ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1065/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1065/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 23 martie 2015,
petenta C.M.E. a solicitat strămutarea
dosarului nr. 299/308/2015 de ia Judecătoria Sighișoara la o altă instanță,
justificai de împrejurarea că ar fi nedreptățită în demersurile sale judiciare
de către magistrații acestei instanțe.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Conform
verificărilor efectuate în sistemul informatic E., dosarul ce
face obiectul cererii de strămutare a
fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sighișoara la data de 11 februarie
201.5, deci, ulterior intrării în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă,
aplicabil în cauză.
Potrivit art. 142 alin. (1) Noul C.
proc. civ., „cererea de strămutare întemeiată pe
motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă
instanța de
la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un
tribunal din circumscripția acesteia.”.
Or, în cauză,
cererea de strămutare dedusă judecății este întemeiată, așa
cum rezultă din conținutul acesteia,
pe motive de bănuială legitimă și este formulată cu privire la un dosar
înregistrat ulterior intrării în vigoare a Noul Cod de procedură civilă, pe
rolul Judecătoriei Sighișoara, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții
de Apel Târgu Mureș.
Pentru aceste considerente, în
aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 Noul C. proc. civ.,
instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Târgu Mureș,
instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.
PENTRU ACESTE
MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Decimă competența
de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel
Târgu Mureș.
Fără cale de atac.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2015.