ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5403/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5403/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de chemare în garanție

Prin acțiunea înregistrată la data de

1 iulie 2011 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, reclamanții B.A., B.(A.)E., F.I.V., L.L.F., M.(Fostă G.)

E., G.(Fostă C.) L., M.(Fostă B.) M.M., F.(M.) N., F.I.F. și C.S.A. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâții U.S.H. și M.E.C.T.S.:

- o

bligarea pârâtei U.S.H. la eliberarea

diplomelor de licența (de absolvire) și a suplimentelor de diplomă, a foii

matricole, a originalelor diplomelor de bacalaureat precum și a atestatelor și

diplomelor în original predate Universității;

- obligarea pârâtei U.S.H.

la plata unor daune interese în cuantum de câte 500 lei pentru fiecare zi de

întârziere, pentru fiecare reclamant în parte, până la data eliberării efective

a fiecărui act de studii menționat mai sus, calculate de la data introducerii

prezentei cereri si până la data executării obligației de către pârâtă;

- în temeiul art. 18 alin.

(6) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei ca, în termen de maxim 30 zile de

la data emiterii hotărârii, să elibereze toate actele de studii solicitate, în

caz contrar amendarea acesteia în temeiul art. 24 alin. (2) din aceeași lege;

- obligarea M.E.C.T.S.

de a desemna unitatea de specialitate producătoare de a pune la dispoziția

pârâtei tipizatul de diplomă în vederea eliberării în favoarea reclamanților a

actelor de studii, de a li se recunoaște titlul de licențiați, certificat prin

adeverințele de studii ale reclamanților emise de pârâtă sub sancțiunea unor

penalități de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta U.S.H. a

formulat cerere de chemare în garanție la acțiunea promovata de reclamanți, prin

care solicită a se lua act ca și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite

adeverințele de studiu pentru reclamanți și a făcut demersurile legale către M.E.C.T.S.

în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de

studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, spre a putea comanda la SC R. SA,

societatea de tipărire, aceste formulare în vederea livrării lor.

Prin sentința civilă nr.

646/2011 din 4 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

a) a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.C.T.S.;

b) Admis, în parte,

acțiunea formulată de reclamanți

în contradictoriu cu pârâții U.S.H. și M.E.C.T.S.

și, în consecință:

- a obligat pârâta

U.S.H. să elibereze

în favoarea reclamanților Diploma de licență și suplimentul de diplomă (foaia

matricolă), în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a

prezentei sentințe;

- a obligat pârâta

U.S.H. să restituie

reclamanților originalul diplomei de bacalaureat și a celorlalte diplome și

atestate depozitate cu ocazia înscrierii la cursurile organizate de aceasta;

- a respins capetele

de cerere privind obligarea pârâtei la plata unor daune interese și a unei

amenzii civile, precum și cele privitoare la recunoașterea titlului de

licențiați și la individualizarea unității specializate producătoare de

tipizate, ca neîntemeiate.

c) a admis, în parte,

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta

U.S.H. în

contradictoriu cu M.E.C.T.S. și, în consecință:

- a obligat chematul

în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, a diplomei de licență și

a suplimentului de diplomă pentru reclamanți în termen de 10 zile de la

rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei sentințe;

- a respins capătul

de cerere privind obligarea chematei în garanție la plata amenzii civile, ca

neîntemeiat.

Pentru a pronunța

această soluția, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului M.E.C.T.S., Curtea de apel a

reținut că legitimarea procesuală a acestui pârât este pe deplin justificată

din perspectiva pretențiilor formulate în ultimul capăt de cerere. Deși

ministerului nu îi revin atribuții și competențe directe în eliberarea

diplomelor de licență, ci instituției de învățământ superioară organizatoare,

așa cum rezultă din prevederile art. 5 din Ordinul ministrului educației,

cercetării, tineretului și sportului nr. 2284/2007, calitatea procesuală pasivă

se impune a fi verificată prin prisma tuturor capetelor de cerere cu care a

fost investită instanța de judecată, iar nu privite individual. Este adevărat

că, prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr.

3569/2002 a fost desemnată SC R. SA pentru a gestiona hârtia specială și a

tipări formularele de diplome și certificate ce se eliberează absolvenților

unităților de învățământ din sistemul național, însă această societate nu

eliberează formulare tipizate pentru actele de studii decât cu aprobarea scrisă

a ministerului, după cum reiese din adresa nr. 36125 din 25 iunie 2009 emisă

chiar de minister și căreia instanța în conferă valoarea unei mărturisiri

extrajudiciare scrise.

Pe fondul cauzei,

Curtea de apel a reținut că, potrivit adeverințelor eliberate în cursul lunii

iulie 2009 de către pârâta U.S.H. și depuse la dosarul cauzei, reclamanții au

promovat examenul de licență din sesiunea iulie 2009 organizat pentru

următoarele facultăți și specializări: F.M. Brașov,

F.Ș.J.A. Brașov, F.D.A.P.

București și F.P. București. Toți reclamanții au fost înscriși la studii de

lungă durată, forma de învățământ la distanță.

Adeverințele

eliberate constituie o recunoaștere a faptului că reclamanții au urmat

cursurile pe care universitatea le-a organizat la forma de învățământ la

distanță și calitatea de licențiat în specializarea înscrisă în fiecare

adeverință în parte.

Eliberarea acestor

adeverințe conduce la concluzia că reclamanții și-au îndeplinit toate

obligațiile ce le-au revenit potrivit contractelor de studii anuale încheiate

cu universitatea pârâtă în sensul plății taxelor de studii și a susținerii și

promovării tuturor examenelor, inclusiv a examenului de licență.

Până la data

pronunțării prezentei hotărâri, universitatea pârâtă nu și-a îndeplinit

obligația de a elibera reclamanților diploma de licență în original și foaia

matricolă, obligație ce îi revenea potrivit dispozițiilor art. 15 din Ordinul ministrului

educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 295/2007 și art. 2 din

Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5289/2008,

în calitate de instituție organizatoare a examenelor de licență, într-un

interval de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen maxim a

fost stabilit de art. 20 din Ordinul ministrului educației, cercetării,

tineretului și sportului nr. 2284/2007 privind aprobarea Regulamentului privind

regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior.

Deși toți reclamanții

au adresat o cerere expresă de eliberare a diplomei în original și a

suplimentului la diplomă constând în foaia matricolă, pârâta nu a comunicat

niciun răspuns reclamanților, iar, în fața instanței de contencios

administrativ, a susținut că această omisiune este imputabilă pârâtului

M.E.C.T.S. care a

refuzat să avizeze tipărirea de către SC R. SA a diplomelor în numărul

solicitat prin adresele înregistrate la M.E.C.T.S. sub nr. 40976 din 02

septembrie 2009, nr. 45302 din 09 octombrie 2009 și nr. 1224 din 14 decembrie 2009.

Este adevărat că universitatea

pârâtă a comunicat M.E.C.T.S. prin adresa nr. 40976 din 02 septembrie 2009

necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților

pentru anul 2009, însă, potrivit susținerile acesteia, achiziționarea de

formulare tipizate de la SC R. SA a fost avizată de către pârâtul M.E.C.T.S.

doar pentru o parte din necesar. Această împrejurare nu poate constitui un

motiv pentru exonerarea de răspundere a universității pârâte și nici o

justificare a conduitei sale, cât timp obligația de remitere a diplomelor de

licență și a foilor matricole către reclamanți este una de rezultat conform art.

20 din Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 2284/2007,

pârâta U.S.H. fiind responsabilă chiar și pentru culpa levissima de vreme ce

contractul de școlarizare a fost unul cu titlu oneros.

Potrivit art. 5 din

Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării,

tineretului și sportului nr. 2284/2007, responsabilitatea gestionării,

completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției

de învățământ superior, respectiva rectorului instituției. Pe cale de

consecință, chiar în lipsa obținerii aprobării pentru tipărirea formularelor

tipizate din partea M.E.C.T.S., refuzul tacit al pârâtei U.S.H. de a elibera

reclamanților diploma de licență și suplimentul la diplomă (foia matricolă)

după expirarea termenului legal de 12 luni, este unul nejustificat, fiind

incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Culpa pârâtei U.S.H.

este cu atât mai evidentă cu cât pârâtul M.E.C.T.S. a făcut dovada prin

adresele nr. 12356/ F din 25 octombrie 2010 și nr. 32048, 36711, 40456 din 13

octombrie 2010 că a avizat achiziționarea unui număr diplome de licență pentru

actele de studii destinate absolvenților din promoția 2009, universitatea

pârâtă fiind cea care a individualizat în concret beneficiarii tipizatelor

avizate prin aceste adrese, iar printre aceștia nu s-a numărat niciunul din

reclamanții din cauza de față. Prin urmare se constată că universitatea pârâtă

a eliberat în mod selectiv diplome de licență și suplimente de diplomă pentru

promoția 2009 cu încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. (3) din Legea

învățământului nr. 84/1995, și nu a efectuat demersuri eficiente pentru a

obține constrângerea pârâtului M.E.C.T.S. la emiterea avizului pentru tipărirea

formularelor actelor de studii.

Cu referire la

cererea reclamanților de obligare a pârâtei U.S.H. la plata unor daune interese

de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, instanța a reținut că recunoașterea

dreptului pretins constituie la acest moment o satisfacție echitabilă și

suficientă pentru reclamanți de vreme ce aceștia nu au dovedit în concret care

este întinderea prejudiciului cauzat prin neeliberarea actului de studii.

Cu privire la cererea

reclamanților de

obligare

a pârâtului M.E.C.T.S. să desemneze unitatea de specialitate producătoare a

pune la dispoziția universității tipizatul de diplomă în vederea eliberării

actelor de studii și să le recunoască titlul de licențiați sub sancțiunea unor

penalități de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, curtea de apel a reținut

că reclamanții nu au depus în fața instanței niciun înscris din care să rezulte

că aceștia s-au adresat în prealabil pârâtului M.E.C.T.S. cu astfel de

solicitări și că ar fi primit un răspuns negativ sau nu li s-ar fi răspuns în

30 de zile de la înregistrarea cererii. Solicitarea reclamanților de

recunoaștere a actului de studii este prematură întrucât momentan actul de

studii nu există în materialitatea sa.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție, față de susținerile părților, Curtea de apel a

reținut că universitatea pârâtă a solicitat chematului în garanție M.E.C.T.S.,

prin adresele nr. 769 din 25 august 2009 și nr. 960 10 august 2009, să emită

aprobare către R. SA de a tipiza actele de studii necesare. Întrucât s-a dat

aprobare pentru un număr insuficient de formulare, dreptul invocat de

reclamanți nu poate fi pe deplin realizat fără concursul efectiv al chematului

în garanție care în calitatea sa de autoritate publică gestionează materialele

și tipizatele cu regim special necesare pentru a se elibera diplome sau alte

acte de studii celor în drept.

Apărările

chematului în garanție în sensul că actele de studii pot fi eliberate doar

pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o

specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze

provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de

facultate, instanța a reținut că nu sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 10/2009,

deoarece au

intrat

în vigoare după data promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009.

Totodată,

Curtea de apel a identificat specializările și facultățile pentru care universitatea

pârâtă a obținut acreditarea sau autorizație de funcționare provizorie prin

raportare la anexa nr. 2 la H.G. nr. 1609/2004 (F.M. Brașov, F.D.A.P. București

și F.P. București, fără a fi menționată, ca formă de organizare a

învățământului, și învățământul la distanță.

Prin

urmare problema ce se impune a fi lămurită este aceea dacă procedura de

acreditare/autorizare provizorie trebuie urmată doar pentru învățământul la zi

pentru fiecare specializare în parte sau și pentru fiecare formă de organizare

a învățământului respectiv: zi, frecvență redusă, învățământ la distanță.

Raportat

la prevederile

art.

29 alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității

educației, instanța a reținut că nu este necesară acreditarea/autorizarea

distinctă pentru fiecare formă de învățământ, în sensul celor susținute de

chematul în garanție, ci pentru fiecare program din ciclu de licență care duce

la o calificare universitară distinctă.

Noțiunea

de „program de studii” a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin

H.G. nr. 1418/2006

ca

fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere si

realizare efectiva a predării, învățării si cercetării dintr-un domeniu care

conduce la obținerea unei calificări universitare.

De vreme

ce art. 60 alin. (3) din Legea învățământului nr. 84/1995, în vigoare la data

promovării examenului de licență stabilea că diplomele și certificatele de

studii eliberate de instituțiile de învățământ superior, în condițiile legii,

pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ

absolvită, se poate desprinde concluzia că nu forma de învățământ absolvită (zi,

frecvență redusă, învățământ la distanță) este cea care

duce la o calificare

universitară, ci specializarea aleasă și urmată. Acesta ar fi primul argument

pentru înlăturarea apărării chematului în garanție în ce privește necesitatea

acreditării/autorizării fiecărei forme de învățământ.

Apoi un

alt act normativ care face referiri la autorizarea de funcționare provizorie

sau acreditarea instituțiilor de învățământ superior este H.G. nr. 535/1999.

Raportat la prevederile art. 4 și art. 5 din această H.G., se observă că

legiuitorul a impus obligativitatea autorizării de funcționare provizorie sau

acreditării doar pentru forma de învățământ de zi, împrejurare ce rezultă din

modalitatea imperativă de redactare a textului de lege „se acordă pentru forme

de învățământ de zi”, precizând totodată că specializările autorizate sau

acreditate, care funcționează la forma de învățământ de zi, pot funcționa și la

forma de învățământ seral și fără frecventa, fără a fi necesară îndeplinirea

procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către C.N.E.A.A.

Față de

susținerile chematului în garanție, fundamentate pe prevederile art. 17 H.G. nr.

1011/2001, instanța a reținut că Legea nr. 88/1993 la care face trimitere

textul invocat era abrogată prin O.U.G. nr. 75/2005 la momentul înscrierii

reclamanților în anul I de studii, astfel că evaluarea academică trebuie să se

facă în condițiile acestui act normativ.

În

concluzie, Curtea de apel a reținut că obligația acreditării/autorizării

provizorii subzistă doar pentru forma de învățământ la zi pentru fiecare

specializare în parte, iar nu și pentru celelalte forme de învățământ

respectiv: frecvență redusă și învățământ la distanță.

Instanța a respins

cererea pârâtei privind obligarea chematului în garanție la plata amenzii

civile, reținând că aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 nu poate fi aplicată decât la momentul la care pârâta, fiind

în posesia titlului executoriu, se constată că debitorul nu a îndeplinit

obligația impusă, însă în situația din speță nu există această ipoteză.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs reclamanții și chematul în

garanție M.E.C.T.S.

3.1. Reclamanții

critică soluția primei instanțe numai sub aspectul respingerii capătului de

cerere referitor la obligarea pârâtei U.S.H. la plata daunelor cominatorii în

cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, ca mijloc de constrângere

și pentru înfrângerea rezistenței manifestate la executarea obligației,

invocând dispozițiile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, ale art. 64 alin.

(2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 și ale art. 18 alin. (5), art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004.

3.2. Chematul în

garanție M.E.C.T.S. a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 9 C. proc.

civ.

Sub aspectul motivului prevăzut de art.

304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul a invocat prevederile H.G. nr. 536/2011,

ale art. 216 alin. (2) din legea educației naționale nr. 1/2011, ale art. 2 din

Legea nr. 288/2004, susținând că cererea universității este lipsită de obiect,

deoarece ministerul a transmis către SC R. SA avizul pentru formularele

destinate absolvenților din anii 2008, 2009 și 2010, iar actele de studii pot

fi eliberate doare pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență

șic are au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau

autorizată să funcționeze provizoriu, conform legislației în vigoare la

momentul înscrierii în anul I de facultate. Susține recurentul că instanța a

depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a obligat ministerul să

aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă pentru a fi eliberate unor persoane

care au urmat studii organizate cu încălcarea prevederilor legale. Sub acest

aspect, recurentul susține că instanța s-a substituit M.E.C.T.S. și A.R.A.C.I.S.

deși nu are competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau

îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau

acreditare.

Sub aspectul motivului prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea atacată se bazează pe

motive contradictorii, întrucât deși a fost respinsă apărarea ministerului

privind necesitatea respectării art. 17 din H.G. nr. 1011/2011 cu motivarea că

Legea nr. 88/1993 era abrogată prin O.U.G. nr. 75/2005, principalul argument al

instanței îl reprezintă prevederile H.G. nr. 535/1999, emisă pe baza și în

aplicarea Legii nr. 88/1993.

Sub aspectul

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în esență, ministerul

expune pe larg dispozițiile legale și procedura de acreditare și autorizare a

instituțiilor de învățământ superior și susține, în esență, că actele de studii

se eliberează doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licență și

care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată

să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul

înscrierii, iar universitatea pârâtă nu are dreptul să elibereze actele de

studii.

II. Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție

Examinând cauza prin prisma criticilor

formulate în raport cu art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele arătate în

continuare.

1.1. Cu referire la recursul

reclamanților

Criticile recurenților-reclamanți

vizând soluția primei instanțe în ceea ce privește capătul de cerere referitor

la obligarea pârâtei U.S.H. la plata unor daune-interese în cuantum de câte 500

lei pentru fiecare zi de întârziere, pentru fiecare reclamant în parte, până la

data eliberării efective a fiecărui act de studii menționat mai sus, calculate

de la data introducerii prezentei cereri și până la data executării obligației

de către pârâtă, nu pot fi primite.

Sub acest aspect,

prima instanță în mod corect a apreciat că recunoașterea dreptului pretins și

obligarea pârâtei să elibereze diplomele de licență reprezintă, la momentul

pronunțării hotărârii, o satisfacție echitabilă și suficientă pentru

reclamanți, în lipsa unui prejudiciu dovedit. Temeinicia soluției este validată

cu atât mai mult de faptul că nu exista suspiciunea, cel puțin rezonabilă, la

momentul pronunțării hotărârii, că pârâta nu ar pune în executare hotărârea

instanței, pentru a se recurge la mijlocul de constrângere prevăzut de art. 18 alin.

(5) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care, conform celor reținute de

curtea de apel, universitatea, chiar anterior inițiativei judiciare a

reclamanților, a efectuat demersuri pe lângă M.E.C.T.S. în vederea eliberării

actelor de studii solicitate de reclamanți.

Dispozițiile

art. 48 alin. (2) din

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale ori cele ale art. 64 alin. (2)

din Legea fondului funciar nr. 18/1991, invocate de recurenți, nu sunt

incidente cauzei. În ceea ce privește dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, invocate, de asemenea, de către recurenți, Înalta Curte observă că

întemeiat instanța de fond a reținut că, în această fază a demersului judiciar,

nu poate fi aplicată sancțiunea prevăzută de textul respectiv pentru ipoteza în

care autoritatea pârâtă nu ar respecta termenul stabilit prin chiar hotărârea

pronunțată în prezenta cauză. De altfel, aceste dispoziții nu sunt incidente

soluționării capătului de cerere vizat de recurenți, circumscris prevederilor art.

18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

1.2. Cu referire la recursul declarat

de chematul în garanție M.E.C.T.S., Înalta Curte va răspunde in corpore

criticilor formulate sub aspectul motivelor de recurs invocate

Se constată că

instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o acțiune vizând

refuzul nejustificat de rezolvare a cererii reclamanților de eliberare a

diplomei de licență, ca urmare a promovării examenului de licență sesiunea

iulie 2009.

Este necontestat

faptul că, potrivit adeverințelor eliberate de U.S.H. din București, intimații-reclamanți

au absolvit specializări la forme de învățământ organizate în cadrul universității.

În cuprinsul adeverințelor de studii, se precizează expres faptul că formele de

învățământ au funcționat legal cu respectarea prevederilor Legii învățământului

nr. 84/1995. În sensul celor corecte apreciate de instanța de fond și contrar

criticilor din recurs, Înalta Curte reține că adeverințele respective se bucură

de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și

nu au fost anulate în condițiile Legii nr. 554/2004.

În aceste condiții,

după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a

reacției entităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au

îndeplinit atribuțiile, soluția instanței de fond este judicioasă în sensul că

universitatea avea obligația de a elibera diploma de licență, potrivit

Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ

superior, aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului

nr. 2284/2007.

Sub aspectul cererii

de chemare în garanție a M.E.C.T.S., Înalta Curte reține, în acord cu

judecătorul fondului, faptul că obligația ce incumbă universității pârâte nu

poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului

de a aproba tipărirea formularelor necesare.

Or, în condițiile în

care ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului

de licență, nu pot fi reținute apărările din recurs privind nelegalitatea

organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și

corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor

acreditate, apărări pe care ministerul le-a formulat in abstracto, fără a se

raporta la cazul concret al reclamantelor.

Instanța de control

judiciar constată, de aceea, că obligația impusă ministerului, de a aproba

tipărirea formularelor tipizate, este legală și temeinică.

Susținerile din

recurs referitoare la dreptul universității de a elibera acte de studii și la

legalitatea programelor și formelor de învățământ organizare de universitatea

pârâtă nu pot fi reținute, deoarece instanța nu a fost investită cu o cerere

privind legalitatea autorizării/acreditării formelor de învățământ absolvite de

către reclamanți.

La pronunțarea

prezentei decizii, în realizarea rolului ce revine Înaltei Curți de a asigura

interpretarea și aplicarea unitară a legii în primul rând prin promovarea unei

jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securității

juridice, prevăzut implicit

în totalitatea articolelor C.E.D.O., și care constituie

unul din elementele fundamentale ale statului de drept (C.E.D.O., Decizia din 6

decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, B. împotriva României, §39), instanța are

în vedere practica sa anterioară în materie reprezentată, cu titlu de exemplu, de

deciziile nr. 5386/2011, nr. 5656/2011, nr. 5722/2011, nr. 628/2012, nr. 690/2012,

nr. 708/2012, nr. 953/2012, nr. 1007/2012, nr. 1008/2012, nr. 1638/2012, nr. 1639/2012,

nr. 2514/2012, nr. 2515/2012, nr. 2533/2012, nr. 2534/2012, nr. 3302/2012, nr. 3349/2012,

nr. 4258/2012, nr. 4260/2012, nr. 4261/2012, nr. 4929/2012 și nr. 5091/2012).

temeiul de drept al acesteia

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile,

ca nefondate, neexistând motive de reformare a hotărârii atacate, potrivit art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 sau art. 304

1

C. proc.

civ.

Urmare a soluției de respingere a

recursurilor, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

recurenții-reclamanți și recurentul-chemat în garanție vor fi obligați să

plătească intimatei-pârâte U.S.H. cheltuieli de judecată în cuantum de 1240

lei, reprezentând onorariul de avocat achitat conform facturii nr. 123 din 1

noiembrie 2012, depusă la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

formulate de B.A., B.(A.) E., F.I.V., L.L.F., M.(G.) E., G.(C.) L., M.(B.) M.M.,

F.(M.) N., F.I.F., C.S.A. și M.E.C.T.S. împotriva sentinței civile nr. 646/2011

din 4 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă

recurenții-reclamanți și recurentul-chemat în garanție la plata sumei de 1240

lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă U.S.H.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 decembrie 2012.