ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 81/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamantul SC Ș.N.D.G. SA, în contradictoriu cu A.N.A.F. -

D.G.A.M.C. a solicitat anularea Deciziei nr. 177 din 2 mai 2011, privind

soluționarea contestației, a Deciziei de impunere nr. 302 din 2 decembrie 2010

privind obligațiile fiscale suplimentare, a dispoziției din 2 decembrie 2010

privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală și a raportului de

inspecție fiscală din 2 decembrie 2010, acte administrative emise de autoritatea

pârâtă.

De

asemenea, a mai solicitat ca instanța să dispună recunoașterea ca deductibilă a

sumei de 2.105.597 lei reprezentând cheltuieli, cu dobânzile înregistrate în

anul 2008, recunoașterea ca deductibilă a sumei de 1.104.630 lei reprezentând

cheltuieli, cu dobânzile aferente perioadei 2008-2009 și recunoașterea ca

deductibilă a T.V.A. de 48.011 lei a T.V.A. - 46350 lei și T.V.A. - 19.447 lei

și, în consecință, anularea T.V.A. de plată în cuantum total de 113.808 lei și a

majorărilor și penalităților de întârziere de 63.045 lei.

Prin

sentința civilă nr. 76 din 4 aprilie 2013 Curtea de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității cererii completatoare,

invocată de pârâtă și a respins cererea astfel cum a fost formulată și modificată,

de reclamantul SC Ș.N.D.G. SA, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.S.C.,

ca nefondată.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în cauză a fost

efectuată o expertiză tehnică contabilă, care a concluzionat următoarele:

SC

Ș.N.D.G. SA datora către D.S.C.V. o dobândă de 595.980 euro pentru perioada de

19 luni, luni cât acesta a beneficiat de suma de 6.000.000 euro (decembrie 2006

- iulie 2008).

Valoarea

dobânzii de 239.874 euro calculată conform art. 23 alin. (5) din C. fisc. depășește

valoarea legală conform prevederilor Legii nr. 571/2003.

Expertul

consideră valoarea de 356.106 euro, o cheltuială deductibilă din punct de

vedere al art. 23 alin. (5) din C. fiscal, iar diferența de 239.874 euro, ca o

cheltuială nedeductibilă, deci o deductibilitate parțială a valorii dobânzii de

595.980 euro plătită de SC Ș.N.D.G. SA, firmei olandeze.

Valoarea

de 595.980 euro este inclusă în contractul de împrumut prin addendumul nr. 3

încheiat în 3 mai 2008, anexă la contractul din 2006 încheiat între D.S.C.V.,

în calitate de cumpărător și SC Ș.N.G. SA, în calitate de vânzător.

Analizând

probele dosarului, inclusiv raportul de expertiză instanța de fond a constatat

că reclamanta nu a făcut dovada concludentă a susținerilor din acțiune în

sensul că nu a putut combate constatările și obligațiile stabilite de organele

de inspecție fiscală, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 18 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acțiunea a fost respinsă ca

nefondată.

De

asemenea, a fi respinsă și excepția tardivității cererii completatoare,

instanța de fond apreciind că aceasta a fost exercitată în termenul de 6 luni

prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Împotriva

hotărârii instanței de fond reclamantul SC Ș.N.D.G. SA a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Galați

nu cuprinde motivele de fapt și de drept care ar putea să permită instanței de

recurs să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești pronunțată

în fond.

Recurentul

mai susține că nu se precizează de ce înscrisurile și proba cu expertiza la

dosar nu au putut fi considerate a fi concludente (nu s-a observat că Răspunsul

la obiecțiunile la Raportul de expertiză corectează/modifică Raportul inițial),

cu atât mai mult cu cât Raportul de expertiză este favorabil punctului de

vedere expus de reclamant, atât în ceea ce privește impozitul pe profit, cât și

în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată.

În

legătură cu Raportul de expertiză tehnică contabilă despre care se face vorbire

în hotărâre instanța nu a observat că raportul de expertiză a răspuns la mai

multe obiective care au făcut obiectul actelor administrative fiscale atacate care

vizau nu numai impozitul pe profit, dar și T.V.A.

Examinând

cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru

a ajunge la această soluție, instanța de recurs a avut în vedere considerentele

în continuare arătate.

În

cauză, este incident motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

În

dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de

legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un

proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Astfel,

conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa,

să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse

și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Pe

de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul

părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru

cauza lor.

Deoarece

Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor

drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul

aflat în discuție nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt

în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța

sesizată.

Cu

alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda la un examen

efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale

părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Înalta

Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict

al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe

judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În

cauza de față, instanța de control judiciar consideră că, într-adevăr,

hotărârea recurată nu îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a expus în mod corespunzător

argumentele care au determinat formarea convingerii sale, cu privire la

legalitatea și temeinicia hotărârii de guvern.

În

sistemul de drept procesual civil român căile de atac constituie un remediu

pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre judecătorească.

Motivarea

în fapt și în drept este o condiție de esență a hotărârii judecătorești,

legiuitorul stabilind în sarcina judecătorului această obligație legală, cu

precizarea că judecătorul trebuie să explice părților, atât în fapt, cât și în

drept care au fost rațiunile care au determinat adoptarea soluției.

Ori,

așa cum s-a arătat deja, potrivit jurisprudenței C.E.D.O., care se regăsește și

în cauza Albina contra României, noțiunea de proces echitabil este înfrântă

atunci când o instanță a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real

problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză.

În

baza prevederilor art. 11 din Constituția României, tratatele ratificate de

Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Convenția

Europeană a Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994,

așa încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru

care judecătorul național are obligația legală de a aplica atât prevederile

Convenției, cât și cele ale jurisprudenței Curții, care împreună se constituie

în blocul de convenționalitate.

Față

de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs

sunt întemeiate, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a cauzei, pentru ca

instanța de fond să analizeze motivele de nelegalitate invocate, urmând ca

hotărârea să fie motivată corespunzător cu cerințele legii, în sensul

analizării apărărilor formulate de toate părțile implicate în litigiu.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința

recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul SC Ș.N.D.G. SA împotriva Deciziei nr. 76/2013 din 4

aprilie 2013 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2015.