ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1251/2014

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 216 din 18 marte 2012 pronunțată de Tribunaului București, secția I penală, în Dosarul nr. 25792/3/2012, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul P.A., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 181 C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul P.A., cu antecedente penale, la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., i-a fost interzisă inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Pedeapsa se execută în regim de detenție conform art. 57 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a toporului folosit la săvârșirea infracțiunii, iar dacă acesta nu .se găsește se confiscă o sumă de bani egală cu valoarea bunului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a dispus disjungerea laturii civile a cauzei și s-a fixat termen de judecată la 05 aprilie 2013, complet 16F, pentru când se citează părțile.

Pentru a pronunța acaestă hotărâre, instanța, de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 3471/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, înregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 07 iulie 2012 sub nr. 25792/3/2012 s-a dispus punerea, și trimiterea în judecată a inculpatului P.A. sub aspectul tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că la data de 05 septembrie 2010, în incinta benzinăriei Carbogaz din com. Ștefăneștii de Jos, jud. Ilfov, inculpatul P.A. i-a aplicat părții vătămate D.M.S. patru lovituri de topor în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 23-25 de zile de îngrijiri medicale.

La termenul de judecată din data de 08 martie 2013, inculpatul P.A. a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și le însușește, respectiv: certificatul medico-legal din 2010 împreună cu actele medicale privind partea vătămată, declarații martori, procese-verbale de recunoaștere din planșă foto, declarații parte vătămată, procese-verbale de cercetare la fața locului împreună cu planșa foto aferentă, procese-verbale de redare a convorbirilor de la nr. de urgență 112, procese-verbale de vizionare a camerelor video ale sistemului de supraveghere din incinta benzinăriei, împreună cu planșele foto aferente, procese-verbale de redare a conținutului convorbirilor telefonice

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 05 septembrie 2010, în jurul orelor 07.30, partea vătămată (aflată sub influența băuturilor alcoolice) s-a deplasat la volanul autoturismului său, împreună cu martorii N.I. și B.G. la benzinăria Carbogaz din com. Ștefăneștii de Jos, unde s-a angrenat într-o altercație spontană cu inculpatul P.A., în incinta magazinului benzinăriei. Partea vătămată și martorii care o însoțeau au ieșit din magazin, iar în timp ce partea vătămată era la autoturism, inculpatul le-a spus martorilor că în cazul în care aceasta nu se va liniști o va lovi de câteva ori cu toporul în cap.

Partea vătămată și martorii N.I. și B.G. s-au urcat în autoturismul condus de partea vătămată și au plecat spre ieșirea din benzinărie. La scurt timp, partea vătămată a oprit, manifestându-și intenția de a se deplasa în mun. București, împrejurare în raport de care cei doi martori au coborât întrucât doreau să meargă pe jos în comună, unde își aveau locuințele.

După coborârea martorilor din autoturism, disputa verbală între partea vătămată și inculpat s-a reluat de la distanță, inculpatul aflându-se la intrarea în benzinărie dinspre com. Ștefănești, în zona semnului de circulație „interzis" iar partea vătămată la ieșire, spre direcția de mers către Șoseaua de. Centură București.

În atare împrejurări, inculpatul a luat un topor din autoturismul său, parcat în lateralul magazinului și s-a îndreptat în fugă către partea vătămată, ajungând la aceasta i-a aplicat două lovituri de topor vizând zona capului, după care a revenit la autoturism.

După care s-a ridicat, partea vătămată a luat din autoturismul său o coadă de mătură (în mâna stângă) și un cuțit (în mâna dreaptă) și s-a îndreptat spre inculpat, care între timp se înarmase din nou cu același topor.

Ajungând față în față și fără ca partea vătămată să inițieze vreun atac, inculpatul, cu avânt, prin mișcări ample, puternice a aplicat părții vătămate două lovituri cu muchia toporului, vizând zona capului. Partea vătămată a executat doar mișcări de apărare cu coada de mătură pe care o avea în mâna stângă și s-a retras către autoturismul său, timp în care inculpatul a urmărit-o cu mișcări amenințătoare.

În urma agresiunii, partea vătămată s-a deplasat în com. Ștefâneștii de Jos, la locuința unei rude, de unde a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Actele medicale au relevat faptul că partea vătămată D.M.S. a suferit vătămări ce necesită pentru vindecare 23-25 de zile de îngrijiri medicale în condițiile unei evoluții favorabile.

La termenul din 08 martie 2013, inculpatul, prin apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 liti C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.

În susținerea cererii, inculpatul a invocat o serie de argumente legate de împrejurările comiterii faptei, leziunile suferite - de gravitate redusă și care nu au pus în primejdie viața părții vătămate.

Examinând cererea formulată, instanța de fond a constatat că este neîntemeiată. S-a reținut că potrivit art. 19 alin. (1) pct. 1 C. pen. intenția are două forme: directă și indirectă, deosebite prin prisma elementului volitiv. în timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce. S-a mai avut în vedere că în practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat. S-a reținut că demonstrează astfel intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri cu piciorul și cu un lemn, care au cauzat leziuni osoase grave și ruperi pulmonare; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului; aplicarea unei singure lovituri cu o piatră de pavaj în regiunea capului; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate, folosindu-se un obiect dur; lovirea unei persoane în cap cu o coadă de topor, cu urmarea unei fracturi craniene.

Prima instanță a avut în vedre că în prezenta cauză, inculpatul a lovit partea vătămată în mod repetat cu un obiect apt să producă moartea (topor), într-o regiune vitală a corpului (zona capului), leziunile produse fiind severe, ceea ce relevă intenția indirectă de ucidere.

Contrar susținerilor apărătorului inculpatului, instanța de fond a apreciat că existența tentativei la infracțiunea de omor nu este condiționată de punerea în primejdie a vieții. In acest sens este practica constantă a Înaltei Curte de Casație și Justiție (Dosar penal nr. 107 din 18 ianuarie 2010, Dosar penal nr. 3570 din 08 iunie 2005), care subliniază faptul că noțiunea de punere în primejdie a vieții utilizată în actele medico-legale privește aspectele medicale în timp ce tentativa la infracțiunea de omor aspectele juridice.

S-a reținut că sub aspectul laturii obiective, fapta inculpatului P.A. care la data de 05 septembrie 2010, în incinta benzinăriei Carbogaz din com. Ștefaneștii de Jos, jud. Ilfov, inculpatul P.A. i-a aplicat părții vătămate D.M.S. patru lovituri de topor în zona capului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 23-25 de zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

S-a apreciat că sub aspect subiectiv, inculpatul a săvârșit fapta cu intenție indirectă.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. și anume: dispozițiile din partea generala a C. pen. privind regimul sancționator al tentativei, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a C. pen. pentru infracțiunea săvârșită de inculpat, gradul de pericol social al faptei pe care instanța îl apreciază ca deosebit de ridicat și care rezultă din împrejurarea că într-un loc public și în prezența mai multor persoane, inculpatul a lovit în mod repetat victima cu o coadă de topor, în zona capului, leziunile suferite, persoana inculpatului - condamnat în mai multe rânduri pentru infracțiuni de furt calificat și la regimul circulației și care a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor.

De asemenea, s-a ținut seama de împrejurarea că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, beneficiind de dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. Prima instanță a apreciat că pentru atingerea scopului pedespei este sufucientă aplicarea unei pedepe de 5 ani închisoare.

Prima instanță a apreciat că nu se identifică în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante care să conducă la aplicarea unei pedepse sub minimul special redus în condițiile art. 320

1

C. proc. pen.

- „conduita bună", în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., presupune, între altele, lipsa antecedentelor penale. Or, din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul a suferit mai multe condamnări definitive pentru infracțiuni de furt calificat și la regimul circulației.

- „stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. nu se regăsește în prezenta cauză.

- „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului.

c) C. pen. nu poate fi valorificată în favoarea inculpatului. Inculpatul nu a recunoscut inițial săvârșirea faptei, nu s-a prezentat din proprie inițiativă în fața autorităților și nici nu a întreprins vreun demers care s-ar putea încadra în textul de lege menționat. Din contră, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin determinarea martorilor să dea declarații mincinoase în fața organelor de urmărire penală. Pe de altă parte, în conformitate cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, reflectată în principal în Decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012, în situația aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. comportarea sinceră în cursul procesului, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței, nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. pen. întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dublă valență juridică.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. inculpatul fiind nedemn să-și exercite în continuare drepturile electorale laolaltă și în aceeași măsură cu ceilalți cetățeni care respectă legea penală; în condițiile în care inculpatul manifestă un dispreț total vizavi de viața celorlalte persoane, cu atât mai puțin nu este în măsură să-și exprime părerea cu privire la modul în care este guvernată țara.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și lit. b) C. pen. având în vedere cele arătate mai sus.

În ceea ce privește modalitatea de executare, raportat la natura și gravitatea faptei, circumstanțele reale și personale, instanța de fond a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins doar prin executarea în regim de detenție a pedepsei de către inculpat.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a toporului folosit la săvârșirea infracțiunii, iar dacă acesta nu se găsește se confiscă o sumă de bani egală cu valoarea bunului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul P.A., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., reducerea pedepsei aplicate sub limita prevăzută de lege și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. sau art. 861 C. pen.

Prin Decizia penală nr. 340/A din 15 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins apelul declarat de inculpatul P.A. împotriva sentinței penale nr. 216 din data de 18 martie 2013.

A fost obligat apelantul inculpat la 300 lei cheltuiei judiciare către stat și onoraiul parțial cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei s-a dispus să fie avasat din fondul Ministerulu Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că la termenul de judecată din 08 martie 213 inculpatul P.A. a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin rechizitoriu solicitând să nu se mai adminitreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, după admiterea cererii, conform art. 320

1

C. proc. pen., declarând că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de seszare și nu mai solicită adminstrarea de probe noi.

La termenul din 08 martie 2013 inculpatul prin apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., cerere respinsă de instanță ca neîntemeiată, în raport de modul comiterii faptei, zona anatomică vizată de lovituri, leziunile produse (traumatism cranio-cerebral, fractură craniană limiară parietal stâng) ceea ce relevă intenția indirectă de ucidere.

S-a apreciat că în mod corect prima instanță a avut în vedre gravitatea faptei, împrejurările în care a fst comisă dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului care a adpta o poziție procesuală sinceră încă din cursul urmăririi penale și a fost anterior condamnat pentru comiterea unor infracțiuni de furt caluficat și la regimul circulației.

La individualizarea pedepsei nu au fost avute în vedere circumstanțe atenunate care să conducă la aplicarea unei pedepse sub minimul special, întrucât inculpatul este cunsocut cu antecedente penale, nu a depus stăruințe în repararea pagubei pricinuite, nu a recunoscut inițial săvârșirea fapti, nu s-a prezentat din proprie inițiativă în fața autoritățilotr, apreciindu-se că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim de detentei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P.A., invocând cazul de casare prvăzut de art. 385 pct. 172 C. proc. pen. anterior.

Apărarea a solicitat admiterea recursului casarea hotărârilor pronunțate în cauză și în principal, prin reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuate legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. anterior și a circumstanțelor atenunate judiciare prevăzute de art. 74 și art. 76 C. pen. anterior, reducerea pedepsei aplicate sub limita minimă prevăzută de textul mcriminator, iar ca modalitate de execuare a pedepsei, aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen. anterior care reglementează instituția juridică a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În subsidiar a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile care este legea nouă, schimbarea încadrării juridice dată faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320 C. proc. pen. anterior prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior și aplicarea unei pedepse orientată spre limita prevăzută de textul mcriminator, iar ca modalitate de executare a pedepsei, aplicarea dispozițiilor art. 861 C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 10 decembrie 2013.

Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 09 aprilie 2014, este în vigoare N.C.P.P. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, "recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte apreciază că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile Codului de procedură penală anterior în materia recursului.

Cu privire la prevederile C. proc. pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 15 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de textul de lege anterior menționat, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs, legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Examinând motivele de recurs formulate de recurentul inculpat P.A., conform dispozițiilor art. 385 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/201, dar și a prevederilor art. 5 C. pen., privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Instanța reține că încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

În ceea ce privește motivul de recurs invocat de inculpat, pe care l-a subsumat cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen., solicitându-se achitarea, întrucât fapta a fost săvârșită stare de legitimă apărare, înalta Curte reține următoarele:

Raportat la conținutul criticilor formulate de apărare și temeiul de casare invocat, se constată că, date fiind limitele judecății în recurs, urmare modificărilor intervenite prin Legea nr. 2/2013, acestea nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de ultim control judiciar, judecata în recurs limitându-se doar la chestiuni de drept.

În concret, prin motivele de recurs se invocă faptul că inculpatul a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare, însă această apărare nu poate fi analizată, întrucât ar presupune o reevaluare a situației de fapt, care nu mai este posibilă în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunțate în apel.

Înalta Curte reține că pentru existența circumstanței atenuante legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. anterior, se cer întrunite cumulativ mai multe condiții: infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice emoții, să existe o legătură de la cauză la efect, respectiv, între actul provocator și tulburarea psihică sau emoția sub stăpânirea căreia s-a săvârșit infracțiunea.

De asemenea, pentru incidența art. 73 lit. b) C. pen. se cere ca victima să dovedească o agresivitate sau o altă comportare care să fie considerată gravă, de natură să cauzeze făptuitorului o stare de puternică tulburare sau emoție, încât să nu fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni. Legea nu cere ca fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar pentru existența unei puternice tulburări sau emoții, se presupune, de regulă, ca faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificație. In aprecierea situațiilor concrete a contextului faptic în care art. 73 lit. b) C. pen. fără a avea aplicabilitate, trebuie avute în vedere și persoanele implicate, profilul socio-profesional al acestora și alte aspecte ce pot circumstanția și configura pretinsul act provocator.

Circumstanța atenuantă a provocării vizează mobilul mfracțiunii, latura subiectivă a acesteia, conducând la atenuarea gradului de pericol social al faptei.

Din situația stabilită de instanța de fond și instanța de apel conform materialul probator administrat în cauză nu s-a dovedit că inculpatul a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate.

La data de 05 septembrie 2010, înjurai orelor 07

30

, partea vătămată (aflată sub influența băuturilor alcoolice) s-a deplasat la volanul autoturismului său, împreună cu martorii N.I. și B.G. la benzinăria Carbogaz din corn. Ștefăneștii de Jos, unde s-a angrenat într-o altercație spontană cu inculpatul P.A., în incinta magazinului benzinăriei. Partea vătămată și martorii care o însoțeau au ieșit din magazin, iar în timp ce partea vătămată era la autoturism, inculpatul le-a spus martorilor că în cazul în care aceasta nu se va liniști o va lovi de câteva ori cu toporul în cap. După acest conflict, disputa verbală între partea vătămată și inculpat s-a reluat de la distanță, inculpatul aflându-se la intrarea în benzinărie dinspre com. Ștefanești, în zona semnului de circulație „interzis" iar partea vătămată la ieșire, spre direcția de mers către Șoseaua de Centură București. In atare împrejurări, inculpatul a luat un topor din autoturismul său, parcat în lateralul magazinului și s-a îndreptat în fugă către partea vătămată. Ajungând la aceasta i-a aplicat două lovituri de topor vizând zona capului, după care a revenit la autoturismul său unde a pus toporul în portbagaj. După ce s-a ridicat, partea vătămată a luat din autoturismul său o coadă de mătură (în mâna stângă) și un cuțit (în mâna dreaptă) și s-a îndreptat spre inculpat, care între timp se înarmase din nou cu același topor. Ajungând față în față și fără ca partea vătămată să inițieze vreun atac, inculpatul, cu avânt, prin mișcări ample, puternice, a aplicat părții vătămate două lovituri cu muchia toporului, vizând zona capului. Partea vătămată a executat doar mișcări de apărare cu coada de mătură pe care o avea în mâna stângă și s-a retras către autoturismul, său, timp în care inculpatul a urmărit-o cu mișcări amenințătoare. Așadar din modul în care s-a petrecut evenimentul, rezultă că inculpatul a fost cel care a inițiat conflictul și a luat toporul pe care îl ținea în portbagjul autoturismului și i-a aplicat părții vătămate două lovituri cu muchia toporului, vizând zona capului, aceasta reușind să se apere doar cu o coadă de mătură.

Așadar, susținerile inculpatului în sensul că ar fi săvârșit fapta determinat de atitudinea provocatoare a victimei nu este confirmată de materialul probator administrat, în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru reținerea circumstanței atenuante legale a provocării,

Pe de altă parte, critica inculpatului din recurs vizând existența unei circumstanțe atenuante legale, impun o reevaluare a probatoriului, și a situației de fapt, or, în recurs nu mai este posibilă cenzurarea situație de fapt, respectiv verificarea concordanței dintre cele reținute în hotărârea de condamnare și probele administrate.

Așadar, pornind de la principiul, impus prin intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, potrivit căruia examinarea cauzei în recurs se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost recurată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, instanța de recurs nu mai poate cenzura situația de fapt.

În realitate, prin motivele de recurs se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și de cea de apel. Ca atare, Înalta Curte constată că în motivarea recursului, inculpatul nu a invocat nerespectarea vreunei dispoziții legale, așa încât criticile sale nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior.

Pe de altă parte nu poate fi primită critica inculpatului privind greșita individualizare a pedepsei și a modalității de executare, întucât o reevaluare a pedepsei aplicate inculpatului ar presupune o evaluare a situației de fapt, aprecierea cauzei pe fondul acesteia, însă noile cazuri de casare nu mai permit acest lucru.

Înalta Curte constată de asemenea că, solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepsei nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. anterior.

De altfel, abrogarea expresă a cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 teza I C. proc. pen. anterior arată că voința legiuitorului a fost aceea ca, în conformitate cu art 385

9

C. proc. pen. anterior examinarea în recurs să se limiteze doar la chestiunile de legalitate și nu de temeinicie și prin urmare, temeinicia deciziei atacate - sub aspectul individualizării pedepsei - nu mai poate fi examinată în recurs.

Prin urmare, motivul de recurs referitor la greșita individualizare a pedepsei nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 172 C. proc. pen. anterior și nici în celelalte cazuri de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., anterior.

În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile, Înalta Curte constată că este în prezența situatiei prevăzute de art. 5 C. pen. și anume aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte va reține că în examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de recurentul inculpat P.A. urmează să analizeze:

Pentru a compara cele două legi, Înalta Curte va analiza consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care sunt acuzați.

Examinarea încadrării juridice data faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezmcriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Pedeapsa decurge din norma care încriminează fapta. Unitatea dintre mcriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina mcriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește mcriminarea și se individualizează sancțiunea penală. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din mcriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă. Dată fiind abrogarea art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit i) și mcrmiinarea omorului calificat la art. 188 din noul C. pen. instanța de recurs a comparat conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de legea veche, vechiul C. pen. și față de conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de legea nouă (C. pen.).

Potrivit art. 174 C. pen., uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, iar potrivit art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. anterior (...) omorul săvârșit în loc public se pedepsește cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Noua reglementare prevede în art. 188, că uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Noua reglementare a exclus varianta calificată referitoare la săvârșirea faptei în loc public.

În ambele reglementări conținutul tentativei si modalitatea de sancționare sunt identice.

În concluzie, luând în considerare modificarea intervenită prin eliminarea formelor calificate și comiterea faptei de inculpat a variantei simple a infracțiunii, rezultă că legea nouă este mai favorabilă, urmând a fi aplicată în ceea ce-l privește pe inculpat.

Cât privește stabilirea în concret a pedepsei potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că în recurs nu are posibilitatea de a realiza o nouă individualizare a pedepsei ținând seama de noile limite de pedeapsă.

Ca efect al aplicării legii penale mai blânde în speță va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în sensul proporționalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raționamentului pe care instanța de fond și instanța de apel l-au avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei.

În atare situație, instanța de recurs constată că instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă principală de 5 ani închisoare, orientată la minimul special prevăzut de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, ca efect al reținerii art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

Ținând seama de principiile anterior menționate, Înalta Curte urmează să stabilească o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea de către inculpat a tentativei la infracțiunea de omor, prevăzute de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior, pedeapsă în cuantumul minimului minimul determinat în urma aplicării dispozițiilor de reducere prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. anterior.

Instanța de recurs va aplica pedepsele complementare și accesorii prevăzute de legea nouă, în legătură cu care art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 stipulează că „se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă", urmând a le adapta în funcție de noile limite și conținut, prin raportare la cele aplicate prin hotărârile atacate, conform legii vechi. Prin urmare, va aplica recurentului inculpat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) lit. b) și d) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

De asemenea, în baza art. 65 C. pen. va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) lit. b) și d) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. D) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 340/A din 15 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, va casa în parte decizia recurată cât și sentința penală nr. 216 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și rejudecând, în aceste limite.

Văzând dispozițile art 275 C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul de inculpatul P.A. împotriva Deciziei penale nr. 340/A din 15 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Il-a penală.

Casează în parte decizia recurată cât și sentința penală nr. 216 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, numai în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile și rejudecând, în aceste limite:

În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. anterior și art. 5 C. pen., texte în baza cărora condamnă pe inculpatul P.A. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și d) C. pen.

Aplică pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 66 lit. a), b) și d) C. pen., pe lângă pedeapsa principală.

Menține restul dispozițiilor deciziei și sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 09 aprilie 2014.