ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4314/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4314/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta, SC M.R.P.P. SRL, prin acțiunea în

contencios administrativ formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul Iași

prin Primar și Direcția Economică și Finanțe Publice Locale din cadrul

Primăriei Municipiului Iași, a solicitat anularea dispoziției Primarului

Municipiului Iași nr. 476 din 16 februarie 20101, anularea raportului de

Inspecție Fiscală nr. 102408 din 6 noiembrie 2010, obligarea pârâtei la

restituirea sumelor plătite de reclamantă ca urmare a emiterii deciziei de impunere

privind obligațiile suplimentare de plată.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că în perioada 3 aprilie 2009 - 30 octombrie 2009 organele de

inspecție fiscală din cadrul DEFPL Iași au desfășurat la punctele de lucru ale

reclamantei din Iași inspecția fiscală ce a vizat verificarea respectării de

către reclamantă a legislației fiscale și contabile a bazelor de impunere

precum și a realităților declarațiilor societății în perioada cuprinsă între 01

ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008.

Obligațiile fiscale

ce au făcut obiectul verificărilor de către organele abilitate din cadrul DEFPL

Iași au reprezentat taxele și impozitele locale, la finalul acestora, organele

de inspecție fiscală stabilind obligații de plată suplimentare în sarcina

reclamantei vizând: impozitul pe clădiri și obligațiile accesorii aferente;

impozit pe teren; taxă teren; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și

publicitate; taxa pentru firma instalată la locul exercitării activității; taxa

pentru promovarea imaginii comunității economice a municipiului Iași și a

sportului de performanță și obligații accesorii aferente și Taxa câini

comunitari.

Totodată, s-a mai

arătat că organele de inspecție fiscală au stabilit o diferență de impozit pe

teren în minus față de cel achitat de către societate aspect menit a fi în

strânsă legătură cauzală cu impozitul pe clădiri stabilit în plus în sarcina

sa, determinat de greșita aplicare și interpretare a legii, astfel că în urma

constatărilor cuprinse în Raportul de Inspecție fiscală nr. 102408 din 6 noiembrie

2009 contestat, pârâta a emis Decizia de impunere privind creanțele datorate

bugetului local în urma inspecției fiscale, stabilind în mod arbitrar în

sarcina societății obligația de plată a sumei totale în cuantum de 744.421 RON.

Principalele motive

pentru care au fost stabilite obligații suplimentare sunt legate de modul în

care sunt construite stațiile MOL ce au făcut obiectul controlului.

Inspectorii fiscali

au considerat că deoarece copertinele din stațiile de distribuție a

carburanților se află în prelungirea clădirilor din stațiile respective,

valorile acestora ar trebui incluse în valoarea de inventar a clădirilor

corespunzătoare și că deoarece societatea a înregistrat în contabilitate

reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare efectuate la stația Păcurari,

această modernizare nu reprezintă și nu poate fi considerată reevaluare în sens

contabil, aplicându-se cota de impozit majorată de 5% - 10%.

În ceea ce privește

impozitul pe teren achitat în plus de către societate, organele de inspecție

fiscală au considerat debitul plătit ca fiind nedatorat prin considerarea

terenului deasupra căruia există două copertine drept teren scutit de la plata

impozitului, făcând parte din categoria "terenurilor aferente clădirilor.

Urmare a emiterii de

către organele fiscale a celor două acte administrative edificate pe o

înțelegere distorsionată atât în ceea ce privește situația de fapt precum și în

raport de modalitatea de aplicare/interpretare a textelor de lege incidente,

reclamanta a formulat în termenul legal o contestație pe care a depus-o la

organul emitent al celor două acte contestate.

În răspuns, a fost

emisă Dispoziția Primarului nr. 476 din 16 februarie 2010 în dispozitivul

căruia s-a reținut respingerea contestației menținându-se în acest sens

argumentele deja expuse în cuprinsul Raportului de Inspecție Fiscală,

circumstanțiindu-le în raport de afirmația conform cărei reclamanta, prin

gestul de a achita diferențele constatate de organul de inspecție fiscală, ar

fi recunoscut legalitatea și temeinicia actelor administrativ fiscale

contestate.

În continuare

reclamanta a arătat motivele de nelegalitate a Raportului de Inspecție Fiscală

nr. 102408 din 6 noiembrie 2009 și ale Deciziei de impunere nr. 102409 din 6

noiembrie 2009.

Organele fiscale au

calculat și aplicat în mod greșit impozitul pe clădiri datorat de reclamantă

prin raportare la rețeaua telefonică și la textele de lege aplicabile

corespunzător principiului tempus reqit actum.

Reclamanta prin prima

critică formulată a mai susținut că Actul prin care Primarul Municipiului Iași

a soluționat contestația formulată de societate a fost emis cu nesocotirea

dispozițiilor cuprinse la art. 211 alin. (3) și art. 213 alin. (2) din C. proc.

fisc, precum și a dispozițiilor reglementate la pct. 9 din cuprinsul Ordinului

nr. 519/2005 prin care au fost aprobate Instrucțiunile de aplicarea Titlului IX

din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată,

încălcându-se prin acesta condiția legală formală privind obligația de motivare

a actului administrativ fiscal precum și reglementările cu natură de principiu

referitoare la rolul activ al organelor fiscale de inspecție și al organelor

fiscale de soluționare, consacrat la rândul său în cuprinsul dispozițiilor art.

7 C. proc. fisc.'':

A mai menționat reclamanta

că art. 250 alin. (1), pct. n din Legea nr. 571/2003 în forma în vigoare în

anul 2006 prevedea: "Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru: (.. )

oricare dintre următoarele construcții speciale: (.. ) d) canalizații și rețele

de telecomunicații subterane și aeriene;".

Reclamanta a

concluzionat că la momentul 2006, legiuitorul a prevăzut în mod expres rețelele

de telecomunicații drept excepții de la plata impozitului pe clădiri, astfel

încât impozitul calculat de către pârâtă ca fiind datorat de societatea pentru

acest mijloc fix în anul 2006 reprezintă o dovadă a excesului de putere al

pârâtei și un motiv de nelegalitate a măsurii astfel stabilite prin Decizia de

impunere nr. 102409 din 6 noiembrie 2009.

Prin Sentința nr. 351

din 9 iunie 2011 Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC M.P.P. SRL.

Instanța a reținut că

nu poate fi admisă interpretarea reclamantei potrivit căreia începând cu anul

2007 este scutită de plata impozitului pe clădiri orice construcție, care nu

este formată din pereți și acoperiș, ca elemente constitutive ale unei clădiri,

sensul fiind acela de a acorda facilitatea doar pentru elementele ce se bucură

de independență.

Rețeaua telefonică

asupra căreia pârâta a calculat impozit pe clădiri, anterior anului 2006 nu

este enumerată expres în lista construcțiilor scutite de la plata impozitului

de clădiri.

După intrarea în

vigoare a Legii nr. 343/2006 nu poate fi considerată ca făcând parte din

categoria construcțiilor scutite de plata impozitului, neprezentând elementele

ale unei clădirii.

În opinia instanței

organele fiscale au calculat și aplicat în mod corect impozitul pe clădiri

datorat de reclamantă prin raportare cele evidențiate anterior.

O altă critică

formulată vizează interpretarea dată adresei Ministerului Economiei și

Finanțelor - Direcția Legislație Impozite Directe nr. 337750 din 11 decembrie

2009.

În opinia instanței

contrar celor evidențiate de reclamantă concluziile raportului de expertiză

tehnică pledează pentru teza susținută de autoritatea pârâtă întrucât deși

copertina pompelor și clădirea shop-ului au funcțiuni diferite, prezența celor

3 stâlpi comuni ai structurilor de rezistență ale pavilioanelor

tehnico-comerciale și respectiv copertinelor, face ca, din punct de vedere

constructiv, construcțiile să nu fie independente, având și fundații comune,

structură de rezistență parțial comună, chiar dacă au scheme statice separate.

Copertina și clădirea

shop, au puncte de contact, formează un corp comun, putând totuși fi descompuse

în elemente cu perioade de vibrație diferite potrivit concluziilor raportului

de expertiză astfel că probatoriul administrat infirmă teza reclamantei cu

privire la independența celor două.

Susținerea potrivit

căreia mijlocul fix reprezentând copertină alcătuit dintr-un acoperiș și doi

sau mai mulți stâlpi de susținere, nu întrunește elementele constitutive ale

unei clădiri nu a putut fi primită de instanță, probatoriul administrat

relevând că deși nu îndeplinește exigențele unei clădiri în sensul art. 249

alin. (5) din C. fisc. în prezent în vigoare astfel cum a fost modificat

începând cu 1 ianuarie 2007 care prevede: "În înțelesul prezentului titlu,

clădire este orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul

acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai

multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte,

produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele

structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele

din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei

clădiri."

Instanța a apreciat

ca fiind corecte argumentele reținute prin Dispoziția Primarului nr. 476 din 16

februarie 2010 potrivit cărora Organul de inspecție fiscală nu a impozitat

copertinele ca fiind clădiri așa cum în mod greșit a interpretat

contestatoarea, ci, valorile acestora au fost avute în vedere, în sensul

prevederile art. 253 C. fisc., și pct. 52 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004 pentru

aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul

Fiscal"

A reținut instanța că

o atare interpretare nu poate fi admisă având în vedere următoarele argumente

esențiale dintre care primul este: cele două copertine au o existență de sine

stătătoare, fiind construcții independente de clădiri.

În opinia instanței

acest prim argument menit a susține teza reclamantei nu este în concordanță cu

concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză care evidențiază că în

mod indubitabil că prezența celor 3 stâlpi comuni ai structurilor de rezistență

ale pavilioanelor tehnico-comerciale și respectiv copertinelor, face ca, din

punct de vedere constructiv, construcțiile să nu fie independente, având și

fundații comune, structură de rezistență parțial comună, chiar dacă au scheme

statice separate.

Afirmația reclamantei

că funcționalitatea acestora nu poate fi apreciată prin raportare la clădirile

lângă care au fost ridicate, ci se manifestă prin însuși rolul lor de a apăra

clienții ce alimentează de intemperiile meteorologice nu a putut constitui un

argument în susținerea interpretării date, întrucât în mod frecvent

construcțiile au în componență structuri cu destinații distincte fără ca prin

acesta să fie atinsă unitatea construcției sau să justifice evidențierea lor distinctă

din punct de vedere contabil, funciar sau fiscal.

Invocarea

caracterului discriminatoriu al impozitului stabilit prin afirmarea faptului că

aplicarea unui atare impozit față de reclamantă în contrapunct față de ceilalți

contribuabili cu obiect de activitate identic, și care nu au ridicat copertine

deasupra pompelor, datorând prin urmare doar impozit pe teren nu a putut fi

validată de maniera dorită de acesta.

În consecință s-a

reținut: cele două copertine fac corp comun cu clădirile astfel încât, prin

interpretarea punctului de vedere al direcției de specialitate din cadrul

ministerului, rezultă că reclamanta datorează impozit pentru acestea întrucât

prin Adresa nr. 43258 din 13 februarie 2008 emisă de către Ministerul Economiei

și Finanțelor - Direcția Legislație Impozite Directe, s-a precizat:

"valoarea copertinei se însumează la valoarea de inventar a clădirii doar

în cazul în care copertina face corp comun cu clădirea în cauză.

Cele două copertine

nu se încadrează în excepția statuată de legiuitor în cuprinsul art. 250 alin.

(2) din C. fisc. ce reglementează scutirile de la plata impozitului pe clădiri,

în conformitate cu care: "Nu intră sub incidența impozitului pe clădiri

construcțiile care nu au elementele constitutive ale unei clădiri, așa cum

susține reclamanta, ele fiind parte a unui întreg ce urmează a fi supus

normelor fiscale care îl vizează.

Criticile vizând

reevaluarea au evidențiat că în luna decembrie 2004 au fost finalizate

lucrările de modernizare la clădirile din stația Păcurari, modernizări

înregistrate în contabilitate în aceeași lună.

Instanța a achiesat

în consecință, la afirmația pârâtei potrivit căreia lucrările de modernizare

efectuate de societate la stația Păcurari nu au putut fi considerate în

înțelesul dispozițiilor art. 55 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 ca fiind

reevaluate deoarece clădirea din str. Păcurari nu poate fi considerată

reevaluată la 31 decembrie 2004 în baza unui articol de lege care se aplica de

la data de 01 ianuarie 2007.

Apoi s-a mai

subliniat corect că societatea reclamantă nu a efectuat și înregistrat în

contabilitate reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare, ci SC M.R.P.P. SRL

a efectuat, înregistrat și declarat la Primăria Iași, în anul 2005, numai

modernizarea clădirii de la 31 decembrie 2004.

În opinia instanței,

nu s-a probat prin nici un înscris existența deciziilor anterioare ale

Consiliului de Administrație prin care să se fi aprobat reevaluarea clădirii în

urma lucrărilor de modernizare la 31 decembrie 2004, astfel că toate

afirmațiile apar ca fără susținere și doar în justificarea unei teze apărute

după încheierea controlului. Interpretarea datelor contabile de către expertul

desemnat s-a realizat fără a fi avute în vedere și dispozițiile art. 3 din OMF

nr. 1752/2005.

Astfel că instanța a

înlăturat concluziile expertului care s-au fundamentat pe date contabile

parțiale și care nu au fost evaluate din perspectiva prevederilor legale

indicate ca incidente.

În opinia instanței

actul atacat în raport de considerentele evidențiate anterior apare ca fiind

întocmit în mod corect cu respectarea tuturor exigențelor de formă și fond

impuse de legiuitor, iar argumentele reclamantei cu privire la nelegalitatea

acestora au fost înlăturate.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs SC M.R.P.P. SRL.

Motivele de recurs

invocate conform art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a

legii de către instanța de fond în ceea ce privește soluția de respingere a

acțiunii astfel cum a fost formulată.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul anulării ca nelegal emise

actelor administrative contestate respectiv Dispoziția Primarului Municipiului

Iași nr. 476 din 16 februarie 2010 și pe fond admiterea contestației

înregistrate sub nr. 109657 din 17 decembrie 2009 formulată împotriva

raportului de inspecție fiscală nr. 102408 din 6 noiembrie 2009 și a Deciziei

de impunere nr. 102409 din 6 noiembrie 2009 și pe ale de consecință restituirea

sumelor achitate în baza deciziei de impunere.

În motivele de recurs

se invocă două aspecte de nelegalitate privind soluția dispusă de prima

instanță apreciată ca fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor codului

fiscal, în raport cu situația de fapt și probele administrate.

Primul aspect

privește includerea valorii cortinelor, din stațiile de distribuție a

carburanților situate în str. P. și str. S., în valoare de inventar a

clădirilor corespunzătoare.

Autorității fiscale

au apreciat în sensul includerii valorii copertinelor în valoare de inventar a

clădirilor corespunzătoare pe motiv că acestea se află în prelungirea

clădirilor din stațiile respective și constituie corp comun cu acestea și în

consecință s-a apreciat copertina un element ce trebui integrat în calculul

valorii de inventar a clădirii.

Acest punct de vedere

apreciat nelegal și greșit în raport de probatoriul administrat a fost însușit

și de instanța de fond care a făcut aplicarea art. 253 alin. (2) coroborat cu

pct. 52 alin. (2) din Normele Metodologice.

Recurenta a apreciat

că din probatoriul administrat în cauză acte și raport de expertiză tehnică,

rezultă natura juridică a copertinelor ca fiind construcții independente care

nu îndeplinesc elementele constitutive ale unei clădiri, în conformitate cu

adresele emise de Ministerul Finanțelor.

Se arată că situația

copertinelor din stațiile de benzină este diferită de cea a unei simple

copertine menită a proteja o intrare într-o clădire.

În mod eronat rețin

expertul tehnic și prima instanță și faptul că aceste copertine sunt

indisolubile legale de clădirea shop, participând la unitatea ei. Se arată că

principalul scop al copertinelor este acela de a apăra clienții care

alimentează de intemperiile metodologice. Faptul că aceștia achită prețul benzinei

în cadrul clădiri shop nu reprezintă un element suficient pentru a considera

construcțiile interdependente.

Copertina nu este un

element funcțional al clădirii shop. Copertina nu poate fi considerată nici o

instalație funcțională a clădirii shop, fiecare dintre cele două reprezentând

câte o construcție separată. Copertina este un element funcțional al pompelor

de benzină și al terenului pe care acestea sunt amplasate, fiind independentă

funcțional de clădirea shop. Din acest motiv, instanța de fond și expertul

tehnic nu pot echivala, copertina cu o terasă, aceasta din urmă fiind

dependentă de clădirea de care aparțineam situația în care nu i se atribuie o

funcționalitate complet distinctă de aceasta.

În consecință,

copertinele nu pot fi considerate a reprezenta o anexă a clădirii shop, ele

constituind o construcție separată, independentă, care nu cuprinde elementele

unei clădiri impozabile.

Al doilea aspect de

nelegalitate privește modernizările făcute de reclamanta-recurentă clădirilor,

care echivalează, în opinia recurentei, cu o reevaluare.

Prima instanță a

considerat în mod greșit că modernizările realizate clădirilor nu echivalează

cu o reevaluare a mijloacelor fixe și au calculat în mod greșit cuantumul cotei

de impozitare pe cădiri în contrapunct față de dispozițiile art. 253 din C.

fisc., principalul argument al acesteia fiind implicarea prevederilor pct. 55

lit. b) din Normele Metodologice efectuate anterior intrării în vigoare a

acestei prevederi.

Se arată că instanța

de fond a omis verificarea perioadei supusă controlului inspecției fiscale care

privește impozitele aferente anilor 2007 - 2008. Instanța de fond a apreciat

greșit că prevederile pct. 55 lit. b) sunt aplicabile numai pentru

modernizările efectuate după intrarea în vigoare a dispozițiilor, respectiv

după data de 1 ianuarie 2007.

Se apreciază că

interpretarea este greșită deoarece un articol care intră în vigoare la o dată

ulterioară poate consacra un anumit regim juridic unor fapte petrecute anterior

și care nu și-au epuizat afectele. Aceasta este situația din prezenta cauză

deoarece lucrările s-au finalizat în decembrie 2004, iar în ianuarie 2007 intră

în vigoare o normă care stabilește că „sunt considerate ca fiind reevaluate și

clădirile la care s-au executat lucrări de modernizare”.

Se arată că instanța

de fond a făcut o aplicare greșită a legii în timp apreciind că dacă anul 2007

este anul de pornire, această prevedere nu se poate aplica decât după trei ani

din 2007, interval în care se poate realiza reevaluarea.

Prin urmare, reiese

cu evidență faptul că dorința instanței de fond de a aplica o prevedere legală

exclusiv situațiilor juridice și efectelor acestora născute după intrarea ei în

vigoare, este neconformă cu intenția legiuitorului de a reglementa situații

anterioare.

De altfel, rațiunea

legii reiese cu evidență: legiuitorul sancționează cu plata unui impozit mai

mare pe cei care nu urmăresc starea clădirii aflate în proprietate. Pentru cei

care o modernizează, este evident că se va aplica cota de impozitare mai mică

deoarece aceștia din urmă au fost diligenți în administrarea clădirii

impozitate.

În consecință,

instanța de fond a aplicat în mod eronat prevederile legale, acordând o

interpretare a faptelor neconformă cu dispozițiile legale în vigoare.

Instanța de fond ar

fi trebuit să rețină caracterul independent al copertinelor, și lipsa

elementelor constitutive ale clădirilor pentru acestea și sa considere măsurile

de modernizare ca reprezentând reevaluări de fapt în scopul determinării

impozitului pe clădiri, reevaluări ce atrag o cotă de impozit mai mică.

La dosar intimata

Municipiul Iași - Direcția economică a depus la dosar punct de vedere cu

privire la recursul formulat punct de vedere având caracterul unei întâmpinări

și comunicat recurentei la 8 mai 2012.

La dosar recurenta a

depus în ședința publică din 25 septembrie 2012 concluzii scrise, iar în

termenul de amânare a pronunțării a depus supliment de concluzii scrise și

practică judecătorească.

Analizând recursul

declarat, în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Pe situația de fapt

Curtea reține următoarea situație de fapt.

În anul 2009 SC

M.R.P.P. SRL a fost supusă inspecției fiscale prin care s-a verificat modul de

calculare și virare la termen a obligațiilor față de bugetul local al

Municipiului Iași.

Perioada supusă

inspecției fiscale a fost 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008. În urma

inspecției fiscale s-a emis Decizia de impunere nr. 102409 din 6 noiembrie 2009

privind creanțele datorate bugetului local de către SC M.R.P.P. SRL.

Organul de inspecție

fiscală a stabilit obligații fiscale suplimentare în sarcina MOL deoarece

recurenta nu a declarat instalațiile de încălzire, rețeaua telefon și

copertinele din stațiile de distribuție a carburanților din Iași, str. SS și

str. P.

Organul de inspecție

fiscală a stabilit impozitul pe clădiri diferența conform art. 253 din Legea

nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare

și a pct. 52 alin. (2) din H.G. nr. 44 din 22 ianuarie 2004 privind aprobarea

Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003

privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare care prevede:

"La determinarea valorii de inventar a clădirii se are în vedere însumarea

valorilor tuturor elementelor și instalațiilor funcționale ale acesteia, cum

sunt: terasele, scările, ascensoarele, instalațiile de iluminat, instalațiile

sanitare, instalațiile de încălzire, instalațiile de telecomunicații prin fir

și altele asemenea; aparatele individuale de climatizare nu fac parte din

categoria elementelor și instalațiilor funcționale ale clădirii".

Legiuitorul nu prevede în mod limitativ elementele și instalațiile funcționale

ci, precizează ".. și altele asemenea"

În ceea ce privește

primul aspect de nelegalitate invocat de recurentă cu privire la calcularea

impozitului pe clădiri declarat de recurentă prin raportare la cele două

copertine. Curtea apreciază că în mod corect prima instanță, pe baza raportului

de expertiză tehnică, a aplicat corect dispozițiile art. 253 din Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și a

pct. 52 alin. (2) din H.G. nr. 44 din 22 ianuarie 2004 privind aprobarea

Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind

Codul fiscal.

Curtea nu va reține

susținerea recurentei în sensul impozitării greșite a copertinelor Organul

fiscal nu a impozitat copertinele ca fiind clădiri independente - ci valoarea

copertinelor se adaugă la valoarea clădirii, sporind valoarea acestuia conform

pct. 52 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor metodologice

pentru aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și

completările ulterioare.

Prima instanță a

stabilit corect în raport de concluzia raportului de expertiză situația de fapt

și de drept a copertinelor, ținând cont în concret de funcționalitatea lor. Din

raportul de expertiză rezultă că în cauza copertinelor formează un corp comun

cu clădirea shop, iar copertinele, care nu constituie prin ele însele o

clădire, sunt elemente funcționale ale clădirii și în consecință din punct de

vedere al regimului fiscal, al impozitării, valoarea lor se include (se adaugă)

în valoarea de inventar a clădirii pe care o deservește. Aceasta deoarece

copertinele aduc un spor de valoare acestuia, fără a avea o valoare

independentă, întrucât ele funcționează doar în ipoteza existenței clădirii, o

dată cu desființarea acestuia, terasele nu mai au o existență independentă,

fapt stabilit în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.

În raportul de

expertiza tehnica judiciara, întocmit de expertul tehnic judiciar dr. ing.

V.F., se precizează: în cazul „copertinelor stațiilor în litigiu, acestea au

cei trei stâlpi comuni cu structura de rezistență a pavilioanelor tehnico-comerciale;

în cazul desființării pavilioanelor, copertinele nu pot fi rezemate doar pe

ceilalți 3 (respectiv 4) stâlpi independenți; în cazul desființării stâlpilor

de susținere ai copertinelor, acoperișurile pavilioanelor nu pot fi rezemate

doar pe restul structurii (stâlpi și pereți de anvelopă)."

"Funcționalitatea celor două copertine care fac obiectul litigiului poate

fi apreciată ca o anexă a clădirilor lângă care au fost ridicate. Dată fiind

alcătuirea lor structurală, ele pot funcționa doar împreună".

"Prezența celor 3 stâlpi comuni ai structurilor de rezistență ale

pavilioanelor tehnico-comerciale și respective copertinelor, face ca, din punct

de vedere constructiv, construcțiile să nu fie independente, având și fundații

comune, structura de rezistență parțial comună,, chiar dacă au scheme statice

separate." "Copertina și clădirea shop au puncte de contact, formează

un corp comun, putând totuși fi descompuse în elemente cu perioade de vibrație

diferite"

În ceea ce privește

practica judecătorească depusă de recurentă, aceasta nu este reținută de Curte

ca aplicabilă, în prezenta cauză deoarece soluțiile irevocabile pronunțate

și-au însușit punctul de vedere al recurentei în sensul că au fost impozitate

copertinele ca fiind clădiri, ceea ce copertinele, fapt necontestat de

autoritatea pârâtă, nu sunt în sensul dispozițiilor Codului fiscal. În prezenta

cauză copertinele nu au fost impozitate ca fiind clădiri ci valoarea lor,

ținând cont de funcționalitatea lor concretă, de faptul că formează un corp comun

cu construcția shop căreia îi asigură un plus de valoare, a fost inclusă în

valoarea de inventar a clădirii în valoarea impunerii. Aceasta deoarece

copertinele, ca elemente funcționale ale clădirii shop, cu care formează un

corp comun conform expertizei, adaugă un spor de valoare acestuia și în

consecință valoarea copertinelor se însumează la valoare clădirii conform pct.

52 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004.

În ceea ce privește

soluțiile de speță depuse la dosar, Curtea constată că în cauzele respective nu

au fost efectuate rapoarte de expertiză tehnică, ca în prezenta cauză, în

expertiza tehnică efectuată confirmă legalitatea și temeinicia sentinței

pronunțate de instanța de fond.

În ceea ce privește

impozitul pe clădiri datorat de recurentă prin raportare la rețeaua telefonică

de la stația P și stația S acest aspect nu a fost identificat distinct în

cadrul motivelor de recurs dar a fost susținut în cadrul concluziilor scrise

depuse în ședința publică din 25 septembrie 2012. Curtea verificând egalitatea

și temeinica sentinței atacate conform art. 304

1

C. proc. civ. și în

raport de probele administrate - acte și raport de expertiză apreciază că în

mod corect prima instanță a apreciat că rețelele telefonice sunt instalații

funcționale ale clădirilor a căror valoare se adaugă la valoarea de inventar a

construcțiilor.

Ele nu au fost

impozitate ca elemente constitutive ale unei clădiri ci ca instalații

funcționale. La stația din str. P deoarece instalația era înregistrată în

contabilitate, iar la stația din str. S nu a fost identificată rețeaua de

telefonie în zona exterioară, dar s-a contestat existența unui telefon fix

conform procesului-verbal de constatare.

În ceea ce privește

al doilea aspect de nelegalitate invocat, Curtea apreciază că în mod corect

prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 253 alin. (6) din Legea nr.

571/2003 și a apreciat în sensul că modernizările realizate de recurentă nu

reprezintă o reevaluare a mijloacelor fixe.

Modernizările

efectuate de recurentă în anul 2004 nu au fost înregistrare în contabilitate,

iar prima instanță a apreciat corect în sensul că analiza economică din anul

2005 nu a fost aprobată de Consiliul de Administrație și nu reprezintă o

reevaluare în sensul dispozițiilor art. 55 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 privind

aprobarea Normelor metodologice, normă aplicabilă din 1 ianuarie 2007.

În mod corect și

motivat prima instanță a înlăturat concluziile raportului de expertiză

contabilă efectuat în cauză, deoarece în cauză erau aplicabile pentru

modernizările efectuate la data de 31 decembrie 2004 dispozițiile pct. 55 lit.

d) din H.G. nr. 44/2004 și nu dispozițiile art. 55 lit. b) din H.G. nr.

44/2004, care nu au intrat în vigoare din data de 1 ianuarie 2007 și care nu

pot fi aplicate retroactiv.

Analiza

economico-financiară din 2005 nu a fost înregistrată în contabilitate ca o

reevaluare ci ca un provizion și nu reprezintă o reevaluare deoarece nu a fost

aprobată de consiliul de administrație. De altfel însăși recurenta nu a

considerat modernizarea de la 31 decembrie 2004 ca fiind o reevaluare deoarece

nu a declarat-o ca atare în declarația de impunere înregistrată la data de 5

februarie 2005.

Față de ceea expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de

instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC M.R.P.P. SRL Cluj împotriva Sentinței nr. 351/2011 din 9 iunie

2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM