ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra
cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe
rolul Tribunalului Ilfov sub nr. 2059/93/2014 la data de 19.06.2014, reclamanta
C.O. a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care pârâta. SC
T.C. SRL- societate aflata sub incidența Legii nr.85/2006, reprezentata prin
administrator judiciar Expert Corn SPRL
,
să fie obligată la plata
drepturilor salariale ce i se cuvin pentru perioada octombrie-decembrie 2013 si
ianuarie 2014.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 188 din 28.01.2010
pronunțată de Tribunalul
Vâlcea, s-a
deschis procedura generală de insolvență împotriva pârâtei și a fost
desemnat
un administrator judiciar. Prin încheierea din 23 decembrie 2012, a fost
aprobat planul de reorganizare și organigrama societății la data de la 31 iulie
2013 a încheiat contractul individual de muncă cu pârâta SC T.C. SRL., pe
perioada nedeterminată. Ulterior, la data de 20 decembrie 2013, i s-a comunicat
decizia angajatorului privind încetarea contractului individual de muncă
începând cu data de 25 ianuarie 2014. La data
comunicării
deciziei, i-au fost achitate reclamantei drepturile salariale aferente
lunilor
august - septembrie 2013, plata drepturilor salariale aferente perioada
octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014 fiind condiționată de demisia
acesteia.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe
dispozițiile art. 40 alin (2) lit. c) și art. 161 alin (1) si art. 163 din
Codul muncii.
Prin Sentința civilă nr. 2898/2014 din 24
septembrie 2014, Tribunalul Ilfov a admis acțiunea formulată de reclamanta C.O.
și a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 17.200 lei
brut (12.060 lei net) reprezentând contravaloarea drepturilor salariale
aferente lunilor octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța a reținut următoarele:
Contractul individual de muncă încheiat
între reclamantă și pârâtă la data de 31 iulie 2013, ulterior deschiderii
procedurii reorganizării judiciare a pârâtei, a încetat la data de 25 ianuarie 2014,
în temeiul dispozițiilor art. 65 alin (1)
din
Codul muncii, pârâta refuzând achitarea către pârâtă a drepturilor salariate
restante aferente perioadei octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014.
Întrucât din cuprinsul raportului de
activitate publicat în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1612 din 27
ianuarie 2014, a reieșit că activitatea pârâtei este în plină desfășurare, în
cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.200/2006.
Faptul că activitatea paratei se
desfășoară cu respectarea rigorilor Legii nr. 85/2006 și sub supravegherea
judecătorului sindic, nu este de natura să
exonereze
pe aceasta de la respectarea drepturilor personalului salariat si nici a
obligațiilor proprii, cum este obligația de
achitare a drepturilor salariale.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta
prin administrator judiciar, solicitând să se constate suspendarea de drept a
acțiunii în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Curtea
de Apel București, învestită cu soluționarea apelului declarat de
pârâta
SC T.C. SRL împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Ilfov, la termenul din
2 aprilie 2015 a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor
art. 36 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a pronunța această soluție,
curtea de apel a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 188 din 28 ianuarie
2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1688/90/2009 s-a dispus
deschiderea procedurii insolvenței împotriva pârâtei SC T.C. SRL.
Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea
nr. 85/2006, lege sub al cărui regim juridic a avut loc deschiderea insolvenței
„De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile
judiciare, extrajudiciare sau
măsurile de
executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau
bunurilor
sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal".
Prin urmare, având în vedere că pârâta
are calitatea de debitor aflat în insolvență, suspendarea judecății cauzei
operează de drept.
Împotriva acestei încheieri a declarat
prezentul recurs reclamanta C.O.
În motivarea cererii, reclamanta susține că măsura
suspendării pronunțate de instanțe de apel este nelegală în raport de decizia
instanței de contencios constituțional nr. 41 din 2013 referitoare la excepția
de neconstituționalitate a prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenței, prin care s-a stabilit că aceste dispoziții sunt neconstituționale
în măsura în care textul impune suspendarea de drept, automată, a tuturor
acțiunilor, inclusiv a celor care au ca obiect stabilirea și întinderea
creanței împotriva debitorului. Or, în cauza de față, acțiunea formulată de
către reclamantă are caracterul unei acțiuni în constatarea existenței și
întinderii drepturilor sale salariale.
Critică decizia și din perspectiva
greșitei aplicări a dispozițiilor art. 2 și respectiv a art. 19 din Legea nr.
200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare a creanțelor
salariale, apreciind că Agenția Teritorială poate proceda la stabilirea
cuantumului creanțelor salariale cuvenite salariaților și efectuarea plăților acestora
numai în situația în care se probează că debitorul nu deține fonduri pentru
plata salariilor, or din rapoartele de activitate depuse de administratorul
judiciar la dosarul de faliment, rezultă că societatea debitoare nu și-a
încetat activitatea, existând în acest sens încheiate contracte cu
beneficiarii, fiind înregistrate plăți către creditorii cuprinși în planul de
reorganizare.
Invocă în continuare dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr.
85/2006.
Recursul a fost înregistrat pe
rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de data de 18 mai 2015 și
repartizată aleatoriu Completului CF 10.
Prin rezoluția din data de 20 mai
2015
a fost dispusă comunicarea cererii de
recurs pârâtei, care nu a depus întâmpinare.
La data de 02 iulie 2015, a fost
întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. Conform
rezoluției din aceeași dată, raportul asupra admisibilității, în principiu, a
recursului a fost comunicat părților la data de 20 august 2015, respectiv la 24
august 2015, conform dovezilor aflate la filele 26 și 26. Părțile nu au depus
punct de vedere la raport, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din Legea
nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Prin rezoluția din 10 septembrie 2015,
completul de filtru a stabilit termen În vederea discutării admiterii, în
principiu, a recursului, conform prevederilor ari. 493 alin. (7) din Legea nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Prin încheierea din data de 10 septembrie
2015, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta C.O.
împotriva încheierii de ședință din 2 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția
a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și a stabilit termen pentru
judecarea cauzei Ia data de 30 septembrie 2015.
Asupra recursului exercitat de reclamanta
C.O., Înalta Curte reține următoarele:
Recurenta și-a întemeiat în drept calea
de atac pe dispozițiile art. 414 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, neindicând însă în
mod
expres, care motiv de nelegalitate ar fi incident în cauză.
Din motivarea recursului formulat de
recurentă, reiese că principala critică vizează soluția instanței de apel de
suspendare a soluționării apelului
din
perspectiva greșitei aplicări a normelor procedurale, în speță a dispozițiilor
art.
36 din Legea nr. 85/2006.
Prin
urmare, în raport de motivul de nelegalitate invocat care vizează
încălcarea
unor norme de procedură, se apreciază a fi incident motivul de recurs prevăzut
de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 134/2010 privind Codul
de procedură civilă, din perspectiva căruia va fi și analizată prezenta cale de
atac.
Cu privire la măsură dispusă de curtea de
apel prin încheierea din 02 aprilie 2015 și care face obiectul prezentei căi de
atac, Înalta Curte reține următoarele:
Prioritar,
conform principiului tempus regit actum, se reține incidența în
cauză a
dispozițiilor Legii nr. 85/2006,, act normativ sub imperiul căruia a fost
pronunțată hotărârea judecătorească de intrare în insolvență a pârâtei SC T.C.
SRL, lege cadru care reglementează procedura generală a debitorilor, societăți
comerciale, aflați în stare de insolvență sau de insolvență iminentă.
Conform
dispozițiilor art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006; „Creanțele
născute
după data deschiderii procedurii, în perioada de observație sau în procedura
reorganizării judiciare vor fi. plătite conform documentelor din care rezultă,
nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod
corespunzător pentru creanțele născute în procedura de faliment.”
Din
interpretarea literală a dispozițiilor legale menționate reiese că în
situația
creanțelor, inclusiv cele salariale, născute după momentul deschiderii
procedurii de insolvență a debitorului, în perioada de observație sau în cea a organizării
judiciare, acestea vor fi plătite conform documentelor din care rezultă,
nefiind necesară înscrierea la masa credală.
Este adevărat că legiuitorul român, prin
dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 a prevăzut că
„
De la data deschideri procedurii se
suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de
executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor
sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal”,
apreciind, astfel, necesar să reglementeze un caz de suspendare de drept a
tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare
silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, în
situația, în care cu privire la acesta din urmă, este deschisă procedura
insolvenței.
Rațiunea pentru care legiuitorul a
stabilit astfel a fost aceea de a păstra caracterul unitar, colectiv și
concursual al procedurii de insolvență și pentru a da posibilitatea tuturor
creditorilor să își înscrie creanțele,
Cu toate acestea însă se reține
că dispozițiile art. 64 din Legea nr. 85/2006 sunt dispoziții speciale în
raport de cele ale art. 36 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul român apreciind
că în situația în care creanțele sunt născute ulterior momentului deschiderii
procedurii insolvenței, să fie achitate conform înscrisurilor din care reies,
fără a fi necesară înscrierea la masa credală.
Prin urmare, în aplicarea
principiului specialia generalibus derogant, norma specialia aplicându-se cu
prioritate în raport de norma generală, rezultă că, în situația în care creanța
se naște ulterior momentului deschiderii procedurii de insolvență, în perioada
de observație sau în cea a organizării judiciare, creditorul nu mai este
obligat să-și înscrie creanța în tabelul creditorilor, legiuitorul recunoscându-i
dreptul de a-și recupera creanța în temeiul unei acțiuni directe îndreptate
împotriva debitorului.
În cauza dedusă judecății, prin Sentința
civilă nr. 188 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul
nr. 1688/90/2009, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva
pârâtei SC T.C. SRL. Prin încheierea din 23 decembrie 2012, a fost aprobat
planul de reorganizare și organigrama societății.
Ulterior deschiderii procedurii de
insolvență, reclamanta C.O.
a încheiat la
data de 31 iulie 2013 contractul individual de muncă cu pârâta
SC T.C.
SRL prin administrator special I.I., pe perioada nedeterminată, pentru ocuparea
postului de funcționar economic. Ulterior, la data de 20 decembrie 2013, prin Decizia
nr. 104 din 20 decembrie 2013 i s-a comunicat decizia angajatorului privind
încetarea contractului individual de muncă începând cu data de 25 ianuarie 2014,
din motive economice. La data
comunicării
deciziei, i-au fost achitate reclamantei drepturile salariale aferente
lunilor august-septembrie 2013, așa cum reiese și
din dovezile aflate la fila 9 a
dosarului Tribunalului Ilfov, plata
drepturilor salariale aferente perioada octombrie-decembrie 2013 si ianuarie
2014, fiind condiționată de demisia acesteia.
Prin urmare, rezultă că la momentul la
care a fost formulată cererea de chemare în judecată, 19 iunie 2014, așa cum
reiese din ștampila aplicată cu ocazia înregistrării cererii, reclamanta C.O.
invoca împotriva pârâtei, aflate în stare de insolvență, o creanță născută
ulterior momentului deschiderii procedurii de insolvență.
În aceste condiții, în speță, fiind vorba
despre o creanță născută ulterior declanșării procedurii de insolvență, sunt
incidente dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006, potrivit căror
creanțele născute ulterior momentului
deschiderii
procedurii insolvenței urmează să fie achitate conform înscrisurilor
din care reies, fără a fi necesară înscrierea la
masa credală.
În ceea ce privește natura creanței pe
care reclamanta pretinde a o avea împotriva pârâtei, se reține că aceasta este
reprezentată de drepturile salariale
restante,
aferente perioadei octombrie-decembrie 2013 si ianuarie 2014.
Salariul reprezintă unul dintre elementele esențiale
ale contractului individual de muncă, iar potrivit art. 166 alin. (1) din Codul
muncii „Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data
stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă
aplicabil sau în regulamentul intern, după caz”. iar potrivit alin. (4) a aceluiași
articol din Codul muncii „Întârzierea nejustificată a plății salariului sau
neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese
pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Rezultă deci, că plata
salariului este supusă unui regim special care impune plata acestuia cu o
anumită regularitate și urgență.
Reiese, așadar că, în cauză nu sunt
incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, care impun măsura
suspendării de drept a cauzei, ci dispozițiile art. 64 din Legea nr. 85/2006.
Față de cele anterior reținute,
Curtea de Apel a pronunțat o decizie nelegală, în cauză nefiind incident
motivul de suspendare de drept a judecății cauzei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte
va admite recursul declarat de reclamanta C.O. împotriva încheierii de ședință
din 2 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VII-a conflicte de
muncă și asigurări sociale, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza
Curții de Apel București pentru continuarea judecății
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de reclamanta C.O. domiciliata in
sat Jilava, jud.
Ilfov împotriva încheierii de ședință din 2 aprilie 2015 a Curții de Apel
București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în
contradictoriu cu intimata SC T.C. SRL, societate aflată în sub incidența Legii
nr. 85/2006, cu
sediul în Mun. Drăgășani,
județul Vâlcea, înregistrată la
registrul comerțului sub nr.
J38/10/1996, având Cod Unic de înregistrare 4282176, reprezentată prin
administrator judiciar EXPERT COM SPRL cu sediul in Craiova, jud. Dolj
Casează hotărârea atacată și trimite
cauza Curții de Apel București pentru continuarea judecății.
Prezenta
hotărâre este definitivă și se va comunica părților în temeiul
dispozițiilor
art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2015.