ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 539/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 539/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 560 din 30 martie 2011,
Tribunalul București, secția a III a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea
precizată, formulată de către reclamanta SC I.C. SRL în contradictoriu cu
pârâții N.A.M. și I.N.C.D.I., având ca obiect anularea unei înregistrări de domeniu
de internet.
În motivarea soluției
adoptate, s-a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 30 noiembrie 2009,
reclamanta SC I.C. SRL a chemat în judecată pe pârâții N.M. și I.N.C.D.I.,
solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea
înregistrării domeniului de internet www.I.ro înregistrat pe numele pârâtei N.A.M.;
transferul numelui de domeniu de internet menționat către reclamantă; obligarea
pârâtei N.A.M. la plata sumei de 10.000 lei către reclamantă; cu cheltuieli de
judecată.
În motivarea acțiunii,
s-a arătat că reclamanta este o societate cu răspundere limitată, având mai mulți
asociați, dintre care unul este pârâta N.A.M., care a înregistrat pe numele său
domeniul de internet www.I.ro, ulterior înregistrării societății, în data de 10
septembrie 2002. Pârâta nu a înregistrat domeniul de internet pe numele
societății, așa cum era normal, deși asociații i-au solicitat să procedeze în
acest sens.
S-a mai arătat de
către reclamantă, că a folosit domeniul de internet în activitățile de zi cu zi
ale companiei, pentru aplicații de e-mail, web, materialele de promovare a
acesteia, pe cărțile de vizită ale societății, pe adresele de e-mail ale
angajaților, materiale corespunzătoare perioadei 2002-2009.
Pârâta a recunoscut
că domeniul de internet aparține societății, însă ulterior demisiei acesteia
din funcția de director general și administrator al societății, din 4
septembrie 2009, aceasta a modificat înregistrările D.N.S. corespunzătoare
domeniului I.ro, ștergând înregistrările, ceea ce a condus la imposibilitatea utilizării
domeniului de internet de către reclamantă; ulterior, reclamanta i-a transmis
pârâtei o notificare prin care îi solicita încetarea folosirii domeniului de
internet, deoarece este proprietatea sa.
Reclamanta a mai
arătat că pârâta nu mai folosește actualmente domeniul de internet (fiind
suspendat), astfel încât doar în scop șicanatoriu i-a interzis și acesteia
folosirea lui; din aceste motive, reclamanta a pierdut toate e-mailurile
transmise de către clienții săi și fiind astfel prejudiciată, prejudiciul pe
care îl estimează provizoriu la 10.000 lei.
Reclamanta a
solicitat I.N.C.D.I. să îi fie atribuit domeniul de internet www.I.ro, dar i
s-a comunicat că acesta aparține unei persoane fizice, motiv pentru care a
formulat prezenta cerere.
În drept, cererea s-a
întemeiat pe dispozițiile art. 8 din Convenția de la Paris, art. 30 alin. (4)
din Legea nr. 26/1990, art. 5 din Legea nr. 11/1991, Regulamentul de
înregistrare, art. 998, art. 1003 și urm. C. civ.
Reclamanta a formulat
precizările dispuse de instanță, cu privire la capetele de cerere ale acțiunii,
arătând că pârâta, persoană fizică, a efectuat abuziv înregistrarea numelui de
domeniu pe numele său, ceea ce constituie o faptă ilicită, astfel cum s-a
reținut și în sentința civilă nr. 1682 din 06 noiembrie 2001 a Tribunalului București,
întrucât este o faptă comisă exclusiv în scop speculativ.
S-a mai arătat că prin
înregistrarea unui nume de domeniu, deținătorul acestuia nu dobândește un drept
exclusiv asemănător unui drept de proprietate intelectuală, ci un simplu drept
de folosință a cărui exercitare este condiționată de buna credință a
deținătorului. Or, din moment ce pârâta a suspendat domeniul de internet, rezultă
că aceasta a acționat cu rea credință, cauzându-i prejudicii reclamantei.
Reclamanta invocă
protecția numelui comercial, conform prevederilor de la art. 1 alin. (2) și art.
8 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 1883,
ratificată de România în forma revizuită din 1967.
Totodată, a arătat cauzele
de anulare a înregistrării domeniului de internet pe numele pârâtei:
înregistrarea cu rea credință, faptul că numele comercial este obiect de
protecție a dreptului de proprietate industrială și îi aparține, că nu există nicio
legătură între persoana pârâtei și domeniul de internet înregistrat, raportat
la numele acesteia, precum și faptul că reclamanta însăși este cea care a
folosit până în anul 2009 acest domeniul de internet.
S-a mai învederat că despăgubirile
solicitate cu titlu provizoriu, în sumă de 10.000 lei, reprezintă daune ca
urmare a faptului că nu a mai putut folosi domeniul de internet în discuție din
toamna anului 2009, astfel că reclamanta a pierdut emailurile aflate pe pagina
respectivă și ca urmare a suspendării acesteia; în consecință, se consideră îndreptățită
să solicite anularea domeniului de internet; reclamanta a anexat Regulile de înregistrare
pentru domeniile de internet.
Pârâtă N.A.M. a
formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca
neîntemeiată, susținând în mod argumentat soluția propusă; ulterior, a depus și
o completare la întâmpinare prin care a învederat că a înregistrat numele de
domeniu www.I.ro cu bună credință și nu a încălcat nicio dispoziție legală în
vigoare sau vreun drept deținut de o altă persoană asupra acestei denumiri; data
înregistrării numelui de domeniu a coincis cu data înmatriculării societății
reclamante, dar în realitate pârâta a rezervat domeniul cu 14 zile înaintea
datei la care s-a înregistrat efectiv, respectiv la 15 septembrie 2002, așadar înainte
de înregistrarea societății; s-a mai arătat că, ulterior, reclamanta nu a
solicitat niciodată transferul domeniului deși a cunoscut că acesta a fost
înregistrat pe numele asociatului său, A.M.N.
Analizând materialul
probator administrat în cauză, în raport și de susținerile părților, tribunalul
a constatat că pretențiile reclamantei nu sunt întemeiate.
Astfel, s-a reținut
că pârâta a făcut dovada că a procedat la înregistrarea domeniului de internet
www.intertel.ro cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare în această materie,
conform căreia procedura de înregistrare a numelor de domeniu se face online,
prin solicitarea expresă transmisă de cumpărător către Registrul de domenii. Ca
urmare a îndeplinirii acestei proceduri, solicitantul devine deținător exclusiv
prin acceptul integral al I.N.C.D.I., conform contractului de înregistrare (pct.
4).
De asemenea, s-a
constatat că potrivit art. 9 din Regulile de înregistrare (filele 11-16) orice
persoană juridică sau fizică poate înregistra nume de domenii sub.ro,
indiferent de țara în care se află; cererile pentru înregistrarea de nume noi
de domenii, conform art. 14, sunt procesate automat, în ordine cronologică, de
către Ro T.L.D., iar înregistrarea este făcută după efectuarea plății (art. 15);
încetarea înregistrării are loc conform art. 16, respectiv numele de domenii
active sau inactive pot fi șterse în cazurile prevăzute la lit. a)-c), iar
transferul are loc în condițiile de la art. 22, conform procedurii descrise la
www.Ro T.L.D., secțiunea domenii.ro, transfer drept de folosință.
Tribunalul a
înlăturat ca nefondate argumentele invocate de către reclamantă pentru
solicitarea anulării înregistrării numelui de domeniu: înregistrarea cu rea
credință, protecția numelui său comercial, faptul că nu există o legătură între
persoana pârâtei și domeniul de internet în litigiu și împrejurarea că
reclamanta a folosit până în 2009 domeniul înregistrat pe numele pârâtei.
S-a apreciat că
pârâta a respectat regulile prevăzute la înregistrarea numelor de domenii,
procedând la înregistrarea domeniului în calitate de asociat al companiei SC
I.C. SRL; împrejurarea că pârâta a înregistrat în nume personal acest nume de
domeniu nu poate atrage răspunderea acesteia pentru o faptă ilicită, atât timp
înregistrarea este legală iar pe de altă parte reclamanta nu a făcut dovada,
așa cum s-a susținut prin acțiune, că a acordat mandat pârâtei să înregistreze numele
de domeniu în numele societății, care, de altfel, nici nu era înmatriculată la
data formulării cererii de înregistrare a domeniului.
Invocarea protecției
numelui comercial al reclamantei s-a apreciat a fi nefondată; de asemenea, s-a
înlăturat ca nerelevantă și susținerea împrejurării că numele pârâtei nu are
legătură cu numele de domeniu, pentru ca aceasta să poată pretindă în prezent
drepturi exclusive de folosință asupra domeniului de internet; nici împrejurarea
că reclamanta a folosit în perioada 2002-2009 domeniul de internet nu justifică
admiterea cererii de chemare în judecată, după cum nu este pertinent nici faptul
că pârâta a avut calitatea de director general al societății reclamante, iar ulterior
și-a dat demisia sau că au fost înlăturate din pagina respectivă adrese de
email ale angajaților reclamantei.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal, a promovat apel reclamanta SC SC I.C. SRL, criticând
soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr.
70/A din 9 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru
cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări
sociale, în majoritate, apelul formulat de reclamantă a fost admis, sentința
apelată a fost schimbată în tot, iar pe fond, s-a admis cererea, în sensul că
s-a dispus anularea înregistrării numelui de domeniu de pe numele pârâtei N.A.M.,
astfel că, s-a dispus obligarea pârâtei I.N.C.D.I. să transfere pe numele
reclamantei numele de domeniu
www.I.ro
;
de asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei la 3.000 lei daune morale către
reclamantă.
Opinia separată a
fost în sensul respingerii apelului ca nefondat.
Pentru a decide în
acest sens, instanța de apel a constatat, în analiza criticilor formulate prin
motivele de apel, că temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispozițiile art.
1 alin. (2) și art. 8 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății
industriale din 1883.
În conformitate cu art.
1 alin. (2) din Convenție: „Protecția proprietarii industriale are ca obiect:
brevetele, modelele de utilitate, design-ul industrial, mărcile, numele
comercial (...).”
În acest context, s-a
apreciat că prima instanță și-a limitat analiza la alte împrejurări ale speței,
fără însă a cerceteze temeiul de drept al acțiunii, astfel încât s-a considerat
necesar să se reanalizeze cauza pe fondul ei.
Astfel, că în
virtutea dispozițiilor art. 1 pct. 2 și ale art. 8 din Convenția de la Paris,
odată cu înregistrarea numelui comercial SC I.C. SRL, în virtutea caracterului
constitutiv de drepturi al înregistrării, recunoscut de legislația românească,
reclamanta a dobândit un drept exclusiv de proprietate intelectuală, fiind
îndreptățită să își apere acest drept fața de orice încercare de folosire a
unui semn similar în scop deceptiv.
Din aceasta
perspectivă, s-a apreciat că înregistrarea de către pârâtă a numelui de domeniu
conținând elementul definitoriu din numele comercial al reclamantei, în nume
propriu, deși cunoștea despre existența acestui nume comercial, s-a făcut cu
rea credință.
În speță, reaua
credință corespunde atitudinii subiective a pârâtei care, deși avea cunoștință că
semnul I. aparține societății al cărei asociat era, a procedat la înregistrarea
numelui de domeniu pe numele său - persoană fizică, cu toate că nu avea acest
drept.
Curtea de apel a
apreciat că înregistrarea numelui de domeniu trebuie să constea într-un nume nou,
corespunzător activității de produse sau servicii sau să conțină o denumire nouă
sau chiar originală. Mai mult, pârâta cunoștea că numele de domeniu înregistrat
în favoarea sa era destinat folosirii exclusive în activitatea societății
reclamante.
În acest sens, s-a
considerat a fi irelevant în speță faptul că pârâta nu avea un mandat din
partea reclamantei. De altfel, în virtutea calității de administrator avea
atribuții directe de reprezentare a societății. Din aceasta perspectivă,
invocarea lipsei unui mandat din partea societății apare ca fiind o invocare a
propriei turpitudini, astfel încât nu poate fi reținută ca producând efecte
juridice.
În consecință, în
majoritate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul formulat de reclamantă a
fost admis, sentința apelată a fost schimbată în tot, iar pe fond s-a admis
cererea, dispunându-se anularea înregistrării numelui de domeniu de pe numele
pârâtei N.A.M.; de asemenea, s-a dispus obligarea pârâtului I.N.C.D.I. să
transfere pe numele reclamantei numele de domeniu
www.I.ro
,
precum și la 3.000 lei daune morale în favoarea reclamantei.
În termen legal,
împotriva acestei decizii, pârâta N.A.M. a promovat recurs, prevalându-se de
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin memoriul de
recurs, prealabil dezvoltării motivelor de nelegalitate, recurenta a arătat că invocă
excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii, sens în care a
solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, cu
consecința respingerii acțiunii ca lipsită de interes; în subsidiar,
modificarea deciziei în sensul respingerii apelului ca nefondat, cu cheltuieli
de judecată pe cale separată.
În susținerea
excepției lipsei de interes, recurenta învederează că s
ocietatea
SC I.C. SRL și-a încetat activitatea comercială începând cu 01 ianuarie 2012,
de atunci și până în prezent, aceasta nemaifiind activă pe piață: declarațiile
fiscale anuale sunt pe zero și au fost concediați toți angajații acesteia.
În
consecință, întrucât reclamanta nu mai desfășoară activitate, aceasta nu mai
poate pretinde că domeniul de internet îi este necesar pentru desfășurarea
activității; ca atare, la acest moment, acțiunea având ca obiect anularea
numelui de domeniu, este lipsită de interes.
Recurenta
învederează că interesul procesual trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
să fie legitim, personal, direct, născut și actual.
Prin
interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea
civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul
acesteia - iar față de lipsa oricărei activități comerciale, în mod evident că intimata
nu mai poate justifica un interes actual în obținerea unui drept de folosință
asupra domeniului internet www.I.ro.
Pe de
altă parte, condiția interesului trebuie îndeplinită nu numai la punerea în
mișcare a acțiunii prin introducerea cererii de chemare în judecată, ci ea
trebuie îndeplinită în privința tuturor formelor procedurale ce alcătuiesc
conținutul acțiunii, astfel încât trebuie să subziste în toate fazele
procesuale, prin urmare, și la momentul exercitării căilor de atac, dar și pe
parcursul executării silite.
Recurenta
susține că decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a legii, critici pe
care le-a circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Astfel,
s-a arătat că au fost greșit aplicate și interpretate dispozițiile art. 1 și
ale art. 8 din Convenția de la Paris și, totodată, s-a reținut în mod eronat
reaua sa credință la momentul înregistrării domeniului de internet www.I.ro, în
totală contradicție cu realitatea și probele administrate în cauză.
Art. 1 alin.
(2) din Convenția de la Paris: „Protecția proprietății industriale are ca
obiect brevetele de invenție, modelele de utilitate, desenele și modelele
industriale, mărcile de fabrică sau de comerț, mărcile de serviciu, numele
comercial și indicațiile de proveniență sau denumirile de origine, precum și
reprimarea concurenței neloiale.”
În opinia
recurentei, nu există coliziune între numele comercial al intimatei și numele de
domeniu de internet pe care îl deține, întrucât fiecare dintre acestea sunt protejate
în favoarea fiecărui titular prin dispoziții distincte.
Astfel,
prin înregistrarea numelui de domeniu www.I.ro nu sunt încălcate drepturile
reclamantei asupra numelui său comercial, iar pe de altă parte, aceasta nu
deține un drept exclusiv asupra denumirii I., întrucât nu este nici titulară de
marcă și nici a unui nume de domeniu cu această denumire.
Totodată,
numele comercial al intimatei este SC I.C. SRL, astfel că denumirea „Intertel”
corespondentă numelui de domeniu - nu coincide cu denumirea reclamantei - SC
I.C. SRL, sub acest aspect, putându-se considera că cele două denumiri sunt
doar similare și în niciun caz identice.
Pe de altă
parte, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, deși un
domeniu internet sub numele www.I.C.ro a este disponibil spre înregistrare, intimata
nu a făcut niciun demers pentru a-l înregistra și utiliza; inclusiv la
Registrul Comerțului în România, sunt înregistrate mai multe societăți care
dețin în componența numelui comercial elementul „intertel”; or, în aceste
condiții, dacă s-ar valida raționamentul instanței de apel, ar rezulta că fiecare
dintre aceste societăți ar putea pretinde, cu succes, un drept de utilizare asupra
numelui de domeniu al recurentei, ceea ce nu poate fi acceptat.
Recurenta
arată că este cea care a creat termenul intertel (din combinarea elementelor
„interactivitate” și „telecomunicații”, ce reprezintă atribute ale domeniului său
de expertiză profesională în care activează și în care a dobândit notorietate
încă din anul 1995), astfel că, a procedat la înregistrarea numelui de domeniu „I.ro”
fără a încălca vreo normă sau regulament aplicabil.
Pe de
altă parte, cererea de înregistrare a numelui comercial a fost formulată și
depusă înainte de înregistrarea ca persoană juridică a societății intimate,
astfel cum rezultă din factura fiscală de achiziție a domeniului, procedura de
înregistrare a unui nume de domeniu desfășurându-se online.
Față de
respectarea integrală a acestei proceduri, recurenta consideră că prin
înregistrarea numelui de domeniu „intertel.ro” nu au fost și nu sunt încălcate
drepturile niciunei terțe persoane, deci, nici ale intimatei.
În aceste
condiții, este de la sine înțeles că prin rezervarea denumirii societății, intimata-reclamantă
nu poate invoca decât un drept asupra denumirii integrale a societății, adică „SC
I.C. SRL”, iar nu un drept asupra unei fracțiuni din această denumire; în acest
sens sunt și dispozițiile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 26/1990 care prevăd: „Dreptul
de folosință exclusivă asupra firmei se dobândește prin înscrierea acesteia în
registrul comerțului:”
Totodată,
recurenta învederează că instanța de apel a ignorat și dispozițiile art. 38 alin.
(2) din Legea nr. 26/1990 potrivit cu care distinctivitatea firmelor poate fi
creată prin alăturarea anumitor termeni componentei identice sau similare cu o
altă denumire de firmă; or această normă permite concluzia că deosebirea dintre
denumirile firmelor se realizează prin luarea în considerare a fiecărui termen,
iar existența unuia în plus conduce la dobândirea distinctivității.
În altă
ordine de idei, recurenta arătat că este cea care a înființat ulterior
societatea intimată, având și calitatea de asociat al acesteia, dar și
administrator; ca atare, chiar înainte de înființarea societății, clienții asociau
termenul de „I.” cu numele său (M.N.).
Se mai
susține prin motivele de recurs că intimata nu a făcut dovada vreunui contract
de mandat în temeiul căruia recurenta să fi fost obligată să înregistreze pe
numele societății intimate; pe de altă parte, și mandatul său de administrator
al societății a început să curgă de la data înființării societății, dată de la
care intimata poate pretinde un drept de folosință asupra numelui comercial.
În
consecință, în mod greșit a statuat instanța de apel că lipsa unui mandat în
acest sens ar fi lipsită de relevanță.
Recurenta
reiterează susținerea conform căreia intimata nu i-a acordat un mandat tacit ori
expres pentru înregistrarea numelui de domeniu, cu atât mai mult cu cât acest
lucru nici nu era posibil anterior înființării și înregistrării societății
(având în vedere data facturii proforma pentru înregistrarea numelui de
domeniu).
Se mai arată
că nu există coliziune de drepturi de folosință între numele comercial al
intimatei și denumirea domeniului de internet al recurentei, astfel că nu pot
exista nici încălcări reciproce de drepturi; în plus, înregistrarea denumirilor
de firmă este supusă unor condiții complet diferite față de cele corespondente pentru
înregistrarea mărcilor ori a domeniilor internet; în sensul celor susținute,
recurenta invocă o serie de denumiri comerciale ale unor societăți înregistrate
la Registrul Comerțului care au în compunerea lor denumirea I.: SC I.C. SRL, SC
I.E. SRL, SC I.I. SRL, SC I.O. SRL, SC I.S. SRL, SC I.S. SRL, Intertel
International SRL, pentru fiecare dintre acestea fiind întrunită condiția
distinctivității.
Neexistând
un drept asupra termenului I. (cel puțin nu unul derivat din înregistrarea
denumirii firmei SC I.C. SRL), recurenta susține că intimata nu poate solicita
limitarea dreptului altor persoane de a utiliza în mod liber aceasta denumire,
inclusiv prin înregistrarea acesteia ca nume de domeniu.
De
asemenea, existența a numeroși titulari de domenii de internet ce folosesc în
compunere același termen (intertel), se poate considera ca denumirea I. este
uzuală pentru cei care activează în domeniu, neputându-se accepta vreo formă de
protecție exclusivă asupra termenului în sine - „intertel”.
În
concluzie, instanța de apel nu putea în mod legal să constate existența în
patrimoniul intimatei a unui drept de proprietate intelectuală asupra
termenului „intertel” ori a cărui protecție să decurgă din prevederile art. 1
și art. 8 din Convenția de la Paris.
De
altfel, instanța de apel nici nu a argumentat de ce a considerat că intimata a
dobândit un drept exclusiv de proprietate intelectuală asupra sintagmei „SC
I.C. SRL” ori chiar asupra termenului „intertel”, având în vedere că prin
înregistrarea numelui comercial se dobândește protecție asupra integralității
denumirii, iar nu asupra unor părți componente.
În opinia
recurentei, singura modalitate în care curtea de apel ar fi putut să aibă în
vedere și să rețină existența unui drept de proprietate intelectuală al intimatei
asupra termenului „intertel” ar fi fost aceea în care intimata ar fi invocat o
marcă (notorie ori înregistrată), ceea ce nu a susținut și nici nu putea
susține, câtă vreme recurenta este și titulara mărcilor „intertel” și „www.I.ro”.
În ce
privește reaua credință reținută fără temei legal de către instanța de apel în
sarcina sa, recurenta arată că, la data creării termenului „intertel” și,
ulterior, al rezervării domeniului de internet cu aceeași denumire, societatea intimată
nu era creată, întrucât actele de înființare nu existau și nici denumirea
societății nu fusese stabilită; societatea intimată a fost înființată și
înregistrată cu o lună mai târziu de recurenta însăși, iar pentru domeniul de
internet nu a existat și nici nu putea exista un mandat în sensul înregistrării
lui pe numele societății.
În anul
2009, când recurenta a fost înlăturată în mod abuziv din funcția de
administrator al societății și a fost obligată să părăsească societatea, aceasta
și-a recuperat toate bunurile personale utilizate de societate în perioada în
care a fost administrator, printre care, și domeniul de internet.
Intimata
reclamantă nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs, iar în această
etapă procesuală recurenta nu a administrat alte probe (înscrisuri).
Recursul
formulat este fondat, potrivit celor ce succed.
Înainte
de cercetarea motivelor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ., va fi analizată excepția lipsei de interes a reclamantei în
formularea cererii de chemare în judecată, invocată de recurenta-pârâtă prin
motivele de recurs, date fiind dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,
excepție procesuală de fond, absolută și peremptorie.
Având în
vedere că excepția lipsei de interes este o excepție absolută, al cărei regim
juridic permite invocarea ei în orice stadiu procesual, de oricare dintre părți
sau de instanță din oficiu, Înalta Curte constată că recurenta o putea invoca
în mod legal direct în această etapă procesuală.
Excepția
în discuție se apreciază însă a fi neîntemeiată.
Interesul
procesual reprezintă una dintre condițiile legale de exercițiu al acțiunii
civile și acesta trebuie să întrunească însușirile de a fi legitim, actual, direct
și personal, prin raportare la titularul cererii de chemare în judecată
(reclamantul).
Toate
aceste însușiri ale interesului procesual pentru declanșarea unei acțiuni
civile trebuie a fi întrunite cumulativ la data introducerii cererii de chemare
în judecată; această condiție de analiză este aceeași, indiferent dacă excepția
lipsei de interes în promovarea cererii a fost invocată în fața primei instanțe
ori a instanțelor de control judiciar; doar în măsura în care excepția lipsei
de interes vizează celelalte forme de manifestare a acțiunii civile (apel,
recurs etc.), interesul procesual se analizează în raport cu momentul
declarării căii de atac respective și prin raportare la aceasta.
Or,
astfel cum reiese din cele susținute de către recurentă prin motivele de
recurs, aceasta invocă excepția lipsei de interes al reclamantei în formularea
cererii de chemare în judecată prin invocarea unor împrejurări de la nivelul
anului 2012 pe care le consideră relevante în justificarea excepției: că
intimata și-ar fi încetat activitatea, că și-ar fi concediat toți angajații
etc.
Așa
fiind, rezultă că interesul procesual al unei acțiuni inițiate la 2 decembrie 2009
nu ar putea fi infirmat pe baza unor împrejurări pretins a se fi produs
ulterior (ianuarie 2012); pe de altă parte, deși recurenta a invocat împrejurările
din care ar decurge lipsa de interes a reclamantei, anume închiderea
activității comerciale a reclamantei la 1 ianuarie 2012, concedierea
angajaților proprii etc., aceasta nu a produs și dovezi concrete în această
etapă procesuală în sensul acestor susțineri, deși cele invocate sunt supuse
unor evidențe publice.
Pentru
aceste motive, Înalta Curte nu va reține excepția invocată.
Se
constată însă a fi fondate motivele de recurs dezvoltate pe temeiul art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
Astfel,
intimata-reclamantă a solicitat anularea înregistrării de către recurenta
pârâtă a domeniului de internet
www.I.ro
, pentru motiv de rea-credință, invocând încălcarea
drepturilor sale exclusive asupra numelui comercial SC I.C. SRL, sens în care
s-a prevalat de dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 8 din Convenția de la
Paris (potrivit celor reținute de instanța de apel).
Art. 1 alin. (2) din
Convenție prevede că: „Protecția proprietății industriale are ca obiect:
brevetele, modelele de utilitate, design-ul industrial, mărcile, numele
comercial (...)”, în timp ce art. 8 dispune: „Numele comercial va fi protejat
în toate țările uniunii, fără obligația de depunere sau înregistrare,
indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau
comerț.”
Contrar celor
reținute de curtea de apel, doar aceste dispoziții legale nu pot constitui prin
ele însele un temei juridic suficient pentru anularea înregistrării unui
domeniu de internet.
Înainte de a se
identifica și califica juridic motivul de nulitate pe care intimata reclamantă
a intenționat a-l valorifica pentru obținerea anulării înregistrării
numelui de domeniu (solicitat și obținut de către
recurentă), este necesar a se stabili regimul juridic al unei astfel de
înregistrări.
I.N.C.D.I.
- I.C.I. București este organizat și funcționează în baza H.G. nr. 1621/2003 și
al cărui principal obiect de activitate este „e
fectuarea de cercetări științifice și
dezvoltări tehnologice în domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor,
suport al dezvoltării societății informaționale. Institutul desfășoară
activități de informatizare a administrației publice, a sectoarelor economiei
naționale și a societății în ansamblu, precum și activități de formare și
specializare profesională în domeniul său de activitate, de comerț interior,
operațiuni export-import, producție, marketing, prestări de servicii cu valoare
adăugată în domeniul tehnologiilor și comunicației de date.”
Ca atare, în România,
înregistrarea domeniilor de internet este gestionată I.N.C.D.I.
- I.C.I. București prin intermediul Registrului Ro T.L.D., care asigură (contra
cost) în favoarea unor persoane fizice sau juridice înregistrarea online a
domeniilor de internet potrivit unor reguli publice de înregistrare (postate pe
acest site); înregistrarea domeniilor de internet are loc în ordine
cronologică, potrivit regulii „primul venit, primul servit” (pct. 14 din
Regulile de înregistrare - fila 59 dosar fond), iar pe de altă parte, conform
regulii de la pct. 11, cererile de domenii „.ro” pot fi trimise atât direct la I.C.I.-Ro
T.L.D., cât și prin parteneri acreditați; înregistrarea este efectuată numai după
efectuarea plății (pct. 15).
Analizând
mecanismul de înregistrare a unui domeniu de internet care, între altele,
asigură titularului său un drept de folosință exclusivă a acestuia, rezultă că
acesta definește un raport contractual bilateral, sinalagmatic în care părțile
(solicitantul și I.C.I.-Ro T.L.D.) au obligații reciproce și interdependente.
Ca atare,
cererea de anulare a unei înregistrări de domeniu de internet nu poate fi
analizată decât ca o acțiune în anularea sau constatarea nulității unui act
juridic.
Cum
intimata reclamantă este terț față de înregistrarea a cărei anulare a
solicitat-o, rezultă că aceasta nu ar fi putut valorifica decât un motiv de
nulitate absolută, având în vedere diferențele de regim juridic dintre
nulitatea relativă (în principiu, doar la îndemâna părților) și nulitatea
absolută - care poate fi invocată de orice persoană interesată.
Față de
circumstanțele de fapt ale pricinii, astfel cum au fost reținute de instanțele
de fond, Înalta Curte apreciază că motivul de nulitate pe care intimata reclamantă
a intenționat a-l valorifica, a fost cel privind cauza ilicită sau efectuarea
înregistrării în scopul fraudării drepturilor și intereselor sale legitime (causa
remota sau scopul mediat), în condițiile în care s-a susținut reaua-credință,
motiv de nulitate susceptibil de analiză pe temeiul art. 966 C. civ. de la 1865;
având în vedere că momentul înregistrării domeniului de internet - 2002 - este anterior
intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. - 1 octombrie 2011, rezultă
că în speță nu sunt incidente dispozițiile N.C.C., conform art. 6 din Legea nr.
287/2009.
Prin
urmare, intimata reclamantă a susținut că recurenta pârâtă, procedând la
efectuarea acestei înregistrări a domeniului de internet, i-a vătămat dreptul
asupra numelui său comercial (SC I.C. SRL) și a fost de rea-credință, întrucât
a urmărit dobândirea acestei înregistrări exclusiv în favoarea sa, iar nu pe
numele intimatei-reclamante care se considera îndreptățită în mod prioritar la
această înregistrare, în cauză, fiind formulate susțineri chiar în sensul
mandatării recurentei în acest sens.
Astfel cum corect susține recurenta, potrivit art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului:
„Firma este numele
sau, după caz, denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul și sub
care semnează.”, în timp ce art. 30 alin. (4) prevede că: „Dreptul de folosință
exclusivă asupra firmei și emblemei se dobândește prin înscrierea acestora în
registrul comerțului.”
Pe de
altă parte, potrivit distincțiilor subliniate în Cauza Celine C-17/06 a Curții
de Justiție a Uniunii Europene o denumire socială are ca obiect identificarea
unei societăți, în timp ce un nume comercial sau o emblemă are ca obiect
desemnarea unui fond de comerț.
Așa
fiind, rezultă că denumirea socială a intimatei reclamante este SC I.C. SRL, în
timp ce numele său comercial (în legătură cu care au fost invocate și
dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 8 din Convenția de la Paris) este SC I.C.
SRL, iar nu Intertel, astfel cum corect susține recurenta-pârâtă; în
consecință, se poate conchide în sensul că reclamanta a invocat încălcarea
dreptului său asupra numelui comercial prin efectuarea înregistrării domeniului
de internet de către pârâtă în favoarea sa.
Referitor
la dreptul dobândit de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reține că domeniul de
internet reprezintă o adresă virtuală de forma „denumire.extensie”, în timp ce
numele de domeniu, constituie
o înșiruire unică de caractere, atribuită unei adrese I.P.
a unui server permanent conectat la Internet; în timp ce unei adrese I.P. îi
pot fi atribuite mai multe nume de domeniu, numele de domeniu este unic.
Față de
cele arătate, rezultă că funcția legală a numelui comercial este aceea de a
desemna un fond de comerț, iar domeniul de internet reprezintă o adresă
virtuală a unei persoane fizice sau juridice care a solicitat prima la Ro
T.L.D. (regula primului venit, primul sevit) și a obținut înregistrarea
acesteia.
În
consecință, funcțiile recunoscute de lege acestor drepturi exclusive de
folosință - pentru intimata reclamantă asupra numelui comercial, potrivit
susținerilor sale - drept de proprietate industrială (dar și asupra firmei),
iar pentru pârâtă asupra domeniului de internet și, implicit, și asupra numelui
de domeniu -, nu permit ca acestea să interfereze în măsura în care fiecare
dintre ele este exercitat în limitele sale interne, potrivit scopului pentru
care sunt reglementate.
Astfel,
intimata reclamantă prin intermediul firmei și a numelui comercial se
identifică în calitate de comerciant și își desemnează fondul de comerț, iar
recurenta se identifică în spațiul virtual în raport cu utilizatorii de
internet, fără vreo legătură necesară cu calitatea de comerciant ori cu un fond
de comerț, titular al unui domeniu de internet putând să devină orice persoană
fizică sau juridică, indiferent de țara în care se află (pct. 9 din Regulile de
înregistrare Ro T.L.D.), chiar necomerciant (ori profesionist, în sistemul N.C.C.);
ca atare, fiecare drept are un conținut distinct și reguli proprii pentru dobândire
și exercitare, servind unor scopuri diferite.
În plus,
potrivit Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului dobândirea drepturilor
exclusive asupra firmei, numelui comercial sau emblemei nu poate fi extinsă cu
privire la alte drepturi reglementate de alte acte normative; altfel spus,
înregistrarea unei firme, nume comercial sau embleme nu conferă titularului și
vocația de a dobândi un drept și asupra unui domeniu de internet în cadrul
căruia numele de domeniu să fie identic cu numele comercial, drept care se
dobândește prin parcurgerea procedurii de înregistrare anterior descrise (în
speță, SC I.C. SRL vs. intertel), ceea ce este valabil și invers.
Totodată,
disponibilitatea unui nume de domeniu se verifică online în raport cu
înregistrările anterioare de domenii de internet (active sau inactive), iar nu
față de firmele înregistrate la registrul comerțului; simetric, și disponibilitatea
unei firme se cercetează în raport cu anterioarele înregistrări din registrul
comerțului la nivelul județului sau al municipiului București unde se cere
înregistrarea, iar nu în Registrul Ro T.L.D.
În acest
context, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod nelegal a reținut în
sensul celor invocate de reclamantă - încălcarea, la momentul înregistrării
domeniului de internet de către recurentă, a dreptului de proprietate
industrială al reclamantei asupra numelui comercial, prin raportare la prevederile
art. 8 din Convenția de la Paris.
Înalta
Curte apreciază că este inadecvată invocarea dispozițiilor menționate din
Convenția de la Paris de către o persoană juridică română, supusă regulilor de
înregistrare prevăzute de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, chiar
dacă prin ratificarea de către România a Convenției de la Paris aceasta este
parte a dreptului intern, întrucât, în cauză, nu s-a susținut ori demonstrat că
legea națională - Legea nr. 26/1990 (dreptul intern stricto sensu), nu
corespunde standardului minim de protecție al drepturilor de proprietate
industrială prevăzut de Convenția însăși.
În
același timp, regulile de analiză a unui motiv de nulitate presupun și
verificarea cerinței anteriorității sau concomitenței motivului de nulitate
invocat în raport cu actul juridic atacat.
Nici
această cerință nu este îndeplinită în speță, având în vedere că, astfel cum
recurenta a demonstrat, rezervarea domeniului de internet în favoarea sa, în
calitate de solicitant la Ro T.L.D. este anterioară (din 21 august 2002, filele
44, 45 dosar apel) înregistrării intimatei-reclamante în registrul comerțului
(5 septembrie 2002, potrivit susținerilor sale); de altfel, această condiție
este subsidiară câtă vreme, astfel cum deja s-a arătat, intimata reclamantă nu
poate invoca un drept sau o vocație la înregistrarea domeniului de internet
anterioară demersurilor recurentei, în aplicarea regulii „primul venit, primul
servit”, la data rezervării efectuate de către recurentă intimata neavând capacitate
de folosință ca subiect de drept (aptitudinea de a avea drepturi și obligații).
Pentru
intimata reclamantă, data dobândirii capacității depline de folosință este data
înregistrării la registrul comerțului - data la care înregistrarea a fost
efectiv operată în acest registru, potrivit art. 26 din Legea nr. 26/1990.
Față de
această constatare, Înalta Curte apreciază că anterior efectuării
formalităților de înregistrare la registrul comerțului, intimata-reclamantă nu
avea capacitatea juridică de folosință de a acorda mandat recurentei în vederea
înregistrării domeniului de internet în favoarea sa, astfel cum a susținut;
totodată, nici dispozițiile art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 (în
vigoare, în anul 2002) care reglementează o capacitate de folosință restrânsă
sau anticipată a persoanei juridice (înainte de înregistrare, și anume de la
data actului de înființare), întrucât aceste norme sunt de excepție și de
strictă interpretare și aplicare, iar acea capacitate de folosință anticipată
privește doar drepturi și obligații necesare pentru înființarea valabilă a
acesteia, iar nu de natura celor ce intră în principiul specialității
capacității de folosință a persoanei juridice (acte juridice circumscrise domeniului
său de activitate).
Or, între
cerințele prevăzute de lege pentru dobândirea calității de persoană juridică de
către reclamantă nu se regăsește și cea privind dobândirea dreptului asupra
unui domeniu de internet, elementele constitutive ale calității de persoană
juridică fiind: o organizare de sine stătătoare, scop determinat, patrimoniu
propriu și sediul social.
În
consecință, Înalta Curte constată că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 966
C. civ. pentru a fi incidentă sancțiunea nulității înregistrării numelui de
domeniu de către pârâtă.
Având în
vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)
și (3) rap. la art. 9 C. proc. civ. va admite recursul formulat de pârâta, va
modifica în tot decizia recurată, în sensul că se va respinge ca nefondat
apelul formulat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâta
N.A.M.
împotriva Deciziei nr.
70/A din 9 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru
cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări
sociale.
Modifică decizia
recurată, în sensul că:
Respinge, ca
nefondat, apelul formulat de reclamanta SC I.C. SRL împotriva sentinței civile nr.
560 din 30 martie 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 20 februarie 2015.