ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1430/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1430/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11

februarie 2011 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta R.A.T. Craiova a chemat în judecată pe

pârâtele D.G.F.P. Dolj - A.I.F. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei

decizii, „D.G.F.P. Dolj”) și A.N.A.F. - D.G.A.M.C. (denumită în continuare, în

cuprinsul prezentei decizii, „A.N.A.F.”), solicitând instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 8 din 25 ianuarie 2011

și a Deciziei de impunere nr. 951 din 30 iunie 2010, cu consecința exonerării

de la plata sumei de 10.646.390 lei, precum și suspendarea Deciziei nr. 951 din

30 iunie 2010, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

pronunțate de prima instanță.

Prin Încheierea din 5

aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de suspendare și a dispus

suspendarea Deciziei de impunere nr. 951 din 30 iunie 2010 emisă de D.G.F.P.

Dolj, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin sentința nr. 623

din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea formulată de

reclamanta R.A.T. Craiova, reținând, în esență, că suma de 5.176.167 lei,

reprezentând T.V.A. aferentă subvențiilor încasate de la Consiliul Local

Craiova, pentru gratuitățile și reducerile de tarife acordate unor categorii

sociale în perioada 2006- 2008, a fost legal stabilită de organul fiscal.

Prima instanță a

reținut că, pentru anul 2006, sunt aplicabile dispozițiile art. 137 alin. (1) lit.

a) din C. fisc., în vigoare la 31 decembrie 2006.

Pentru perioada

2007-2008, dispozițiile legale aplicabile sunt cele ale art. 137 alin. (1) lit.

a) raportat la pct. 18 alin. (1) din aceleași norme, care prevăd includerea în

baza de impozitare a subvențiilor primite de la bugetul de stat, bugetele

locale sau bugetul comunitar, a celor legate direct de preț, respectiv a celor

ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: suma subvenției să depindă de

volumul bunurilor livrate/serviciilor prestate; suma subvenției să poată fi

determinată înainte de desfășurarea activității.

În speță, s-a

constatat că cerințele arătate sunt îndeplinite, deoarece tarifele pentru

bilete, abonamente și legitimațiile de călătorie practicate de R.A.T. Craiova

au fost stabilite prin Hotărâri ale Consiliului Local Craiova, fiind eronată

susținerea reclamantei în sensul că subvenția poate fi determinată (calculată)

doar în luna următoare celei pentru care se solicită.

Astfel, ca urmare a

faptului că, prin hotărâri emise de consiliul local, în luna curentă pentru

luna următoare, este stabilit numărul abonamentelor ce se vor acorda

categoriilor de persoane care beneficiază de această facilitate, precum și

tariful pe unitatea de măsură a serviciilor, suma totală a subvenției este

determinabilă, suma concretă fiind stabilită ulterior în funcție de numărul de

persoane care s-a prezentat efectiv pentru ridicarea abonamentelor de călătorie

respective, iar exigibilitatea T.V.A. pentru aceste subvenții intervine la data

încasării lor de la bugetul local, astfel că în mod corect au fost calculate

majorările de întârziere aferente acestei taxe.

În consecință, pentru

perioada februarie 2006 - noiembrie 2008, subvențiile alocate de Consiliul

local Craiova trebuiau incluse de reclamantă în baza de impozitare a T.V.A.

În ceea ce privește

impozitarea tichetelor cadou acordate tuturor salariaților în lunile iunie 2007

și iunie 2008, acestea sunt asimilate avantajelor de natură salarială și, ca atare,

era necesar să fie incluse în veniturile impozabile ale acestora.

de R.A.T. Craiova

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Craiova a formulat recurs reclamanta Regia

Autonomă Transport Craiova, invocând prevederile art. 304

1

raportate

la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta -

reclamantă a susținut că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat

acțiunea, reținând în mod greșit faptul că subvențiile acordate trebuiau

incluse în baza de impozitare a T.V.A., ignorând faptul că subvențiile

respective nu au fost acordate prin hotărâri ale Consiliului local, ci prin

diverse legi speciale, precum Legea nr. 448/2006, Legea nr. 341/2004, Legea nr.

44/1994, Decretul - Lege nr. 118/1990 și altele.

De asemenea, instanța

de fond a reținut în mod greșit că tichetele cadou reprezintă venituri de

natură salarială și trebuiau incluse în cadrul veniturilor impozabile.

În ceea ce privește

includerea subvențiilor acordate de Consiliul Local Craiova, instanța de fond a

interpretat greșit dispozițiile pct. 18 alin. (1) cap. T.V.A. din H.G. nr. 44/2004,

reținând în mod greșit îndeplinirea condițiilor cerute, anume ca suma

subvenției să poată fi determinată înainte de desfășurarea activității.

În ceea ce privește

tichetele cadou, recurenta - reclamantă a susținut că instanța de fond a

ignorat faptul că acestea nu se regăsesc la pct. 70 din H.G. nr. 44/2004 și

nici la art. 55 din C. fisc., unde sunt enumerate avantajele de natură

salarială.

În concluzie,

recurenta - reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecința

admiterii acțiunii și anularea actelor administrativ fiscale și, în

subsidiar,casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la

aceeași instanță.

instanței de recurs

Prin Decizia nr. 3545

din 21 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de R.A.T. Craiova

împotriva sentinței nr. 623 din 29 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, reținând următoarele:

Prin Decizia de

impunere nr. 951/2010, în sarcina reclamantei au fost stabilite obligații

fiscale suplimentare de 10.646.390 lei, reprezentând:

- 5.176.167 lei

T.V.A.;

- 4.855.570 lei

majorări de

întârziere aferente T.V.A.,

- 74.484 lei

impozit pe veniturile

din salarii,

- 67.797 lei

majorări de

întârziere aferente impozitului pe veniturile din salarii,

- 52.649 lei

contribuția la

asigurări sociale datorată de asigurați,

- 47.921 lei

majorări de

întârziere aferente contribuției la asigurări sociale datorată de asigurați,

- 36.023 lei

contribuția la

asigurări sociale de sănătate datorată de asigurați,

- 32.789 lei majorări

de întârziere aferente contribuției la asigurări sociale de sănătate datorată

de asigurați,

- 108.068 lei

contribuția la

asigurări sociale datorată de angajator,

- 98.366 lei

majorări de

întârziere aferente contribuției la asigurări sociale datorată de angajator,

- 31.759 lei

contribuția la

asigurări sociale de sănătate datorată de angajator,

- 29.159 lei

majorări de

întârziere aferente contribuției la asigurări sociale de sănătate datorată de

angajator,

- 5.453 lei

contribuția

societății la fondul de risc și accident,

- 5.165 lei

majorări aferente

contribuției societății la fondul de risc și accident,

- 4.711 lei

contribuția

societății la concedii și indemnizații,

- 4.288 lei

majorări aferente

contribuției societății la concedii și indemnizații,

- 1.385 lei

contribuția

societății la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariate,

- 1.261 lei

majorări aferente

contribuției societății la fondul de garantare a creanțelor salariale,

- 6.608 lei

contribuția

societății la fondul de șomaj,

- 6.767 lei

majorări aferente

contribuției societății la fondul de șomaj.

În ceea ce privește

interpretarea art. 137 alin. (1) lit. a) din C. fisc., recurenta - reclamantă a

susținut că subvențiile primite nu intră în baza de impozitare a T.V.A. pentru

că nu sunt legate direct de prețul acestei operațiuni.

Într-adevăr, potrivit

art. 137

alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și

completările ulterioare, în forma aplicabilă în vigoare la momentul

desfășurării operațiunilor, prevede:

„(1) Baza de

impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:

a) pentru livrări de

bunuri și prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) și c),

din tot ceea ce constituie contrapartidă obținută sau care urmează

a fi obținută de

furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui

terț, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor operațiuni”.

Pentru anul 2006,

aceste prevederi au fost explicitate prin pct. 17 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind

C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, care precizează:

„17. (1) Potrivit art.

137 alin. (1) lit. a) din C. fisc., subvențiile primite de la bugetul de stat

sau de la bugetele locale, legate direct de prețul bunurilor livrate și/sau al

serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea

adăugată. Se consideră că subvențiile sunt legate direct de preț dacă

îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) prețul

livrării/tariful prestării pe unitatea de măsură al bunurilor și/sau al

serviciilor este impus prin lege sau prin decizii ale consiliilor locale,

inclusiv sau exclusiv taxa pe valoarea adăugată;

b) subvenția acordată

este concret determinabilă în prețul bunurilor și/sau al serviciilor, respectiv

este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate și/sau a serviciilor

prestate, în sume absolute sau procentual”.

Astfel fiind, în mod

corect a reținut prima instanță că sumele primite trebuie incluse în baza de

impozitare a T.V.A., subvenția acordată fiind determinabilă în prețul

serviciilor de transport public prestate de către regia recurentă.

În ceea ce privește

perioada ulterioară 2007 - 2008, recurenta - reclamantă a susținut că trebuia

să beneficieze de dispozițiile pct. 18 alin. (2) din Normele de aplicare a C.

fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004 potrivit cărora subvențiile primite erau

excluse din baza de impozitare a T.V.A., susținere care este neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 8

din 25 ianuarie 2011, A.N.A.F. a respins contestația formulată de regia

autonomă, ca neîntemeiată, pentru suma de 10.640.088 lei și, ca nemotivată

pentru suma de 6.302 lei.

În acțiunea

formulată, societatea comercială a criticat actele în litigiu doar în ceea ce

privește sumele privind T.V.A. stabilită suplimentar (5.176.167 lei T.V.A. și

4.855.570 lei majorările de întârziere aferente) și, respectiv, sumele privind

impozitarea tichetelor cadou acordată salariaților în anii 2007 și 2008, cu

ocazia Z.T.P., iar criticile recursului vizează soluția instanței de fond cu

privire la aceleași operațiuni economice și aceleași obligații bugetare

stabilite suplimentar prin actele fiscale în litigiu.

În ceea ce privește

criticile referitoare la T.V.A. și majorările de întârziere, acestea au fost

apreciate ca fiind neîntemeiate pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză, nu sunt

contestate nici sumele și nici faptul că regia recurentă a primit de la bugetul

local subvenții aferente gratuităților și reducerilor de tarife pentru

abonamentele acordate anumitor categorii sociale, în perioada 2006 - 2008,

litigiul fiind în legătură cu interpretarea dispozițiilor legale incidente.

Într-adevăr, pentru

anii 2007-2008, prevederile pct. 18 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 44/2004

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind

C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, care precizează:

„18. (1) Potrivit art.

137 alin. (1) lit. a) din C. fisc., subvențiile primite de la bugetul de stat,

bugetele locale sau bugetul legate direct de prețul bunurilor livrate și/sau al

serviciilor p

restate,

se includ în baza de impozitare. Se consideră că subvențiile sunt legate direct

de preț dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) suma subvenției să

depindă de volumul bunurilor livrate/serviciilor prestate;

b) suma subvenției să

poată fi determinată înainte

de desfășurarea activității.

(2) Nu intră în baza

de impozitare a taxei subvențiile sau

alocațiile primite de la bugetul de stat, de

la bugetele locale sau de la bugetul Comunitar care nu îndeplinesc condițiile

prevăzute la alin. (1), cum sunt: subvențiile pentru acoperirea cheltuielilor

de transport public local, subvențiile acordate pentru efectuarea de investiții

proprii.”

Deci, potrivit pct. 18

alin. (2) nu intră în baza de impozitare a T.V.A., între altele, subvențiile de

la bugetele locale care nu îndeplinesc condițiile de la alin. (1) pct. 18, cum

sunt subvențiile pentru acoperirea cheltuielilor de transport public local,

subvențiile acordate pentru efectuarea de investiții proprii. Or, în cauză,

este necontestat că T.V.A. a fost calculată pentru subvențiile aferente

gratuităților și reducerilor de tarife pentru abonamentele acordate anumitor

categorii sociale potrivit unor legi speciale, iar nu pentru acoperirea

cheltuielilor de transport sau pentru efectuarea de investiții proprii.

În ceea ce privește

problema impozitului și contribuțiilor aferente tichetelor cadou oferite

salariaților, în sume și condiții necontestate, criticile regiei recurente

sunt, de asemenea neîntemeiate.

Astfel, în criticile

formulate, regia recurentă a susținut că tichetele cadou nu se regăsesc la art.

55 din C. fisc., unde sunt enumerate avantajele de natură salarială, tichetele

cadou fiind impozitate abia odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 58/2010.

Într-adevăr, prin art.

1 pct. 13 din O.U.G. nr. 58/2010, la art. 55 alin. (3) din C. fisc., după lit. g)

a fost introdusă lit. h) cu următorul conținut „tichetele cadou acordate

potrivit legii”, dar acest lucru nu justifică afirmația că de la acea dată au

fost impozitate tichetele - cadou.

Astfel, potrivit art.

55 alin. (3), în forma în vigoare anterior publicării O.U.G. nr. 58/2010, erau

considerate venituri din salarii, inclusiv „avantajele, cu excepția celor de la

alin. (4), primite în legătură cu activitatea menționată la alin. (1) și (2)

includ, însă nu sunt limitate la:” (…), după care erau enumerate

exemplificativ, la lit. a) - g) diverse forme de avantaje posibile.

Deci, cu alte

cuvinte, erau exceptate de la impozitare exclusiv avantajele de la alin. (4) art.

55 din C. fisc., or la acest alineat nu erau incluse și tichetele - cadou,

singura situație în care s-ar fi putut susține, cu temei legal, caracterul lor

neimpozabil.

Faptul că, prin

O.U.G. nr. 58/2010, legiuitorul a completat, între altele, art. 55 alin. (3)

din C. fisc. nu are explicația pretinsă de regia recurentă, ci pe aceea că

legiuitorul a pus, astfel, capăt unor asemenea interpretări.

anulare formulată de

R.A.T.

Craiova

Î

mpotriva Deciziei nr. 3545 din 21 martie 2013

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, R.A.T. Craiova a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 teza

a II-a C. proc. civ., susținând că, prin decizia atacată, instanța nu s-a

pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs invocate.

Totodată, contestatoarea a formulat, în

temeiul art. 319

1

C. proc. civ., cerere de suspendare a executării

deciziei atacate cu contestație în anulare și a depus Ordinul de plată nr. 1465

din 21 noiembrie 2013 și adresa B.R.D. - G.S.G.G. Craiova din 21 noiembrie 2013

privind consemnarea sumei de 500 lei, cu titlu de cauțiune la dispoziția

Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4829/1/2013.

În ceea ce privește motivele contestației în

anulare, contestatoarea critică considerentele deciziei, arătând că instanța în

mod greșit a reținut că subvenția primită de regia autonomă trebuie inclusă în

baza de impozitare a T.V.A., fiind determinabilă în prețul serviciilor de

transport public prestate, deși, prin motivele de recurs, s-a arătat că,

potrivit dispozițiilor legale, suma subvențiilor trebuie să fie determinată,

aspect care nu a fost analizat de instanță.

Se mai arată că instanța de recurs nu s-a

pronunțat nici asupra motivelor de recurs referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor

O.G. nr. 97/1999, singurele care reglementează modul de determinare a

subvențiilor pentru serviciile publice de transport rutier intern și modul de

calcul al acestora. Sub acest aspect, contestatoarea invocă și dispozițiile pct.

18 alin. (1) și (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003

privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, și ale art. 7 din O.G. nr. 97/1999

și expune modul de calcul al subvenției, susținând că instanța de recurs nu s-a

pronunțat cu privire la motivul de recurs referitor la faptul că subvenția nu

poate fi determinată/calculată decât prin O.G. indicată. În același sens,

contestatoare susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la

motivul de recurs referitor la faptul că organele fiscale nu au analizat

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de textele de lege menționate.

Mai susține contestatoarea că instanța de

recurs nu a analizat motivul de recurs referitor la faptul că suma subvențiilor

trebuie să fie determinată pentru a fi inclusă în baza de impozitare a T.V.A.,

invocând în acest sens prevederile pct. 17 alin. (4) și pct. 18 alin. (1) și (2)

din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, conform cărora suma

subvenției nu este determinabilă înainte de desfășurarea activității, și adresa

din 20 octombrie 2008 a D.G.F.P. Dolj prin care i s-a comunicat îndeplinirea

condițiilor impuse de prevederile menționate în cazul transportului urban de

călători efectuat pe bază de abonamente gratuite.

De asemenea, se susține de către

contestatoare faptul că instanța de recurs nu a analizat nici motivul de recurs

referitor la faptul că anumite categorii de persoane beneficiau de gratuități

în baza unor reglementări speciale - Legea nr. 448/2006, Legea nr. 44/1994,

Legea nr. 341/2004, Decretul-Lege nr. 118/1990 - astfel că operațiunile

respective nu constituie prestări de servicii cu plată și nu sunt cuprinse în

sfera de aplicare a T.V.A., conform art. 129 alin. (5) din Legea nr. 571/2003.

II. Considerentele Înaltei Curți

executării deciziei ce formează obiectul contestației în anulare

Prin încheierea din 27 noiembrie 2013,

președintele, secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, analizând, în temeiul art. 403 alin. (4) raportat la art. 319

1

C. proc. civ., cererea de suspendare provizorie a executării deciziei atacate

cu contestație în anulare, a respins-o, reținând, în esență, că decizia

respectivă nu cuprinde dispoziții susceptibile a fi aduse la îndeplinire pe

cale de executare, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

textele de lege indicate.

La termenul de judecată din 12 martie 2014,

contestatoarea R.A.T. Craiova a arătat că înțelege să renunțe la cererea de

suspendare a executării Deciziei nr. 3545 din 21 martie 2013 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Examinând cauza și

decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, Înalta Curte constată următoarele:

R.A.T. Craiova a

formulat contestația în anulare în temeiul art. 318 teza a II-a C. proc. civ.,

susținând, în esență, că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la unele

motive de recurs, în sensul celor expuse la pct. I.5 din prezenta decizie.

Conform art. 318 C.

proc. civ.:

„Art. 318. - Hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare.”

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar

textele care o reglementează sunt de strictă interpretare.

În cadrul

contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la

drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia

dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Se observă că, în

raport cu dispozițiile citate, criticile cuprinse în contestația în anulare se

referă, în esență, la omisiunea instanței de recurs de a analiza unele motive

de recurs și dezvoltările acestora în considerarea prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.

Înalte Curte reține

că aspectele invocate de contestatoare nu fundamentează, în sensul dispozițiilor

citate ale art. 318 C. proc. civ., omisiunea instanței de recurs de a analiza

vreunul dintre motivele de recurs.

Din expunerea

lucrărilor cauzei (pct. I.3 din prezenta decizie), Înalta Curte observă că, în

recursul declarat, recurenta R.A.T. Craiova a invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Totodată, se observă

că instanța de recurs, în realizarea controlului de legalitate și temeinicie al

sentinței atacate cu recurs, a analizat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., invocat de recurenta R.A.T. Craiova, și a analizat hotărârea și

prin prisma dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

În acest sens,

instanța de recurs a analizat cauza atât în ceea ce privește T.V.A. stabilită

suplimentar și accesoriile aferente, cât și în ceea ce privește

impozitarea

tichetelor cadou acordate salariaților în anii 2007 și 2008, expunând detaliat

motivele de drept pentru care a reținut că sumele primite trebuie incluse în

baza de impozitare a T.V.A., subvenția acordată fiind determinabilă în prețul

serviciilor de transport public prestate de către regia recurentă, în raport cu

dispozițiile art. 55 alin. (3) și (4) și art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, în forma

aplicabilă în vigoare la momentul desfășurării operațiunilor și ale pct. 17 alin.

(1) și pct. 18 alin. (1) și (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.

44/2004.

Se observă că, în

realitate, susținerile contestatoarei în sensul că instanța de recurs nu s-ar

fi pronunțat cu privire la motivele de recurs, reprezintă, în fapt, veritabile

critici de legalitate și temeinicie a deciziei atacate cu contestație în

anulare, prin care R.A.T. Craiova invocă faptul că instanța nu ar fi răspuns

punctual unor susțineri și argumente cuprinse în cererea de recurs.

Criticile din

contestația în anulare referitoare la faptul că instanța nu a răspuns argumentelor

cuprinse în cererea de recurs ori nu a răspuns în sensul dorit de recurentă nu

pot fi primite, întrucât, din analiza cererii de recurs și a

Deciziei nr. 3545 din

21 martie 2013, se observă că hotărârea respectă cerințele impuse de art. 261 alin.

(1) cu referire la art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. În sensul

acestor dispoziții procedurale, motivele de fapt și de drept la care se referă

textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de

drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv, întrucât o

hotărâre care nu evocă reținerile ei constituie o dispoziție arbitrară, care

anulează aproape toate principiile care guvernează procesul civil. Aceasta nu

înseamnă, însă, că instanța este obligată să răspundă punctual tuturor

susținerilor părților care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor

logică, cerință pe care o îndeplinește decizia ce formează obiectul

contestației în anulare, astfel că nu se poate reține incidența motivului

prevăzut de art. 318 C. proc. civ. referitor la omisiunea instanței de a

cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurentă.

Or, analiza

aspectelor de fapt și de drept, invocate de contestatoare, privind fondul

cauzei excede cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestației

în anulare, restrânsă la motivele expres și limitativ reglementate de art. 317

și art. 318 C. proc. civ.

Prin criticile

formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la

fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului

res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac

(contestația în anulare de față) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

În soluționarea

prezentei cauze, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și jurisprudența

C.E.D.O., în care se reținut, cu referire la cererea de revizuire, că „în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un

proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina

preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului

ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele

fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice,

care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție

definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată

mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul

pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului

definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio

parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar

pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor

superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru

a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un

apel deghizat (…). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar

când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter

substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din

29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)”.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația

în anulare formulată de R.A.T. Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de R.A.T. Craiova împotriva Deciziei nr. 3545 din 21

martie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 martie 2014.