ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 349/2015

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor și actelor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 659 din 6 iulie 2009, Tribunalul Covasna a anulat ca netimbrată cererea de intervenție formulată de intervenienta Primăria comunei M. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantele D.C., în nume propriu și în reprezentarea fiicei minore D.M.

împotriva pârâtei SC H. SA Băile Herculane și în consecință: A constatat că reclamantele au dobândit prin accesiune, proprietatea asupra următoarelor construcții și amenajări efectuate de către pârâtă, pe terenul proprietatea reclamantelor înscris în cartea funciară în suprafață de 5755 mp: un bazin mare de apă termală cu pereți de beton; un bazin mic de apă termală cu pereți din beton; construcție din cărămidă și lemn, bufet cu terasă; alei și trotuare cu rigolă de evacuarea a apei termale din cele două bazine; bazin vidanjabil cu pereți de beton; construcție anexă amplasată în partea dinspre oraș a terenului; rețea interioară de alimentare cu apă; utilajele toboganului de agrement format din două corpuri; împrejmuiri și poartă de acces.

A respins cererea reclamantelor privind obligarea pârâtei să ridice toate construcțiile și amenajările. A dispus evacuarea pârâtei de pe terenul proprietatea reclamantelor în suprafață de 5755 mp. A obligat pârâta să plătească reclamantelor suma de 4.339.696 RON despăgubiri civile, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației, începând cu data pronunțării hotărârii până la plata efectivă. A obligat pârâta să plătească reclamantelor 52.969,47 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată în Dosarul nr. 886/2005 al Judecătoriei Caransebeș, reclamanta D.C., în nume propriu și în reprezentarea fiicei minore D.M.

a chemat în judecată pârâta SC H. SA Băile Herculane solicitând instanței: să constate că reclamantele sunt proprietare prin accesiune imobiliară asupra construcțiilor și amenajărilor edificate și efectuate de către pârâtă în calitate de constructor de rea credință; să oblige pârâta să-și ridice utilajele toboganului de agrement și împrejmuirile cu poarta de acces precum și orice alte construcții și amenajări pentru care antecesorul pârâtei nu a posedat autorizație de construire, chiar dintre cele menționate la pct. 1 al cererii, pe cheltuiala sa sau, în caz de refuz al acesteia, să autorizeze reclamantele să le ridice pe cheltuiala pârâtei ori, în subsidiar, să dea eficiență dreptului lor de a le însuși cu exercitarea dreptului lor de a despăgubi pârâta constructoare de rea credință cu valoarea materialului și manoperei din momentul edificării, reactualizată și apoi diminuată cu amortizarea acestora; să oblige pârâta la plata chiriei pe ultimii trei ani anteriori introducerii acțiunii și în continuare de la acest moment și până la intrarea lor efectivă în posesia și folosința terenului, construcțiilor și amenajărilor care se află pe acest teren, pentru suprafața de teren proprietatea reclamantelor pe care o ocupă abuziv, în sumă pe care o vor preciza până la primul termen de judecată,

raportat la chiria practicată de consiliul local Băile Herculane pentru suprafețe de teren închiriate în aceeași zonă pentru desfășurarea de activități comerciale. În cauză, reclamantele, prin precizarea de acțiune au arătat că „nu mai doresc să-și însușească construcțiile și amenajările din litigiu cu exercitarea drepturilor lor de a despăgubi pe constructor de rea credință cu contravaloarea materialelor și manoperei folosite la edificarea acestora”. Fiind reținută buna credință a societății ca și constructor, în cauză devin incidente dispozițiile art. 494 alin. (3) C. civ. respectiv că reclamantele au un drept de opțiune între două soluții posibile: să-i plătească constructorului de bună credință contravaloarea materialelor și prețul muncii sau să-i plătească o sumă de bani ce reprezintă sporul de valoare al terenului, ca urmare a edificării pe acesta a construcțiilor.

În această situație, cererea reclamantele proprietare, de demolare a construcțiilor, nu este admisibilă și, pe cale de consecință nici cererea de obținere a autorizației de demolare. De principiu, constructorul de bună credință, în calitate de titular al dreptului de creanță, poate solicita instituirea dreptului de retenție până la îndeplinirea obligației de plată din partea proprietarului. Ca urmare a precizării petitului I și a renunțării la proba cu expertiza în construcții, în cauză nu s-a stabilit cuantumul despăgubirilor prin aplicarea uneia din soluțiile posibile menționate mai sus. Sub acest aspect, societatea pârâtă nu a formulat vreo cerere reconvențională și nici măcar o cerere expresă cu privire la instituirea dreptului de retenție.

Deși în principiu dreptul de retenție nu este condiționat de stabilirea despăgubirilor, acesta nu poate fi dispus din oficiu ci doar în cazul formulării unei cererii exprese în acest sens. Pârâta a formulat o astfel de cerere după închiderea dezbaterilor, prin concluziile depuse; ori, după închiderea dezbaterilor în fond, nu mai este admisibilă formularea vreunei cereri, sancțiunea în acest caz fiind că o astfel de cerere nu va fi luată în considerare. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC H. SA, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și respingerea cereri de chemare în judecată, iar în situația mențineri evacuării, instanța să oblige reclamantele la despăgubiri și restituirea unui drept de retenție asupra construcțiilor.

Prin decizia civilă nr. 100/Ap din 13 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a constatat perimat apelul declarat de apelanta pârâtă SC H. SA împotriva sentinței civile nr. 659 din 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna. Instanța de apel a admis cererea de suspendare în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., prin încheierea din 18 martie 210 și a dispus suspendarea judecăți apelului până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 527/115/2010. Această nouă cauză înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 527/115/2010 de care depindea soluționarea prezentei cauze a fost soluționată prin sentința civilă nr. 187/2013, fiind constatată perimată acțiunea reclamantei SC H. SA.

Sentința mai sus amintită a rămas irevocabilă la 8 februarie 2013 prin nerecurare, conform mențiunii de la dosarul de apel. La data de 13 februarie 2014 administratorul sechestru I.R., introdus în cauză de instanța de apel prin încheierea din 18 februarie 2010, a formulat cerere de perimare a apelului, întrucât a trecut mai mult de 1 an de la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 527/115/2010 și cauza nu a fost repusă pe rol. Perimarea a fost invocată și de intervenienta în interesul reclamantelor, SC S.I. SRL la data de 12 februarie 2014. Chiar dacă la momentul cereri de constatare a perimării SC S.I. SRL a fost radiată din O.R.C. pe motivul închiderii proceduri falimentului, instanța poate și din oficiu să constate intervenirea perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc.

civ. Așadar, excepția lipsei capacității de folosință a acestei interveniente, nu poate fi soluționată într-o cauză în care a intervenit perimarea. Aceasta este o excepție ce primează la soluționare și paralizează orice alte chestiuni de fond, invocate de părți la termenul din 13 marte 2014, respectiv posibilitatea încheieri unei tranzacții. Instanța de apel a reținut că sesizarea celor două părți, avocatul R.I. și SC S.I. SRL, cu privire la constatarea perimării, este corectă, întrucât, partea interesată în repunerea pe rol a cauzei după încetarea motivului de suspendare, respectiv SC H. SA nu a făcut nici un demers judiciar timp de un an de zile de la soluționarea Dosarului nr. 527/115/2010 al Tribunalului Caraș-Severin, în vederea continuării judecății prezentului apel.

S-a apreciat că sunt întrunite dispozițiile art. 248 raportate Ia art. 250 alin. (1) C. proc. civ. Motivele invocate de apelantă prin nota de ședință din 13 martie 2013, prin care se susține existența unor împrejurări mai presus de voința părților, care ar împiedica perimarea conform art. 250 alin. (3) C. proc. civ., nu pot fi primite, deoarece ele nu justifică aplicarea art. 250 alin. (3) C. proc. civ. Intenția de rezolvare pe cale amiabilă a litigiului, nu este o măsură peste voința părților care ar fi suspendat cursul perimării, cu atât mai mult cu cât a fost adusă la cunoștința instanței după împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art. 248 C. proc. civ. Invocarea contractului de comodat dintre SC H. SA și SC M.M.D.

SRL din 14 iulie 2009, depus de apelantă ca mijloc de probă pentru justificarea incidenței art. 250 alin. (3) C. proc. civ., nu are relevanță în speță, nu reprezintă o tranzacție între părți, ci este doar încheiat cu o societate comercială care nu este parte în proces și datează din 14 iulie 2009, deci după pronunțarea sentinței civile nr. 659 din 6 iulie 2009, atacată cu prezentul apel la 25 august 2009. Însemnătatea acestui contract putea fi adusă la cunoștință instanței chiar prin cererea de apel. În concluzie, instanța poate constata chiar din oficiu, perimarea, în speță fiind întrunite condițiile art. 248 raportat la art. 250 alin. (1) C. proc. civ., drept pentru care, instanța a constatat perimat apelul formulat de apelanta SC H. SA împotriva sentinței civile nr. 659/2009 a Tribunalului Covasna.

În condițiile art. 293 alin. (2) teza I C. proc. civ., apelul principal fiind constatat perimat, motiv ce nu implică cercetarea fondului, aderarea la apel formulată de administratorul sechestru s-a constatat că a rămas fără efecte. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC H. SA Băile Herculane, fără a proceda la indicarea tezei de nelegalitate dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă arată că prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei cu privire la cererea de constatare a perimării depusă de B.A., un prim aspect se referea la lipsa calității procesuale pasive a acestuia în acest dosar deoarece deși a susținut că este succesorul lui SC S.I.

SRL, înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu sunt relevante în acest sens. Chiar dacă s-ar menține cererea de constatare a perimării atât prin cererea pe care ar fi depus-o inclusiv avocatul R.I., sau prin invocarea din oficiu de către curtea de apel, apreciază că este necesar a se avea în vedere toate apărările cu privire la părțile principale procesuale, respectiv D.C. și SC H. SA care și-au exprimat dorința de continuare a procesului în condițiile în care între acestea existau raporturi contractuale încheiate ulterior pronunțării în dosarul de fond. Contractul de comodat depus la acest dosar de societatea pârâta SC H. SA prin care s-a realizat o tranzacție pe o perioadă de 5 ani încă în vigoare evidențiază modalitatea în care pârâta a fost împiedicată a manifesta diligențe pentru repunerea pe rol în interiorul perioadei legale de repunere pe rol.

Acest impediment se înscrie în prevederile art. 250 alin. (3) C. proc. civ., ceea ce conduce implicit la lipsa vinovăției acesteia ce se înscrie și în prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și privește faptul că societatea pârâtă nu a cunoscut despre existența unui contract de asistență juridică cu un onorariu de 10% în favoarea a două persoane, una fiind domnul avocat R.I. despre care s-a aflat ulterior depunerii acestei cereri de repunere pe rol care nu a fost făcută de reclamanta D.C. cea mai interesată parte procesuală. Arată că în pledoaria orală a apărătorului reclamantei D.C.

s-a menționat despre înțelegerile care au intervenit între reclamantă și pârâtă de natură a constitui un impediment posibil în privința repunerii pe rol de către apelanta-pârâtă, astfel încât deși a evidențiat depășirea termenului legal a lăsat la aprecierea instanței soluția ce o va da în privința constatării perimării, solicitând totuși cheltuieli de judecată contrar susținerilor, astfel încât s-ar putea aprecia implicit că și reclamanta D.C. a mandatat avocatul propriu să solicite aceste cheltuieli care pun sub semnul întrebării loialității în privința încheierii contractului de comodat și în ceea ce o privește și evident al participării acesteia la împiedicarea pârâtei de a depune cerere de repunere pe rol.

Mai susține și faptul că tranzacția intervenită între reclamanta D.C. și SC H. SA a reieșit fără dubii din chiar contractul de comodat existent între aceste părți procesuale, precum și din lipsa inițiativei de repunere pe rol inclusiv a intimatei-reclamante D.C., nefiind necesară o tranzacție conformă art. 271 C. proc. civ. pentru pronunțarea unei hotărâri de expedient așa după cum eronat a interpretat avocatul R.I. în speță nu se punea problema vreunei tranzacții de asemenea gen, ci de apreciere a imposibilității constatării perimării conform motivelor arătate mai sus. Precizează recurenta că apărările formulate în favoarea respingerii perimării și continuării derulării procesului în faza apelului a avut o motivare legată în esență de evitarea unor demersuri viitoare de anulare a actelor frauduloase încheiate de persoane interesate de obținerea unor venituri ilegale și care în principal sunt externe reclamantei D.C.

și pârâtei SC H. SA. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin încheierea de ședință din 18 martie 2010, instanța de apel a dispus suspendarea judecării apelului declarat de pârâta SC H. SA împotriva sentinței civile nr. 659 din 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Covasna, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 527/115/2010 al Tribunalului Caraș-Severin. Dosarul nr. 527/115/2010 al Tribunalului Caraș-Severin, de care depindea soluționarea prezentei cauze a fost soluționată prin sentința civilă nr. 187/2013, fiind constatată perimată acțiunea reclamantei SC H. SA, sentința rămânând irevocabilă la data de 8 februarie 2013 prin nerecurare, conform mențiunii de la dosarul de apel.

Cât timp de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 187 din 29 ianuarie 2013 a Tribunalului Caraș-Severin, 8 februarie 2013, părțile au lăsat să treacă mai mult de un an fără să facă acte de întrerupere a cursului perimării, în mod corect curtea de apel a făcut aplicarea art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând perimat apelul pârâtei. Astfel, potrivit textului menționat, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Rezultă că, pentru a interveni perimarea, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părților.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părților, care nu au acționat în scopul reluării judecății, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță unde, după suspendarea judecării apelului pârâtei SC H. SA pe temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ. și momentul la care au încetat cauzele care au determinat suspendarea judecății, 8 februarie 2013, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de apel. Criticile recurentei, potrivit cărora instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la apărarea pârâtei referitoare la lipsa calității procesuale active a intervenientului B.A., succesor al SC S.I.

SRL, care a invocat excepția perimării, nu pot fi reținute. Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție. Perimarea este o excepție ce primează la soluționare și paralizează orice alte chestiuni de fond (cum ar fi posibilitatea încheierii unei tranzacții), instanța de apel în mod corect constatând că excepția lipsei capacității de folosință a intervenientei SC S.I.

SRL nu poate fi soluționată într-o cauză în care a intervenit perimarea, ca de altfel nici excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului B.A., cu atât mai mult cu cât perimarea a fost invocată și de administratorul sechestru I.R., care avea calitate procesuală fiind introdus în cauză prin încheierea din 18 februarie 2010, această excepție putând fi invocată și din oficiu de către instanță. Instanța de apel a apreciat cu justețe că invocarea de către pârâtă a contractului de comodat dintre SC H. SA și SC M.M.D. SRL din 14 iulie 2009 pentru a justifica incidența art. 250 alin. (3) C. proc. civ., precum și faptul că ea nu este în culpă în lăsarea în nelucrare a pricinii, nu are relevanță în speță, întrucât acesta nu reprezintă o tranzacție între părți fiind încheiat cu o societate comercială care nu este parte în proces.

Mai mult, s-a reținut și faptul că respectivul contract de comodat nici măcar nu s-a invocat în apel, deși acesta a fost încheiat după pronunțarea hotărârii instanței de fond și înainte de declararea apelului. Pe cale de consecință, încheierea unui contract de comodat între recurenta-pârâtă și o terță societate comercială asupra unora din bunurile litigioase nu poate constitui în niciun fel o împiedicare a pârâtei să solicite repunerea pe rol a cauzei în termenul legal de 1 an de când au încetat cauzele suspendării apelului. Nici existența sau inexistența unui contract de asistență juridică încheiat între intimata-reclamantă D.C. și un avocat, cu un onorariu de succes de 10% nu poate constitui o cauză de împiedicare a recurentei-pârâte să solicite repunerea pe rol a judecării apelului în termenul legal de un an, întrucât un astfel de contract este străin de recurenta-pârâtă.

De altfel, intimata-reclamantă și recurenta-pârâtă se află pe poziții adverse de interese, iar nerepunerea pe rol a cauzei îi profita intimatei-reclamante datorită intervenirii perimării apelului din cauza lipsei de diligență a recurentei-pârâte. Instanța de apel a reținut în mod corect că intenția de rezolvare a litigiului pe cale amiabilă, nefinalizată însă, nu poate constitui o măsură peste voința părților care ar fi suspendat cursul perimării, cu atât mai mult cu cât a fost adusă la cunoștința instanței după împlinirea termenului de un an.

Pe de altă parte, nu se poate reține lipsa de culpă a recurentei în lăsarea pricinii în nelucrare, pentru că era în interesul său să solicite repunerea pe rol a cauzei, ea fiind partea al cărei apel a fost suspendat și pentru a cărui judecată instanța a apreciat, la momentul suspendării, că dezlegarea cauzei atârnă în tot sau în parte de existența sau neexistența unui drept care a făcut obiectul Dosarului nr. 527/115/2010 al Tribunalului Caraș-Severin. În contextul arătat, de la data când a rămas irevocabilă sentința civilă nr. 187/2013 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin (8 februarie 2013) și până la data formulării cererii de perimare (13 februarie 2014), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie de perimare, astfel că nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul apare ca nefondat și va fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea apărătorului intimatelor-reclamante D.C. și D.M., dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, va fi obligată recurenta-pârâtă SC H. SA Băile Herculane la plata sumei de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatele-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC H. SA Băile Herculane împotriva deciziei civile nr. 100/Ap din 13 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă pe recurenta-pârâtă SC H. SA Băile Herculane la plata sumei de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatele-reclamante D.C. și D.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2015.