ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2691/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și declinată prin Încheierea nr. 1077 din 25 februarie 2010 spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C.S.M., M.J., J.S. București și L.V., să se dispună încetarea atingerii aduse numelui său, anularea actelor în care numele său este asociat cu calitatea de pârât în anumite dosare, precum și despăgubiri morale și materiale. Prin sentința civilă nr. 3315 din 10 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta D.D.

ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, prevăzute de Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a invocat vreo vătămare produsă prin emiterea unui act administrativ sau prin refuzul nejustificat exprimat de o autoritate publică. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta-reclamantă a invocat în drept motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 5, 8 și 9 C. proc. civ., fără însă a le dezvolta în fapt, prin cererea de recurs reiterând susținerile formulate în fața instanței de fond relative la modul în care J.S.

București a înțeles să judece procesul civil ce formează obiectul Dosarului nr. 14858/4/2006. Recursul este nefondat. Analizând recursul formulat în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.

Demersul judiciar al reclamantei nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele menționate de textul legal mai suscitat, având în vedere că din conținutul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată în fața primei instanțe, rezultă că nemulțumirile reclamantei se circumscriu modului în care s-a desfășurat procedura de judecată în cadrul mai multor litigii civile și penale existente între reclamantă și fostul soț. Or, împrejurările descrise de reclamantă și supuse cercetării judecătorești în prezenta cauză, exced competenței instanței de contencios administrativ, nefiind invocată vreo faptă a unei autorități publice, în sensul Legii nr. 554/2004, care să fi vătămat drepturi sau interese legitime ale reclamantei.

Totodată, instanța de contencios administrativ nu poate analiza și cenzura actele de procedură întocmite de o instanță de judecată pe parcursul soluționării unui alt litigiu în care reclamanta este parte, aceasta din urmă având posibilitatea de a invoca nemulțumirile sale în cadrul exercitării căilor de atac permise de lege pentru acel litigiu. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, iar în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.D., împotriva Sentinței nr. 3315 din 10 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2012.