AFFAIRE LUCA c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable;Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété
AFFAIRE LUCA c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA A TREIA
CAUZA
LUCA c. ROMÂNIA
(Cererea nr. 1204/03)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
13 mai 2008
DEFINITIVĂ
13/08/2008
Această hotărâre poate fi supusă unor corecții de formă.
În cauza Luca c. România,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), ședință în cameră compusă din:
Josep Casadevall,
președinte,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Egbert Myjer,
Ineta Ziemele,
Luis López Guerra,
judecători,
și de Santiago Quesada,
grefier de secție,
După deliberare în camera de consiliu din 22 aprilie 2008,
Pronunță hotărârea următoare, adoptată la această dată:
PROCEDURA
La originea cauzei se află o cerere (nr. 1204/03) îndreptată împotriva României și depusă de o cetățeancă a acestui stat, doamna Atena Luca („reclamantul"), care a sesizat Curtea la 13 decembrie 2002 în baza articolului 34 al Convenției de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția").
La fel ca urmare a decesului reclamantului, survenit la 22 iulie 2007, fiica reclamantului și unica sa moștenitoare, doamna Corina-Domnița-Mihaela-Marinella Luca, a exprimat la 2 ianuarie 2008 dorința de a continua procesul. Din considerente de ordin practic, prezenta hotărâre va continua să-l numească pe doamna Luca „reclamant", deși astazi această calitate trebuie atribuită doamnei Corina-Domnița-Mihaela-Marinella Luca (Dalban c. România [Marea Cameră], nr. 28114/95, § 1, CEDO 1999-VI).
Guvernul român („Guvernul") este reprezentat de agentul său, dl. Răzvan-Horațiu Radu, din ministerul Afacerilor Externe.
La 8 iunie 2007, Curtea a decis comunicarea cererii către Guvern. Invocând dispozițiile articolului 29 § 3, a decis că admisibilitatea și fondul cauzei vor fi examinate în același timp.
FAPTE
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Reclamantul era născut în 1909 și a locuit la București până la decesul său, survenit la 22 iulie 2007.
Prin hotărâre din 10 aprilie 1992, tribunalul de primă instanță din Giurgiu a admis acțiunea reclamantului și a soțului acestuia împotriva comisiei departamentale din Giurgiu pentru aplicarea legii nr. 18/1991 privind fondul funciar (în continuare, „comisia departamentală") și a ordonat atribuirea în proprietate reclamantului și soțului acestuia a unui teren de 27.550,95 m² situat în comuna Comana, din care 4.000 m² lângă gara Comana, 19.561,35 m² în afara perimetrului comunei și un teren în compensație de 3.989,60 m² în interiorul perimetrului comunei sau în imediata apropiere. Tribunalul a constatat că 3.071,48 m² au fost atribuite unor persoane particulare de către cooperativele agricole de producție pentru construirea caselor lor, că 918,12 m² erau ocupate de o cale publică și că suprafața de 10.481,52 m² era folosită ca teren de fotbal.
Tribunalul a ordonat, de asemenea, comisiei să le elibereze titlul de proprietate aferent. Această hotărâre a devenit definitivă și a fost învestită cu formula executorie.
La 10 iunie 1992, la cererea reclamantului și a soțului acestuia, tribunalul a corectat erorile materiale din hotărârea sa din 10 aprilie 1992. Tribunalul a precizat că reclamantul și soțul acestuia ar trebui să li se atribuie în proprietate o suprafață de teren de 6.700 m² în loc de 4.000 m² și o suprafață de 16.861,35 m² în interiorul perimetrului comunei Comana, în loc de 19.561,35 m² în afara perimetrului comunei.
Demersuri întreprinse de reclamant pentru obținerea executării hotărârii definitive din 10 aprilie 1992 așa cum a fost rectificată la 10 iunie 1992
La 12 februarie 1993, prefectura din Giurgiu (în continuare, „prefectura") a cerut comisiei locale din Comana (în continuare, „comisia locală") să procedeze la punerea în posesie a reclamantului și a soțului acestuia, în conformitate cu dispozitivul hotărârii din 10 aprilie 1992 și al hotărârii interlocutorii din 10 iunie 1992.
La 2 iulie 1993, ca urmare a unei noi intervenții a reclamantului, prefectura și-a reiterat cererea către comisia locală.
La 30 septembrie 1993, comisia locală a deschis în favoarea reclamantului un proces-verbal de punere în posesie de o suprafață totală de 27.551 m² de teren, din care 23.561 m² în interiorul perimetrului satului Comana. Reclamantul a semnat acest proces-verbal.
La 17 octombrie 1994, reclamantul și soțul acestuia au intentat o acțiune în contencios administrativ înaintea tribunalului județean din București împotriva primarului comunei Comana și a comisiei locale din această comună, în scopul de a-i obliga să-i pună în posesie terenurile care le-au fost atribuite în proprietate prin hotărârea din 10 aprilie 1992 așa cum a fost rectificată la 10 iunie 1992. Au susținut că ar fi deschis deja un proces-verbal, dar nu au fost efectiv puși în posesie, și au cerut, de asemenea, plata unei astreințe pe zi de întârziere până la execuția acestei hotărâri.
La 8 februarie 1995, tribunalul județean din București a constatat existența procesului-verbal de punere în posesie și a ordonat comisiei locale să-i pună în posesie pe reclamant și soțul acestuia în conformitate cu hotărârea din 10 aprilie 1992 așa cum a fost rectificată la 10 iunie 1992, respingând cererea de plată a astreinței.
Comisia locală a declarat recurs împotriva acestei hotărâri. Prin hotărâre definitivă din 11 mai 1995, curtea de apel din București a anulat acest recurs pentru neplata taxei de timbru.
La 23 aprilie 1996, comisia locală a deschis un nou proces-verbal de punere în posesie în favoarea reclamantului pentru o suprafață totală de 27.551 m², din care 23.561 m² în interiorul perimetrului comunei Comana.
Într-o dată neprecizată, reclamantul a intentat o acțiune împotriva comisiei locale având ca obiect condamnarea acesteia la plata unei astreințe pentru neexecutarea hotărârii din 8 februarie 1995. Prin hotărâre definitivă din 11 noiembrie 1999, tribunalul județean din București a respins această cerere.
Acțiune în anulare a titlului de proprietate
La 23 august 1999, consiliul local din Comana a hotărât că parcela de 10.500 m², pe care era situat un teren de sport, face parte din domeniul public al comunei Comana. Reclamantul a fost informat la 14 octombrie 1999.
Într-o dată neprecizată, comisia locală a deschis un nou proces-verbal de punere în posesie în favoarea reclamantului pentru 15.000 m² de teren în afara perimetrului comunei și pentru 12.500 m² în interiorul perimetrului comunei. Semnătura reclamantului nu figurează pe acest proces-verbal. La 5 octombrie 1999, comisia departamentală a deschis un titlu de proprietate în favoarea reclamantului pentru acest teren.
La 27 decembrie 2000, reclamantul a sesizat tribunalul de primă instanță din Giurgiu cu o acțiune împotriva comisiilor locale și departamentale, în anulare a titlului de proprietate care i-a fost eliberat la 5 octombrie 1999 și a procesului-verbal aferent. A susținut că comisia locală a refuzat să-i elibereze un titlu de proprietate pe baza procesului-verbal din 30 septembrie 1993, că parcela de 10.500 m², pe care era situat terenul de sport, nu a făcut parte din domeniul public la momentul reconstituirii dreptului de proprietate al reclamantului și a solicitat acordarea unui nou titlu în conformitate cu dispozițiile hotărârilor din 10 aprilie și 10 iunie 1992, precum și o nouă punere în posesie a acestor terenuri, pe baza acestui proces-verbal.
Prin hotărâre din 21 martie 2001, tribunalul de primă instanță din Giurgiu a respins acțiunea pe motiv că titlul de proprietate a fost eliberat pentru suprafața stipulată în hotărârea din 10 aprilie 1992, cu singura diferență că în loc de parcelele în interiorul perimetrului comunei Comana, reclamantul a primit teren în afara perimetrului comunei, în baza articolelor 23 § 2 și 5 § 2 ale legii nr. 18/1991.
Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri. Prin decizie din 5 iunie 2001, tribunalul județean din Giurgiu a admis apelul acestuia, pe motiv că comisia locală nu a executat hotărârea din 10 aprilie 1992 și că prima instanță a intervenit în autoritatea lucrului judecat, a anulat titlul de proprietate din 5 octombrie 1999 și a ordonat celor condamnați să-i elibereze un nou titlu de proprietate, în conformitate cu locurile stipulate în hotărârea din 10 aprilie 1992 așa cum a fost rectificată la 10 iunie 1992 și pe baza procesului-verbal din 30 septembrie 1993, care nu a fost niciodată anulat.
Comisia locală a declarat recurs împotriva acestei decizii. Prin hotărâre din 13 noiembrie 2001, curtea de apel din București a admis recursul. A constatat că cei condamnați au executat corect hotărârile, ținând cont de faptul că o parte din teren a fost atribuită de comisiile administrative competente membrilor cooperativelor agricole de producție pentru construirea caselor lor și că cealaltă parte se încadrează în domeniul public. Curtea a constatat, de asemenea, că cei 15.000 m² care figurează în titlul de proprietate au fost atribuiți în afara perimetrului comunei, în imediata apropiere a satului, în conformitate cu dispozițiile legale.
Prin scrisoare din 22 octombrie 2002, procuratura lângă Curtea Supremă de Justiție l-a informat pe reclamant că cererea sa de introducere a unui recurs în anulare a fost respinsă.
La 21 august 2003 și la 16 martie 2004, reclamantul a vândut două parcele de 8.686 m² și respectiv 3.000 m², situate în interiorul perimetrului comunei Comana.
Prin fax din 22 octombrie 2007, primăria Comana l-a informat pe agentul Guvernului, la cererea acestuia, că parcela de 15.000 m² atribuită reclamantului în afara perimetrului satului era dată în arendă (în arendă) pe baza unui contract cu SC Agrozootehnica Ad. Copaceni.
II. DREPTUL INTERN RELEVANT
Legislația internă relevantă, și anume extrase din legile nr. 18/1991 privind domeniul funciar, 169/1997 care modifică legea nr. 18/1991 și 29/1990 privind contencios administrativ, este descrisă în cauza Sabin Popescu c. România (nr. 48102/99, §§ 42-46, 2 martie 2004).
Sunt, de asemenea, relevante articolele 23 și 5 § 2 din legea nr. 18/1991. art. 23 prevedea că parcelele situate în interiorul perimetrului satului, atribuite de comisiile administrative competente membrilor cooperativelor agricole de producție pentru construirea caselor lor, rămân în proprietatea acestora, foștii proprietari având dreptul să fie compensați prin atribuirea unei parcele de teren echivalente în interiorul perimetrului satului sau, în absența acesteia, în afara satului, în imediata apropiere. Conform articolului 5 § 2, terenurile care aparțin domeniului public sunt inalienabile, insechestrabile și imprescriptibile și numai după dezafectare aceste terenuri pot fi transferate în circuitul civil.
DREPT
I. PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 DIN CONVENȚIE ȘI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1
Reclamantul susține că neexecutarea hotărârii din 10 aprilie 1992 așa cum a fost rectificată la 10 iunie 1992 a încălcat dreptul acestuia de acces la tribunal, așa cum este prevăzut în art. 6 § 1 din Convenție, precum și dreptul acestuia la respectul bunurilor sale, așa cum este garantat de art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.
Articolele invocate sunt enunțate după cum urmează:
art. 6 § 1
„Fiecare are dreptul ca cauza sa să fie ascultată (...) de un tribunal (...) care va hotărî (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil (...)"
art. 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectul bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru motiv de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile anterioare nu afectează dreptul pe care îl posedă statele de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi."
A. Privind admisibilitatea
Privind excepția ridicată de Guvern
Guvernul ridică excepția nerespectării termenului de șase luni pentru introducerea acestei cereri de către reclamant, din moment ce aceasta a fost introdusă la 13 decembrie 2002, în timp ce decizia definitivă în cauză a fost pronunțată la 13 noiembrie 2001. Cu toate acestea, o excepție similară a fost deja respinsă de Curte în cauza Dragne și alții c. România (nr. 78047/01, § 17, 7 aprilie 2005).
Prin urmare, Curtea nu vede niciun motiv să se abată, în cauza de față, de la concluzia la care a ajuns în cauza précitată. În consecință, excepția Guvernului nu poate fi admisă.
Privind fondul cererii
Curtea constată că cererea nu este în mod evident neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Observă, de asemenea, că nu se lovește de niciun motiv de inadmisibilitate și o declară, prin urmare, admisibilă.
B. Privind fondul
Guvernul susține că hotărârea din 10 aprilie 1992 așa cum a fost modificată la 10 iunie 1992 a fost executată integral prin emiterea titlului de proprietate din 5 octombrie 1999. În plus, întârzierea în executare este justificată de condiții obiective, o parte din teren făcând parte din domeniul public și, chiar dacă întârzierea poate constitui o ingerință în dreptul de proprietate, echilibrul just între interesul individului și cel al comunității nu a fost încălcat.
Reclamantul se opune acestei teaze. Observă că hotărârea din 10 aprilie 1992 așa cum a fost modificată la 10 iunie 1992 rămâne, și la această dată, neexecutată. În plus, susține că la momentul acestei hotărâri terenul de sport nu făcea parte din domeniul public și că situația juridică a acestuia a fost examinată de tribunal.
Curtea reamintește că, în cauza de față, deși reclamantul a obținut la 10 aprilie 1992 o decizie internă definitivă, rectificată la 10 iunie 1992, ordonând autorităților administrative să-l pună în posesie cu un teren precis, această decizie nu a fost executată ad litteram, nici nu a fost anulată sau modificată ca urmare a exercitării unei căi de recurs prevăzute de lege. Numai printr-o astfel de anulare sau prin substituirea de către tribunal a obligației datorite în virtutea hotărârii în cauză cu o altă obligație echivalentă, situația continuă de neexecutare ar putea înceta (a se vedea Sabin Popescu c. România, précité, § 54).
În plus, Curtea consideră că simpla scrisoare din 23 august 1999 trimisă de consilul local din Comana reclamantului pentru a-l informa că parcela de 10.500 m² face parte din domeniul public, în timp ce autoritățile judiciare s-au pronunțat pe subiect, nu poate constitui o „imposibilitate obiectivă" care ar putea o elibera de obligația prevăzută de această hotărâre (Pântea c. România, nr. 5050/02, § 36, 15 iunie 2006).
Curtea a tratat în numeroase rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cea din cauza de față și a constatat încălcarea articolelor 6 § 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea, printre multe altele, Sabin Popescu c. România, précité; Dragne și alții c. România, précité).
După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cazul de față. Ținând cont de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că în cauza de față statul, prin intermediul organelor sale specializate, nu a depus toți eforturile necesare pentru a face să se execute hotărârile judiciare favorabile reclamantului. Prin urmare, Curtea concluzionează că a existat încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1.
II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE
Potrivit articolului 41 din Convenție,
„Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al statului pârât nu permite decât parțial să fie șterse consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă se cuvine, o satisfacție echitabilă."
A. Prejudiciu
Moștenitoarea reclamantului solicită cu titlu de prejudiciu material atribuirea în posesie a parcelelor de terenuri așa cum a fost ordonat prin decizia definitivă din 10 aprilie 1992 așa cum a fost modificată la 10 iunie 1992, precum și 500 euro (EUR) pe an, reprezentând lipsa de folosință a terenului reclamantului din 1992. Solicită, de asemenea, prejudiciu moral, fără a estima suma.
Guvernul susține că hotărârea menționată a fost executată. În plus, observă că jurisprudența Curții nu este favorabilă acordării unei sume cu titlu de pierdere de câștig în situații similare cu cea a reclamantului și că aceasta nu a depus documente justificative pentru a susține pretențiile sale. Cu toate acestea, dacă Curtea identifică existența unei entrave în dreptul de proprietate al reclamantului, ar putea lua în considerare la repararea prejudiciului moral.
Guvernul a depus la 30 iulie 2007, la cererea Curții, o scrisoare a primariei Comana care susținea că valoarea medie a unui metru pătrat în interiorul perimetrului comunei era de 10 EUR, în timp ce în afara perimetrului comunei era de 1 EUR.
Cât privește prejudiciul moral, Guvernul observă că reclamantul nu estimează suma, consideră că nu există o legătură de cauzalitate între prejudiciul susținut și presupusa încălcare a Convenției și consideră că o eventuală hotărâre de condamnare a Curții ar putea constitui, în sine, o reparație satisfăcătoare la acest titlu.
Curtea reamintește că o hotărâre care constată o încălcare atrage pentru statul pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a șterge consecințele acesteia în mod ca să restabilească, în măsura posibilă, situația anterioară acesteia (Metaxas c. Grecia, nr. 8415/02, § 35, 27 mai 2004 și Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [Marea Cameră], nr. 31107/96, § 32, CEDO 2000-XI).
Astfel, consideră, în circumstanțele cauzei de față, că executarea integrală a hotărârii din 10 aprilie 1992 așa cum a fost rectificată la 10 iunie 1992, adică punerea în posesie a moșteniitorului reclamantului a întregului teren, ar plasa pe acesta din urmă, în măsura posibilă, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar găsi reclamantul dacă cerințele articolelor 6 § 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost încălcate.
În lipsa unui demers similar din partea statului pârât în decurs de trei luni de la data în care această hotărâre va deveni definitivă, Curtea hotărăște că acesta va trebui să verseze moșteniitorului reclamantului, pentru prejudiciu material, o sumă corespunzătoare la 100.000 EUR, și anume valoarea reactualizată a bunului în conformitate cu informațiile disponibile Curții (a se vedea, printre altele, Abăluță c. România, nr. 77195/01, § 71, 15 iunie 2006).
Cu toate acestea, cât privește pierderea de câștig cauzată de lipsa de folosință a terenului său, în cauza de față, Curtea observă că, deși a fost informată la 28 noiembrie 2007 despre cerințele impuse de art. 60 al regulamentului Curții cu privire la cererile de satisfacție echitabilă, reclamantul nu a însoțit pretențiile sale cu justificări relevante. Astfel, nu a trimis nici o expertiză, nici, eventual, o decizie judiciară atestând suma prejudiciului.
Prin urmare, în absența justificărilor relevante, Curtea nu ar putea specifica privind valoarea pierderii de câștig. Nu este deci cazul să se acorde reclamantului o indemnizație la acest titlu (Dragne și alții c. România (satisfacție echitabilă), nr. 78047/01, § 18, 16 noiembrie 2006).
Curtea consideră, cu toate acestea, că reclamantul a suferit prejudiciu moral din cauza, în special, a frustrării provocate de imposibilitatea de a vedea executată hotărârea pronunțată în favoarea sa și că acest prejudiciu nu este suficient compensat de o constatare de încălcare.
În aceste circumstanțe, ținând cont de totalitatea elementelor care se află în posesia sa și, pronunțând în echitate, așa cum doreaza art. 41 din Convenție, Curtea acordă moșteniitorului reclamantului 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B. Frais et dépens
Moștenitoarea reclamantului solicită, de asemenea, 6.000 EUR, și anume 5.000 EUR pentru cheltuielile și onorariile suportate în fața instanțelor interne, precizând că nu a păstrat justificări, și 1.000 EUR pentru cele suportate în fața Curții, pe baza unui contract de asistență juridică din 18 decembrie 2007 pentru o sumă de 3.500 RON.
Guvernul consideră că reclamantul nu poate revendica decât rambursarea doar a cheltuielilor și onorariilor suportate și dovedite. Susține că reclamantul nu a depus justificări, cu excepția acestui contract de asistență juridică. Consideră că suma solicitată este excesivă și subliniază că reclamantul nu a furnizat o justificare detaliată a activităților efectuate, în cauza de față, de reprezentantul său care a doar redactat observațiile din 3 ianuarie 2008.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și onorariilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al tarifului lor. În cauza de față și ținând cont de elementele din posesia sa și de criteriile menționate mai sus, Curtea consideră rezonabilă suma de 1.000 EUR toate cheltuielile incluse și o acordă moșteniitorului reclamantului.
C. Dobânzi în caz de întârziere
Curtea consideră oportun să adapteze rata dobânzii în caz de întârziere pe rata dobânzii facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte de procent.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă;
Constată că a existat încălcare a articolelor 6 § 1 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție;
Hotărăște
a) că statul pârât trebuie să execute hotărârea din 10 aprilie 1992 așa cum a fost rectificată la 10 iunie 1992 a tribunalului de primă instanță din Giurgiu, în decurs de trei luni de la data în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție;
b) că în lipsa unei astfel de executări, statul pârât trebuie să verseze moșteniitorului reclamantului, în același termen de trei luni, 100.000 EUR (o sută de mii de euro) pentru prejudiciu material, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;
c) că în orice caz, statul pârât trebuie să verseze moșteniitorului reclamantului, în același termen de trei luni, următoarele sume:
i) 5.000 EUR (cinci mii de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciu moral;
ii) 1.000 EUR (o mie de euro), plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de reclamant, pentru cheltuieli și onorii;
d) că sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data lichidării;
e) că de la expirarea acestui termen și până la versare, aceste sume vor fi majorate cu dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, mărită cu trei puncte de procent;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest.
Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 13 mai 2008, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 al regulamentului.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Grefier
Președinte