CtEDO 03.06.2008 Auto

AFFAIRE MARIOARA ANGHELESCU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
03.06.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE MARIOARA ANGHELESCU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MARIOARA ANGHELESCU c. ROMÂNIA (Cercetarea nr. 5437/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 iunie 2008 DEFINIF 03/09/2008 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Anghelescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, judecători, și de Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 mai 2008, Rend la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 5437/03) îndreptată împotriva României și a cărei resortisantă a acestui stat, Marioara Anghel 6 iulie 2000 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Mihaela Anghelescu și domnul Vasile-Constantin Anghelescu, au exprimat, la 10 februarie 2006, dorința de a continua procesul. Din motive practice, prezenta hotărâre va continua să o numească pe Marioara Anghelescu reclamanta mai degrabă decât să atribuie astăzi această calitate moștenitorilor săi (Dalban România [GC], n 2814/95, § 1, CEDH 1999-VI). La 11 ianuarie 2007, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. Recurenta se născuse în 1915 și avea reședința la București până la moartea sa, care a avut loc la 6 ianuarie 2006. 1000 m2 de podgorie în Urechești, în departamentul Vrancea. Ei au susținut că terenul menționat anterior le-a fost confiscat ilegal în 1954, în timpul colectării, și că comisia administrativă pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 (denumită în continuare "comisia") a refuzat să le restituie. Prin hotărârea din 24 noiembrie 1992, Tribunalul de Primă Instanță instanța a acceptat acțiunea reclamantei și a soțului ei și, pe baza unei expertize tehnice, le-a restituit 24 500 m2 de podgorie de teren în litigiu. Această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 13 ianuarie 1994 a tribunalului departamental din Vrancea. La 25 martie, 3 și 13 mai 1993, reclamanta și soțul ei au solicitat comisiei să le pună în posesie, însă prefectura Vrancea (denumită în continuare, La 23 noiembrie 1993, 21 ianuarie și 29 aprilie 1994, Primăria Urechești (denumită în continuare, Primăria) va recita acest răspuns ca urmare a noilor intervenții ale reclamantei și ale soțului ei. Prima acțiune în litigiu administrativ La 5 iunie 1993, reclamanta și soțul ei au inițiat o acțiune în litigiu administrativ pentru a obliga comisia să le pună în posesia terenului și să le elibereze un titlu de proprietate. 10. La acțiune a fost primită printr-o hotărâre din 7 martie 1994 a instanței de apel din București, care a ordonat comisiei să pună reclamanta și soțul ei în posesie pe locul anterior al terenului de 24 500 m2 de podgorie și să le elibereze titlul de proprietate corespunzător. 11. La 14 iulie 1994, primăria notifia soțului reclamantei să se prezinte pentru punere în posesie, dar nu s-a prezentat printr-o scrisoare din 24 august. 1994, el a fost informat că, în urma absenței sale, lacul a pus în posesie un teren de 24 500 m2, pe o altă locație decât cea reținută în Hotărârea din 24 noiembrie 1992. 13. Prin scrisorile din 21 și 28 decembrie 1994, 3 ianuarie și 29 martie 1995, recurenta a formulat mai multe cereri la autoritățile locale și departamentale pentru punerea în posesie pe fosta locație, în conformitate cu hotărârea din 7 martie 1994. Prin scrisorile din 21 și 28 decembrie 1994, 3 ianuarie și 29 martie 1995, a fost informată cu privire la faptul că punerea în posesia din 24 august 1994 era legală și că terții erau deja incluși pe locul anterior. A doua acțiune în litigiu administrativ 14. În martie 1995, comisia a emis un titlu de proprietate în favoarea reclamantei pentru un teren de 24 500 m2 de podgorie. Potrivit guvernului, acest titlu a fost acceptat sub semnătura fiului recurentei, la 6 septembrie 1996. 15. La 7 martie 1995, fiul recurentei a introdus o nouă acțiune în litigiu administrativ împotriva comisiei pentru a o condamna la penalități cu titlu cominatoriu și la despăgubiri pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești definitive care îi erau favorabile. 16. Printr-o hotărâre definitivă din 15 septembrie 1997, instanța de apel din București a făcut parțial drept, după două spargeri cu trimitere, la acțiunea fiului reclamantei și l-a condamnat pe președintele comisiei la o îmbrățișare de 500 de lei românești pe zi de întârziere până la executarea efectivă a obligațiilor sale, respingând în același timp ca nesusținută cererea de despăgubire. Plângerea penală a reclamantei 17. La 19 decembrie 1997 și 10 martie 1998, recurenta a introdus la Parchetul Curții Supreme de Justiție plângeri penale împotriva comisiei pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești și împotriva primarului d La 22 mai 1998, Parchetul de Primă Instană din Focșani a informat recurenta că hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul administrativ nu erau susceptibile de a fi executate forțat și că plângerea împotriva primarului fusese trimisă pentru investigație la Parchet în apropierea tribunalului departamental din Vrancea 19. La 20 octombrie 1998, Parchetul din apropierea tribunalului departamental din Vrancea a informat reclamanta cu privire la decizia de nejudiciare a primarului. Parchetul a susținut că acesta din urmă nu putea anula titlurile de proprietate ale celor nouă persoane deja puse în posesie pe locul anterior și că ar putea fi obligat să pună reclamanta în posesia pe locul anterior numai după anularea de către instanțele judecătorești a acestor titluri de proprietate. 20. La 23 septembrie 1998, recurenta a contestat această hotărâre în fața Tribunalului Suprem de Justiție. La 23 septembrie 1998, aceasta din urmă a informat că plângerea sa fusese trimisă în fața procurorului-șef al tribunalului departamental din Vrancea. La 27 aprilie 1998, comisia sesizează Tribunalul de Primă Instanță de la București cu privire la executarea hotărârii definitive din 15 septembrie 1997, cu privire la motivul că aceasta era în imposibilitatea de a restitui reclamantei terenul de 24 500 m2 . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Un tabel nominal întocmit de primărie la 8 iunie 1998 arată că au fost emise un număr de nouă titluri de proprietate pe fosta locație care aparținea reclamantei: un titlu în 1993, trei în 1994, patru în 1995 și altul în 1996 22. Printr-o hotărâre din 30 iunie 1998, instanța de apel a decăzut comisia, considerând că contestația sa era inadmisibilă din moment ce aceasta se referea în mod indirect la anularea unei hotărâri judecătorești definitive. 23. Acțiunea comisiei a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă din 26 februarie 1999 a Curții Supreme de Justiție. Noi tentative de executare a hotărârii din 7 martie 1994 24. La 19 martie 1998, primăria a invitat-o pe reclamantă să fie pusă în posesia terenului pe fosta locație, în conformitate cu hotărârea din 7 martie 1994. Însă, la fața locului, la 26 martie 1998, recurenta, care a constatat refuzul neechivoc al primarului de a-l pune în posesia pe fosta locație, a întocmit un act sub seing privat. La 27 martie și 5 aprilie 2000, recurenta a fost invitată din nou să fie pusă în posesie pe locul anterior. 25. La 24 noiembrie 2000, 14 februarie 2001, 7 martie 2002, 9 martie 2005 și 4 iulie 2006, prefectura a informat recurenta că cele nouă titluri de proprietate asupra fostei locaii fuseseră emise în mod legal, hotărârea din 7 martie 1994 nu le-a anulat și că aceasta îi aparține reclamantei d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Printr-o scrisoare din 6 martie 2001, prefectura a considerat că a fost de competența comisiei de a forma o acțiune în anulare a acestor nouă titluri. La 29 octombrie 2001, primăria și-a exprimat refuzul cu privire la preluarea cheltuielilor de procedură pentru acțiunea în anulare. 26. La 1 septembrie 2005, reclamanta a solicitat primăriei, în temeiul Legii nr. 247/2005, să constate nulitatea absolută a acestor titluri. 27. La 15 martie 2006, comisia a respins cererea recurentei privind, pe de o parte, că titlurile au fost emise în mod legal și, pe de altă parte, că reclamanta nu a dovedit că deținea terenul în momentul în care acestea fuseseră eliberate. 28. Ca urmare a decesului recurentei la 6 ianuarie 2006, cei doi succesori ai săi au contestat decizia comisiei. La 9 mai 2006, aceștia au fost informați că memoriul lor a fost transmis prefecturii. 29. Din elementele dosarului reiese că moștenitorii recurentei nu au primit încă terenul care îi aparținea pe locul anterior. II. Legislația internă relevantă, și anume extrase din legile 18/1991 privind proprietatea, 169/1997 de modificare a Legii 18/1991 și 29/1990 privind litigiile administrative, este descrisă în cauza Sabin Popescu c. România 48102/99, § 42-46, 2 martie 2004). 31. Recurenta susține că executarea hotărârii din 7 martie 1994 și-a încălcat dreptul de acces la o instanță, astfel cum se prevede la art. 6 1 din convenție, precum și dreptul la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitatea 32. Curtea constată că respondența nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de nevinovăție și, prin urmare, o declară admisibilă. Pe fond 33. Guvernul susține că hotărârile din 24 noiembrie 1992 și 7 martie 1994 au fost executate prin punerea în posesie pe o altă locație, cu aceeași destinație agricolă și se află în perimetrul aceleiași comune, iar recurenta a acceptat această soluție prin intermediul reprezentantului său autorizat. El acceptă că executarea acestor hotărâri nu se face pe locul vechi, ci consideră că Õ există o excepție de la regula generală a executării ad litteram a hotărârilor. 34. Guvernul consideră că executarea într-o altă locație este justificată de condiții obiective, și anume existența disponibilității și a atitudinii recurentei care a acceptat titlul de proprietate pentru o altă locație și nu a solicitat anularea acesteia. El susține că, în cazul în care Curtea ar ajunge totuși la concluzia că modul de executare reprezintă o interferență, o astfel de interferență ar avea un scop legitim și ar fi prevăzută de lege. În cele din urmă, echilibrul corect dintre interesul persoanei și cel al comunității nu a fost încălcat. 35. Recurenta se opune acestei teze. 36. Curtea amintește că, în prezenta cauză, deși recurenta a obținut la 7 martie 1994 o decizie internă definitivă prin care autoritățile administrative să o pună în posesia unui anumit teren, această decizie nu a fost nici executată ad litteram, nici anulată sau modificată ca urmare a exercitării unei căi de atac prevăzute de lege. În plus, Curtea consideră că simpla scrisoare din 24 august 1994 trimisă de Primărie recurentei pentru a informa că, în urma absenței sale, comisia lal a pus în posesia unui teren pe o altă locație, în timp ce autoritățile judiciare se pronunțau asupra subiectului, nu poate constitui o imposibilitate obiectivă (a se vedea, printre altele, Sabin Popêc. România, citată anterior) 38. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea hotărârilor judecătorești favorabile recurentei. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. II. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante nu permite să se șteargă decât o implementare a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Succesorii recurentei solicită ca prejudiciul material să fie atribuit în posesia terenului pe locul anterior, conform hotărârii din 7 martie 1994, precum și 10 000 EUR (EUR) reprezentând lipsa de acoperire a terenului recurentei începând cu 1990; aceștia precizează că această sumă reprezintă, pe de o parte, contravaloarea producției de struguri și de vin și pe de altă parte o compensare cu producția obținută pe teren pe care o utilizează din 1996; de asemenea, solicită 10 000 EUR pentru prejudiciul moral. 41 Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare de fapt, astfel încât aceasta ar trebui să fie rezervată ținând seama, de asemenea, de posibilitatea de a se ajunge la un acord între statul pârât și cei interesați (art. 75 1 și art. 4 din Regulamentul de procedură). Succesorii recurentei solicită, de asemenea, 368,43 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe baza unor documente justificative. 43. Guvernul consideră că reclamanta nu a demonstrat legătura de cauzalitate între documente și prezenta cauză și că cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în cursul procedurilor interne ar putea fi solicitate în fața instanțelor române. El susține că interdicția depusă cu titlu de judecător nu indică nici numele avocatului, nici dosarul și că reclamanta nu a depus contractul de asistență juridică. 44. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 368,43 EUR pentru toate cheltuielile și acordul în comun cu moștenitorii recurentei. Interese moratorii 45. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L Spune că problema aplicării articolului 41 din Convenție nu se află în stare în consecință rezervă în ceea ce privește prejudiciul material și moral invită guvernul și succesorii recurentei să îi adreseze în scris, în termen de șase luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge rezervă procedura ulterioară și deleagă Spune că statul pârât trebuie să plătească succesorilor recurentei în comun, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 368,43 EUR (trei sute șaizeci și opt de euro și patruzeci și trei de cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe suma menționată anterior de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale restante, pentru surplus, cererea de satisfacție echitabilă în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 3 iunie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2010-02-09
0,98
AFFAIRE MARIOARA ANGHELESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE MARIOARA ANGHELESCU c. ROUMANIE (Requête n o 5437/03) ARRÊT (s atisfaction équitable – radiation ) STRASBOURG 9 février 2010 DÉFINITIF 09/05/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Co
CtEDO 2008-11-04
0,96
AFFAIRE ANGHELESCU c. ROUMANIE (N° 2)
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ANGHELESCU c. ROUMANIE (N o 2) (Requête n o 14578/03) ARRÊT STRASBOURG 4 novembre 2008 DÉFINITIF 04/02/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Anghelescu c. Roumanie (n o 2), La Cour européen
CtEDO 2008-05-13
0,96
AFFAIRE LUCA c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE LUCA c. ROUMANIE (Requête n o 1204/03) ARRÊT STRASBOURG 13 mai 2008 DÉFINITIF 13/08/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Luca c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troisiè
CtEDO 2010-01-26
0,96
AFFAIRE TUREANU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE TUREANU c. ROUMANIE (Requête n o 9822/06) ARRÊT STRASBOURG 26 janvier 2010 DÉFINITIF 26/04/2010 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En
CtEDO 2009-06-30
0,96
MIHAILA c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 26758/04 présentée par Sorinel Ciprian MIHĂILĂ contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 30 juin 2009 en une chambre composée de : Josep Casadevall, p
Sursă