CtEDO 26.02.2008 Auto

BARBU ANGHELESCU c. ROUMANIE (N° 2)

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
26.02.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
BARBU ANGHELESCU c. ROUMANIE (N° 2) (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 2871/02 prezentate de Barbu ANGHELESCU împotriva României (n Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 26 februarie 2008 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, judecători; și a lui Santiago Quesada grefier de secțiune având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 martie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ pe reclamant, dl Barbu Anghelescu, este un cetățean român, născut în 1949 și rezident în Turcinești. Guvernul român a fost reprezentat de dl Beatrice Ramașcanu, un agent al guvernului român pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului și apoi de dl. Razvan Horațiu Radu, care l-a înlocuit în funcțiile sale. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Potrivit reclamantului, la 10 iunie 1999, procurorul S. al Parchetului pe lângă Tribunalul de Primă Instanță din Târgu-Jiu a emis un mandat de escortă sub escorta sa. La 19 februarie 1999, reclamantul a fost acuzat că a comis, la data de 19 februarie 1999, culpă de stofă împotriva G.V., agent al Primăriei din Turnicești. 1153/P/99. A fost, de asemenea, anchetat pentru mai multe infracțiuni de falsificare într-un dosar nr. 1809/P/1998. La 21 iunie 1999, șeful secției de poliție din Turnicești l-a adus pe reclamant la Parchet la Tribunalul de Primă Instanță din Târgu-Jiu. Procurorul S. l-a adus pe reclamant într-o cameră a unei clădiri secundare a Parchetului, unde i-a cerut să recunoască faptele care i-au fost reproșate. El l-a amenințat pe reclamant să-l aresteze dacă nu făcea declarațiile necesare. Procurorul a ieșit pe hol și l-a amenințat pe ofițerul de serviciu, care a refuzat să vină. În timpul incidentului, procurorul a început să - l lovească în piept și să - i rupă cămașa. Potrivit reclamantului, O.D., B.V. și A.M., alți trei oameni care nu erau polițiști sau angajați ai Parchetului erau prezenți. Reclamantul a părăsit locul și s-a dus la tribunalul departamental din Gorj, pentru a depune plângere împotriva procurorului S. La 14 aprilie 2000, în cursul anchetei penale efectuate de procurorul B. a Parchetului la curtea de judecată din Craiova, reclamantul i-a încredințat cămașa ruptă în timpul incidentului. Potrivit guvernului, interogarea reclamantului de către procurorul S a avut loc la 17 iunie 1999. Pe baza elementelor din dosarul intern al anchetei privind plângerea reclamantului, guvernul a indicat că acesta din urmă era supărat în timpul interviului său cu procurorul S. și a părăsit fără permisiune biroul procurorului și sediul Parchetului. Nu a avut loc niciun incident violent între reclamant și procuror. a solicitat ulterior procurorului-șef al Parchetului pe lângă Tribunalul de Primă Instanță din Târgu-Jiu ca dosarul privind investigația penală împotriva reclamantului să fie retras și atribuit unui alt procuror, motivându-și cererea prin faptul că provine din aceeași comunitate cu reclamantul. Procurorul-șef a respins această cerere, din cauza lipsei unor motive serioase de incompatibilitate. În plângerea sa penală depusă în dosarul de anchetă, reclamantul susținea că, la 21 iunie 1999, a fost prezentat în fața Parchetului în urma mandatului de încuviințare emis de procurorul S, ocazie la care fusese amenințat să fie arestat. Suspectând procurorul de a favoriza partea vătămată, reclamantul părăsise locul Parchetului, în acest moment, fiind arsă ca și cum ar fi comis infracțiuni. Plângerea nu conținea alte detalii cu privire la incident. Într-o declarație din 12 octombrie 2000, dată în cadrul anchetei, reclamantul menționa că: "S-a prezentat la tribunalul unde fusese ars și avea cămașa ruptă, pentru că nu înțelegea ce voia procurorul de la el." După ședința martorilor la 21 octombrie 1999, la 4 februarie 2000, Parchetul la tribunalul de apel al lui Craiova a formulat un refuz în ceea ce privește plângerea reclamantului în legătură cu relele tratamente. Parchetul concluzionează că nu există nicio dovadă care să confirme afirmațiile reclamantului. Ca urmare a unei căi de atac a acestuia din urmă, la 6 martie 2000, procurorul general adjunct al Parchetului pe lângă tribunalul judecătoresc din Craiova a infirmat respingerea din 4 februarie 2000 și a dispus o investigație suplimentară. Procurorul general reține că, în declarațiile lor din 21 octombrie 1999, alți trei martori, dintre care una a fost mama reclamantului, au confirmat afirmațiile acestuia din urmă privind comportamentul abuziv al procurorului S. El a ordonat o investigație suplimentară, în special - pentru a stabili dacă cei trei martori au fost prezenți la Parchet în ziua incidentului - să ceară reclamantului să prezinte cămașa care i-ar fi fost sfâșiată de procuror în ziua incidentului - să-l audă pe polițistul care lucra la Parchet în ziua incidentului - să ceară informații poliției despre reclamant, familia sa și ceilalți doi martori. La 14 aprilie 2000, reclamantul a fost reînțeles cu privire la plângerea sa penală, în aceeași zi au fost reincriminați cei trei martori acuzați. Doi dintre acești martori și-au retras declarațiile anterioare și nu-și aminteau nimic din ceea ce declaraseră la 21 octombrie 1999. La 20 aprilie 2000, Parchetul pe lângă Curtea a lui Craiova a ascultat cinci martori, inclusiv trei particulari, polițistul de gardă în ziua în care a avut loc incidentul și o secretară prezentă la audierea reclamantului la data de 17 iunie 1999, pronunțând un refuz în beneficiul procurorului S., motiv pentru care acesta nu a fost implicat în ancheta pe care ar fi amenințat-o, insultat sau atacat-o pe reclamant. La 4 mai 2000, această decizie a fost confirmată de același Parchet. Reclamantul a cerut Parchetului să poată consulta procesele-verbale ale declarațiilor făcute de martorii incidentului. La 7 iunie 2000, Parchetul de la curtea de judecată a lui Craiova a respins cererea sa. La 17 noiembrie 2000, Parchetul pe lângă Curtea Supremă de Justiție a confirmat hotărârea de nejudiciare pronunțată de Parchet pe lângă Curtea din Craiova. Reclamantul a primit această decizie la 20 decembrie 2000. La 25 septembrie 2001, Tribunalul de Primă Instană din San Marino l-a extins pe reclamant pentru că G.V. nu avea calitatea de funcționar public, în sensul codului penal. Dreptul intern relevant Dispozițiile legislative relevante în materie de plângere prealabilă și de recurs împotriva deciziilor Parchetului sunt descrise în hotărâre. Macovei și altele, precum și România, n 5048/02, § 34-35, 21 iunie 2007. Mandatul de audiere sub escortă este reglementat de art. 183 din Codul de procedură penală, care prevede că orice persoană poate fi adusă în fața instanței judecătorești sau a instanței judecătorești pe baza unui mandat de încuviințare sub escortă dacă, în pofida citatului său, aceasta a refuzat anterior să se prezinte și dacă se consideră că prezența sau audierea sa este necesară. În ceea ce privește persoana acuzată sau acuzată, al doilea paragraf al articolului 183 prevede că mandatul de escortă poate fi emis împotriva sa chiar și în absența unei citații prealabile, printr-o decizie motivată, cu condiția ca acesta să fie în interesul cauzei. Persoanele aduse sub escortă nu rămân la dispoziția instanței decât timpul necesar pentru audiere și trebuie să fie audiate imediat. La art. 184 din Codul de procedură penală se prevede că mandatul de escortă este executat de poliție. În caz de boală sau absență a persoanei menționate să fie escortată, se încheie un proces-verbal și se înmânează organului judiciar. Invocând în esență art. 3 din convenție, reclamantul se plânge de tratamentul care i-a fost aplicat de procurorul S. la 21 iunie 1999, în timp ce: se afla în incinta Parchetului la Tribunalul de Primă Instanță din Târgu-Jiu, și de lipsa unei anchete penale efective cu privire la aceste tratamente. Invocând art. 5 alin. (1) și 6 alin. (2) din Convenție, reclamantul contestă necesitatea deciziei procurorului S. de a aduce sub escortă la Parchet. Nimeni nu poate fi supus torturii sau pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Cu privire la partea materială a articolului 3 din Convenție Guvernul contestă faptul că reclamantul a fost supus unor tratamente abuzive din partea procurorului pe care l-a acuzat. El susține că reclamantul nu și-a adus în discuție afirmațiile, prin faptul că nu a prezentat un certificat medical legal care să ateste eventualele leziuni sau orice alte dovezi în acest sens. Curtea amintește că, atunci când un individ este privat de libertatea sa, utilizarea în raport cu acesta a forței fizice atunci când nu este impusă de comportamentul său aduce atingere demnității umane și constituie, în principiu, o încălcare a dreptului garantat prin art. 3 (Tekin c. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec., 1998-IV, p. 1517-1518, §§ 52 și 53 și Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, § 120, CEDH 2000-IV. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că acuzațiile de rele tratamente trebuie susținute în fața Curții prin elemente de probă adecvate (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Klaas c. Germania din 22 septembrie 1993, seria A n 269, p. 17, § 30). Pentru stabilirea faptelor invocate, Curtea utilizează criteriul probei. dincolo de orice îndoială rezonabilă ; cu toate acestea, o astfel de dovadă poate rezulta dintr-o fâșie de fildeș sau din prezumții neîntemeiate, suficient de grave, precise și concordante (Selmuni c. Franța [GC], nr. 25803/94, § 88, CEDH 1999-V). Or, Curtea nu menționează nimic printre elementele furnizate de părți care ar putea să detașeze partea substanțială din art. 3 și să demonstreze realitatea relelor tratamente pretinse: ; în special, el nu a furnizat nici un certificat medical care să indice că a fost rănit (a se vedea, de asemenea, Melinte c. România, nr. 43247/02, § 33-36, 9 noiembrie 2006) sau pe care l-ar fi prezentat cel mai mic semn de violență. În plus, singurii doi martori care au depus mărturie în favoarea sa, cu excepția mamei sale, nu și-au mai menținut declarațiile ulterior. Pe de altă parte, actele denunțate de solicitant au constat în amenințări, lovituri în piept, ale căror detalii nu au fost furnizate cu privire la numărul și intensitatea lor și la ruptura cămășii sale, acte care, având în vedere circumstanțele prezentei cauze, în special vârsta, sexul, starea de sănătate, lipsa vulnerabilității speciale a reclamantului și absența efectelor asupra acestuia, nu sunt de natură să cadă sub incidența art. 3 din Convenție (a se vedea art. România, nr. 46430/99, § 57-60, 5 octombrie 2004). În această privință, Curtea constată, de asemenea, că reclamantul n Având în vedere cele de mai sus, această parte a plângerii inadmisibile ar trebui declarată ca fiind în mod evident nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Guvernul contestă această teză, indicând faptul că o anchetă efectivă și aprofundată a fost efectuată, în speță, de către Parchet la tribunalul din Craiova, care a considerat că faptele denunțate de reclamant nu erau susținute de probe. Curtea reamintește concluzia la care a ajuns cu privire la partea materială a articolului 3, și anume că: mai degrabă, nici un element furnizat de reclamant nu este de natură să-și susțină responsabilitatea și să demonstreze realitatea relelor tratamente menționate și că, în orice caz, actele denunțate nu sunt de natură să cadă sub incidența articolului 3 din Convenție. Curtea arată că, în cazul în care obligaia procedurală decăzută de la art. 3 din Convenia s În lipsa oricărei dovezi, în special a unui certificat medical și având în vedere lipsa de seriozitate a violenței solicitate, Curtea consideră că acuzațiile pe care le-a formulat reclamantul nu au avut caracterul de "înălțat" mai adecvat pentru a crea, în circumstanțele din speță, o obligație de investigare în sarcina autorităților naționale. Cu toate acestea, Curtea consideră că este important să se determine dacă lacunun d a cu privire la constatările de fapt revelatoare cu privire la acest subiect a rezultat sau nu din lipsa unui răspuns efectiv al autorităților la obiecțiunile formulate de solicitant (Filip c. România, n 41124/02, § 45, 14 decembrie 2006). În această privință, Curtea remarcă faptul că o anchetă a avut loc în prezenta cauză, de către Parchet la tribunalul de apel din Craiova, ca urmare a plângerii reclamantului care susține relele tratamente efectuate de procurorul S. Nimic dintre documentele furnizate de părți nu permite să se pună la îndoială temeinicia deciziei de nejudiciare. Prin urmare, această parte a spătarului este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Invocând în esență art. 5 și 6 alin. (2) din Convenție, reclamantul consideră că faptul că a fost adus la Parchet sub escortă constituia o măsură de privare de libertate care nu era necesară și care aștepta prezumția sa de nevinovăție. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive pronunțate în cadrul normal al epuizării căilor de atac interne care ar putea oferi un mijloc eficient și suficient pentru a remedia obiecțiunile care fac obiectul cererii. În absența unei căi de atac interne eficiente, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) se încheie din actul sau hotărârea incriminată și, în cazul în care a avut loc o situație continuă, acesta se execută de la sfârșitul acesteia (a se vedea, printre altele, Florica România (dec.) n 49781/99, 10 iunie 2003 și Barbu Anghelescu România n (dec.) nr. 46430/99, 2 decembrie 2003). Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu a depus o plângere în fața instanțelor interne împotriva deciziei procurorului de a-l cita cu mandat de escortă, în timp ce art. 278 din Codul de procedură penală îi deschidea o cale de atac împotriva oricărei decizii a procurorului în cursul anchetei. În plus, reclamantul nu a ridicat nicio plângere împotriva procurorului S cu privire la prezentarea sa sub escortă, în cadrul plângerii penale pentru comportament abuziv pe care a formulat-o împotriva procurorului S. În orice caz, și chiar presupunând că o astfel de acțiune nu este eficientă, Curtea constată că mandatul de înfățișare al cărui solicitant contestă legalitatea din 10 iunie 1999 este cu mai mult de șase luni înainte de data la care a fost introdusă cererea sa (a se vedea mutatis mutandis Decizia Barbu Anghelescu România n menionată anterior). În consecință, această parte este tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se respingă cererea. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevell Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-12-02
0,97
ANGHELESCU contre la ROUMANIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46430/99 présentée par Barbu ANGHELESCU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 2 décembre 2003 en une chambre composée de :
CtEDO 2008-11-04
0,96
AFFAIRE ANGHELESCU c. ROUMANIE (N° 2)
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ANGHELESCU c. ROUMANIE (N o 2) (Requête n o 14578/03) ARRÊT STRASBOURG 4 novembre 2008 DÉFINITIF 04/02/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Anghelescu c. Roumanie (n o 2), La Cour européen
CtEDO 2008-10-07
0,96
AFFAIRE BARB c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BARB c. ROUMANIE (Requête n o 5945/03) ARRÊT STRASBOURG 7 octobre 2008 DÉFINITIF 07/01/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Barb c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troi
CtEDO 2009-10-20
0,95
ANGHELESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 77234/01 présentée par Constanţa Cristina Rodica ANGHELESCU et autres contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 20 octobre 2
CtEDO 2008-06-03
0,95
AFFAIRE MARIOARA ANGHELESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE MARIOARA ANGHELESCU c. ROUMANIE (Requête n o 5437/03) ARRÊT STRASBOURG 3 juin 2008 DÉFINITIF 03/09/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Anghelescu c. Roumanie, La Cour européenne des droit
Sursă