ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4287/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1437 din 23 aprilie

2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC H. (România) SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Concurenței și intervenienta în interesul pârâtului C.H. SRL România, ca

inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că pârâtul a emis Decizia nr. X1

din 29 august 2012, de neobiecțiuni cu privire la operațiunea de concentrare

economică realizată prin dobândirea de către SC C.H. SRL a controlului unic

direct asupra SC S.V. SA, apreciind că această operațiune nu ridică obstacole

semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte

substanțială a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei

poziții dominante.

Prin adresa depusă în

copie la dosar, intervenienta SC C.H. SRL a învederat autorității pârâte faptul

că renunță la achiziționarea S.V. SA, avută în vedere de decizia contestată.

Prin Adresa din 2

aprilie 2013, depusă în copie la dosar, autoritatea pârâtă a comunicat

intervenientei că a luat act de faptul că operațiunea de concentrare economică

nu va mai fi implementată, precizând totodată că o eventuală operațiune

ulterioară de același gen va fi supusă unui nou proces de notificare, în

condițiile Legii concurenței.

Din coroborarea

actelor menționate mai sus, Curtea a reținut că operațiunea de concentrare

economică vizată de actul administrativ atacat nu s-a mai finalizat, iar acest

aspect a fost notificat autorității pârâte. Din momentul în care aceasta a luat

act de noua situație, decizia contestată în prezent a rămas fără efect,

situație în care reclamanta nu mai poate invoca un interes actual în anularea

deciziei de neobiecțiuni, întrucât nu mai există pericolul restrângerii

concurenței pe piața relevantă, cu toate consecințele ce decurg de aici.

Pe de altă parte,

Curtea a împărtășit punctul de vedere al pârâtului, în sensul că o nouă

operațiune de concentrare economică presupune o nouă procedură de obținere a

unei decizii de neobiecțiuni, deoarece intervenienta nu poate iniția un atare

demers, fundamentat pe o decizie la a cărei implementare a renunțat, în

condițiile în care autorizarea presupune o nouă analiză a situației de pe piața

relevantă aflată în continuă schimbare.

Reclamanta a mai

arătat că SC S.V. SA nu și-a exprimat oficial poziția în legătură cu renunțarea

intervenientei la realizarea operațiunii de concentrare economică și prin

urmare nu se poate trage concluzia că o atare operațiune nu se va finaliza

ulterior, însă Curtea a observat că, în circumstanțele date, în care

intervenienta a renunțat la dobândirea controlului asupra SC S.V. SA, nu se mai

poate discuta de un acord de voințe pentru realizarea concentrării economice,

mai ales în situația în care Consiliul Concurenței a luat act de situația

creată.

Având în vedere

considerentele expuse, Curtea a constatat că realizarea operațiunii agreate

prin decizia contestată este imposibil de realizat în prezent, în temeiul

acestui act administrativ, iar în această situație reclamanta nu mai justifică

un interes actual în anularea deciziei contestate.

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta SC H.

(România) SA a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurenta

a considerat că excepția lipsei de interes, fundamentată pe adresele depuse la

dosarul de fond este nejustificată și admisă cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii, impunându-se în aceste condiții casarea sentinței recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru rejudecare.

Prin Adresa din 20

martie 2013 C.H. a notificat Consiliul Concurenței renunțarea la achiziționarea

S.V., operațiune de concentrare economică ce a făcut obiectul notificării

Consiliului Concurenței, iar în replică, prin Adresa nr. X2 din 2 aprilie 2013

autoritatea de concurență a răspuns că s-a luat act de faptul că operațiunea de

concentrare economică nu va mai fi implementată, urmând ca în cazul în care

ulterior va exista intenția de a achiziționa, în tot sau în parte, SC S.V. SA

de către SC C.H. SRL sau de către altă întreprindere din Grupul C.H., aceasta

să fie supusă unui nou proces de notificare către Consiliul Concurenței.

Această corespondență

a fost adusă drept argument în susținerea excepției lipsei de interes, abordare

pe care recurenta nu o împărtășește deoarece Decizia de neobiecțiune nr. X3 din

29 august 2012 a Consiliului Concurenței nu a fost afectată în niciun mod de

Adresa nr. X2 din 2 aprilie 2013 care nu întrunește cerințele pentru a fi un

act administrativ în sensul legii. Faptul că în respectiva adresă se

menționează că în viitor va fi necesară o nouă notificare nu este de natură a

conferi recurentei garanția că intimata intervenientă nu ar putea reveni asupra

renunțării la preluarea S.V. ori că în virtutea Acordului de intenție din 27

ianuarie 2012 (act cauză al deciziei) intimata C.H. nu ar fi obligată de

acționarii S.V. să perfecteze achiziția și să implementeze concentrarea

economică prevalându-se de decizie.

În opinia recurentei,

potrivit principiului simetriei actelor juridice Decizia nr. X3/2012 a

Consiliului Concurenței putea fi invalidată fie printr-o altă decizie a

Consiliului, fie pe cale judecătorească.

Au formulat

apărări/întâmpinări atât C.H. SRL România (intervenientă), cât și autoritatea

pârâtă Consiliul Concurenței, ambele intimate subliniind caracterul nefondat al

recursului în condițiile în care este evidentă lipsa de interes a acțiunii H.

prin prisma renunțării de către C.H. la achiziția S.V., decizia de neobiecțiune

ce face obiectul litigiului de față nemaiputând fi folosită pentru

implementarea unei concentrări viitoare. Totodată, exprimarea validă a

renunțării unilaterale a părții achizitoare la dreptul de a pune în aplicare

concentrarea economică, către autoritatea de concurență, nu era condiționată în

vreun fel, din perspectiva legislației concurenței, de obținerea acordului și a

celeilalte părți la concentrarea economică, adică partea achiziționată - SC

S.V. SA.

Examinând cauza prin

prisma dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, cu câteva

precizări, de ordin formal, care se impun și care vor fi arătate în

considerentele prezentei decizii.

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de

Apel București la data de 5 noiembrie 2012 reclamanta SC H. (România) SA a

solicitat anularea Deciziei de neobiecțiune privind concentrarea economică

realizată prin dobândirea de către SC C.H. SRL (România) a controlului unic

direct asupra SC S.V. SA nr. X1 din 29 august 2012 emisă pe pârâtul Consiliului

Concurenței.

Prin întâmpinare,

pârâtul a opus reclamantei excepția lipsei calității procesuale active și

excepția lipsei interesului întrucât H., terț față de operațiunea de

concentrare economică nu a demonstrat că se află în ipoteza prevăzută de art. 1

alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, neputând invoca nici un

interes personal legitim și, pe cale de consecință, nici un interes public al

promovării intereselor consumatorilor.

Prin Încheierea din

29 ianuarie 2013 instanța a admis în principiu cererea de intervenție formulată

de petenta C.H. SRL România, destinatară a deciziei contestate, calificând-o ca

fiind o cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului Consiliul

Concurenței.

Din probatoriul

administrat a rezultat că operațiunea de concentrare economică vizată de actul

administrativ contestat nu s-a mai finalizat, intervenienta notificând

autoritatea de concurență că renunță la achiziționarea S.V. SA, iar Consiliul

Concurenței răspunzând acesteia că a luat act de această situație (Adresa nr.

X2 din 2 aprilie 2013), astfel că instanța de fond a reținut în mod corect că

reclamanta nu mai poate invoca un interes actual în anularea deciziei

neobiecțiuni, întrucât nu mai există pericolul restrângerii concurenței pe

piața relevantă, decizia atacată rămânând fără obiect.

Decizia de

neobiecțiune a dat naștere în beneficiul C.H. la dreptul de a pune în aplicare,

în condiții de legalitate, operațiunea de concentrare economică, mai exact de a

pune în aplicare achiziția intenționată a fi implementată. Nimic nu o împiedică

însă pe intervenienta beneficiară să renunțe la dreptul născut în temeiul legii

în favoarea sa, atâta timp cât în acord cu exigențele legii civile renunțarea

este una expresă, așa cum reiese fără dubiu din adresa transmisă la data de 20

martie 2013 Consiliului Concurenței. Consiliul Concurenței a luat act de

această renunțare prin Adresa nr. X2 din 2 aprilie 2013.

În condițiile în care

chiar Consiliul Concurenței a luat act de renunțarea exprimată de intervenientă

la 20 martie 2013, este nerelevantă neexprimarea unei poziții din partea SC S.V.

SA în legătură cu realizarea concentrării economice, actul de voință unilateral

și expres formulat de C.H. fiind de natură a exclude orice discuție despre un

acord de voință pentru realizarea concentrării economice.

Chiar și în lipsa

unei revocări exprese a deciziei de neobiecțiune sau a unei acțiuni în temeiul

art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, efectul juridic practic al adresei

transmise de C.H. și al răspunsului Consiliului Concurenței este același, anume

lipsirea de efecte juridice a Deciziei nr. X1/2012, context în are este exclus

de orice fel de interes practic în prezentul demers judiciar.

De asemenea, în mod

just, instanța a înlăturat susținerile reclamantei care vizau nerespectarea

principiului simetriei actelor juridice câtă vreme nu s-a emis o altă decizie

de anulare a deciziei de neobiecțiuni și că ar exista astfel posibilitatea ca

prevalându-se de decizia atacată intervenienta să reia procedura de concentrare

economică. Răspunzând acestor susțineri, judecătorul fondului a subliniat că punctul

de vedere al Consiliului Concurenței este că Decizia nr. X1/2012 este legală și

că nu există un interes al autorității în promovarea unei acțiuni în anulare.

Este important a se

aminti că în adresa răspuns din 2 aprilie 2013 Consiliul Concurenței impune

C.H. să reia procedura de notificare în cazul în care în viitor ar mai avea

intenția de a achiziționa S.V., deci aserțiunea recurentei în sensul că s-a dat

curs excepției invocate în baza unei simple corespondențe, fără efecte

juridice, este neadecvată.

Probatoriul

administrat și analizat de prima instanță a evidențiat interesul, cerință

necesară/obligatorie pentru existența dreptului la acțiune, nu mai este unul

actual în cauza de față, în ceea ce o privește pe reclamantă, decizia de

neobiecțiune emisă de Consiliul Concurenței rămânând fără efect.

Soluția de respingere

a acțiunii este corectă, numai că din perspectivă doctrinară și

jurisprudențială s-a statuat că lipsa interesului sau a uneia din cerințele

sale se invocă pe cale de excepție (așa cum s-a întâmplat în speță), excepția

fiind una de fond, peremptorie, absolută, iar în cazul admiterii excepției,

acțiunea se respinge pentru lipsă de interes și nu ca inadmisibilă cum eronat

se menționează în considerentele și dispozitivul sentinței aflate în control

judiciar.

Față de cele expuse,

având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 (1)

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.C. H. (România) S.A. împotriva Sentinței civile nr. 1437 din 23

aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ