ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4287/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1437 din 23 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC H. (România) SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței și intervenienta în interesul pârâtului C.H. SRL România, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că pârâtul a emis Decizia nr. X1 din 29 august 2012, de neobiecțiuni cu privire la operațiunea de concentrare economică realizată prin dobândirea de către SC C.H. SRL a controlului unic direct asupra SC S.V.

SA, apreciind că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziții dominante. Prin adresa depusă în copie la dosar, intervenienta SC C.H. SRL a învederat autorității pârâte faptul că renunță la achiziționarea S.V. SA, avută în vedere de decizia contestată. Prin Adresa din 2 aprilie 2013, depusă în copie la dosar, autoritatea pârâtă a comunicat intervenientei că a luat act de faptul că operațiunea de concentrare economică nu va mai fi implementată, precizând totodată că o eventuală operațiune ulterioară de același gen va fi supusă unui nou proces de notificare, în condițiile Legii concurenței.

Din coroborarea actelor menționate mai sus, Curtea a reținut că operațiunea de concentrare economică vizată de actul administrativ atacat nu s-a mai finalizat, iar acest aspect a fost notificat autorității pârâte. Din momentul în care aceasta a luat act de noua situație, decizia contestată în prezent a rămas fără efect, situație în care reclamanta nu mai poate invoca un interes actual în anularea deciziei de neobiecțiuni, întrucât nu mai există pericolul restrângerii concurenței pe piața relevantă, cu toate consecințele ce decurg de aici.

Pe de altă parte, Curtea a împărtășit punctul de vedere al pârâtului, în sensul că o nouă operațiune de concentrare economică presupune o nouă procedură de obținere a unei decizii de neobiecțiuni, deoarece intervenienta nu poate iniția un atare demers, fundamentat pe o decizie la a cărei implementare a renunțat, în condițiile în care autorizarea presupune o nouă analiză a situației de pe piața relevantă aflată în continuă schimbare. Reclamanta a mai arătat că SC S.V. SA nu și-a exprimat oficial poziția în legătură cu renunțarea intervenientei la realizarea operațiunii de concentrare economică și prin urmare nu se poate trage concluzia că o atare operațiune nu se va finaliza ulterior, însă Curtea a observat că, în circumstanțele date, în care intervenienta a renunțat la dobândirea controlului asupra SC S.V.

SA, nu se mai poate discuta de un acord de voințe pentru realizarea concentrării economice, mai ales în situația în care Consiliul Concurenței a luat act de situația creată. Având în vedere considerentele expuse, Curtea a constatat că realizarea operațiunii agreate prin decizia contestată este imposibil de realizat în prezent, în temeiul acestui act administrativ, iar în această situație reclamanta nu mai justifică un interes actual în anularea deciziei contestate. Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta SC H. (România) SA a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurenta a considerat că excepția lipsei de interes, fundamentată pe adresele depuse la dosarul de fond este nejustificată și admisă cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, impunându-se în aceste condiții casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru rejudecare.

Prin Adresa din 20 martie 2013 C.H. a notificat Consiliul Concurenței renunțarea la achiziționarea S.V., operațiune de concentrare economică ce a făcut obiectul notificării Consiliului Concurenței, iar în replică, prin Adresa nr. X2 din 2 aprilie 2013 autoritatea de concurență a răspuns că s-a luat act de faptul că operațiunea de concentrare economică nu va mai fi implementată, urmând ca în cazul în care ulterior va exista intenția de a achiziționa, în tot sau în parte, SC S.V. SA de către SC C.H. SRL sau de către altă întreprindere din Grupul C.H., aceasta să fie supusă unui nou proces de notificare către Consiliul Concurenței.

Această corespondență a fost adusă drept argument în susținerea excepției lipsei de interes, abordare pe care recurenta nu o împărtășește deoarece Decizia de neobiecțiune nr. X3 din 29 august 2012 a Consiliului Concurenței nu a fost afectată în niciun mod de Adresa nr. X2 din 2 aprilie 2013 care nu întrunește cerințele pentru a fi un act administrativ în sensul legii. Faptul că în respectiva adresă se menționează că în viitor va fi necesară o nouă notificare nu este de natură a conferi recurentei garanția că intimata intervenientă nu ar putea reveni asupra renunțării la preluarea S.V. ori că în virtutea Acordului de intenție din 27 ianuarie 2012 (act cauză al deciziei) intimata C.H. nu ar fi obligată de acționarii S.V.

să perfecteze achiziția și să implementeze concentrarea economică prevalându-se de decizie. În opinia recurentei, potrivit principiului simetriei actelor juridice Decizia nr. X3/2012 a Consiliului Concurenței putea fi invalidată fie printr-o altă decizie a Consiliului, fie pe cale judecătorească. Au formulat apărări/întâmpinări atât C.H. SRL România (intervenientă), cât și autoritatea pârâtă Consiliul Concurenței, ambele intimate subliniind caracterul nefondat al recursului în condițiile în care este evidentă lipsa de interes a acțiunii H. prin prisma renunțării de către C.H. la achiziția S.V., decizia de neobiecțiune ce face obiectul litigiului de față nemaiputând fi folosită pentru implementarea unei concentrări viitoare.

Totodată, exprimarea validă a renunțării unilaterale a părții achizitoare la dreptul de a pune în aplicare concentrarea economică, către autoritatea de concurență, nu era condiționată în vreun fel, din perspectiva legislației concurenței, de obținerea acordului și a celeilalte părți la concentrarea economică, adică partea achiziționată - SC S.V. SA. Examinând cauza prin prisma dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, cu câteva precizări, de ordin formal, care se impun și care vor fi arătate în considerentele prezentei decizii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București la data de 5 noiembrie 2012 reclamanta SC H. (România) SA a solicitat anularea Deciziei de neobiecțiune privind concentrarea economică realizată prin dobândirea de către SC C.H.

SRL (România) a controlului unic direct asupra SC S.V. SA nr. X1 din 29 august 2012 emisă pe pârâtul Consiliului Concurenței. Prin întâmpinare, pârâtul a opus reclamantei excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei interesului întrucât H., terț față de operațiunea de concentrare economică nu a demonstrat că se află în ipoteza prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, neputând invoca nici un interes personal legitim și, pe cale de consecință, nici un interes public al promovării intereselor consumatorilor. Prin Încheierea din 29 ianuarie 2013 instanța a admis în principiu cererea de intervenție formulată de petenta C.H. SRL România, destinatară a deciziei contestate, calificând-o ca fiind o cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului Consiliul Concurenței.

Din probatoriul administrat a rezultat că operațiunea de concentrare economică vizată de actul administrativ contestat nu s-a mai finalizat, intervenienta notificând autoritatea de concurență că renunță la achiziționarea S.V. SA, iar Consiliul Concurenței răspunzând acesteia că a luat act de această situație (Adresa nr. X2 din 2 aprilie 2013), astfel că instanța de fond a reținut în mod corect că reclamanta nu mai poate invoca un interes actual în anularea deciziei neobiecțiuni, întrucât nu mai există pericolul restrângerii concurenței pe piața relevantă, decizia atacată rămânând fără obiect. Decizia de neobiecțiune a dat naștere în beneficiul C.H. la dreptul de a pune în aplicare, în condiții de legalitate, operațiunea de concentrare economică, mai exact de a pune în aplicare achiziția intenționată a fi implementată.

Nimic nu o împiedică însă pe intervenienta beneficiară să renunțe la dreptul născut în temeiul legii în favoarea sa, atâta timp cât în acord cu exigențele legii civile renunțarea este una expresă, așa cum reiese fără dubiu din adresa transmisă la data de 20 martie 2013 Consiliului Concurenței. Consiliul Concurenței a luat act de această renunțare prin Adresa nr. X2 din 2 aprilie 2013. În condițiile în care chiar Consiliul Concurenței a luat act de renunțarea exprimată de intervenientă la 20 martie 2013, este nerelevantă neexprimarea unei poziții din partea SC S.V. SA în legătură cu realizarea concentrării economice, actul de voință unilateral și expres formulat de C.H. fiind de natură a exclude orice discuție despre un acord de voință pentru realizarea concentrării economice.

Chiar și în lipsa unei revocări exprese a deciziei de neobiecțiune sau a unei acțiuni în temeiul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, efectul juridic practic al adresei transmise de C.H. și al răspunsului Consiliului Concurenței este același, anume lipsirea de efecte juridice a Deciziei nr. X1/2012, context în are este exclus de orice fel de interes practic în prezentul demers judiciar. De asemenea, în mod just, instanța a înlăturat susținerile reclamantei care vizau nerespectarea principiului simetriei actelor juridice câtă vreme nu s-a emis o altă decizie de anulare a deciziei de neobiecțiuni și că ar exista astfel posibilitatea ca prevalându-se de decizia atacată intervenienta să reia procedura de concentrare economică.

Răspunzând acestor susțineri, judecătorul fondului a subliniat că punctul de vedere al Consiliului Concurenței este că Decizia nr. X1/2012 este legală și că nu există un interes al autorității în promovarea unei acțiuni în anulare. Este important a se aminti că în adresa răspuns din 2 aprilie 2013 Consiliul Concurenței impune C.H. să reia procedura de notificare în cazul în care în viitor ar mai avea intenția de a achiziționa S.V., deci aserțiunea recurentei în sensul că s-a dat curs excepției invocate în baza unei simple corespondențe, fără efecte juridice, este neadecvată. Probatoriul administrat și analizat de prima instanță a evidențiat interesul, cerință necesară/obligatorie pentru existența dreptului la acțiune, nu mai este unul actual în cauza de față, în ceea ce o privește pe reclamantă, decizia de neobiecțiune emisă de Consiliul Concurenței rămânând fără efect.

Soluția de respingere a acțiunii este corectă, numai că din perspectivă doctrinară și jurisprudențială s-a statuat că lipsa interesului sau a uneia din cerințele sale se invocă pe cale de excepție (așa cum s-a întâmplat în speță), excepția fiind una de fond, peremptorie, absolută, iar în cazul admiterii excepției, acțiunea se respinge pentru lipsă de interes și nu ca inadmisibilă cum eronat se menționează în considerentele și dispozitivul sentinței aflate în control judiciar. Față de cele expuse, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.C. H. (România) S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1437 din 23 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2014. Procesat de GGC - AZ