ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1883/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1883/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială
nr. 3146 din 7 martie 2003 pronunțată în dosarul nr. 9601/2001, Tribunalul
București, secția a VI-a comercială, admite în parte cererea formulată de
reclamanta SC C. SA reprezentată prin lichidator SC P. SRL, împotriva pârâtei
SC S.C.I.E. SRL, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de
158.999.924 lei contravaloarea marfă, respingând capătul de cerere privind
plata daunelor interese în cuantum de 21.618.643 lei ca neîntemeiat și la plata
sumei de 11.377.371 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței
formulează apel expertul contabil D.G., înregistrat sub nr. 3090/2/2006 la Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
În motivarea apelului
se susține că a solicitat majorarea onorariului pentru efectuarea și depunerea
raportului de expertiză judiciară contabilă cu suma de 163.842.750 lei, iar
instanța, nemotivat, a respins cererea sa.
Se mai susține că
lucrarea a fost complexă, a necesitat fond mare de timp, deplasări în orașul
Cișnădie și, totodată, expertiza s-a efectuat de expert contabil cu grad de
onoare, ceea ce reprezintă cel mai înalt grad în profesia de expert contabil.
În acest sens se referă
la decontul de cheltuieli (anexa 2 și 3), vizat pentru legalitate de Biroul
Local de Expertize tehnico-contabile de pe lângă Tribunalul București.
În drept s-au invocat
dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
S-a atașat dosarul nr.
9601/2001 al Tribunalului București.
Prin întâmpinare,
reclamanta SC P. SRL arată că onorariul pretins este supradimensionat față de
munca prestată și efectul avut asupra cauzei, iar pe de altă parte procedura de
faliment a societății nu s-a închis, apelantul având posibilitatea de a uza de
dispozițiile art. 42 din Legea nr. 64/1995.
Analizând sentința,
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 529 din 2
noiembrie 2006, a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța a respins
cererea de majorarea onorariului de expert, în mod întemeiat, curtea reținând
că apelantul nu a probat nici în apel susținerile formulate prin motivele de
apel, anexele la care face trimitere atestând alte situații și nu cheltuielile
pretinse a fi efectuate de apelant pentru lucrarea încuviințată de instanță.
Cât timp apelantul nu a depus documente justificative privind suma pretins a fi
majorată, și concretizarea cheltuielilor pretinse a fi fost efectuate, cererea
sa de majorare a onorariului nu este justificată. Intimata reclamantă s-a opus
acestei cereri considerând-o supradimensionată.
De altfel, chiar și
din cuprinsul motivelor de apel nu rezultă în ce constă suma de 163.842.750 lei
cu care se solicită majorarea onorariului de expert, pentru a putea fi cenzurată
din punct de vedere al legalității și temeiniciei pretenției sale și a
îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 213 C. proc. civ.
Împotriva acestei
decizii în termen legal a introdus recurs reclamantul D.G., invocând ca motive
de nelegalitate, dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
În fapt recurentul
susține că instanța de apel, nu motivează decizia, rezumându-se să aprecieze că
decontul de cheltuieli nu a fost justificat, astfel că refuzul de majorare a
onorariului la suma de 163.842.750 lei este nelegal.
Recursul este
inadmisibil.
Așa cum rezultă din
lucrările cauzei, calitatea de părți în cauză soluționată prin sentința nr. 3146
din 7 martie 2003, sunt reclamanta SC C. SA reprezentată prin lichidator SC P. SRL
și pârâta SC S.C.I.E. SRL.
Așa fiind, hotărârea
judecătorească își produce efectele numai între părțile care au luat parte la
judecata cauzei, cu consecința că, cadrul procesual din punct de vedere al
părților, stabilit la judecată înaintea instanțelor de fond, nu poate fi nici
mărit, dar nici micșorat.
Așadar, dreptul de a
ataca hotărârea în căile de atac prevăzute de lege, o au doar părțile.
Recurentul D.G., nu
este parte în cauza dedusă judecății.
Acesta a avut
calitatea de expert, calitate în care a solicitat majorarea onorariului de
expertiză judiciară contabilă, lucrare pe care a efectuat-o în cauză.
Refuzul instanței de
a-i majora acest onorariu, nu-i conferă posibilitatea de a formula căi de atac
împotriva sentinței, pentru că expertul nu are calitate de parte într-un
proces, în care a fost chemat ca specialist să se pronunțe cu privire la
anumite aspecte ce țin de soluționarea cauzei, iar expertiza judiciară este un
mijloc de probațiune conform art. 201 – art. 214 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de expertul contabil D.G. împotriva deciziei nr.
529 din 2 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința
publică, astăzi 30 mai 2008.