ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1425/2015

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 29 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 8302/111/2011, reclamanta SC

J.T.A. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta M. (fosta C.) A., solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța:

-

să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a

autoturismului marca M.B., contract materializat sub forma facturii din 15

februarie 2010 și încheiat între reclamantă în calitate de vânzătoare și pârâtă

în calitate de cumpărătoare, precum și a tuturor actelor care au stat la baza

operațiunii de vânzare cumpărare (factură, delegație,etc.);

-

să dispună obligarea pârâtei să-i predea autoturismul, actele în original și

cheile acestuia;

-

să dispună radierea înmatriculării autoturismului de pe numele pârâtei și

revenirea la situația anterioară;

-

să dispună radierea autoturismului de pe rolul fiscal al pârâtei și revenirea

la situația anterioară; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 4952/COM/2014 din 27 mai

2014, Tribunalul Bihor, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta M. (fosta C.)

A. și, în consecință, a constatat nulitatea facturii din 15 februarie 2010; a

respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute

a tuturor actelor care au stat la baza vânzării-cumpărării; a obligat-o pe

pârâtă să predea reclamantei autoturismul marca M.B., actele acestuia în

original, precum și cheile de contact; a dispus radierea înmatriculării autoturismului

de pe numele pârâtei, radierea rolului fiscal deschis pe numele pârâtei pentru

autoturismul în litigiu și revenirea la situația anterioară încheierii facturii

din 15 februarie 2010.

De

asemenea, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Instituția

Prefectului Bihor - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și

înmatriculări Autovehicule, Primăria Oradea - Direcția Economică prin Primar; a

obligat-o pe pârâta M. (fostă C.) A. la plata sumei de 7.660 lei în contul Biroului

Local de expertize judiciare tehnice și contabile Bihor, reprezentând diferență

de onorariu pentru expert contabil S.D.C. și la plata către reclamantă a sumei

de 1.786 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul, din interpretarea coroborată a probelor

administrate (înscrisuri, declarații de martori și expertiză tehnică

contabilă), a reținut că factura fiscală a cărei nulitate s-a solicitat a fi

constatată a fost întocmită fără știrea și acordul societății reclamante, că

pârâta M. (fostă C.) A. nu a deținut calitatea de administrator al acesteia și

nici nu a avut mandat din partea societății pentru înstrăinarea autoturismului,

precum și că nu s-a dovedit achitarea prețului menționat în factură, suma

nefiind înregistrată nici în evidențele contabile ale societății si nici în

contul bancar al acesteia.

În

considerarea acestor argumente, prima instanță a constatat nulitatea facturii

fiscale din 15 februarie 2010.

Petitul privind constatarea nulității actelor care au

stat la baza evocatei facturi a fost apreciat ca neîntemeiat, tribunalul

reținând că reclamanta nu a indicat concret actele, înscrisurile pretins a fi

anulabile.

Reținând că autoturismul înstrăinat prin factura

fiscală din 15 februarie 2010 se află în posesia și folosința pârâtei M. (fostă

C.) A., prima instanță a dispus obligarea acesteia să predea reclamantei

autoturismul, actele acestuia în original precum și cheile de contact. De

asemenea, a dispus radierea înmatriculării autoturismului de pe numele pârâtei

și radierea rolului fiscal deschis de aceasta pentru autoturism.

Cu privire la acțiunea formulată în contradictoriu cu

pârâtele Instituția Prefectului Bihor și Primăria Oradea prin Primar,

tribunalul, constatând că reclamanta nu a ridicat pretenții proprii împotriva

acestora, a respins-o ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta M.

(fostă C.) A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând

schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în tot a acțiunii introductive.

Prin decizia nr. 15/C/2015-A din 20 ianuarie 2015,

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins apelul ca nefondat și a obligat-o pe apelanta-pârâtă în

favoarea intimatei-reclamante la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a răspuns

detaliat fiecăreia dintre criticile formulate de pârâtă, înlăturându-le motivat

și reținând, în esență, că soluția primei instanțe este temeinică și legală,

fiind rezultatul corectei aplicări a normelor legale incidente la situația de

fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată a probatoriului

administrat.

Împotriva acestei decizii pârâta M. (fostă C.) A. a

declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate subsumat acestui

motiv de nelegalitate, potrivit căruia este sancționată cu modificarea

hotărârea pronunțată în lipsa unui temei legal ori dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, autoarea căii de atac a arătat că instanțele de fond

nu au analizat complexitatea raporturilor dintre părțile litigante, ea și

administratorul societății reclamante fiind soți la acea dată.

Sub

acest aspect, a reprodus apărările sale din fața instanțelor anterioare, în

sensul că era administratorul de fapt al societății reclamantei, având toate

atributele pentru vânzarea vehiculului în discuție; era soția asociatului unic

al societății, care era o afacere de familie, ceea ce o îndreptățea să

înstrăineze în mod valabil autoturismul; deținea și scriptic calitatea de

angajat-administrator al acestei societății, astfel că actele de înstrăinare a

unui bun mobil erau pe deplin valabile.

În continuare, recurenta a expus amplu parcursul

relației cu fostul soț, începând din 1988 la zi, conchizând că aceasta era

hotărâtoare în aflarea adevărului în cauză, iar ignorarea raporturilor

matrimoniale a determinat reținerea eronată de către instanțele de fond a

aspectelor privind lipsa calității sale de administrator al societății

reclamante, lipsa intenției societății de înstrăinare a autoturismului,

completarea incorectă a documentelor contabile care atestă vânzarea-cumpărarea

și neplata prețului acestei vânzări.

în continuare, a susținut că, prin creditarea

societății reclamante cu o sumă importantă de bani, aspect confirmat de

expertiza contabilă efectuată în cauză, se justifică înstrăinarea

autoturismului proprietatea acesteia.

Cu referire la plata prețului autoturismului, autoarea

căii de atac a expus amplu relațiile de afaceri ale soților C., derulate prin

intermediul mai multor societăți comerciale, cu referire la contribuția sa la

achiziția diferitelor bunuri dobândite, subliniind totodată momentele de la

achiziția autoturismului până la înstrăinarea lui.

A mai criticat recurenta hotărârile instanțelor de fond

sub aspectul administrării și interpretării probelor în cauză, făcând numeroase

referiri la facturi și la constatările și concluziile reportului de expertiză

efectuat.

La 08 mai 2015, intimata-reclamantă a depus la dosar

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând

că dezvoltarea criticilor formulate de recurentă vizează aspecte de

netemeinicie.

înalta Curte, la termenul din 22 mai 2015, a calificat

apărările intimatei-reclamante în sensul celor mai sus evocate ca excepție a

nulității recursului în temeiul art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1), cu

aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., excepția nulității

recursului, instanța supremă urmează să o admită în considerarea argumentelor

ce succed:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după

caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

în cauză, recurenta a indicat pur formal cazul de

nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., afirmațiile sale din

memoriul depus la dosar neputând fi subsumate motivului de recurs menționat.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., sunt susceptibile de modificare hotărârile lipsite de temei legal ori

date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Așa

cum rezultă din susținerile autoarei căii de atac, anterior expuse, acestea nu

vizează considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel, ci constituie o

expunere amplă a situației de fapt și critici privind probele administrate în

cauză și modul de interpretare a acestora de către instanțele de fond, cu

referiri ample la aspecte fără legătură cu litigiul dedus judecății. Astfel,

afirmațiile recurentei vizează eventuala netemeinicie a deciziei atacate,

nicidecum elemente de nelegalitate a acesteia, așa cum impune actuala

reglementare a căii extraordinare de atac a recursului.

în raport cu cele anterior consemnate, Înalta Curte

constată că susținerile dezvoltate de recurentă în cuprinsul memoriului depus

la dosar nu permit circumscrierea lor niciunuia dintre cazurile de nelegalitate

anterior evocate.

Astfel,

simpla afirmare a unor aspecte ce țin de situația de fapt și de administrarea

probelor nu răspunde exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din același cod, iar modul de

redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei

Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii atacate.

De

aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a

formulat nicio critică care să vizeze în concret raționamentul instanței de

apel în soluționarea căii ordinare de atac si care să poată fi efectiv

circumscrisă vreunuia dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

În considerarea celor arătate, având în vedere că

susținerile recurentei din motivarea caii de atac nu pot fi încadrate în

niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. și, nefiind identificate motive de ordine publică care să poată fi

invocate de instanță din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (3) din același

cod, Înalta Curte, în baza art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.,

va constata nul recursul declarat de recurenta-pârâtă M. (fostă C.) A.

Totodată,

având în vedere că recurenta-pârâtă a căzut în pretenții, fiind, așadar, în

culpă procesuală, iar intimata-reclamantă a solicitat acordarea și a făcut

dovada efectuării cheltuielilor de judecată în această fază procesuală,

depunând la dosar factura și chitanța de plată a onorariului avocatului ales,

înalta Curte, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. o va obliga

recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 1.966 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Constată

nul recursul declarat de recurenta-pârâtă M. (fostă C.) A. împotriva Deciziei

nr. 15/C/2015-A din 20 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă

recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă SC J.T.A. SRL a sumei de

1.966 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2015.