ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 539/2015

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 560 din 30 martie 2011, Tribunalul București, secția a III a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea precizată, formulată de către reclamanta SC I.C. SRL în contradictoriu cu pârâții N.A.M. și I.N.C.D.I., având ca obiect anularea unei înregistrări de domeniu de internet. În motivarea soluției adoptate, s-a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 30 noiembrie 2009, reclamanta SC I.C. SRL a chemat în judecată pe pârâții N.M. și I.N.C.D.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: anularea înregistrării domeniului de internet www.I.ro înregistrat pe numele pârâtei N.A.M.; transferul numelui de domeniu de internet menționat către reclamantă; obligarea pârâtei N.A.M.

la plata sumei de 10.000 lei către reclamantă; cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta este o societate cu răspundere limitată, având mai mulți asociați, dintre care unul este pârâta N.A.M., care a înregistrat pe numele său domeniul de internet www.I.ro, ulterior înregistrării societății, în data de 10 septembrie 2002. Pârâta nu a înregistrat domeniul de internet pe numele societății, așa cum era normal, deși asociații i-au solicitat să procedeze în acest sens. S-a mai arătat de către reclamantă, că a folosit domeniul de internet în activitățile de zi cu zi ale companiei, pentru aplicații de e-mail, web, materialele de promovare a acesteia, pe cărțile de vizită ale societății, pe adresele de e-mail ale angajaților, materiale corespunzătoare perioadei 2002-2009.

Pârâta a recunoscut că domeniul de internet aparține societății, însă ulterior demisiei acesteia din funcția de director general și administrator al societății, din 4 septembrie 2009, aceasta a modificat înregistrările D.N.S. corespunzătoare domeniului I.ro, ștergând înregistrările, ceea ce a condus la imposibilitatea utilizării domeniului de internet de către reclamantă; ulterior, reclamanta i-a transmis pârâtei o notificare prin care îi solicita încetarea folosirii domeniului de internet, deoarece este proprietatea sa. Reclamanta a mai arătat că pârâta nu mai folosește actualmente domeniul de internet (fiind suspendat), astfel încât doar în scop șicanatoriu i-a interzis și acesteia folosirea lui; din aceste motive, reclamanta a pierdut toate e-mailurile transmise de către clienții săi și fiind astfel prejudiciată, prejudiciul pe care îl estimează provizoriu la 10.000 lei.

Reclamanta a solicitat I.N.C.D.I. să îi fie atribuit domeniul de internet www.I.ro, dar i s-a comunicat că acesta aparține unei persoane fizice, motiv pentru care a formulat prezenta cerere. În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 8 din Convenția de la Paris, art. 30 alin. (4) din Legea nr. 26/1990, art. 5 din Legea nr. 11/1991, Regulamentul de înregistrare, art. 998, art. 1003 și urm. C. civ. Reclamanta a formulat precizările dispuse de instanță, cu privire la capetele de cerere ale acțiunii, arătând că pârâta, persoană fizică, a efectuat abuziv înregistrarea numelui de domeniu pe numele său, ceea ce constituie o faptă ilicită, astfel cum s-a reținut și în sentința civilă nr. 1682 din 06 noiembrie 2001 a Tribunalului București, întrucât este o faptă comisă exclusiv în scop speculativ.

S-a mai arătat că prin înregistrarea unui nume de domeniu, deținătorul acestuia nu dobândește un drept exclusiv asemănător unui drept de proprietate intelectuală, ci un simplu drept de folosință a cărui exercitare este condiționată de buna credință a deținătorului. Or, din moment ce pârâta a suspendat domeniul de internet, rezultă că aceasta a acționat cu rea credință, cauzându-i prejudicii reclamantei.

Reclamanta invocă protecția numelui comercial, conform prevederilor de la art. 1 alin. (2) și art. 8 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 1883, ratificată de România în forma revizuită din 1967. Totodată, a arătat cauzele de anulare a înregistrării domeniului de internet pe numele pârâtei: înregistrarea cu rea credință, faptul că numele comercial este obiect de protecție a dreptului de proprietate industrială și îi aparține, că nu există nicio legătură între persoana pârâtei și domeniul de internet înregistrat, raportat la numele acesteia, precum și faptul că reclamanta însăși este cea care a folosit până în anul 2009 acest domeniul de internet.

S-a mai învederat că despăgubirile solicitate cu titlu provizoriu, în sumă de 10.000 lei, reprezintă daune ca urmare a faptului că nu a mai putut folosi domeniul de internet în discuție din toamna anului 2009, astfel că reclamanta a pierdut emailurile aflate pe pagina respectivă și ca urmare a suspendării acesteia; în consecință, se consideră îndreptățită să solicite anularea domeniului de internet; reclamanta a anexat Regulile de înregistrare pentru domeniile de internet. Pârâtă N.A.M.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând în mod argumentat soluția propusă; ulterior, a depus și o completare la întâmpinare prin care a învederat că a înregistrat numele de domeniu www.I.ro cu bună credință și nu a încălcat nicio dispoziție legală în vigoare sau vreun drept deținut de o altă persoană asupra acestei denumiri; data înregistrării numelui de domeniu a coincis cu data înmatriculării societății reclamante, dar în realitate pârâta a rezervat domeniul cu 14 zile înaintea datei la care s-a înregistrat efectiv, respectiv la 15 septembrie 2002, așadar înainte de înregistrarea societății; s-a mai arătat că, ulterior, reclamanta nu a solicitat niciodată transferul domeniului deși a cunoscut că acesta a fost înregistrat pe numele asociatului său, A.M.N.

Analizând materialul probator administrat în cauză, în raport și de susținerile părților, tribunalul a constatat că pretențiile reclamantei nu sunt întemeiate. Astfel, s-a reținut că pârâta a făcut dovada că a procedat la înregistrarea domeniului de internet www.intertel.ro cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare în această materie, conform căreia procedura de înregistrare a numelor de domeniu se face online, prin solicitarea expresă transmisă de cumpărător către Registrul de domenii.

Ca urmare a îndeplinirii acestei proceduri, solicitantul devine deținător exclusiv prin acceptul integral al I.N.C.D.I., conform contractului de înregistrare (pct. 4). De asemenea, s-a constatat că potrivit art. 9 din Regulile de înregistrare (filele 11-16) orice persoană juridică sau fizică poate înregistra nume de domenii sub.ro, indiferent de țara în care se află; cererile pentru înregistrarea de nume noi de domenii, conform art. 14, sunt procesate automat, în ordine cronologică, de către Ro T.L.D., iar înregistrarea este făcută după efectuarea plății (art. 15); încetarea înregistrării are loc conform art. 16, respectiv numele de domenii active sau inactive pot fi șterse în cazurile prevăzute la lit. a)-c), iar transferul are loc în condițiile de la art. 22, conform procedurii descrise la www.Ro T.L.D., secțiunea domenii.ro, transfer drept de folosință.

Tribunalul a înlăturat ca nefondate argumentele invocate de către reclamantă pentru solicitarea anulării înregistrării numelui de domeniu: înregistrarea cu rea credință, protecția numelui său comercial, faptul că nu există o legătură între persoana pârâtei și domeniul de internet în litigiu și împrejurarea că reclamanta a folosit până în 2009 domeniul înregistrat pe numele pârâtei. S-a apreciat că pârâta a respectat regulile prevăzute la înregistrarea numelor de domenii, procedând la înregistrarea domeniului în calitate de asociat al companiei SC I.C.

SRL; împrejurarea că pârâta a înregistrat în nume personal acest nume de domeniu nu poate atrage răspunderea acesteia pentru o faptă ilicită, atât timp înregistrarea este legală iar pe de altă parte reclamanta nu a făcut dovada, așa cum s-a susținut prin acțiune, că a acordat mandat pârâtei să înregistreze numele de domeniu în numele societății, care, de altfel, nici nu era înmatriculată la data formulării cererii de înregistrare a domeniului.

Invocarea protecției numelui comercial al reclamantei s-a apreciat a fi nefondată; de asemenea, s-a înlăturat ca nerelevantă și susținerea împrejurării că numele pârâtei nu are legătură cu numele de domeniu, pentru ca aceasta să poată pretindă în prezent drepturi exclusive de folosință asupra domeniului de internet; nici împrejurarea că reclamanta a folosit în perioada 2002-2009 domeniul de internet nu justifică admiterea cererii de chemare în judecată, după cum nu este pertinent nici faptul că pârâta a avut calitatea de director general al societății reclamante, iar ulterior și-a dat demisia sau că au fost înlăturate din pagina respectivă adrese de email ale angajaților reclamantei. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a promovat apel reclamanta SC SC I.C.

SRL, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia civilă nr. 70/A din 9 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, în majoritate, apelul formulat de reclamantă a fost admis, sentința apelată a fost schimbată în tot, iar pe fond, s-a admis cererea, în sensul că s-a dispus anularea înregistrării numelui de domeniu de pe numele pârâtei N.A.M., astfel că, s-a dispus obligarea pârâtei I.N.C.D.I. să transfere pe numele reclamantei numele de domeniu www.I.ro ; de asemenea, s-a dispus obligarea pârâtei la 3.000 lei daune morale către reclamantă. Opinia separată a fost în sensul respingerii apelului ca nefondat.

Pentru a decide în acest sens, instanța de apel a constatat, în analiza criticilor formulate prin motivele de apel, că temeiul de drept al acțiunii îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 8 din Convenția de la Paris pentru protecția proprietății industriale din 1883. În conformitate cu art. 1 alin. (2) din Convenție: „Protecția proprietarii industriale are ca obiect: brevetele, modelele de utilitate, design-ul industrial, mărcile, numele comercial (...).” În acest context, s-a apreciat că prima instanță și-a limitat analiza la alte împrejurări ale speței, fără însă a cerceteze temeiul de drept al acțiunii, astfel încât s-a considerat necesar să se reanalizeze cauza pe fondul ei. Astfel, că în virtutea dispozițiilor art. 1 pct. 2 și ale art. 8 din Convenția de la Paris, odată cu înregistrarea numelui comercial SC I.C.

SRL, în virtutea caracterului constitutiv de drepturi al înregistrării, recunoscut de legislația românească, reclamanta a dobândit un drept exclusiv de proprietate intelectuală, fiind îndreptățită să își apere acest drept fața de orice încercare de folosire a unui semn similar în scop deceptiv. Din aceasta perspectivă, s-a apreciat că înregistrarea de către pârâtă a numelui de domeniu conținând elementul definitoriu din numele comercial al reclamantei, în nume propriu, deși cunoștea despre existența acestui nume comercial, s-a făcut cu rea credință. În speță, reaua credință corespunde atitudinii subiective a pârâtei care, deși avea cunoștință că semnul I. aparține societății al cărei asociat era, a procedat la înregistrarea numelui de domeniu pe numele său - persoană fizică, cu toate că nu avea acest drept.

Curtea de apel a apreciat că înregistrarea numelui de domeniu trebuie să constea într-un nume nou, corespunzător activității de produse sau servicii sau să conțină o denumire nouă sau chiar originală. Mai mult, pârâta cunoștea că numele de domeniu înregistrat în favoarea sa era destinat folosirii exclusive în activitatea societății reclamante. În acest sens, s-a considerat a fi irelevant în speță faptul că pârâta nu avea un mandat din partea reclamantei. De altfel, în virtutea calității de administrator avea atribuții directe de reprezentare a societății. Din aceasta perspectivă, invocarea lipsei unui mandat din partea societății apare ca fiind o invocare a propriei turpitudini, astfel încât nu poate fi reținută ca producând efecte juridice.

În consecință, în majoritate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., apelul formulat de reclamantă a fost admis, sentința apelată a fost schimbată în tot, iar pe fond s-a admis cererea, dispunându-se anularea înregistrării numelui de domeniu de pe numele pârâtei N.A.M.; de asemenea, s-a dispus obligarea pârâtului I.N.C.D.I. să transfere pe numele reclamantei numele de domeniu www.I.ro , precum și la 3.000 lei daune morale în favoarea reclamantei. În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta N.A.M. a promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, prealabil dezvoltării motivelor de nelegalitate, recurenta a arătat că invocă excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii, sens în care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecința respingerii acțiunii ca lipsită de interes; în subsidiar, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. În susținerea excepției lipsei de interes, recurenta învederează că s ocietatea SC I.C. SRL și-a încetat activitatea comercială începând cu 01 ianuarie 2012, de atunci și până în prezent, aceasta nemaifiind activă pe piață: declarațiile fiscale anuale sunt pe zero și au fost concediați toți angajații acesteia.

În consecință, întrucât reclamanta nu mai desfășoară activitate, aceasta nu mai poate pretinde că domeniul de internet îi este necesar pentru desfășurarea activității; ca atare, la acest moment, acțiunea având ca obiect anularea numelui de domeniu, este lipsită de interes. Recurenta învederează că interesul procesual trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie legitim, personal, direct, născut și actual. Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia - iar față de lipsa oricărei activități comerciale, în mod evident că intimata nu mai poate justifica un interes actual în obținerea unui drept de folosință asupra domeniului internet www.I.ro.

Pe de altă parte, condiția interesului trebuie îndeplinită nu numai la punerea în mișcare a acțiunii prin introducerea cererii de chemare în judecată, ci ea trebuie îndeplinită în privința tuturor formelor procedurale ce alcătuiesc conținutul acțiunii, astfel încât trebuie să subziste în toate fazele procesuale, prin urmare, și la momentul exercitării căilor de atac, dar și pe parcursul executării silite. Recurenta susține că decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a legii, critici pe care le-a circumscris motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, s-a arătat că au fost greșit aplicate și interpretate dispozițiile art. 1 și ale art. 8 din Convenția de la Paris și, totodată, s-a reținut în mod eronat reaua sa credință la momentul înregistrării domeniului de internet www.I.ro, în totală contradicție cu realitatea și probele administrate în cauză.

Art. 1 alin. (2) din Convenția de la Paris: „Protecția proprietății industriale are ca obiect brevetele de invenție, modelele de utilitate, desenele și modelele industriale, mărcile de fabrică sau de comerț, mărcile de serviciu, numele comercial și indicațiile de proveniență sau denumirile de origine, precum și reprimarea concurenței neloiale.” În opinia recurentei, nu există coliziune între numele comercial al intimatei și numele de domeniu de internet pe care îl deține, întrucât fiecare dintre acestea sunt protejate în favoarea fiecărui titular prin dispoziții distincte. Astfel, prin înregistrarea numelui de domeniu www.I.ro nu sunt încălcate drepturile reclamantei asupra numelui său comercial, iar pe de altă parte, aceasta nu deține un drept exclusiv asupra denumirii I., întrucât nu este nici titulară de marcă și nici a unui nume de domeniu cu această denumire.

Totodată, numele comercial al intimatei este SC I.C. SRL, astfel că denumirea „Intertel” corespondentă numelui de domeniu - nu coincide cu denumirea reclamantei - SC I.C. SRL, sub acest aspect, putându-se considera că cele două denumiri sunt doar similare și în niciun caz identice. Pe de altă parte, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, deși un domeniu internet sub numele www.I.C.ro a este disponibil spre înregistrare, intimata nu a făcut niciun demers pentru a-l înregistra și utiliza; inclusiv la Registrul Comerțului în România, sunt înregistrate mai multe societăți care dețin în componența numelui comercial elementul „intertel”; or, în aceste condiții, dacă s-ar valida raționamentul instanței de apel, ar rezulta că fiecare dintre aceste societăți ar putea pretinde, cu succes, un drept de utilizare asupra numelui de domeniu al recurentei, ceea ce nu poate fi acceptat.

Recurenta arată că este cea care a creat termenul intertel (din combinarea elementelor „interactivitate” și „telecomunicații”, ce reprezintă atribute ale domeniului său de expertiză profesională în care activează și în care a dobândit notorietate încă din anul 1995), astfel că, a procedat la înregistrarea numelui de domeniu „I.ro” fără a încălca vreo normă sau regulament aplicabil. Pe de altă parte, cererea de înregistrare a numelui comercial a fost formulată și depusă înainte de înregistrarea ca persoană juridică a societății intimate, astfel cum rezultă din factura fiscală de achiziție a domeniului, procedura de înregistrare a unui nume de domeniu desfășurându-se online. Față de respectarea integrală a acestei proceduri, recurenta consideră că prin înregistrarea numelui de domeniu „intertel.ro” nu au fost și nu sunt încălcate drepturile niciunei terțe persoane, deci, nici ale intimatei.

În aceste condiții, este de la sine înțeles că prin rezervarea denumirii societății, intimata-reclamantă nu poate invoca decât un drept asupra denumirii integrale a societății, adică „SC I.C. SRL”, iar nu un drept asupra unei fracțiuni din această denumire; în acest sens sunt și dispozițiile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 26/1990 care prevăd: „Dreptul de folosință exclusivă asupra firmei se dobândește prin înscrierea acesteia în registrul comerțului:” Totodată, recurenta învederează că instanța de apel a ignorat și dispozițiile art. 38 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 potrivit cu care distinctivitatea firmelor poate fi creată prin alăturarea anumitor termeni componentei identice sau similare cu o altă denumire de firmă; or această normă permite concluzia că deosebirea dintre denumirile firmelor se realizează prin luarea în considerare a fiecărui termen, iar existența unuia în plus conduce la dobândirea distinctivității.

În altă ordine de idei, recurenta arătat că este cea care a înființat ulterior societatea intimată, având și calitatea de asociat al acesteia, dar și administrator; ca atare, chiar înainte de înființarea societății, clienții asociau termenul de „I.” cu numele său (M.N.). Se mai susține prin motivele de recurs că intimata nu a făcut dovada vreunui contract de mandat în temeiul căruia recurenta să fi fost obligată să înregistreze pe numele societății intimate; pe de altă parte, și mandatul său de administrator al societății a început să curgă de la data înființării societății, dată de la care intimata poate pretinde un drept de folosință asupra numelui comercial. În consecință, în mod greșit a statuat instanța de apel că lipsa unui mandat în acest sens ar fi lipsită de relevanță.

Recurenta reiterează susținerea conform căreia intimata nu i-a acordat un mandat tacit ori expres pentru înregistrarea numelui de domeniu, cu atât mai mult cu cât acest lucru nici nu era posibil anterior înființării și înregistrării societății (având în vedere data facturii proforma pentru înregistrarea numelui de domeniu). Se mai arată că nu există coliziune de drepturi de folosință între numele comercial al intimatei și denumirea domeniului de internet al recurentei, astfel că nu pot exista nici încălcări reciproce de drepturi; în plus, înregistrarea denumirilor de firmă este supusă unor condiții complet diferite față de cele corespondente pentru înregistrarea mărcilor ori a domeniilor internet; în sensul celor susținute, recurenta invocă o serie de denumiri comerciale ale unor societăți înregistrate la Registrul Comerțului care au în compunerea lor denumirea I.: SC I.C.

SRL, SC I.E. SRL, SC I.I. SRL, SC I.O. SRL, SC I.S. SRL, SC I.S. SRL, Intertel International SRL, pentru fiecare dintre acestea fiind întrunită condiția distinctivității. Neexistând un drept asupra termenului I. (cel puțin nu unul derivat din înregistrarea denumirii firmei SC I.C. SRL), recurenta susține că intimata nu poate solicita limitarea dreptului altor persoane de a utiliza în mod liber aceasta denumire, inclusiv prin înregistrarea acesteia ca nume de domeniu. De asemenea, existența a numeroși titulari de domenii de internet ce folosesc în compunere același termen (intertel), se poate considera ca denumirea I. este uzuală pentru cei care activează în domeniu, neputându-se accepta vreo formă de protecție exclusivă asupra termenului în sine - „intertel”.

În concluzie, instanța de apel nu putea în mod legal să constate existența în patrimoniul intimatei a unui drept de proprietate intelectuală asupra termenului „intertel” ori a cărui protecție să decurgă din prevederile art. 1 și art. 8 din Convenția de la Paris. De altfel, instanța de apel nici nu a argumentat de ce a considerat că intimata a dobândit un drept exclusiv de proprietate intelectuală asupra sintagmei „SC I.C. SRL” ori chiar asupra termenului „intertel”, având în vedere că prin înregistrarea numelui comercial se dobândește protecție asupra integralității denumirii, iar nu asupra unor părți componente.

În opinia recurentei, singura modalitate în care curtea de apel ar fi putut să aibă în vedere și să rețină existența unui drept de proprietate intelectuală al intimatei asupra termenului „intertel” ar fi fost aceea în care intimata ar fi invocat o marcă (notorie ori înregistrată), ceea ce nu a susținut și nici nu putea susține, câtă vreme recurenta este și titulara mărcilor „intertel” și „www.I.ro”. În ce privește reaua credință reținută fără temei legal de către instanța de apel în sarcina sa, recurenta arată că, la data creării termenului „intertel” și, ulterior, al rezervării domeniului de internet cu aceeași denumire, societatea intimată nu era creată, întrucât actele de înființare nu existau și nici denumirea societății nu fusese stabilită; societatea intimată a fost înființată și înregistrată cu o lună mai târziu de recurenta însăși, iar pentru domeniul de internet nu a existat și nici nu putea exista un mandat în sensul înregistrării lui pe numele societății.

În anul 2009, când recurenta a fost înlăturată în mod abuziv din funcția de administrator al societății și a fost obligată să părăsească societatea, aceasta și-a recuperat toate bunurile personale utilizate de societate în perioada în care a fost administrator, printre care, și domeniul de internet. Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs, iar în această etapă procesuală recurenta nu a administrat alte probe (înscrisuri). Recursul formulat este fondat, potrivit celor ce succed. Înainte de cercetarea motivelor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi analizată excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, invocată de recurenta-pârâtă prin motivele de recurs, date fiind dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., excepție procesuală de fond, absolută și peremptorie. Având în vedere că excepția lipsei de interes este o excepție absolută, al cărei regim juridic permite invocarea ei în orice stadiu procesual, de oricare dintre părți sau de instanță din oficiu, Înalta Curte constată că recurenta o putea invoca în mod legal direct în această etapă procesuală. Excepția în discuție se apreciază însă a fi neîntemeiată. Interesul procesual reprezintă una dintre condițiile legale de exercițiu al acțiunii civile și acesta trebuie să întrunească însușirile de a fi legitim, actual, direct și personal, prin raportare la titularul cererii de chemare în judecată (reclamantul).

Toate aceste însușiri ale interesului procesual pentru declanșarea unei acțiuni civile trebuie a fi întrunite cumulativ la data introducerii cererii de chemare în judecată; această condiție de analiză este aceeași, indiferent dacă excepția lipsei de interes în promovarea cererii a fost invocată în fața primei instanțe ori a instanțelor de control judiciar; doar în măsura în care excepția lipsei de interes vizează celelalte forme de manifestare a acțiunii civile (apel, recurs etc.), interesul procesual se analizează în raport cu momentul declarării căii de atac respective și prin raportare la aceasta.

Or, astfel cum reiese din cele susținute de către recurentă prin motivele de recurs, aceasta invocă excepția lipsei de interes al reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată prin invocarea unor împrejurări de la nivelul anului 2012 pe care le consideră relevante în justificarea excepției: că intimata și-ar fi încetat activitatea, că și-ar fi concediat toți angajații etc. Așa fiind, rezultă că interesul procesual al unei acțiuni inițiate la 2 decembrie 2009 nu ar putea fi infirmat pe baza unor împrejurări pretins a se fi produs ulterior (ianuarie 2012); pe de altă parte, deși recurenta a invocat împrejurările din care ar decurge lipsa de interes a reclamantei, anume închiderea activității comerciale a reclamantei la 1 ianuarie 2012, concedierea angajaților proprii etc., aceasta nu a produs și dovezi concrete în această etapă procesuală în sensul acestor susțineri, deși cele invocate sunt supuse unor evidențe publice.

Pentru aceste motive, Înalta Curte nu va reține excepția invocată. Se constată însă a fi fondate motivele de recurs dezvoltate pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, intimata-reclamantă a solicitat anularea înregistrării de către recurenta pârâtă a domeniului de internet www.I.ro , pentru motiv de rea-credință, invocând încălcarea drepturilor sale exclusive asupra numelui comercial SC I.C. SRL, sens în care s-a prevalat de dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 8 din Convenția de la Paris (potrivit celor reținute de instanța de apel).

Art. 1 alin. (2) din Convenție prevede că: „Protecția proprietății industriale are ca obiect: brevetele, modelele de utilitate, design-ul industrial, mărcile, numele comercial (...)”, în timp ce art. 8 dispune: „Numele comercial va fi protejat în toate țările uniunii, fără obligația de depunere sau înregistrare, indiferent de faptul dacă el face sau nu parte dintr-o marcă de fabrică sau comerț.” Contrar celor reținute de curtea de apel, doar aceste dispoziții legale nu pot constitui prin ele însele un temei juridic suficient pentru anularea înregistrării unui domeniu de internet. Înainte de a se identifica și califica juridic motivul de nulitate pe care intimata reclamantă a intenționat a-l valorifica pentru obținerea anulării înregistrării numelui de domeniu (solicitat și obținut de către recurentă), este necesar a se stabili regimul juridic al unei astfel de înregistrări.

I.N.C.D.I. - I.C.I. București este organizat și funcționează în baza H.G. nr. 1621/2003 și al cărui principal obiect de activitate este „e fectuarea de cercetări științifice și dezvoltări tehnologice în domeniul tehnologiilor informației și comunicațiilor, suport al dezvoltării societății informaționale. Institutul desfășoară activități de informatizare a administrației publice, a sectoarelor economiei naționale și a societății în ansamblu, precum și activități de formare și specializare profesională în domeniul său de activitate, de comerț interior, operațiuni export-import, producție, marketing, prestări de servicii cu valoare adăugată în domeniul tehnologiilor și comunicației de date.” Ca atare, în România, înregistrarea domeniilor de internet este gestionată I.N.C.D.I.

- I.C.I. București prin intermediul Registrului Ro T.L.D., care asigură (contra cost) în favoarea unor persoane fizice sau juridice înregistrarea online a domeniilor de internet potrivit unor reguli publice de înregistrare (postate pe acest site); înregistrarea domeniilor de internet are loc în ordine cronologică, potrivit regulii „primul venit, primul servit” (pct. 14 din Regulile de înregistrare - fila 59 dosar fond), iar pe de altă parte, conform regulii de la pct. 11, cererile de domenii „.ro” pot fi trimise atât direct la I.C.I.-Ro T.L.D., cât și prin parteneri acreditați; înregistrarea este efectuată numai după efectuarea plății (pct. 15). Analizând mecanismul de înregistrare a unui domeniu de internet care, între altele, asigură titularului său un drept de folosință exclusivă a acestuia, rezultă că acesta definește un raport contractual bilateral, sinalagmatic în care părțile (solicitantul și I.C.I.-Ro T.L.D.) au obligații reciproce și interdependente.

Ca atare, cererea de anulare a unei înregistrări de domeniu de internet nu poate fi analizată decât ca o acțiune în anularea sau constatarea nulității unui act juridic. Cum intimata reclamantă este terț față de înregistrarea a cărei anulare a solicitat-o, rezultă că aceasta nu ar fi putut valorifica decât un motiv de nulitate absolută, având în vedere diferențele de regim juridic dintre nulitatea relativă (în principiu, doar la îndemâna părților) și nulitatea absolută - care poate fi invocată de orice persoană interesată.

Față de circumstanțele de fapt ale pricinii, astfel cum au fost reținute de instanțele de fond, Înalta Curte apreciază că motivul de nulitate pe care intimata reclamantă a intenționat a-l valorifica, a fost cel privind cauza ilicită sau efectuarea înregistrării în scopul fraudării drepturilor și intereselor sale legitime (causa remota sau scopul mediat), în condițiile în care s-a susținut reaua-credință, motiv de nulitate susceptibil de analiză pe temeiul art. 966 C. civ. de la 1865; având în vedere că momentul înregistrării domeniului de internet - 2002 - este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. - 1 octombrie 2011, rezultă că în speță nu sunt incidente dispozițiile N.C.C., conform art. 6 din Legea nr. 287/2009.

Prin urmare, intimata reclamantă a susținut că recurenta pârâtă, procedând la efectuarea acestei înregistrări a domeniului de internet, i-a vătămat dreptul asupra numelui său comercial (SC I.C. SRL) și a fost de rea-credință, întrucât a urmărit dobândirea acestei înregistrări exclusiv în favoarea sa, iar nu pe numele intimatei-reclamante care se considera îndreptățită în mod prioritar la această înregistrare, în cauză, fiind formulate susțineri chiar în sensul mandatării recurentei în acest sens.

Astfel cum corect susține recurenta, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului: „Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul și sub care semnează.”, în timp ce art. 30 alin. (4) prevede că: „Dreptul de folosință exclusivă asupra firmei și emblemei se dobândește prin înscrierea acestora în registrul comerțului.” Pe de altă parte, potrivit distincțiilor subliniate în Cauza Celine C-17/06 a Curții de Justiție a Uniunii Europene o denumire socială are ca obiect identificarea unei societăți, în timp ce un nume comercial sau o emblemă are ca obiect desemnarea unui fond de comerț. Așa fiind, rezultă că denumirea socială a intimatei reclamante este SC I.C.

SRL, în timp ce numele său comercial (în legătură cu care au fost invocate și dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 8 din Convenția de la Paris) este SC I.C. SRL, iar nu Intertel, astfel cum corect susține recurenta-pârâtă; în consecință, se poate conchide în sensul că reclamanta a invocat încălcarea dreptului său asupra numelui comercial prin efectuarea înregistrării domeniului de internet de către pârâtă în favoarea sa. Referitor la dreptul dobândit de recurenta-pârâtă, Înalta Curte reține că domeniul de internet reprezintă o adresă virtuală de forma „denumire.extensie”, în timp ce numele de domeniu, constituie o înșiruire unică de caractere, atribuită unei adrese I.P. a unui server permanent conectat la Internet; în timp ce unei adrese I.P.

îi pot fi atribuite mai multe nume de domeniu, numele de domeniu este unic. Față de cele arătate, rezultă că funcția legală a numelui comercial este aceea de a desemna un fond de comerț, iar domeniul de internet reprezintă o adresă virtuală a unei persoane fizice sau juridice care a solicitat prima la Ro T.L.D. (regula primului venit, primul sevit) și a obținut înregistrarea acesteia. În consecință, funcțiile recunoscute de lege acestor drepturi exclusive de folosință - pentru intimata reclamantă asupra numelui comercial, potrivit susținerilor sale - drept de proprietate industrială (dar și asupra firmei), iar pentru pârâtă asupra domeniului de internet și, implicit, și asupra numelui de domeniu -, nu permit ca acestea să interfereze în măsura în care fiecare dintre ele este exercitat în limitele sale interne, potrivit scopului pentru care sunt reglementate.

Astfel, intimata reclamantă prin intermediul firmei și a numelui comercial se identifică în calitate de comerciant și își desemnează fondul de comerț, iar recurenta se identifică în spațiul virtual în raport cu utilizatorii de internet, fără vreo legătură necesară cu calitatea de comerciant ori cu un fond de comerț, titular al unui domeniu de internet putând să devină orice persoană fizică sau juridică, indiferent de țara în care se află (pct. 9 din Regulile de înregistrare Ro T.L.D.), chiar necomerciant (ori profesionist, în sistemul N.C.C.); ca atare, fiecare drept are un conținut distinct și reguli proprii pentru dobândire și exercitare, servind unor scopuri diferite.

În plus, potrivit Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului dobândirea drepturilor exclusive asupra firmei, numelui comercial sau emblemei nu poate fi extinsă cu privire la alte drepturi reglementate de alte acte normative; altfel spus, înregistrarea unei firme, nume comercial sau embleme nu conferă titularului și vocația de a dobândi un drept și asupra unui domeniu de internet în cadrul căruia numele de domeniu să fie identic cu numele comercial, drept care se dobândește prin parcurgerea procedurii de înregistrare anterior descrise (în speță, SC I.C. SRL vs. intertel), ceea ce este valabil și invers.

Totodată, disponibilitatea unui nume de domeniu se verifică online în raport cu înregistrările anterioare de domenii de internet (active sau inactive), iar nu față de firmele înregistrate la registrul comerțului; simetric, și disponibilitatea unei firme se cercetează în raport cu anterioarele înregistrări din registrul comerțului la nivelul județului sau al municipiului București unde se cere înregistrarea, iar nu în Registrul Ro T.L.D. În acest context, Înalta Curte constată că instanța de apel în mod nelegal a reținut în sensul celor invocate de reclamantă - încălcarea, la momentul înregistrării domeniului de internet de către recurentă, a dreptului de proprietate industrială al reclamantei asupra numelui comercial, prin raportare la prevederile art. 8 din Convenția de la Paris.

Înalta Curte apreciază că este inadecvată invocarea dispozițiilor menționate din Convenția de la Paris de către o persoană juridică română, supusă regulilor de înregistrare prevăzute de Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, chiar dacă prin ratificarea de către România a Convenției de la Paris aceasta este parte a dreptului intern, întrucât, în cauză, nu s-a susținut ori demonstrat că legea națională - Legea nr. 26/1990 (dreptul intern stricto sensu), nu corespunde standardului minim de protecție al drepturilor de proprietate industrială prevăzut de Convenția însăși. În același timp, regulile de analiză a unui motiv de nulitate presupun și verificarea cerinței anteriorității sau concomitenței motivului de nulitate invocat în raport cu actul juridic atacat.

Nici această cerință nu este îndeplinită în speță, având în vedere că, astfel cum recurenta a demonstrat, rezervarea domeniului de internet în favoarea sa, în calitate de solicitant la Ro T.L.D. este anterioară (din 21 august 2002, filele 44, 45 dosar apel) înregistrării intimatei-reclamante în registrul comerțului (5 septembrie 2002, potrivit susținerilor sale); de altfel, această condiție este subsidiară câtă vreme, astfel cum deja s-a arătat, intimata reclamantă nu poate invoca un drept sau o vocație la înregistrarea domeniului de internet anterioară demersurilor recurentei, în aplicarea regulii „primul venit, primul servit”, la data rezervării efectuate de către recurentă intimata neavând capacitate de folosință ca subiect de drept (aptitudinea de a avea drepturi și obligații).

Pentru intimata reclamantă, data dobândirii capacității depline de folosință este data înregistrării la registrul comerțului - data la care înregistrarea a fost efectiv operată în acest registru, potrivit art. 26 din Legea nr. 26/1990.

Față de această constatare, Înalta Curte apreciază că anterior efectuării formalităților de înregistrare la registrul comerțului, intimata-reclamantă nu avea capacitatea juridică de folosință de a acorda mandat recurentei în vederea înregistrării domeniului de internet în favoarea sa, astfel cum a susținut; totodată, nici dispozițiile art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954 (în vigoare, în anul 2002) care reglementează o capacitate de folosință restrânsă sau anticipată a persoanei juridice (înainte de înregistrare, și anume de la data actului de înființare), întrucât aceste norme sunt de excepție și de strictă interpretare și aplicare, iar acea capacitate de folosință anticipată privește doar drepturi și obligații necesare pentru înființarea valabilă a acesteia, iar nu de natura celor ce intră în principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice (acte juridice circumscrise domeniului său de activitate).

Or, între cerințele prevăzute de lege pentru dobândirea calității de persoană juridică de către reclamantă nu se regăsește și cea privind dobândirea dreptului asupra unui domeniu de internet, elementele constitutive ale calității de persoană juridică fiind: o organizare de sine stătătoare, scop determinat, patrimoniu propriu și sediul social. În consecință, Înalta Curte constată că în speță nu sunt întrunite cerințele art. 966 C. civ. pentru a fi incidentă sancțiunea nulității înregistrării numelui de domeniu de către pârâtă. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 9 C. proc. civ. va admite recursul formulat de pârâta, va modifica în tot decizia recurată, în sensul că se va respinge ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta N.A.M. împotriva Deciziei nr. 70/A din 9 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Modifică decizia recurată, în sensul că: Respinge, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC I.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 560 din 30 martie 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2015.