ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 828/2015

După deliberare, asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul Brăila, secția civilă, la data de 28 august

2008 reclamanții I.P. și I.V. au chemat în judecată pe pârâta Municipiul

Brăila, prin primar, solicitând anularea Dispoziției nr. 37338 din 30 iulie

2008 și restituirea în natură a imobilului (teren și construcție) situat în

Brăila, la intersecția DJ 221 A (șoseaua spre Galați și șoseaua trecere bac în

continuare cu str. M.M.), imobil cunoscut sub denumirea de „Fabrica de

cărămidă".

SC M. SA Brăila a formulat cerere de

intervenție în interes propriu, solicitând respingerea acțiunii și constatarea

calității sale de proprietar asupra construcțiilor constând în fabrică de

cărămidă situate pe terenul revendicat pe calea legii speciale

Prin sentința civilă nr. 457 din 26

aprilie 2010, Tribunalul Brăila, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea

și cererea de intervenție.

Împotriva acestei sentințe civile au

declarat apel reclamanții I.P. și I.V., precum și intervenienta în interes

propriu - SC M. SA Brăila.

Prin Decizia civilă nr. 25/A din 16

februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă, au fost respinse, ca

nefondate, apelurile.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții, care a fost admis prin Decizia nr. 4001 din 1 iunie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cauza fiind trimisă spre

rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, prin Decizia nr. 138/A

din 2 decembrie 201.4 Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a respins apelul

declarat de contestatorii I.P., I.V. și mtervementul în nume propriu SC M. SA

Brăila, împotriva sentinței civile nr. 457 din 26 aprilie 2010. A obligat pe

apelanți la plata către expertul B.D. a sumei de 1.500 lei reprezentând

onorariu expertiză.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a reținut că prin acțiune s~a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură a imobilului situat în Municipiul Brăila, la intersecția

DJ 221/A (șoseaua spre Galați) și șoseaua trecere bac, continuare cu str. M.M.,

compus din teren și construcții, imobil care a aparținut autorului

reclamanților-contestatori I.C.M.

Inițial, Primăria Municipiului Brăila

a respins notificările prin Dispozițiile nr. 9074 din 6 octombrie 2003 și nr.

9174 din 22 octombrie 2003 cu motivarea că solicitanții nu și-ar fi dovedit

calitatea de moștenitori după fostul proprietar al imobilului solicitat și că

nu ar fi făcut dovada preluării abuzive a imobilului.

Aceste dispoziții au fost contestate

și, prin sentința civilă nr. 635 din 4 noiembrie 2004 Tribunalul Brăila, secția

civilă, a admis acțiunea, a anulat dispozițiile menționate constatând că I.P.

și I.V. au calitatea de moștenitori ai defunctului I.C.M. și a obligat

unitățile deținătoare să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată

asupra cererii de restituire în natură.

Municipiul Brăila prin Dispoziția nr.

37338 din 30 iulie 2008 a respins solicitarea notifîcatorilor cu motivarea că

aceștia nu fac dovada dreptului de proprietate al autorului lor asupra

terenului revendicat. Actul de proprietate de care se prevalează

reclamanții-contestatori (contractul din 1922) nu cuprinde vreun element care

ar permite să se facă o legătură între terenul solicitat și cel deținut de

autorul reclamanților în 1922. Nu s-a tâcut dovada trecerii imobilului în

proprietatea statului.

În rejudecare s-a avut în vedere

puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 635/2004 a Tribunalului Brăila.

S-a reținut, în concordanță cu cele

reținute de Decizia civilă nr. 4001/2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, că sentința civilă nr. 635/2004 a Tribunalului Brăila a avut în

vedere imobilele dobândite de autorul reclamanților, în baza următoarelor

titluri de proprietate:

- actul de vânzare-cumpărare încheiat

la data de 20 noiembrie 1913 cu vânzătorul primarul orașului Brăila, cu privire

la o suprafață de 7,0505 ha teren;

- actul de vânzare transcris din 8

februarie 1913, cu privire la o suprafață de 6 ha teren;

- actul de vânzare din 11 martie 1913,

cu privire la o suprafață de 0,50 ha teren;

- actul de vânzare încheiat la data de

20 ianuarie 1911, cu privire la o suprafață de 2,50 ha teren;

- actele de vânzare-cumpărare

autentificate din 1913, din 1911, din 1900, din 1913 și transcris din 1913 și

transcris în 1913, din 1904, cartea de judecată nr. 1339/1904 a Judecătoriei

Ocol Brăila, sentința civilă a Tribunalului Brăila nr. 22/1906; cartea de judecată

nr. 62/1904 a Judecătoriei Ocol I. Brăila; sentința civilă nr. 15 a

Tribunalului Brăila, secția a I-a; sentința civilă nr. 372/1904 a Tribunalului

Brăila, secția a Il-a ; Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

cu nr. 345/1905 -toate aceste titluri vizând imobilele aduse ca aport de autor

la constituirea Societății Anonime „C.", conform mențiunilor de la lit b)

din Statutul societății.

Judecata în prezenta cauză poartă

asupra celor două suprafețe de teren de câte 2,50 ha fiecare, dobândite de

autorul reclamanților în baza contractelor de vânzare-cumpărare autentificate

din 10 iunie 1922 și din 22 aprilie 1922.

Expertiza efectuată în cauză de d-nui

B.D. a relevat că din acteie de proprietat din 1922 rezultă că destinația de

bază a celor două terenuri era cultura viței de vie, că acestea erau alăturate

și că vecinătățile terenului dobândit cu actul de vânzare-cumpărare din 1922 nu

indică faptul că terenurile s-ar fi aflat în zona Fabricii de cărămizi, fiind

scoase din această zonă,

Ca atare, nu există suprapunere

faptică între terenurile ce au făcut obiectul actelor de proprietate din

Dosarul nr. 6701/2003 al Tribunalului Brăila și cele ce fac obiectul

contractelor din 1922.

Lipsa acestei suprapuneri nu permite

să se rețină puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 635/2004 în

prezenta cauză.

Pe fond, instanța a reținut că este

învestită cu o solicitare de restituire în natură a imobilului alcătuit din

teren și construcția aferentă situate la intersecția DJ 221/A, imobil cunoscut

sub denumirea de Fabrica de cărămidă.

În dovedirea dreptului de proprietate

s-a prezentat actul de vânzare-cumpărare din 1922 (filele 16, 17-dosar fond).

Din analiza acestor înscrisuri s-a

constatat că destinația terenului dobândit prin acestea era de viță de vie, categorie

de teren exclusă de art 3 din Legea nr. 10/2001 din sfera imobilelor ce intră

sub incidența acestei legi de reparație.

S-a mai reținut că expertiza efectuată

în cauză a concluzionat că terenurile ce fac obiectul actelor mai sus

menționate, nu s-au aflat în perimetrul fostei fabrici de cărămizi.

În speță nu s-a dovedit ca fiind

îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs contestatorii I.P. și I.V. solicitând admiterea recursului și arătând că

Primăria Brăila a tergiversat nejustificat rezolvarea notificărilor formulate

de aceștia. Nu a fost chemată în instanță A.N.R.P. prin corpul de control al

acesteia, referitor ia imobilul revendicat. Instanța nu a lămurit situația de

fapt, cu privire la imobilul aflat în litigiu, care nu a fost corect

identificat. Cererea de intervenție este formulată în mod abuziv, intervenienta

încălcând dreptul de proprietate al reclamanți ior-contestatori. Cele două

terenuri nu au fost identificate cu exactitate. Nu a fost transmisă cartea

tehnică a Fabricii nr. 1.

La termenul de judecata din data de 20

martie 2015, în ședință publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția

nulității recursului, cauza fiind luată în pronunțare cu privire la acest

aspect.

Potrivit art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității

recursului, „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse prin memoriu

separat".

Conform art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului

dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele

prevăzute de art. 304".

În speță, Înalta Curte reține că în

cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa

deciziei care face obiectul recursului, ceea ce ar presupune indicarea

punctuală a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și

la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Singurele cereri

ale recurenților privesc soluția ce ar trebui adoptată de instanța de recurs,

fără a fi exprimate, în cererea adresată instanței de control judiciar»

argumente în legătură cu nelegalitatea hotărârii recurate.

În acest context, criticile invocate

nu sunt susceptibile de a fi încadrate în cazurile de modificare ori casare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita

controlul judiciar în recurs, iar sancțiunea care intervine este nulitatea

recursului.

Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc.

civ.: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția

cazurilor prevăzute în alin. (2)" al aceluiași articol, respectiv când

există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de instanța de

recurs.

În aceste condiții, având în vedere că

susținerile recurenților din motivarea căii de atac nu pot fi încadrate în

cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul

nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ.,

și, cum nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu de

instanță, operează sancțiunea nulității recursului reglementată de art. 306

alin. (1) C. proc. civ.; în consecință, Înalta Curte va constata nul recursul,

conform art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

contestatorii I.P. și I.V. împotriva Deciziei nr. 138/A din 2 decembrie 2014 a

Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

20 martie 2015.