ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4412/2014

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Sentința și considerentele Tribunalului București

Prin sentința nr. 1997/2014

din 18 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția

necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat soluționarea cauzei

privind pe creditoarea I. SPA Roma - Sucursala București, în contradictoriu

cu debitoarea Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în favoarea Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

sentință Tribunalul București a reținut că actul care constituie izvorul pretențiilor

reclamantei decurge dintr-un contract administrativ, în sensul reglementat de

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, astfel că în baza art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cererii aparține Curții

de Apel București.

Sentința și considerentele

Curții de Apel București

Prin sentința civilă

nr. 2277 din 4 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a cauzei privind pe creditoarea I. SPA Roma - Sucursala

București în contradictoriu cu Compania Națională Căi Ferate CFR SA, în favoarea

Tribunalului București.

A constatat ivit conflictul

negativ de competență reglementat de art. 133 alin. (2) C. proc. civ. și a sesizat

Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această

sentință, Curtea de apel a avut în vedere că art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004

nu este incident cauzei de față deoarece vizează „acte administrative emise de autorități

publice centrale”, din reglementarea textului rezultând pe cale de interpretare

că în discuție sunt doar actele administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c)

prima teză din Legea nr. 554/2004, respectiv „act administrativ - actul unilateral

cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii,

care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, adică actele administrative

unilaterale, iar nu și cele asimilate, respectiv contractele administrative. Spre

a concluziona în acest sens, Curtea observă că în formularea textului legiuitorul

folosește exprimarea „acte administrative emise”, ceea ce implică o acțiune unilaterală

de emitere a unui act, în timp ce contractul reprezintă expresia unui act juridic

bilateral, al unui acord de voințe, presupunând încheierea lui, iar nu emitere.

Curtea de Apel a mai considerat

pentru a se putea reține competența materială a Curții de Apel București în judecarea

cauzei de față, ar fi necesar ca acel contract în baza căruia au fost prestate serviciile

pretinse de partea creditoare spre achitare să aibă natura unui contract administrativ

încheiat de o autoritate publică centrală, pentru a deveni incidente astfel

disp. art. 8 alin. (2) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

A explicat Curtea că în

cauză nu se pot determina aspecte care să conducă la calificarea contractului ca

fiind unul administrativ, sursa de finanțare nefiind determinant în acest sens față

de disp. art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală din Legea nr. 554/2004. În ce privește

O.U.G. nr. 47/2013, invocată generic de debitoare, din conținutul acesteia nu rezultă

calificarea expresă de legiuitor a contractelor de genul celui litigios ca fiind

unul administrativ, spre a fi întrunită cerința art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală

din Legea nr. 554/2004.

În plus, în vederea determinării

competenței materiale de judecată în favoarea instanței de drept comun, adică a

tribunalului, s-a apreciat ca fiind relevant faptul că acest contract este încheiat

între profesioniști, părțile contractante fiind societăți.

Totodată, Compania

Națională CFR SA, deși susceptibil de a acționa ca și autoritate contractantă

într-un contract de achiziție publică, nu poate fi asimilată

însă unei autorități publice centrale în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, lipsind temeiurile legale pentru a proceda astfel.

Analiza conflictului negativ

de competență

Înalta Curte, ca instanță

competentă să soluționeze conflictul conform art. 135 alin. (1) și (4) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se determina

instanța competentă să judece prezenta cerere, Înalta Curte va avea în vedere obiectul

cererii de chemare în judecată și izvorul pretențiilor reclamantei.

Prin acțiune, reclamanta

a chemat în judecată pe debitoarea Compania de Căi Ferate CFR SA, pentru a se emite

ordonanța de plată pentru suma de 174.539,92 euro reprezentând c/valoare servicii

prestate conform contractului.

În drept, cererea a fost

întemeiată pe prevederile art. 1013 C. proc. civ.

Analizând contractul în

baza căruia s-a solicitat emiterea ordonanței de plată se constată că acesta are

caracterul unui contract administrativ, astfel cum este definit în cuprinsul

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit textului de lege

menționat sunt asimilate actelor administrative, în sensul acestei legi, și contractele

încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor

publice și achizițiile publice.

În cazul contractelor

administrative încheiate de autoritățile administrative centrale, competența de

soluționare a litigiilor aparține Curții de apel, astfel cum rezultă din prevederile

art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

La stabilirea competenței

materiale nu prezintă relevanță valoarea pretențiilor, întrucât textul art. 10

alin. (1) stabilește competența după valoare numai pentru litigiile care au ca obiect

taxe, impozite și alte contribuții.

În celelalte situații,

competența materială aparține Tribunalului sau Curții de apel, în raport de calitatea

de autoritate locală sau centrală a autorității contractante care a încheiat contractul.

În speță, contractul nu

a fost încheiat în procedura specială a O.U.G. nr. 34/2006, astfel că acesta este

un contract administrativ de drept comun, motiv pentru care la soluționarea litigiului

sunt aplicabile regulile din materia contenciosului administrativ general reglementat

prin Legea nr. 554/2004.

Autoritatea contractantă

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA este o autoritate centrală, astfel

că soluționarea litigiului revine, în baza art. 10 alin. (1) teza a II-a, Curții

de apel.

Potrivit art. 1015 C.

proc. civ., creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța

competentă pentru judecarea fondului în primă instanță.

Având în vedere prevederile

art. 2 alin. (1) lit. c), art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

precum și prevederile art. 1013 alin. (1) și art. 1015 C. proc. civ., se va stabili

competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe creditoarea I. SPA Roma - Sucursala București

și pe debitoarea Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, în favoarea Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 noiembrie 2014.