ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4314/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC M.R.P.P. SRL, prin acțiunea în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul Iași prin Primar și Direcția Economică și Finanțe Publice Locale din cadrul Primăriei Municipiului Iași, a solicitat anularea dispoziției Primarului Municipiului Iași nr. 476 din 16 februarie 20101, anularea raportului de Inspecție Fiscală nr. 102408 din 6 noiembrie 2010, obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite de reclamantă ca urmare a emiterii deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că în perioada 3 aprilie 2009 - 30 octombrie 2009 organele de inspecție fiscală din cadrul DEFPL Iași au desfășurat la punctele de lucru ale reclamantei din Iași inspecția fiscală ce a vizat verificarea respectării de către reclamantă a legislației fiscale și contabile a bazelor de impunere precum și a realităților declarațiilor societății în perioada cuprinsă între 01 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008. Obligațiile fiscale ce au făcut obiectul verificărilor de către organele abilitate din cadrul DEFPL Iași au reprezentat taxele și impozitele locale, la finalul acestora, organele de inspecție fiscală stabilind obligații de plată suplimentare în sarcina reclamantei vizând: impozitul pe clădiri și obligațiile accesorii aferente; impozit pe teren; taxă teren; taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate; taxa pentru firma instalată la locul exercitării activității; taxa pentru promovarea imaginii comunității economice a municipiului Iași și a sportului de performanță și obligații accesorii aferente și Taxa câini comunitari.

Totodată, s-a mai arătat că organele de inspecție fiscală au stabilit o diferență de impozit pe teren în minus față de cel achitat de către societate aspect menit a fi în strânsă legătură cauzală cu impozitul pe clădiri stabilit în plus în sarcina sa, determinat de greșita aplicare și interpretare a legii, astfel că în urma constatărilor cuprinse în Raportul de Inspecție fiscală nr. 102408 din 6 noiembrie 2009 contestat, pârâta a emis Decizia de impunere privind creanțele datorate bugetului local în urma inspecției fiscale, stabilind în mod arbitrar în sarcina societății obligația de plată a sumei totale în cuantum de 744.421 RON. Principalele motive pentru care au fost stabilite obligații suplimentare sunt legate de modul în care sunt construite stațiile MOL ce au făcut obiectul controlului.

Inspectorii fiscali au considerat că deoarece copertinele din stațiile de distribuție a carburanților se află în prelungirea clădirilor din stațiile respective, valorile acestora ar trebui incluse în valoarea de inventar a clădirilor corespunzătoare și că deoarece societatea a înregistrat în contabilitate reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare efectuate la stația Păcurari, această modernizare nu reprezintă și nu poate fi considerată reevaluare în sens contabil, aplicându-se cota de impozit majorată de 5% - 10%. În ceea ce privește impozitul pe teren achitat în plus de către societate, organele de inspecție fiscală au considerat debitul plătit ca fiind nedatorat prin considerarea terenului deasupra căruia există două copertine drept teren scutit de la plata impozitului, făcând parte din categoria "terenurilor aferente clădirilor.

Urmare a emiterii de către organele fiscale a celor două acte administrative edificate pe o înțelegere distorsionată atât în ceea ce privește situația de fapt precum și în raport de modalitatea de aplicare/interpretare a textelor de lege incidente, reclamanta a formulat în termenul legal o contestație pe care a depus-o la organul emitent al celor două acte contestate. În răspuns, a fost emisă Dispoziția Primarului nr. 476 din 16 februarie 2010 în dispozitivul căruia s-a reținut respingerea contestației menținându-se în acest sens argumentele deja expuse în cuprinsul Raportului de Inspecție Fiscală, circumstanțiindu-le în raport de afirmația conform cărei reclamanta, prin gestul de a achita diferențele constatate de organul de inspecție fiscală, ar fi recunoscut legalitatea și temeinicia actelor administrativ fiscale contestate.

În continuare reclamanta a arătat motivele de nelegalitate a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 102408 din 6 noiembrie 2009 și ale Deciziei de impunere nr. 102409 din 6 noiembrie 2009. Organele fiscale au calculat și aplicat în mod greșit impozitul pe clădiri datorat de reclamantă prin raportare la rețeaua telefonică și la textele de lege aplicabile corespunzător principiului tempus reqit actum. Reclamanta prin prima critică formulată a mai susținut că Actul prin care Primarul Municipiului Iași a soluționat contestația formulată de societate a fost emis cu nesocotirea dispozițiilor cuprinse la art. 211 alin. (3) și art. 213 alin. (2) din C. proc. fisc, precum și a dispozițiilor reglementate la pct. 9 din cuprinsul Ordinului nr. 519/2005 prin care au fost aprobate Instrucțiunile de aplicarea Titlului IX din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală republicată, încălcându-se prin acesta condiția legală formală privind obligația de motivare a actului administrativ fiscal precum și reglementările cu natură de principiu referitoare la rolul activ al organelor fiscale de inspecție și al organelor fiscale de soluționare, consacrat la rândul său în cuprinsul dispozițiilor art. 7 C. proc.

fisc.'': A mai menționat reclamanta că art. 250 alin. (1), pct. n din Legea nr. 571/2003 în forma în vigoare în anul 2006 prevedea: "Impozitul pe clădiri nu se datorează pentru: (.. ) oricare dintre următoarele construcții speciale: (.. ) d) canalizații și rețele de telecomunicații subterane și aeriene;". Reclamanta a concluzionat că la momentul 2006, legiuitorul a prevăzut în mod expres rețelele de telecomunicații drept excepții de la plata impozitului pe clădiri, astfel încât impozitul calculat de către pârâtă ca fiind datorat de societatea pentru acest mijloc fix în anul 2006 reprezintă o dovadă a excesului de putere al pârâtei și un motiv de nelegalitate a măsurii astfel stabilite prin Decizia de impunere nr. 102409 din 6 noiembrie 2009. Prin Sentința nr. 351 din 9 iunie 2011 Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.P.P.

SRL. Instanța a reținut că nu poate fi admisă interpretarea reclamantei potrivit căreia începând cu anul 2007 este scutită de plata impozitului pe clădiri orice construcție, care nu este formată din pereți și acoperiș, ca elemente constitutive ale unei clădiri, sensul fiind acela de a acorda facilitatea doar pentru elementele ce se bucură de independență. Rețeaua telefonică asupra căreia pârâta a calculat impozit pe clădiri, anterior anului 2006 nu este enumerată expres în lista construcțiilor scutite de la plata impozitului de clădiri. După intrarea în vigoare a Legii nr. 343/2006 nu poate fi considerată ca făcând parte din categoria construcțiilor scutite de plata impozitului, neprezentând elementele ale unei clădirii.

În opinia instanței organele fiscale au calculat și aplicat în mod corect impozitul pe clădiri datorat de reclamantă prin raportare cele evidențiate anterior. O altă critică formulată vizează interpretarea dată adresei Ministerului Economiei și Finanțelor - Direcția Legislație Impozite Directe nr. 337750 din 11 decembrie 2009. În opinia instanței contrar celor evidențiate de reclamantă concluziile raportului de expertiză tehnică pledează pentru teza susținută de autoritatea pârâtă întrucât deși copertina pompelor și clădirea shop-ului au funcțiuni diferite, prezența celor 3 stâlpi comuni ai structurilor de rezistență ale pavilioanelor tehnico-comerciale și respectiv copertinelor, face ca, din punct de vedere constructiv, construcțiile să nu fie independente, având și fundații comune, structură de rezistență parțial comună, chiar dacă au scheme statice separate.

Copertina și clădirea shop, au puncte de contact, formează un corp comun, putând totuși fi descompuse în elemente cu perioade de vibrație diferite potrivit concluziilor raportului de expertiză astfel că probatoriul administrat infirmă teza reclamantei cu privire la independența celor două. Susținerea potrivit căreia mijlocul fix reprezentând copertină alcătuit dintr-un acoperiș și doi sau mai mulți stâlpi de susținere, nu întrunește elementele constitutive ale unei clădiri nu a putut fi primită de instanță, probatoriul administrat relevând că deși nu îndeplinește exigențele unei clădiri în sensul art. 249 alin. (5) din C. fisc.

în prezent în vigoare astfel cum a fost modificat începând cu 1 ianuarie 2007 care prevede: "În înțelesul prezentului titlu, clădire este orice construcție situată deasupra solului și/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosința sa, și care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalații, echipamente și altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereții și acoperișul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spațiul din interiorul unei clădiri." Instanța a apreciat ca fiind corecte argumentele reținute prin Dispoziția Primarului nr. 476 din 16 februarie 2010 potrivit cărora Organul de inspecție fiscală nu a impozitat copertinele ca fiind clădiri așa cum în mod greșit a interpretat contestatoarea, ci, valorile acestora au fost avute în vedere, în sensul prevederile art. 253 C. fisc., și pct. 52 alin. (2) din H.G.

nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal" A reținut instanța că o atare interpretare nu poate fi admisă având în vedere următoarele argumente esențiale dintre care primul este: cele două copertine au o existență de sine stătătoare, fiind construcții independente de clădiri. În opinia instanței acest prim argument menit a susține teza reclamantei nu este în concordanță cu concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză care evidențiază că în mod indubitabil că prezența celor 3 stâlpi comuni ai structurilor de rezistență ale pavilioanelor tehnico-comerciale și respectiv copertinelor, face ca, din punct de vedere constructiv, construcțiile să nu fie independente, având și fundații comune, structură de rezistență parțial comună, chiar dacă au scheme statice separate.

Afirmația reclamantei că funcționalitatea acestora nu poate fi apreciată prin raportare la clădirile lângă care au fost ridicate, ci se manifestă prin însuși rolul lor de a apăra clienții ce alimentează de intemperiile meteorologice nu a putut constitui un argument în susținerea interpretării date, întrucât în mod frecvent construcțiile au în componență structuri cu destinații distincte fără ca prin acesta să fie atinsă unitatea construcției sau să justifice evidențierea lor distinctă din punct de vedere contabil, funciar sau fiscal. Invocarea caracterului discriminatoriu al impozitului stabilit prin afirmarea faptului că aplicarea unui atare impozit față de reclamantă în contrapunct față de ceilalți contribuabili cu obiect de activitate identic, și care nu au ridicat copertine deasupra pompelor, datorând prin urmare doar impozit pe teren nu a putut fi validată de maniera dorită de acesta.

În consecință s-a reținut: cele două copertine fac corp comun cu clădirile astfel încât, prin interpretarea punctului de vedere al direcției de specialitate din cadrul ministerului, rezultă că reclamanta datorează impozit pentru acestea întrucât prin Adresa nr. 43258 din 13 februarie 2008 emisă de către Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Legislație Impozite Directe, s-a precizat: "valoarea copertinei se însumează la valoarea de inventar a clădirii doar în cazul în care copertina face corp comun cu clădirea în cauză. Cele două copertine nu se încadrează în excepția statuată de legiuitor în cuprinsul art. 250 alin. (2) din C. fisc. ce reglementează scutirile de la plata impozitului pe clădiri, în conformitate cu care: "Nu intră sub incidența impozitului pe clădiri construcțiile care nu au elementele constitutive ale unei clădiri, așa cum susține reclamanta, ele fiind parte a unui întreg ce urmează a fi supus normelor fiscale care îl vizează.

Criticile vizând reevaluarea au evidențiat că în luna decembrie 2004 au fost finalizate lucrările de modernizare la clădirile din stația Păcurari, modernizări înregistrate în contabilitate în aceeași lună. Instanța a achiesat în consecință, la afirmația pârâtei potrivit căreia lucrările de modernizare efectuate de societate la stația Păcurari nu au putut fi considerate în înțelesul dispozițiilor art. 55 lit. b) din H.G. nr. 44/2004 ca fiind reevaluate deoarece clădirea din str. Păcurari nu poate fi considerată reevaluată la 31 decembrie 2004 în baza unui articol de lege care se aplica de la data de 01 ianuarie 2007. Apoi s-a mai subliniat corect că societatea reclamantă nu a efectuat și înregistrat în contabilitate reevaluarea în urma lucrărilor de modernizare, ci SC M.R.P.P.

SRL a efectuat, înregistrat și declarat la Primăria Iași, în anul 2005, numai modernizarea clădirii de la 31 decembrie 2004. În opinia instanței, nu s-a probat prin nici un înscris existența deciziilor anterioare ale Consiliului de Administrație prin care să se fi aprobat reevaluarea clădirii în urma lucrărilor de modernizare la 31 decembrie 2004, astfel că toate afirmațiile apar ca fără susținere și doar în justificarea unei teze apărute după încheierea controlului. Interpretarea datelor contabile de către expertul desemnat s-a realizat fără a fi avute în vedere și dispozițiile art. 3 din OMF nr. 1752/2005. Astfel că instanța a înlăturat concluziile expertului care s-au fundamentat pe date contabile parțiale și care nu au fost evaluate din perspectiva prevederilor legale indicate ca incidente.

În opinia instanței actul atacat în raport de considerentele evidențiate anterior apare ca fiind întocmit în mod corect cu respectarea tuturor exigențelor de formă și fond impuse de legiuitor, iar argumentele reclamantei cu privire la nelegalitatea acestora au fost înlăturate. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs SC M.R.P.P. SRL. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii de către instanța de fond în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii astfel cum a fost formulată.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul anulării ca nelegal emise actelor administrative contestate respectiv Dispoziția Primarului Municipiului Iași nr. 476 din 16 februarie 2010 și pe fond admiterea contestației înregistrate sub nr. 109657 din 17 decembrie 2009 formulată împotriva raportului de inspecție fiscală nr. 102408 din 6 noiembrie 2009 și a Deciziei de impunere nr. 102409 din 6 noiembrie 2009 și pe ale de consecință restituirea sumelor achitate în baza deciziei de impunere. În motivele de recurs se invocă două aspecte de nelegalitate privind soluția dispusă de prima instanță apreciată ca fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor codului fiscal, în raport cu situația de fapt și probele administrate.

Primul aspect privește includerea valorii cortinelor, din stațiile de distribuție a carburanților situate în str. P. și str. S., în valoare de inventar a clădirilor corespunzătoare. Autorității fiscale au apreciat în sensul includerii valorii copertinelor în valoare de inventar a clădirilor corespunzătoare pe motiv că acestea se află în prelungirea clădirilor din stațiile respective și constituie corp comun cu acestea și în consecință s-a apreciat copertina un element ce trebui integrat în calculul valorii de inventar a clădirii. Acest punct de vedere apreciat nelegal și greșit în raport de probatoriul administrat a fost însușit și de instanța de fond care a făcut aplicarea art. 253 alin. (2) coroborat cu pct. 52 alin. (2) din Normele Metodologice.

Recurenta a apreciat că din probatoriul administrat în cauză acte și raport de expertiză tehnică, rezultă natura juridică a copertinelor ca fiind construcții independente care nu îndeplinesc elementele constitutive ale unei clădiri, în conformitate cu adresele emise de Ministerul Finanțelor. Se arată că situația copertinelor din stațiile de benzină este diferită de cea a unei simple copertine menită a proteja o intrare într-o clădire. În mod eronat rețin expertul tehnic și prima instanță și faptul că aceste copertine sunt indisolubile legale de clădirea shop, participând la unitatea ei. Se arată că principalul scop al copertinelor este acela de a apăra clienții care alimentează de intemperiile metodologice.

Faptul că aceștia achită prețul benzinei în cadrul clădiri shop nu reprezintă un element suficient pentru a considera construcțiile interdependente. Copertina nu este un element funcțional al clădirii shop. Copertina nu poate fi considerată nici o instalație funcțională a clădirii shop, fiecare dintre cele două reprezentând câte o construcție separată. Copertina este un element funcțional al pompelor de benzină și al terenului pe care acestea sunt amplasate, fiind independentă funcțional de clădirea shop. Din acest motiv, instanța de fond și expertul tehnic nu pot echivala, copertina cu o terasă, aceasta din urmă fiind dependentă de clădirea de care aparțineam situația în care nu i se atribuie o funcționalitate complet distinctă de aceasta.

În consecință, copertinele nu pot fi considerate a reprezenta o anexă a clădirii shop, ele constituind o construcție separată, independentă, care nu cuprinde elementele unei clădiri impozabile. Al doilea aspect de nelegalitate privește modernizările făcute de reclamanta-recurentă clădirilor, care echivalează, în opinia recurentei, cu o reevaluare. Prima instanță a considerat în mod greșit că modernizările realizate clădirilor nu echivalează cu o reevaluare a mijloacelor fixe și au calculat în mod greșit cuantumul cotei de impozitare pe cădiri în contrapunct față de dispozițiile art. 253 din C. fisc., principalul argument al acesteia fiind implicarea prevederilor pct. 55 lit. b) din Normele Metodologice efectuate anterior intrării în vigoare a acestei prevederi.

Se arată că instanța de fond a omis verificarea perioadei supusă controlului inspecției fiscale care privește impozitele aferente anilor 2007 - 2008. Instanța de fond a apreciat greșit că prevederile pct. 55 lit. b) sunt aplicabile numai pentru modernizările efectuate după intrarea în vigoare a dispozițiilor, respectiv după data de 1 ianuarie 2007. Se apreciază că interpretarea este greșită deoarece un articol care intră în vigoare la o dată ulterioară poate consacra un anumit regim juridic unor fapte petrecute anterior și care nu și-au epuizat afectele. Aceasta este situația din prezenta cauză deoarece lucrările s-au finalizat în decembrie 2004, iar în ianuarie 2007 intră în vigoare o normă care stabilește că „sunt considerate ca fiind reevaluate și clădirile la care s-au executat lucrări de modernizare”.

Se arată că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii în timp apreciind că dacă anul 2007 este anul de pornire, această prevedere nu se poate aplica decât după trei ani din 2007, interval în care se poate realiza reevaluarea. Prin urmare, reiese cu evidență faptul că dorința instanței de fond de a aplica o prevedere legală exclusiv situațiilor juridice și efectelor acestora născute după intrarea ei în vigoare, este neconformă cu intenția legiuitorului de a reglementa situații anterioare. De altfel, rațiunea legii reiese cu evidență: legiuitorul sancționează cu plata unui impozit mai mare pe cei care nu urmăresc starea clădirii aflate în proprietate. Pentru cei care o modernizează, este evident că se va aplica cota de impozitare mai mică deoarece aceștia din urmă au fost diligenți în administrarea clădirii impozitate.

În consecință, instanța de fond a aplicat în mod eronat prevederile legale, acordând o interpretare a faptelor neconformă cu dispozițiile legale în vigoare. Instanța de fond ar fi trebuit să rețină caracterul independent al copertinelor, și lipsa elementelor constitutive ale clădirilor pentru acestea și sa considere măsurile de modernizare ca reprezentând reevaluări de fapt în scopul determinării impozitului pe clădiri, reevaluări ce atrag o cotă de impozit mai mică. La dosar intimata Municipiul Iași - Direcția economică a depus la dosar punct de vedere cu privire la recursul formulat punct de vedere având caracterul unei întâmpinări și comunicat recurentei la 8 mai 2012. La dosar recurenta a depus în ședința publică din 25 septembrie 2012 concluzii scrise, iar în termenul de amânare a pronunțării a depus supliment de concluzii scrise și practică judecătorească.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente: Pe situația de fapt Curtea reține următoarea situație de fapt. În anul 2009 SC M.R.P.P. SRL a fost supusă inspecției fiscale prin care s-a verificat modul de calculare și virare la termen a obligațiilor față de bugetul local al Municipiului Iași. Perioada supusă inspecției fiscale a fost 1 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2008. În urma inspecției fiscale s-a emis Decizia de impunere nr. 102409 din 6 noiembrie 2009 privind creanțele datorate bugetului local de către SC M.R.P.P. SRL.

Organul de inspecție fiscală a stabilit obligații fiscale suplimentare în sarcina MOL deoarece recurenta nu a declarat instalațiile de încălzire, rețeaua telefon și copertinele din stațiile de distribuție a carburanților din Iași, str. SS și str. P. Organul de inspecție fiscală a stabilit impozitul pe clădiri diferența conform art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare și a pct. 52 alin. (2) din H.G.

nr. 44 din 22 ianuarie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare care prevede: "La determinarea valorii de inventar a clădirii se are în vedere însumarea valorilor tuturor elementelor și instalațiilor funcționale ale acesteia, cum sunt: terasele, scările, ascensoarele, instalațiile de iluminat, instalațiile sanitare, instalațiile de încălzire, instalațiile de telecomunicații prin fir și altele asemenea; aparatele individuale de climatizare nu fac parte din categoria elementelor și instalațiilor funcționale ale clădirii". Legiuitorul nu prevede în mod limitativ elementele și instalațiile funcționale ci, precizează ".. și altele asemenea" În ceea ce privește primul aspect de nelegalitate invocat de recurentă cu privire la calcularea impozitului pe clădiri declarat de recurentă prin raportare la cele două copertine.

Curtea apreciază că în mod corect prima instanță, pe baza raportului de expertiză tehnică, a aplicat corect dispozițiile art. 253 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare și a pct. 52 alin. (2) din H.G. nr. 44 din 22 ianuarie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal. Curtea nu va reține susținerea recurentei în sensul impozitării greșite a copertinelor Organul fiscal nu a impozitat copertinele ca fiind clădiri independente - ci valoarea copertinelor se adaugă la valoarea clădirii, sporind valoarea acestuia conform pct. 52 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Prima instanță a stabilit corect în raport de concluzia raportului de expertiză situația de fapt și de drept a copertinelor, ținând cont în concret de funcționalitatea lor. Din raportul de expertiză rezultă că în cauza copertinelor formează un corp comun cu clădirea shop, iar copertinele, care nu constituie prin ele însele o clădire, sunt elemente funcționale ale clădirii și în consecință din punct de vedere al regimului fiscal, al impozitării, valoarea lor se include (se adaugă) în valoarea de inventar a clădirii pe care o deservește. Aceasta deoarece copertinele aduc un spor de valoare acestuia, fără a avea o valoare independentă, întrucât ele funcționează doar în ipoteza existenței clădirii, o dată cu desființarea acestuia, terasele nu mai au o existență independentă, fapt stabilit în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză.

În raportul de expertiza tehnica judiciara, întocmit de expertul tehnic judiciar dr. ing. V.F., se precizează: în cazul „copertinelor stațiilor în litigiu, acestea au cei trei stâlpi comuni cu structura de rezistență a pavilioanelor tehnico-comerciale; în cazul desființării pavilioanelor, copertinele nu pot fi rezemate doar pe ceilalți 3 (respectiv 4) stâlpi independenți; în cazul desființării stâlpilor de susținere ai copertinelor, acoperișurile pavilioanelor nu pot fi rezemate doar pe restul structurii (stâlpi și pereți de anvelopă)." "Funcționalitatea celor două copertine care fac obiectul litigiului poate fi apreciată ca o anexă a clădirilor lângă care au fost ridicate.

Dată fiind alcătuirea lor structurală, ele pot funcționa doar împreună". "Prezența celor 3 stâlpi comuni ai structurilor de rezistență ale pavilioanelor tehnico-comerciale și respective copertinelor, face ca, din punct de vedere constructiv, construcțiile să nu fie independente, având și fundații comune, structura de rezistență parțial comună,, chiar dacă au scheme statice separate." "Copertina și clădirea shop au puncte de contact, formează un corp comun, putând totuși fi descompuse în elemente cu perioade de vibrație diferite" În ceea ce privește practica judecătorească depusă de recurentă, aceasta nu este reținută de Curte ca aplicabilă, în prezenta cauză deoarece soluțiile irevocabile pronunțate și-au însușit punctul de vedere al recurentei în sensul că au fost impozitate copertinele ca fiind clădiri, ceea ce copertinele, fapt necontestat de autoritatea pârâtă, nu sunt în sensul dispozițiilor Codului fiscal.

În prezenta cauză copertinele nu au fost impozitate ca fiind clădiri ci valoarea lor, ținând cont de funcționalitatea lor concretă, de faptul că formează un corp comun cu construcția shop căreia îi asigură un plus de valoare, a fost inclusă în valoarea de inventar a clădirii în valoarea impunerii. Aceasta deoarece copertinele, ca elemente funcționale ale clădirii shop, cu care formează un corp comun conform expertizei, adaugă un spor de valoare acestuia și în consecință valoarea copertinelor se însumează la valoare clădirii conform pct. 52 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004. În ceea ce privește soluțiile de speță depuse la dosar, Curtea constată că în cauzele respective nu au fost efectuate rapoarte de expertiză tehnică, ca în prezenta cauză, în expertiza tehnică efectuată confirmă legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate de instanța de fond.

În ceea ce privește impozitul pe clădiri datorat de recurentă prin raportare la rețeaua telefonică de la stația P și stația S acest aspect nu a fost identificat distinct în cadrul motivelor de recurs dar a fost susținut în cadrul concluziilor scrise depuse în ședința publică din 25 septembrie 2012. Curtea verificând egalitatea și temeinica sentinței atacate conform art. 304 1 C. proc. civ. și în raport de probele administrate - acte și raport de expertiză apreciază că în mod corect prima instanță a apreciat că rețelele telefonice sunt instalații funcționale ale clădirilor a căror valoare se adaugă la valoarea de inventar a construcțiilor. Ele nu au fost impozitate ca elemente constitutive ale unei clădiri ci ca instalații funcționale.

La stația din str. P deoarece instalația era înregistrată în contabilitate, iar la stația din str. S nu a fost identificată rețeaua de telefonie în zona exterioară, dar s-a contestat existența unui telefon fix conform procesului-verbal de constatare. În ceea ce privește al doilea aspect de nelegalitate invocat, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 253 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 și a apreciat în sensul că modernizările realizate de recurentă nu reprezintă o reevaluare a mijloacelor fixe. Modernizările efectuate de recurentă în anul 2004 nu au fost înregistrare în contabilitate, iar prima instanță a apreciat corect în sensul că analiza economică din anul 2005 nu a fost aprobată de Consiliul de Administrație și nu reprezintă o reevaluare în sensul dispozițiilor art. 55 lit. b) din H.G.

nr. 44/2004 privind aprobarea Normelor metodologice, normă aplicabilă din 1 ianuarie 2007. În mod corect și motivat prima instanță a înlăturat concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, deoarece în cauză erau aplicabile pentru modernizările efectuate la data de 31 decembrie 2004 dispozițiile pct. 55 lit. d) din H.G. nr. 44/2004 și nu dispozițiile art. 55 lit. b) din H.G. nr. 44/2004, care nu au intrat în vigoare din data de 1 ianuarie 2007 și care nu pot fi aplicate retroactiv. Analiza economico-financiară din 2005 nu a fost înregistrată în contabilitate ca o reevaluare ci ca un provizion și nu reprezintă o reevaluare deoarece nu a fost aprobată de consiliul de administrație.

De altfel însăși recurenta nu a considerat modernizarea de la 31 decembrie 2004 ca fiind o reevaluare deoarece nu a declarat-o ca atare în declarația de impunere înregistrată la data de 5 februarie 2005. Față de ceea expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.R.P.P. SRL Cluj împotriva Sentinței nr. 351/2011 din 9 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM