație. S-a mai reținut că expertiza efectuată în cauză a concluzionat că terenurile ce fac obiectul actelor mai sus menționate, nu s-au aflat în perimetrul fostei fabrici de cărămizi.

În speță nu s-a dovedit ca fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii I.P. și I.V. solicitând admiterea recursului și arătând că Primăria Brăila a tergiversat nejustificat rezolvarea notificărilor formulate de aceștia. Nu a fost chemată în instanță A.N.R.P. prin corpul de control al acesteia, referitor ia imobilul revendicat. Instanța nu a lămurit situația de fapt, cu privire la imobilul aflat în litigiu, care nu a fost corect identificat. Cererea de intervenție este formulată în mod abuziv, intervenienta încălcând dreptul de proprietate al reclamanți ior-contestatori. Cele două terenuri nu au fost identificate cu exactitate.

Nu a fost transmisă cartea tehnică a Fabricii nr. 1. La termenul de judecata din data de 20 martie 2015, în ședință publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, cauza fiind luată în pronunțare cu privire la acest aspect. Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității recursului, „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse prin memoriu separat". Conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304". În speță, Înalta Curte reține că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei care face obiectul recursului, ceea ce ar presupune indicarea punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Singurele cereri ale recurenților privesc soluția ce ar trebui adoptată de instanța de recurs, fără a fi exprimate, în cererea adresată instanței de control judiciar» argumente în legătură cu nelegalitatea hotărârii recurate.

În acest context, criticile invocate nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs, iar sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ.: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2)" al aceluiași articol, respectiv când există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanța de recurs. În aceste condiții, având în vedere că susținerile recurenților din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., și, cum nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanță, operează sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 306 alin. (1) C. proc. civ.; în consecință, Înalta Curte va constata nul recursul, conform art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de contestatorii I.P. și I.V. împotriva Deciziei nr. 138/A din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2015.