ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1862/2014

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 724 din data de 3 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. raportat la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul V.M.V. la o pedeapsă de 7 ani închisoare (faptă din data de 13 august 2013).

În baza dispozițiilor art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului V.M.V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen. pe o durată de 6 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii.

În baza dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. raportat la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul V.M.V. la o pedeapsă de 2 ani închisoare (faptă din data de 13 august 2013).

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de 7 ani și 2 ani închisoare aplicate inculpatului V.M.V., astfel că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 86 alin. (4) rap. la art. 83 alin. (1) C. pen. a fost revocată suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului V.M.V. prin Sentința penală nr. 722 din 20 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 29394/3/2010, definitivă prin neapelare la data de 8 noiembrie 2010, pedeapsă pe care inculpatul o execută alături de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, astfel că inculpatul va executa 10 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului V.M.V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen. pe o durată de 6 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii de 10 ani.

În baza dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului V.M.V. prin prezenta hotărâre, durata reținerii și arestării preventive de la data de 25 mai 2010 la data de 20 octombrie 2010 și de la data de 13 august 2013 la 3 octombrie 2013.

În baza dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului V.M.V.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului V.M.V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 17 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a cantității de 0,34 grame pulbere ce conține cocaină (proba 1) și 0,68 grame pulbere ce conține cocaină (proba 2), rămase în urma analizelor de laborator, ambalate și sigilate și depuse la camera de corpuri delicte din cadrul D.C.J.S.E.O. cu dovada din data de 28 august 2013.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul V.M.V. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin denunțul adresat D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, formulat în baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, numitul B.L.A., inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de risc" în Dosarul nr. 722D/P/2013, a arătat că are cunoștință despre faptul că o persoană de sex masculin, cunoscută cu apelativul "M.", ar avea ca preocupări infracționale vânzarea drogurilor de risc și de mare risc. A mai arătat că "M." locuia în zona "Ștefan cel Mare" din sectorul 2 al capitalei, iar pentru realizarea tranzacțiilor cu droguri, acesta era contactat în prealabil de către persoanele interesate la numărul de telefon X1.

Numitul D.C.M. a formulat, de asemenea, un denunț în baza art. 15 din Legea nr. 143/2000 față de aceeași persoană - "M.", furnizând date necesare identificării sale. Martorul denunțător și-a exprimat și consimțământul de a colabora cu organele judiciare pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a sus-numitului.

În urma investigațiilor realizate de către lucrătorii de poliție, numitul "M." a fost identificat în persoana inculpatului V.M.V., stabilindu-se că acesta era cunoscut cu preocupări infracționale pe linia traficului de droguri, fiind anterior condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În aceste condiții, la data de 13 august 2013, lucrătorii de poliție din cadrul S.C.C.O. Ilfov au organizat o acțiune de prindere în flagrant a inculpatului V.M.V.

Astfel, s-a procedat la consemnarea într-un proces-verbal a seriilor bancnotelor ce compuneau suma de 900 RON, destinată cumpărării unei cantități de droguri de la acest inculpat, sumă ce provenea din fondurile M.A.I. S-a efectuat un control corporal asupra martorului denunțător D.C.M., fără ca asupra sa să fie găsite bunuri, obiecte sau substanțe interzise la deținere ori sume de bani, după care i-a fost înmânată suma de 900 RON menționată mai sus.

În jurul orelor 17:00, martorul denunțător D.C.M., sub supravegherea lucrătorilor de poliție, s-a deplasat pe Șos. Ștefan cel Mare, unde a fost format un dispozitiv de supraveghere. Din punctul respectiv, martorul denunțător s-a deplasat pe strada Aurel Vlaicu, unde, în fața casei de pariuri "S.B.", s-a întâlnit cu inculpatul V.M.V., a purtat cu acesta o scurtă discuție, după care, împreună au intrat în scara nr. 1 a blocului X2 de pe strada P.G., unde și locuia acest inculpat.

După aproximativ cinci minute, martorul denunțător D.C.M. și inculpatul V.M.V. au ieșit din imobilul respectiv și s-au despărțit.

După un interval scurt de timp, martorul denunțător a fost preluat de către un lucrător al poliției, căruia i-a predat două punguțe din plastic de culoare verde ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare albă, cu privire la care a menționat că ar fi circa două grame cocaină pe care a cumpărat-o de la inculpatul V.M.V. pentru suma de 700 RON.

Totodată, martorul denunțător a predat suma de 200 RON, din totalul de 900 RON primit anterior de la lucrătorii poliției și i-a fost efectuat un nou control corporal, rezultatul fiind negativ.

În paralel, alți lucrători de poliție au procedat la oprirea și legitimarea inculpatului V.M.V., asupra căruia s-a efectuat o percheziție corporală. Cu această ocazie, asupra sa, într-un buzunar, a fost găsită suma de 700 RON, și, verificând seriile bancnotelor ce o compuneau, s-a constatat că acestea erau identice cu cele menționate în procesul-verbal întocmit anterior de către lucrătorii de poliție.

După efectuarea acestor activități, inculpatul V.M.V. a fost condus la imobilul unde avea domiciliul,  unde a indicat lucrătorilor de poliție o statuetă așezată într-un dulap din bucătărie, în interiorul căreia a fost găsită o punguță din plastic de culoare verde ce conținea o substanță pulverulentă de culoare albă, despre care a declarat că ar fi cocaină.

Potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-științifică din 20 august 2013, proba nr. 1 era constituită din cantitatea de 1,39 grame pulbere ce conținea cocaină, cu o concentrație în cocaină de 46,51 ± 2%; proba nr. 2 era reprezentată prin 0,72 grame pulbere ce conținea cocaină, având o concentrație de 45,69 ± 2%.

Cantitățile de 1,34 grame pulbere ce conține cocaină și 0,68 grame pulbere ce conține cocaină, rămase după efectuarea analizelor de laborator, au fost ambalate și sigilate, fiind predate I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, în baza dovezii din 28 august 2013.

Inculpatul V.M.V. a recunoscut că, la data de 13 august 2013, a vândut cantitatea de aproximativ 1,40 grame cocaină pentru suma de 700 RON, unei persoane pe care o cunoștea cu apelativul "C.". Totodată, referitor la cantitatea de 0,72 grame cocaină, pe care o deținea fără drept în locuința sa, inculpatul V.M.V. a menționat că era destinată consumului propriu, deoarece era consumator de astfel de droguri. Inculpatul a mai precizat că, ocazional, a vândut cantități reduse de droguri unor persoane din anturajul său, din cantitățile pe care și le procura pentru consumul propriu.

În cursul judecății, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul V.M.V., asistat de apărător ales, a declarat personal că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare și este de acord să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform art. 320

1

C. proc. pen.

În drept, s-a reținut că faptele săvârșite de către inculpatul V.M.V., constând în aceea că, la data de 13 august 2013, a vândut martorului denunțător D.C.M., pentru suma de 700 RON, cantitatea de 1,39 grame cocaină, cât și aceea de a deține fără drept, pentru consumul propriu, cantitatea de 0,72 grame de cocaină, aspect constatat la aceeași dată în urma efectuării percheziției domiciliare a imobilului unde locuia, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., reținând că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale pentru fapte similare, săvârșind infracțiunile în condițiile stării de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. Astfel, anterior a mai fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu suspendare sub supraveghere conform art. 86

1

C. pen., pe durata unui termen de încercare de 4 ani, prin Sentința penală nr. 722 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin neapelare la data de 8 noiembrie 2010.

Tribunalul a constatat că perioada petrecută de inculpat în stare de arest, între 26 mai 2010 și 20 octombrie 2010, precum și clemența instanței, nu au fost suficiente pentru îndreptarea sa, astfel că, după ce a executat în regim de detenție o parte din pedeapsa anterioară, acesta a săvârșit prezentele infracțiuni, tot de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu (cocaină), ceea ce denotă o perseverență infracțională în săvârșirea unei fapte cu un pericol social foarte ridicat.

Având în vedere numărul de acte materiale săvârșite de inculpat (un singur act), deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu (cocaină) și starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoare peste minimul special al pedepsei, pentru fiecare din cele două infracțiuni.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul V.M.V., care au criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Ministerul Public a invocat, sub un prim aspect, greșita tehnică juridică de care s-a uzat pentru revocarea suspendării executării pedepsei de 2 închisoare și aplicarea sporului de pedeapsă. Astfel, faptele din prezenta cauză au fost comise în perioada termenului de încercare de 4 ani, stabilit prin Sentința penală nr. 772 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului București, atrăgând revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere conform dispozițiilor art. 86

4

rap. la art. 83 alin. (1) C. pen.

Instanța de fond trebuia însă să facă aplicarea acestor dispoziții pentru fiecare dintre cele două infracțiuni, deoarece fiecare nouă condamnare pentru fapte săvârșite, ambele, în timpul termenului de încercare, atrage revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani.

Prin urmare, după condamnarea inculpatului în baza dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. raportat la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instanța trebuia să revoce suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare și să adauge pedeapsa revocată de 2 ani închisoare, formându-se astfel pedeapsa unică de 9 ani închisoare. În mod similar urma a proceda și pentru condamnarea inculpatului în baza dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. raportat la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., aplicând o pedeapsă unică de 4 ani închisoare.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C pen., tribunalul urma să contopească pedepsele rezultante de 9 ani închisoare și de 4 ani închisoare și să dea spre executare pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare, urmând a aprecia numai în această etapă dacă se impune aplicarea unui spor.

În cursul dezbaterilor, Ministerul Public a criticat hotărârea și din perspectiva greșitei stabiliri a cantității de droguri ce urmează a fi confiscată, arătând că aceasta este de 1,34 gr. pulbere ce conține cocaină, iar nu 0,34 gr. pulbere cum eronat s-a reținut.

Inculpatul V.M.V. a solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, solicitând reținerea, în beneficiul său, a incidenței circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și reducerea pedepselor sub limita minimă specială. Inculpatul a invocat, în acest sens, caracterul singular al actelor comise, dovezile temeinice de îndreptare pe parcursul termenului de încercare al suspendării sub supraveghere și poziția sa procesuală de recunoaștere a faptelor.

Prin Decizia penală nr. 1/A din 6 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul V.M.V. împotriva Sentinței penale nr. 724 din 3 octombrie 2013 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond, a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

Astfel, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 80 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul V.M.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și a redus durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen. la 2 ani.

În baza art. 86

4

rap. la art. 83 alin. (1) C. pen. a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 722 din 20 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală (definitivă prin neapelare la data de 8 noiembrie 2010) și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul V.M.V. executând, în final, 7 ani închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) - art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 80 alin. (1) C. pen. l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu.

De asemenea, a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 722 din 20 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală (definitivă prin neapelare la data de 8 noiembrie 2010), dispunând executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul V.M.V. executând, în final, 3 ani închisoare.

În baza art 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele de 7 ani închisoare și 3 ani închisoare astfel stabilite, urmând ca inculpatul V.M.V. să execute, în final, pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, cu înlăturarea sporului de 1 an închisoare aplicat de instanța de fond.

Totodată, instanța de apel a dispus în baza art. 17 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 143/2000 confiscarea specială în vederea distrugerii a cantității de 1,34 grame pulbere ce conține cocaină și 0,68 grame pulbere ce conține cocaină, indisponibilizate conform dovezii din data de 28 august 2013 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

A menținut starea de arest preventiv a inculpatului V.M.V. și a dedus din pedeapsa aplicată prevenția de la data de 25 mai 2010 până la data de 20 octombrie 2010 și de la data de 13 august 2013 la 6 octombrie 2014.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că soluționarea cauzei în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției s-a făcut cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 320

1

alin. (1), (2), (3) C. proc. pen., inculpatul V.M.V. declarând, anterior începerii cercetării judecătorești, că recunoaște faptele reținute în actul de sesizare și solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar în ceea ce privește reținerea situației de fapt instanța de apel a constatat temeinicia hotărârii din această perspectivă.

Procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorului denunțător D.C.M., procesul-verbal de percheziție domiciliară și constatarea tehnico-științifică confirmă neîndoielnic implicarea nemijlocită a inculpatului apelant în comiterea, la data de 13 august 2013, a unui act de vânzare către denunțător a cantității de 1,39 gr. pulbere conținând cocaină, precum și în deținerea, la aceeași dată, a 0,72 gr. din aceeași pulbere, în vederea consumului propriu, fără drept.

Poziția inculpatului V.M.V. a fost în mod constant aceea de recunoaștere a faptelor, declarațiile sale fiind just valorificate probator de către instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 69 C. proc. pen.

Și în ceea ce privește încadrarea juridică a constatat instanța de apel că aceasta a fost corect reținută prin hotărârea tribunalului, vânzarea unui drog de mare risc și, respectiv, deținerea unei substanțe similare pentru consum propriu întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs real.

A considerat curtea de apel că starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. a fost corect reținută, având în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiunile deduse judecății în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată pentru fapte de același gen prin Sentința penală nr. 722 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală (definitivă prin neapelare la data de 8 noiembrie 2010).

Însă, sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, instanța de apel a apreciat fondată critica inculpatului apelant și a reținut următoarele:

Pedepsele de 7 ani închisoare și, respectiv 2 ani închisoare aplicate inculpatului reflectă prevalența acordată unui unic criteriu de individualizare - perseverența infracțională - în detrimentul celorlalte împrejurări legate de comiterea faptei, ce trebuie avute în vedere în mod coroborat, conform art. 72 C. pen.

Împrejurările concrete în care inculpatul V.M.V. a desfășurat cele două acte incriminate, natura substanței traficate, amploarea fenomenului traficului de droguri și consecințele sale negative asupra sănătății publice relevă un grad de pericol social concret ridicat al faptelor comise.

A considerat instanța de apel că starea de recidivă incidentă, generată de condamnarea pentru fapte orientate împotriva unor relații sociale similare celor lezate în speță, evidențiază incapacitatea inculpatului de a înțelege pe deplin consecințele socialmente periculoase ale faptelor sale și de a-și adapta conduita, în mod real, normelor de drept.

Totodată, instanța de apel a avut în vedere cantitatea redusă de droguri ce a făcut atât obiectul actului de vânzare, precum și al celui de deținere, precum și faptul că tranzacționarea drogului de mare risc în maniera reținută a survenit pe fondul propriei dependențe a inculpatului de astfel de substanțe interzise, ansamblul tuturor acestor elemente, coroborate, putând fi valorificat ca circumstanțe atenuante judiciare din perspectiva dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen.

Deși starea de recidivă incidentă în speță atrage aplicabilitatea art. 80 alin. (2) C. pen. și dă naștere unei facultăți, iar nu unei obligații a instanței de a reduce pedeapsa sub minimul special legal, instanța de apel a apreciat că orientarea sancțiunilor sub aceste limite speciale corespunde, în speță, imperativului unei juste individualizări.

În acest sens, a reținut că preocupările infracționale ale inculpatului au fost legate, preponderent, de tranzacționarea unor droguri de risc - canabis - iar nu a drogurilor de mare risc. Astfel, contrar aprecierii tribunalului, condamnarea ce a constituit primul termen al recidivei postcondamnatorii a fost aplicată pentru trafic și deținere de canabis.

A mai arătat instanța de apel că cele două denunțuri valorificate în prezenta cauză au făcut referiri similare la implicarea inculpatului în traficul aceluiași drog de risc, folosirea cocainei pentru finalizarea tranzacției din 13 august 2013 datorându-se, conform declarațiilor denunțătorului, faptului că apelantul nu se afla în posesia drogului a cărui cumpărare se dorea.

Aceste considerente, alături de atitudinea procesuală sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, au determinat instanța de apel să stabilească pedepse orientate sub minimul special redus ca efect al aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în cuantum de 5 ani închisoare și, respectiv, de 1 an închisoare, precum și reducerea duratei pedepsei complementare la un nivel care să complinească în mod echilibrat represiunea specifică pedepsei principale astfel reduse.

S-a mai menționat în considerentele deciziei curții de apel că o diminuare mai accentuată a pedepselor nu se justifică, dat fiind ansamblul circumstanțelor personale defavorabile inculpatului, legate de lipsa unei preocupări socialmente utile constante, de starea de recidivă și de caracterul flagrant al faptei, ce exclud eventuala valorificare în beneficiul său a circumstanțelor prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen.

S-a apreciat de asemenea fondată și critica Ministerului Public privind modalitatea eronată de stabilire a tratamentului sancționator. Fiecare dintre cele două infracțiuni deduse judecății au fost săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie, în condiții ce atrag incidența dispozițiilor art. 86 C. pen. Într-o atare situație, doctrina și jurisprudența au stabilit în mod constant că pedeapsa se stabilește ținând seama, mai întâi, de starea de recidivă, abia ulterior dându-se eficiență regulilor specifice concursului de infracțiuni.

Așadar, s-a stabilit că se impune, subsecvent stabilirii pedepsei pentru fiecare faptă ce intră în componența celui de-al doilea termen al recidivei, să se facă aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 86

4

C. pen., pedepsele finale (rezultate din cumulul aritmetic al pedepselor stabilite în cauză cu cea a cărei suspendare s-a revocat) urmând a fi contopite conform regulilor prevăzute pentru concurs de art. 34 lit. b) C. pen.

Aplicarea acestui tratament sancționator conduce la stabilirea unei pedepse finale executabile de 7 ani închisoare, cuantum pe care Curtea de Apel București l-a apreciat ca fiind suficient pentru constrângerea inculpatului, dar și pentru reeducarea acestuia, stabilind că nu este necesară nici aplicarea unui spor de pedeapsă.

În ceea ce privește temeinicia măsurii de siguranță a confiscării, s-a constatat eroarea instanței de fond asupra cantității efective de droguri rămase din proba 1 în urma analizelor de laborator, având în vedere că potrivit raportului de constatare tehnico-științifică și a dovezii de indisponibilizare subsecvente, această cantitate este de 1,34 gr., iar nu 0,34 gr., cum eronat s-a reținut, dispunând reformarea sentinței penale apelate și sub acest aspect.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.M.V. la data de 8 ianuarie 2014.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 ianuarie 2014, stabilindu-se termen de judecată a recursului la data de 30 mai 2014.

Prin motivele scrise de recurs depuse la data de 23 mai 2014, în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior și a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 5 noul C. pen., solicitând micșorarea cuantumul pedepsei aplicate în raport cu noile limite de pedeapsă din noul C. pen., cu aplicarea disp. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului și aplicarea regulilor de la concursul de infracțiuni conform vechiului C. pen.

Cu prilejul dezbaterilor, inculpatul, prin apărător ales, a susținut motive de recurs astfel cum au fost formulate, solicitând aplicarea legii penale noi ca fiind mai favorabilă inculpatului.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 30 mai 2014, era în vigoare noul C. proc. pen., a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac și sub aspectul competenței funcționale a acestei instanțe de a judeca recursul, dat fiind că dispozițiile de procedură penală sunt de imediată aplicare.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare, cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București la data de 6 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În consecință, Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Examinând recursul formulat de inculpatul V.M.V. conform dispozițiilor art 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele motive:

Din decizia recurată se reține că acuzația adusă inculpatului V.M.V. constă în implicarea nemijlocită a acestuia în comiterea, la data de 13 august 2013, a unui act de vânzare către denunțător a cantității de 1,39 gr. pulbere conținând cocaină, precum și în deținerea, la aceeași dată, a 0,72 gr. din aceeași pulbere, în vederea consumului propriu, fără drept, faptele acestuia întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, respectiv deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, în concurs real.

Conform declarației inculpatului, anterioară începerii cercetării judecătorești, cauza a fost soluționată în procedura simplificată a judecății în cazul recunoașterii vinovăției cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de art. 320

1

alin. (1), (2), (3) C. proc. pen. anterior.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate inculpatului V.M.V., se reține că instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. anterior, atitudinea procesuală sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, împrejurările legate de comiterea faptei, valorificate ca circumstanțe atenuante judiciare din perspectiva disp. art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, avându-se totodată în vedere și starea de recidivă postcondamnatorie în ceea ce îl privește pe inculpat, situație ce a atras incidența dispozițiilor art. 86

4

C. pen. anterior.

Înalta Curte observă că, prin motivele de recurs formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, este criticată decizia recurată sub aspectul aplicării legii penale mai favorabile, solicitându-se așadar, reducerea pedepselor în raport de noile limite prevăzute de lege după modificarea Legii nr. 143/2000.

Astfel, analizând incidența legii penale mai favorabile în cauza de față, Înalta Curte apreciază că solicitările recurentului inculpat V.M.V. de aplicare a prevederilor art. 5 C. pen. nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor arăta:

Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, odată cu intrarea în vigoare a noului C. pen., prin Legea nr. 187/2012 au fost aduse schimbări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru infracțiunile prev. de art. 2 alin. (1) și (2) și de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie.

Demersul apare ca fiind necesar în condițiile în care principiul legalității incriminării și pedepsei ar impune ca infracțiunea reținută în sarcina inculpatului și limitele de pedeapsă pentru aceasta să fie cele prevăzute de lege la data comiterii faptei, ceea ce ar face imposibil ca legea nouă să se aplice cu privire la fapta comisă anterior intrării ei în vigoare.

Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale.

Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen. potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Controlul legalității unei hotărâri judecătorești în recurs presupune nu doar îndreptarea unor încălcări ale legii la judecata în fond și apel, ci și verificarea dacă prin ivirea unor situații ulterioare pronunțării hotărârii atacate nu apare necesară restabilirea legalității și pronunțarea unei hotărâri în conformitate cu legea substanțială.

În reglementarea C. proc. pen., în varianta anterioară modificărilor intervenite prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, a fost abrogat cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 20 C. proc. pen. anterior, care viza situația în care a intervenit o lege mai favorabilă condamnatului.

Prin abrogarea cazului de casare menționat, în situația în care legea penală intervine înaintea soluționării cauzei în primă instanță sau în apel, iar aceste instanțe nu i-au dat eficiență, hotărârea de condamnare va fi pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

Situația în care legea penală intervine după pronunțarea hotărârii în apel nu este reglementată distinct printr-un caz special de casare, însă atrage incidența temeiului de casare înscris în art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, pentru că hotărârea chiar dacă la momentul pronunțării era legală, nelegalitatea ei este determinată de reglementări survenite ulterior pronunțării, și nu ca urmare a unor erori de drept produse în cursul judecății în fond și apel.

Așadar, o hotărâre judecătorească care este legală la momentul pronunțării poate deveni contrară legii sau să aplice greșit legea în raport cu un element ulterior pronunțării, cum ar fi intervenția unei noi legi.

În cauză, recurentul inculpat V.M.V. a solicitat să se facă aplicarea legii mai favorabile, motivul de recurs fiind invocat în termenul prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată din 30 mai 2014, în condițiile în care noul C. pen. a intrat în vigoare la 1 februarie 2014.

De altfel, principiul constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect.

Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunțat Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță.

Utilizând așadar criteriul aprecierii in concreto vor fi examinate aspectele privind modificarea condițiilor de incriminare și a tratamentului sancționator.

Examinând cauza din perspectiva îndeplinirii condițiilor de incriminare, se constată că infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, reținute în sarcina inculpatului în prezenta cauză, continuă să fie incriminate, constându-se că, prin noua reglementare, limitele de pedeapsă au fost reduse atât cu privire la minimul special, dar și cu privire la maximul special.

Așadar, Legea nr. 143/2000, modificată începând cu 1 februarie 2014, prin Legea nr. 187/2012, prevede limite de pedeapsă de la 5 ani la 15 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și limite de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În ceea ce privește efectele procedurii recunoașterii vinovăției, se constată că nu există diferențe între art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. anterior și art. 396 alin. (10) cu referire la art. 374 alin. (4) C. proc. pen., în sensul că ambele texte prevăd reducerea limitelor pedepsei cu o treime în aceleași condiții de reglementare.

De asemenea, verificând corespondența cu noile dispoziții materiale și procedurale, se mai constată următoarele: prevederile art. 37 lit. a) C. pen. anterior se regăsesc în art. 41 C. pen. în vigoare; art. 74 alin. (2) C. pen. anterior se regăsește în art. 75 alin. (2) lit. b) noul C. pen.; art. 80 alin. (1) C. pen. anterior se regăsește în art. 79 C. pen.; art. 33 lit. a) C. pen. anterior are corespondent în art. 38 alin. (1) C. pen., iar pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni este reglementată la art. 39 C. pen.

Totodată, instanța de ultim control judiciar are în vedere faptul că fiecare dintre cele două infracțiuni pentru care inculpatul V.M.V. a fost condamnat în prezenta cauză au fost săvârșite în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată pentru fapte de același gen prin Sentința penală nr. 722 din 20 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a II-a penală (definitivă prin neapelare la data de 8 noiembrie 2010).

În acest sens, incidente în cauză sunt dispozițiile prevăzute de art. 43 alin. (2) C. pen. care reglementează regimul sancționator al recidivei postcondamnatorii, potrivit căruia: când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.

De asemenea, tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni din noul C. pen. (art. 39 C. pen.) instituie obligativitatea aplicării la pedeapsa de bază a unui spor egal cu 1/3 din suma celorlalte pedepse, în cazul închisorii, respectiv al amenzii.

Prin urmare, verificând limitele de pedeapsă menționate anterior, Înalta Curte constată că vechea reglementare este mai favorabilă inculpatului, legea penală veche fiind apreciată ca lege penală mai favorabilă acestuia.

Astfel, chiar dacă pe noua legislație faptele inculpatului ar fi încadrabile în infracțiuni cu limite teoretic mai mici decât cele pentru care s-a dispus condamnarea acestuia, pe situația concretă a speței și a dispozițiilor referitoare la regimul sancționator al concursului de infracțiuni, precum și regimul sancționator al recidivei (ambele mai severe pe noul C. pen.), inculpatului i s-ar îngreuna situația.

Or, legea penală mai favorabilă nu poate fi stabilită în abstract (în speță prin raportare doar la limitele de pedeapsă prevăzute de cele două reglementări), ci numai pe baza calculului pedepsei în raport de fiecare lege în parte și în raport de împrejurările concrete ale cauzei, instanța urmând a alege întotdeauna legea penală mai favorabilă în raport de situația concretă.

Așa cum a arătat și profesorul Vintilă Dongoroz "pentru a stabili care pedeapsă este mai ușoară, nu ne vom călăuzi după tariful abstract din lege, ci după rezultatele la care se va ajunge aplicând fiecărei pedepse prevăzută de cele două legi toate agravările și atenuările, rezultând din circumstanțele în care s-a comis faptul".

În consecință, Înalta Curte apreciază ca nefondată solicitarea inculpatului V.M.V. de reducere a pedepsei ca urmare a modificării limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile deduse judecății, având în vedere că reducerea limitelor de pedeapsă pentru cele două infracțiuni la care inculpatul a fost condamnat nu conduce, în mod automat, și la reducerea pedepsei rezultante aplicate acestuia, în condițiile în care, așa cum s-a precizat anterior, tratamentul sancționator aplicabil în cauză este nefavorabil inculpatului pe noile dispoziții penale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V.M.V. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din 6 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, și totodată, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la data de 25 mai 2010 la data de 20 octombrie 2010 și de la data de 13 august 2013 la zi.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M.V. împotriva Deciziei penale nr. 1/A din 6 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la data de 25 mai 2010 la data de 20 octombrie 2010 și de la data de 13 august 2013 la 30 mai 2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 mai 2014.

Procesat de GGC - AZ