ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2015

Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. 2059/93/2014 la data de 19.06.2014, reclamanta C.O. a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care pârâta. SC T.C. SRL- societate aflata sub incidența Legii nr.85/2006, reprezentata prin administrator judiciar Expert Corn SPRL , să fie obligată la plata drepturilor salariale ce i se cuvin pentru perioada octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele: Prin Sentința civilă nr. 188 din 28.01.2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a deschis procedura generală de insolvență împotriva pârâtei și a fost desemnat un administrator judiciar.

Prin încheierea din 23 decembrie 2012, a fost aprobat planul de reorganizare și organigrama societății la data de la 31 iulie 2013 a încheiat contractul individual de muncă cu pârâta SC T.C. SRL., pe perioada nedeterminată. Ulterior, la data de 20 decembrie 2013, i s-a comunicat decizia angajatorului privind încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 25 ianuarie 2014. La data comunicării deciziei, i-au fost achitate reclamantei drepturile salariale aferente lunilor august - septembrie 2013, plata drepturilor salariale aferente perioada octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014 fiind condiționată de demisia acesteia. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 40 alin (2) lit. c) și art. 161 alin (1) si art. 163 din Codul muncii.

Prin Sentința civilă nr. 2898/2014 din 24 septembrie 2014, Tribunalul Ilfov a admis acțiunea formulată de reclamanta C.O.

și a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 17.200 lei brut (12.060 lei net) reprezentând contravaloarea drepturilor salariale aferente lunilor octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Contractul individual de muncă încheiat între reclamantă și pârâtă la data de 31 iulie 2013, ulterior deschiderii procedurii reorganizării judiciare a pârâtei, a încetat la data de 25 ianuarie 2014, în temeiul dispozițiilor art. 65 alin (1) din Codul muncii, pârâta refuzând achitarea către pârâtă a drepturilor salariate restante aferente perioadei octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014. Întrucât din cuprinsul raportului de activitate publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1612 din 27 ianuarie 2014, a reieșit că activitatea pârâtei este în plină desfășurare, în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.200/2006.

Faptul că activitatea paratei se desfășoară cu respectarea rigorilor Legii nr. 85/2006 și sub supravegherea judecătorului sindic, nu este de natura să exonereze pe aceasta de la respectarea drepturilor personalului salariat si nici a obligațiilor proprii, cum este obligația de achitare a drepturilor salariale. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta prin administrator judiciar, solicitând să se constate suspendarea de drept a acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006. Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea apelului declarat de pârâta SC T.C. SRL împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Ilfov, la termenul din 2 aprilie 2015 a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut următoarele: Prin Sentința civilă nr. 188 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1688/90/2009 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei SC T.C. SRL. Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, lege sub al cărui regim juridic a avut loc deschiderea insolvenței „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal". Prin urmare, având în vedere că pârâta are calitatea de debitor aflat în insolvență, suspendarea judecății cauzei operează de drept.

Împotriva acestei încheieri a declarat prezentul recurs reclamanta C.O. În motivarea cererii, reclamanta susține că măsura suspendării pronunțate de instanțe de apel este nelegală în raport de decizia instanței de contencios constituțional nr. 41 din 2013 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin care s-a stabilit că aceste dispoziții sunt neconstituționale în măsura în care textul impune suspendarea de drept, automată, a tuturor acțiunilor, inclusiv a celor care au ca obiect stabilirea și întinderea creanței împotriva debitorului. Or, în cauza de față, acțiunea formulată de către reclamantă are caracterul unei acțiuni în constatarea existenței și întinderii drepturilor sale salariale.

Critică decizia și din perspectiva greșitei aplicări a dispozițiilor art. 2 și respectiv a art. 19 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare a creanțelor salariale, apreciind că Agenția Teritorială poate proceda la stabilirea cuantumului creanțelor salariale cuvenite salariaților și efectuarea plăților acestora numai în situația în care se probează că debitorul nu deține fonduri pentru plata salariilor, or din rapoartele de activitate depuse de administratorul judiciar la dosarul de faliment, rezultă că societatea debitoare nu și-a încetat activitatea, existând în acest sens încheiate contracte cu beneficiarii, fiind înregistrate plăți către creditorii cuprinși în planul de reorganizare.

Invocă în continuare dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de data de 18 mai 2015 și repartizată aleatoriu Completului CF 10. Prin rezoluția din data de 20 mai 2015 a fost dispusă comunicarea cererii de recurs pârâtei, care nu a depus întâmpinare. La data de 02 iulie 2015, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. Conform rezoluției din aceeași dată, raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului a fost comunicat părților la data de 20 august 2015, respectiv la 24 august 2015, conform dovezilor aflate la filele 26 și 26. Părțile nu au depus punct de vedere la raport, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Prin rezoluția din 10 septembrie 2015, completul de filtru a stabilit termen În vederea discutării admiterii, în principiu, a recursului, conform prevederilor ari. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Prin încheierea din data de 10 septembrie 2015, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta C.O. împotriva încheierii de ședință din 2 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și a stabilit termen pentru judecarea cauzei Ia data de 30 septembrie 2015. Asupra recursului exercitat de reclamanta C.O., Înalta Curte reține următoarele: Recurenta și-a întemeiat în drept calea de atac pe dispozițiile art. 414 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, neindicând însă în mod expres, care motiv de nelegalitate ar fi incident în cauză.

Din motivarea recursului formulat de recurentă, reiese că principala critică vizează soluția instanței de apel de suspendare a soluționării apelului din perspectiva greșitei aplicări a normelor procedurale, în speță a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006. Prin urmare, în raport de motivul de nelegalitate invocat care vizează încălcarea unor norme de procedură, se apreciază a fi incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, din perspectiva căruia va fi și analizată prezenta cale de atac.

Cu privire la măsură dispusă de curtea de apel prin încheierea din 02 aprilie 2015 și care face obiectul prezentei căi de atac, Înalta Curte reține următoarele: Prioritar, conform principiului tempus regit actum, se reține incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 85/2006,, act normativ sub imperiul căruia a fost pronunțată hotărârea judecătorească de intrare în insolvență a pârâtei SC T.C. SRL, lege cadru care reglementează procedura generală a debitorilor, societăți comerciale, aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă. Conform dispozițiilor art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006; „Creanțele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura reorganizării judiciare vor fi.

plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment.” Din interpretarea literală a dispozițiilor legale menționate reiese că în situația creanțelor, inclusiv cele salariale, născute după momentul deschiderii procedurii de insolvență a debitorului, în perioada de observație sau în cea a organizării judiciare, acestea vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală.

Este adevărat că legiuitorul român, prin dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 a prevăzut că „ De la data deschideri procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal”, apreciind, astfel, necesar să reglementeze un caz de suspendare de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, în situația, în care cu privire la acesta din urmă, este deschisă procedura insolvenței.

Rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit astfel a fost aceea de a păstra caracterul unitar, colectiv și concursual al procedurii de insolvență și pentru a da posibilitatea tuturor creditorilor să își înscrie creanțele, Cu toate acestea însă se reține că dispozițiile art. 64 din Legea nr. 85/2006 sunt dispoziții speciale în raport de cele ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul român apreciind că în situația în care creanțele sunt născute ulterior momentului deschiderii procedurii insolvenței, să fie achitate conform înscrisurilor din care reies, fără a fi necesară înscrierea la masa credală.

Prin urmare, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, norma specialia aplicându-se cu prioritate în raport de norma generală, rezultă că, în situația în care creanța se naște ulterior momentului deschiderii procedurii de insolvență, în perioada de observație sau în cea a organizării judiciare, creditorul nu mai este obligat să-și înscrie creanța în tabelul creditorilor, legiuitorul recunoscându-i dreptul de a-și recupera creanța în temeiul unei acțiuni directe îndreptate împotriva debitorului. În cauza dedusă judecății, prin Sentința civilă nr. 188 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1688/90/2009, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei SC T.C.

SRL. Prin încheierea din 23 decembrie 2012, a fost aprobat planul de reorganizare și organigrama societății. Ulterior deschiderii procedurii de insolvență, reclamanta C.O. a încheiat la data de 31 iulie 2013 contractul individual de muncă cu pârâta SC T.C. SRL prin administrator special I.I., pe perioada nedeterminată, pentru ocuparea postului de funcționar economic. Ulterior, la data de 20 decembrie 2013, prin Decizia nr. 104 din 20 decembrie 2013 i s-a comunicat decizia angajatorului privind încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 25 ianuarie 2014, din motive economice. La data comunicării deciziei, i-au fost achitate reclamantei drepturile salariale aferente lunilor august-septembrie 2013, așa cum reiese și din dovezile aflate la fila 9 a dosarului Tribunalului Ilfov, plata drepturilor salariale aferente perioada octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014, fiind condiționată de demisia acesteia.

Prin urmare, rezultă că la momentul la care a fost formulată cererea de chemare în judecată, 19 iunie 2014, așa cum reiese din ștampila aplicată cu ocazia înregistrării cererii, reclamanta C.O. invoca împotriva pârâtei, aflate în stare de insolvență, o creanță născută ulterior momentului deschiderii procedurii de insolvență. În aceste condiții, în speță, fiind vorba despre o creanță născută ulterior declanșării procedurii de insolvență, sunt incidente dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, potrivit căror creanțele născute ulterior momentului deschiderii procedurii insolvenței urmează să fie achitate conform înscrisurilor din care reies, fără a fi necesară înscrierea la masa credală.

În ceea ce privește natura creanței pe care reclamanta pretinde a o avea împotriva pârâtei, se reține că aceasta este reprezentată de drepturile salariale restante, aferente perioadei octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014. Salariul reprezintă unul dintre elementele esențiale ale contractului individual de muncă, iar potrivit art. 166 alin. (1) din Codul muncii „Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz”. iar potrivit alin. (4) a aceluiași articol din Codul muncii „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Rezultă deci, că plata salariului este supusă unui regim special care impune plata acestuia cu o anumită regularitate și urgență. Reiese, așadar că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, care impun măsura suspendării de drept a cauzei, ci dispozițiile art. 64 din Legea nr. 85/2006. Față de cele anterior reținute, Curtea de Apel a pronunțat o decizie nelegală, în cauză nefiind incident motivul de suspendare de drept a judecății cauzei. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta C.O. împotriva încheierii de ședință din 2 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza Curții de Apel București pentru continuarea judecății

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.O. domiciliata in sat Jilava, jud. Ilfov împotriva încheierii de ședință din 2 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata SC T.C. SRL, societate aflată în sub incidența Legii nr. 85/2006, cu sediul în Mun. Drăgășani, județul Vâlcea, înregistrată la registrul comerțului sub nr. J38/10/1996, având Cod Unic de înregistrare 4282176, reprezentată prin administrator judiciar EXPERT COM SPRL cu sediul in Craiova, jud. Dolj Casează hotărârea atacată și trimite cauza Curții de Apel București pentru continuarea judecății. Prezenta hotărâre este definitivă și se va comunica părților în temeiul dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2015.