ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5403/2012

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție Prin acțiunea înregistrată la data de 1 iulie 2011 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții B.A., B.(A.)E., F.I.V., L.L.F., M.(Fostă G.) E., G.(Fostă C.) L., M.(Fostă B.) M.M., F.(M.) N., F.I.F. și C.S.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții U.S.H. și M.E.C.T.S.: - o bligarea pârâtei U.S.H. la eliberarea diplomelor de licența (de absolvire) și a suplimentelor de diplomă, a foii matricole, a originalelor diplomelor de bacalaureat precum și a atestatelor și diplomelor în original predate Universității; - obligarea pârâtei U.S.H.

la plata unor daune interese în cuantum de câte 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru fiecare reclamant în parte, până la data eliberării efective a fiecărui act de studii menționat mai sus, calculate de la data introducerii prezentei cereri si până la data executării obligației de către pârâtă; - în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei ca, în termen de maxim 30 zile de la data emiterii hotărârii, să elibereze toate actele de studii solicitate, în caz contrar amendarea acesteia în temeiul art. 24 alin. (2) din aceeași lege; - obligarea M.E.C.T.S.

de a desemna unitatea de specialitate producătoare de a pune la dispoziția pârâtei tipizatul de diplomă în vederea eliberării în favoarea reclamanților a actelor de studii, de a li se recunoaște titlul de licențiați, certificat prin adeverințele de studii ale reclamanților emise de pârâtă sub sancțiunea unor penalități de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta U.S.H. a formulat cerere de chemare în garanție la acțiunea promovata de reclamanți, prin care solicită a se lua act ca și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverințele de studiu pentru reclamanți și a făcut demersurile legale către M.E.C.T.S. în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la SC R. SA, societatea de tipărire, aceste formulare în vederea livrării lor.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 646/2011 din 4 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: a) a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S.; b) Admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții U.S.H. și M.E.C.T.S. și, în consecință: - a obligat pârâta U.S.H. să elibereze în favoarea reclamanților Diploma de licență și suplimentul de diplomă (foaia matricolă), în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe; - a obligat pârâta U.S.H.

să restituie reclamanților originalul diplomei de bacalaureat și a celorlalte diplome și atestate depozitate cu ocazia înscrierii la cursurile organizate de aceasta; - a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor daune interese și a unei amenzii civile, precum și cele privitoare la recunoașterea titlului de licențiați și la individualizarea unității specializate producătoare de tipizate, ca neîntemeiate. c) a admis, în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U.S.H. în contradictoriu cu M.E.C.T.S. și, în consecință: - a obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamanți în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe; - a respins capătul de cerere privind obligarea chematei în garanție la plata amenzii civile, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această soluția, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S., Curtea de apel a reținut că legitimarea procesuală a acestui pârât este pe deplin justificată din perspectiva pretențiilor formulate în ultimul capăt de cerere. Deși ministerului nu îi revin atribuții și competențe directe în eliberarea diplomelor de licență, ci instituției de învățământ superioară organizatoare, așa cum rezultă din prevederile art. 5 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 2284/2007, calitatea procesuală pasivă se impune a fi verificată prin prisma tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită instanța de judecată, iar nu privite individual.

Este adevărat că, prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3569/2002 a fost desemnată SC R. SA pentru a gestiona hârtia specială și a tipări formularele de diplome și certificate ce se eliberează absolvenților unităților de învățământ din sistemul național, însă această societate nu eliberează formulare tipizate pentru actele de studii decât cu aprobarea scrisă a ministerului, după cum reiese din adresa nr. 36125 din 25 iunie 2009 emisă chiar de minister și căreia instanța în conferă valoarea unei mărturisiri extrajudiciare scrise. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că, potrivit adeverințelor eliberate în cursul lunii iulie 2009 de către pârâta U.S.H.

și depuse la dosarul cauzei, reclamanții au promovat examenul de licență din sesiunea iulie 2009 organizat pentru următoarele facultăți și specializări: F.M. Brașov, F.Ș.J.A. Brașov, F.D.A.P. București și F.P. București. Toți reclamanții au fost înscriși la studii de lungă durată, forma de învățământ la distanță. Adeverințele eliberate constituie o recunoaștere a faptului că reclamanții au urmat cursurile pe care universitatea le-a organizat la forma de învățământ la distanță și calitatea de licențiat în specializarea înscrisă în fiecare adeverință în parte. Eliberarea acestor adeverințe conduce la concluzia că reclamanții și-au îndeplinit toate obligațiile ce le-au revenit potrivit contractelor de studii anuale încheiate cu universitatea pârâtă în sensul plății taxelor de studii și a susținerii și promovării tuturor examenelor, inclusiv a examenului de licență.

Până la data pronunțării prezentei hotărâri, universitatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a elibera reclamanților diploma de licență în original și foaia matricolă, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 295/2007 și art. 2 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5289/2008, în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen maxim a fost stabilit de art. 20 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 2284/2007 privind aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.

Deși toți reclamanții au adresat o cerere expresă de eliberare a diplomei în original și a suplimentului la diplomă constând în foaia matricolă, pârâta nu a comunicat niciun răspuns reclamanților, iar, în fața instanței de contencios administrativ, a susținut că această omisiune este imputabilă pârâtului M.E.C.T.S. care a refuzat să avizeze tipărirea de către SC R. SA a diplomelor în numărul solicitat prin adresele înregistrate la M.E.C.T.S. sub nr. 40976 din 02 septembrie 2009, nr. 45302 din 09 octombrie 2009 și nr. 1224 din 14 decembrie 2009. Este adevărat că universitatea pârâtă a comunicat M.E.C.T.S. prin adresa nr. 40976 din 02 septembrie 2009 necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților pentru anul 2009, însă, potrivit susținerile acesteia, achiziționarea de formulare tipizate de la SC R. SA a fost avizată de către pârâtul M.E.C.T.S.

doar pentru o parte din necesar. Această împrejurare nu poate constitui un motiv pentru exonerarea de răspundere a universității pârâte și nici o justificare a conduitei sale, cât timp obligația de remitere a diplomelor de licență și a foilor matricole către reclamanți este una de rezultat conform art. 20 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 2284/2007, pârâta U.S.H. fiind responsabilă chiar și pentru culpa levissima de vreme ce contractul de școlarizare a fost unul cu titlu oneros. Potrivit art. 5 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 2284/2007, responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior, respectiva rectorului instituției.

Pe cale de consecință, chiar în lipsa obținerii aprobării pentru tipărirea formularelor tipizate din partea M.E.C.T.S., refuzul tacit al pârâtei U.S.H. de a elibera reclamanților diploma de licență și suplimentul la diplomă (foia matricolă) după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004. Culpa pârâtei U.S.H. este cu atât mai evidentă cu cât pârâtul M.E.C.T.S. a făcut dovada prin adresele nr. 12356/ F din 25 octombrie 2010 și nr. 32048, 36711, 40456 din 13 octombrie 2010 că a avizat achiziționarea unui număr diplome de licență pentru actele de studii destinate absolvenților din promoția 2009, universitatea pârâtă fiind cea care a individualizat în concret beneficiarii tipizatelor avizate prin aceste adrese, iar printre aceștia nu s-a numărat niciunul din reclamanții din cauza de față.

Prin urmare se constată că universitatea pârâtă a eliberat în mod selectiv diplome de licență și suplimente de diplomă pentru promoția 2009 cu încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995, și nu a efectuat demersuri eficiente pentru a obține constrângerea pârâtului M.E.C.T.S. la emiterea avizului pentru tipărirea formularelor actelor de studii. Cu referire la cererea reclamanților de obligare a pârâtei U.S.H. la plata unor daune interese de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, instanța a reținut că recunoașterea dreptului pretins constituie la acest moment o satisfacție echitabilă și suficientă pentru reclamanți de vreme ce aceștia nu au dovedit în concret care este întinderea prejudiciului cauzat prin neeliberarea actului de studii.

Cu privire la cererea reclamanților de obligare a pârâtului M.E.C.T.S. să desemneze unitatea de specialitate producătoare a pune la dispoziția universității tipizatul de diplomă în vederea eliberării actelor de studii și să le recunoască titlul de licențiați sub sancțiunea unor penalități de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, curtea de apel a reținut că reclamanții nu au depus în fața instanței niciun înscris din care să rezulte că aceștia s-au adresat în prealabil pârâtului M.E.C.T.S. cu astfel de solicitări și că ar fi primit un răspuns negativ sau nu li s-ar fi răspuns în 30 de zile de la înregistrarea cererii. Solicitarea reclamanților de recunoaștere a actului de studii este prematură întrucât momentan actul de studii nu există în materialitatea sa.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, față de susținerile părților, Curtea de apel a reținut că universitatea pârâtă a solicitat chematului în garanție M.E.C.T.S., prin adresele nr. 769 din 25 august 2009 și nr. 960 10 august 2009, să emită aprobare către R. SA de a tipiza actele de studii necesare. Întrucât s-a dat aprobare pentru un număr insuficient de formulare, dreptul invocat de reclamanți nu poate fi pe deplin realizat fără concursul efectiv al chematului în garanție care în calitatea sa de autoritate publică gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diplome sau alte acte de studii celor în drept.

Apărările chematului în garanție în sensul că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, instanța a reținut că nu sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 10/2009, deoarece au intrat în vigoare după data promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009. Totodată, Curtea de apel a identificat specializările și facultățile pentru care universitatea pârâtă a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie prin raportare la anexa nr. 2 la H.G.

nr. 1609/2004 (F.M. Brașov, F.D.A.P. București și F.P. București, fără a fi menționată, ca formă de organizare a învățământului, și învățământul la distanță. Prin urmare problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță. Raportat la prevederile art. 29 alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, instanța a reținut că nu este necesară acreditarea/autorizarea distinctă pentru fiecare formă de învățământ, în sensul celor susținute de chematul în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce la o calificare universitară distinctă.

Noțiunea de „program de studii” a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin H.G. nr. 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare. De vreme ce art. 60 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995, în vigoare la data promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită (zi, frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasă și urmată.

Acesta ar fi primul argument pentru înlăturarea apărării chematului în garanție în ce privește necesitatea acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ. Apoi un alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este H.G. nr. 535/1999. Raportat la prevederile art. 4 și art. 5 din această H.G., se observă că legiuitorul a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din modalitatea imperativă de redactare a textului de lege „se acordă pentru forme de învățământ de zi”, precizând totodată că specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către C.N.E.A.A.

Față de susținerile chematului în garanție, fundamentate pe prevederile art. 17 H.G. nr. 1011/2001, instanța a reținut că Legea nr. 88/1993 la care face trimitere textul invocat era abrogată prin O.U.G. nr. 75/2005 la momentul înscrierii reclamanților în anul I de studii, astfel că evaluarea academică trebuie să se facă în condițiile acestui act normativ. În concluzie, Curtea de apel a reținut că obligația acreditării/autorizării provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.

Instanța a respins cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata amenzii civile, reținând că aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi aplicată decât la momentul la care pârâta, fiind în posesia titlului executoriu, se constată că debitorul nu a îndeplinit obligația impusă, însă în situația din speță nu există această ipoteză. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanții și chematul în garanție M.E.C.T.S. 3.1. Reclamanții critică soluția primei instanțe numai sub aspectul respingerii capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei U.S.H.

la plata daunelor cominatorii în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, ca mijloc de constrângere și pentru înfrângerea rezistenței manifestate la executarea obligației, invocând dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, ale art. 64 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 și ale art. 18 alin. (5), art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 3.2. Chematul în garanție M.E.C.T.S. a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc. civ. Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul a invocat prevederile H.G.

nr. 536/2011, ale art. 216 alin. (2) din legea educației naționale nr. 1/2011, ale art. 2 din Legea nr. 288/2004, susținând că cererea universității este lipsită de obiect, deoarece ministerul a transmis către SC R. SA avizul pentru formularele destinate absolvenților din anii 2008, 2009 și 2010, iar actele de studii pot fi eliberate doare pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență șic are au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu, conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Susține recurentul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a obligat ministerul să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă pentru a fi eliberate unor persoane care au urmat studii organizate cu încălcarea prevederilor legale.

Sub acest aspect, recurentul susține că instanța s-a substituit M.E.C.T.S. și A.R.A.C.I.S. deși nu are competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare. Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea atacată se bazează pe motive contradictorii, întrucât deși a fost respinsă apărarea ministerului privind necesitatea respectării art. 17 din H.G. nr. 1011/2011 cu motivarea că Legea nr. 88/1993 era abrogată prin O.U.G. nr. 75/2005, principalul argument al instanței îl reprezintă prevederile H.G. nr. 535/1999, emisă pe baza și în aplicarea Legii nr. 88/1993.

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, ministerul expune pe larg dispozițiile legale și procedura de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior și susține, în esență, că actele de studii se eliberează doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii, iar universitatea pârâtă nu are dreptul să elibereze actele de studii. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cauza prin prisma criticilor formulate în raport cu art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept 1.1. Cu referire la recursul reclamanților Criticile recurenților-reclamanți vizând soluția primei instanțe în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei U.S.H. la plata unor daune-interese în cuantum de câte 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru fiecare reclamant în parte, până la data eliberării efective a fiecărui act de studii menționat mai sus, calculate de la data introducerii prezentei cereri și până la data executării obligației de către pârâtă, nu pot fi primite. Sub acest aspect, prima instanță în mod corect a apreciat că recunoașterea dreptului pretins și obligarea pârâtei să elibereze diplomele de licență reprezintă, la momentul pronunțării hotărârii, o satisfacție echitabilă și suficientă pentru reclamanți, în lipsa unui prejudiciu dovedit.

Temeinicia soluției este validată cu atât mai mult de faptul că nu exista suspiciunea, cel puțin rezonabilă, la momentul pronunțării hotărârii, că pârâta nu ar pune în executare hotărârea instanței, pentru a se recurge la mijlocul de constrângere prevăzut de art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, conform celor reținute de curtea de apel, universitatea, chiar anterior inițiativei judiciare a reclamanților, a efectuat demersuri pe lângă M.E.C.T.S. în vederea eliberării actelor de studii solicitate de reclamanți. Dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale ori cele ale art. 64 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, invocate de recurenți, nu sunt incidente cauzei.

În ceea ce privește dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, invocate, de asemenea, de către recurenți, Înalta Curte observă că întemeiat instanța de fond a reținut că, în această fază a demersului judiciar, nu poate fi aplicată sancțiunea prevăzută de textul respectiv pentru ipoteza în care autoritatea pârâtă nu ar respecta termenul stabilit prin chiar hotărârea pronunțată în prezenta cauză. De altfel, aceste dispoziții nu sunt incidente soluționării capătului de cerere vizat de recurenți, circumscris prevederilor art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. 1.2.

Cu referire la recursul declarat de chematul în garanție M.E.C.T.S., Înalta Curte va răspunde in corpore criticilor formulate sub aspectul motivelor de recurs invocate Se constată că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând refuzul nejustificat de rezolvare a cererii reclamanților de eliberare a diplomei de licență, ca urmare a promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009. Este necontestat faptul că, potrivit adeverințelor eliberate de U.S.H. din București, intimații-reclamanți au absolvit specializări la forme de învățământ organizate în cadrul universității. În cuprinsul adeverințelor de studii, se precizează expres faptul că formele de învățământ au funcționat legal cu respectarea prevederilor Legii învățământului nr. 84/1995.

În sensul celor corecte apreciate de instanța de fond și contrar criticilor din recurs, Înalta Curte reține că adeverințele respective se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu au fost anulate în condițiile Legii nr. 554/2004. În aceste condiții, după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a reacției entităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au îndeplinit atribuțiile, soluția instanței de fond este judicioasă în sensul că universitatea avea obligația de a elibera diploma de licență, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007.

Sub aspectul cererii de chemare în garanție a M.E.C.T.S., Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, faptul că obligația ce incumbă universității pârâte nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare. Or, în condițiile în care ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările din recurs privind nelegalitatea organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor acreditate, apărări pe care ministerul le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al reclamantelor.

Instanța de control judiciar constată, de aceea, că obligația impusă ministerului, de a aproba tipărirea formularelor tipizate, este legală și temeinică. Susținerile din recurs referitoare la dreptul universității de a elibera acte de studii și la legalitatea programelor și formelor de învățământ organizare de universitatea pârâtă nu pot fi reținute, deoarece instanța nu a fost investită cu o cerere privind legalitatea autorizării/acreditării formelor de învățământ absolvite de către reclamanți.

La pronunțarea prezentei decizii, în realizarea rolului ce revine Înaltei Curți de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor C.E.D.O., și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39), instanța are în vedere practica sa anterioară în materie reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 5386/2011, nr. 5656/2011, nr. 5722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012, nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1007/2012, nr. 1008/2012, nr. 1638/2012, nr. 1639/2012, nr. 2514/2012, nr. 2515/2012, nr. 2533/2012, nr. 2534/2012, nr. 3302/2012, nr. 3349/2012, nr. 4258/2012, nr. 4260/2012, nr. 4261/2012, nr. 4929/2012 și nr. 5091/2012).

2. Soluția adoptată în recurs și temeiul de drept al acesteia Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ. Urmare a soluției de respingere a recursurilor, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenții-reclamanți și recurentul-chemat în garanție vor fi obligați să plătească intimatei-pârâte U.S.H. cheltuieli de judecată în cuantum de 1240 lei, reprezentând onorariul de avocat achitat conform facturii nr. 123 din 1 noiembrie 2012, depusă la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile formulate de B.A., B.(A.) E., F.I.V., L.L.F., M.(G.) E., G.(C.) L., M.(B.) M.M., F.(M.) N., F.I.F., C.S.A. și M.E.C.T.S. împotriva sentinței civile nr. 646/2011 din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Obligă recurenții-reclamanți și recurentul-chemat în garanție la plata sumei de 1240 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă U.S.H. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2012.