ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului penal de față, constată:

Prin Sentința penală nr. 29 din 28 aprilie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au dispus următoarele:

Cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a constatat că în concret și în concordanță cu Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 dispozițiile C. pen. din 1969 constituie legea penală mai favorabilă inculpatului A.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 65 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 71 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969.

În baza art. 86

1

și art. 86

2

C. pen. din 1969, a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune; b) să anunțe Serviciului de probațiune, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice Serviciului de probațiune schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

A fost încredințată supravegherea inculpatului către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau de neplată cu rea-credință a despăgubirilor civile.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și a fost obligat inculpatul A. la plata despăgubirilor civile în sumă de 210.734 lei (din care suma de 107.223 lei reprezintă impozit pe venit și suma de 103.511 lei TVA), la care s-au adăugat accesoriile fiscale aferente de la data scadenței până la data plății efective.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, aferente fazei de urmărire penală și judecății în primă instanță, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emis în Dosarul nr. x/P/2012 în data de 30 iunie 2014, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În esență, prin actul de sesizare s-a reținut în sarcina inculpatului că, în perioada 2007 - 2011, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale prin omisiunea în tot a evidențierii în documentele legale a veniturilor în sumă de 670.144 lei, încasate de la clienți pentru activități de avocatură și consultanță juridică prin intermediul cabinetului de avocat, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 210.734 lei, din care impozit pe venit în sumă de 107.223 lei și TVA în sumă de 103.511 lei.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a rezultat din următoarele mijloace de probă: adresa din 16 iunie 2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara; decizia de impunere din 12 iunie 2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara; raportul de inspecție fiscală din 12 iunie 2014 întocmit de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara - Serviciul Inspecție Fiscală; înscrisurile predate de inculpatul A., respectiv chitanțe facturi, certificat de înregistrare în scopul plății de TVA; adresa din 19 iunie 2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara; procesul-verbal din 12 iunie 2012 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara - Activitatea de Inspecție Fiscală, ca urmare a inspecției fiscale efectuate asupra activității desfășurate de inculpatul A.; adresa din 23 februarie 2012 emisă de Baroul Hunedoara privind situația veniturilor declarate Casei de Asigurări a Avocaților - Filiala Hunedoara; registrul jurnal de încasări și plăți a Cabinetului de Avocat A. pentru perioada 2008 - 2011; declarațiile inculpatului A.

După înregistrarea cauzei pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, a fost parcursă etapa camerei preliminare, iar prin încheierea din data de 22 septembrie 2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului emis în data de 30 iunie 2014 în Dosarul nr. x/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Prin aceeași încheiere s-a dispus începerea judecății, primul termen de judecată fiind fixat în data de 13 octombrie 2014.

În cursul judecății au fost audiați inculpatul A. și martora B. La termenul de judecată din data de 20 aprilie 2015 inculpatul a formulat mai multe cereri în probațiune, care au fost respinse motivat de instanță, astfel cum rezultă din conținutul încheierii.

Analizând mijloacele de probă administrate în cauză, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut următoarele:

Inculpatul A. a dobândit calitatea de avocat în anul 1998 și și-a desfășurat activitatea în baza actului de înființare a cabinetului de avocat din 8 ianuarie 1998 emis de Baroul Hunedoara. Inculpatul este înregistrat fiscal ca realizând venituri din profesii libere, respectiv activități de avocatură și consultanță juridică prin intermediul Cabinetului de Avocat A., cu sediul în Hunedoara.

În cursul anului 2012, inculpatul A. a fost programat și supus unei inspecții fiscale generale, începând cu data de 15 februarie 2012, dar deși s-au emis mai multe invitații și adrese, inculpatul nu a putut fi contactat pentru desfășurarea acțiunii de inspecție fiscală, deoarece nu mai locuia la adresa de domiciliu și nu mai desfășura activități profesionale la adresa declarată de organele fiscale.

Organele fiscale au solicitat informații referitoare la activitățile aducătoare de venituri desfășurate de inculpatul A. de la Baroul Hunedoara și de la clienții acestuia, identificați în documentele anexate de inculpat cu ocazia înregistrării ca plătitor de TVA în data de 13 ianuarie 2012.

Din adresa din 13 martie 2012 emisă de Societatea de Avocați C. București și înscrisurile anexate (dosar urmărire penală), adresa din 21 martie 2012 emisă de Cabinet Individual de Insolvență D. București și înscrisurile anexate și din adresa din 23 februarie 2012 emisă de Baroul Hunedoara și înscrisurile anexate a reieșit că, în perioada 2007 - 2011, inculpatul A. a avut întocmite o serie de contracte de reprezentare și asistență juridică, respectiv a prestat servicii și a realizat venituri din desfășurarea profesiei de avocat, venituri care sunt supuse impozitului pe venit în baza art. 41 și 46 din Legea nr. 571/2003.

S-a constatat de organele fiscale că inculpatul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 83 din Legea nr. 571/2003, în sensul că pentru perioada 2007 - 2011 nu a depus la organul fiscal declarații de venit realizat.

Din documentele transmise de Societatea de Avocați C. și din copia Registrului jurnal de încasări și plăți depusă de inculpat odată cu declarația 070 de înregistrare ca plătitor de TVA a rezultat că, în perioada 2007 - 2011, inculpatul a realizat venituri impozabile din exercitarea profesiei de avocat în sumă de 670.143 lei.

Raportat la aceste venituri nedeclarate, inculpatul A. s-a sustras de la plata impozitului pe venit din activități independente în sumă de 107.223 lei (670.143 lei x 16%).

În ceea ce privește TVA-ul, organele fiscale au constatat că prin neînregistrarea ca și plătitor de TVA în termenul legal, după depășirea plafonului de scutire de 35.000 Euro și nedepunerea deconturilor de TVA, Cabinet Avocat A. s-a sustras de la plata TVA datorată în sumă de 103.511 lei. Referitor la momentul de la care inculpatul ar fi trebuit să se înregistreze ca plătitor de TVA, în urma analizei documentelor care atestă încasările, a rezultat că la sfârșitul lunii iulie 2008 cifra de afaceri a fost de 13.780 lei, iar la sfârșitul lunii august 2008 de 178.780 lei, plafonul de scutire TVA fiind depășit în această lună. Potrivit dispozițiilor art. 152 alin. (6), art. 153 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003, agenții economici au obligația de a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a fost atins sau depășit plafonul de TVA.

Inculpatul nu a respectat aceste dispoziții legale și a solicitat înregistrarea ca plătitor de TVA începând cu data de 1 februarie 2012. Instanța de fond a constatat că, în mod legal și temeinic, s-a procedat la determinarea cuantumului TVA, de la data la care Cabinetul de Avocat A. ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de TVA, respectiv din data de 1 octombrie 2008.

Modul de calcul al TVA datorată este prezentat în Anexa nr. 13 la procesul-verbal întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hundeoara - Activitatea de Inspecție Fiscală din 12 iunie 2012, precum și în raportul de inspecție fiscală întocmit de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara în data de 10 iunie 2014:

- pentru perioada octombrie - decembrie 2008, raportat la valoarea facturilor emise de 11.454 lei, s-a stabilit prin aplicarea cotei de 19% taxa colectată în sumă de 2.176 lei; referitor la TVA deductibilă, s-a constatat că potrivit copiilor după registrul de încasări și plăți, contribuabilul a înregistrat în anul 2008 doar cheltuieli cu comisioanele bancare, cheltuieli care nu sunt purtătoare de TVA, fără a fi puse la dispoziția organelor de control documentele contabile originale din care să rezulte TVA deductibil; s-a apreciat că nu există TVA deductibil pentru anul 2008, rezultând TVA de plată 2.176 lei;

- pentru anul 2009, raportat la valoarea veniturilor realizate în sumă de 113.599 lei, s-a stabilit prin aplicarea cotei de 19% taxa colectată în sumă de 21.584 lei; din aceleași motive expuse mai sus s-a apreciat că nu există TVA deductibil pentru anul 2009, rezultând TVA de plată de 21.584 lei;

- pentru anul 2010, raportat la valoarea veniturilor realizate în sumă de 135.073 lei, s-a stabilit prin aplicarea cotei de 19% pentru primul semestru al anului 2010 și de 24% pentru semestrul II al anului 2010, taxa colectată în sumă de 27.991 lei; din aceleași motive expuse mai sus s-a apreciat că nu există TVA deductibil pentru anul 2009, rezultând TVA de plată de 27.991 lei;

- pentru anul 2011, raportat la valoarea veniturilor realizate în sumă de 215.668 lei, s-a stabilit prin aplicarea cotei de 24% taxa colectată în sumă de 51.760 lei; din aceleași motive expuse mai sus s-a apreciat că nu există TVA deductibil pentru anul 2009, rezultând TVA de plată de 51.760 lei.

Instanța de fond a prezentat detaliat modul de calcul al impozitului pe venit și al taxei pe valoarea adăugată, pentru a evidenția că nu era necesar să se efectueze în cauză un raport de expertiză, astfel cum a solicitat inculpatul A. în cursul judecății. Cotele impozitului pe venit și a taxei pe valoarea adăugată sunt prevăzute de dispozițiile legale și, raportat la faptul că nu au fost puse la dispoziția organului fiscal documente care să reclame deducerea anumitor cheltuieli sau aplicarea altor dispoziții cu caracter tehnic, instanța a apreciat că efectuarea unui raport de expertiză nu era util pentru determinarea prejudiciului cauzat, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a fost în măsură să depună la dosar alte înscrisuri, în afara celor avute în vedere de organul fiscal, pentru a fi analizate de expert. Instanța i-a pus în vedere inculpatului să precizeze dacă deține alte înscrisuri relevante pentru determinarea sumelor datorate bugetului de stat și acesta a precizat, în declarația de la dosar, că dorește ca expertiza să se efectueze pe baza actelor aflate la dosar.

Referitor la poziția procesuală a inculpatului, instanța a reținut că, în cursul urmăririi penale, acesta a declarat că i s-a prezentat de organele de cercetare penală procesul-verbal din 12 iunie 2012 încheiat de D.G.F.P. Hunedoara și anexele aferente, aflând că valoarea prejudiciului estimat este de 210.734 lei, din care 107.223 lei impozit pe venit și 103.511 lei TVA aferent. Inculpatul a precizat că recunoaște ca fiind corectă suma calculată de organele fiscale, pe care și-o asumă în totalitate în vederea plății acesteia. În ceea ce privește împrejurările comiterii faptei, inculpatul a menționat că în luna 2010 s-a căsătorit cu numita E., care era economist și s-a înțeles cu aceasta să-i întocmească declarațiile fiscale către A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara și să-i calculeze veniturile lui profesionale, el angajându-se că-i va preda ei facturile emise pentru serviciile juridice prestate, extrasele de cont sau orice alte acte privind veniturile lui profesionale.

Inculpatul a susținut că a avut deplină încredere în soția sa, a lăsat-o pe aceasta să-i calculeze veniturile și i-a pus la dispoziție acesteia sumele de bani, semnând declarațiile de venit lunare și declarațiile fiscale pe care ea le trimitea la Baroul Hunedoara și la D.G.F.P. Hunedoara. Inculpatul a menționat că a avertizat-o pe fosta soție că este plătitor de TVA și i-a cerut să întocmească declarațiile fiscale corespunzătoare, iar în perioada octombrie - noiembrie 2011, după ce a părăsit-o, a aflat că declarațiile lunare de venit depuse la Baroul Hunedoara conțineau date false completate de aceasta, în sensul că a diminuat sumele declarate de el ca venit, cu scopul de a-și însuși în interes personal parte din banii pe care îi cerea și pe care i-a predat pentru plata taxelor către Barou și a impozitelor fiscale.

Inculpatul a precizat că s-a deplasat la D.G.F.P. Hunedoara în ianuarie 2012 și a depus actele necesare în vederea obținerii certificatului de înregistrare ca plătitor TVA, după care a refăcut registrul jurnal de încasări și plăți pentru perioada 2010 - 2011. Acesta a susținut că fosta soție i-a sustras un chitanțier și un facturier cu intenția de a-i face rău.

Inculpatul a arătat că nu mai solicită efectuarea expertizei contabile deoarece recunoaște suma calculată de D.G.F.P. Hunedoara și dorește să plătească prejudiciul în cel mai scurt timp. Acesta a menționat că nu a avut intenția de a se sustrage în vreun fel de la efectuarea verificărilor fiscale sau de la plata obligațiilor fiscale prin neînregistrarea sau înregistrarea eronată a veniturilor și cheltuielilor, ci a avut deplină încredere în fosta sa soție, care nu a urmărit altceva decât să-i facă rău (dosar urmărire penală).

În cursul judecății, inculpatul A. a invocat în general aceleași aspecte referitoare la faptul că fosta lui soție este responsabilă pentru neîndeplinirea obligațiilor pe care le avea față de organele fiscale (dosar instanță).

Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că apărările formulate de inculpatul A. nu sunt de natură a-i înlătura răspunderea penală pentru faptele comise, constând în omisiunea evidențierii veniturilor în scopul sustragerii de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat. Astfel cum rezultă din expunerea situației de fapt, perioada infracțională reținută în sarcina inculpatului este 2007 - 2011, organele fiscale constatând faptul că din anul 2007 inculpatul nu a mai depus declarațiile de venit, precum și faptul că în luna septembrie 2008 ar fi trebuit să solicite înregistrarea sa ca plătitor de TVA. Pentru această perioadă 2007 - 2008 și respectiv 2008 - 2010, până când inculpatul a cunoscut-o pe fosta soție, acesta nu a oferit nicio explicație pentru dezinteresul manifestat față de respectarea obligațiilor fiscale, cu atât mai mult cu cât este o persoană cu pregătire în domeniul juridic. Nici pentru perioada ulterioară căsătoriei sale cu numita E. explicațiile oferite de inculpat nu au fost reținute pentru a se aprecia că nu a acționat cu intenție. Inculpatul cunoștea foarte bine că încă din anul 2007 nu s-a preocupat de întocmirea legală a documentelor care atestau veniturile pe care le realiza, persistând în această atitudine și ulterior căsătoriei.

Instanța de fond a constatat că inculpatul a formulat plângere penală împotriva numitei E., iar prin rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, amenințare, prevăzută de art. 206 C. pen. și înșelăciune, prevăzută de art. 244 C. pen., procurorul reținând că faptele reclamate nu există, inculpatul intenționând doar să plaseze responsabilitatea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale în sarcina fostei sale soții.

Aceeași tendință a manifestat-o inculpatul și în fața instanței de judecată, insistând în audierea în calitate de martor a fostei soții, E. și a fiicei acesteia, B. Cererea inculpatului a fost încuviințată, dar s-a procedat doar la audierea martorei B., la termenul de judecată din data de 20 aprilie 2015, cealaltă martoră fiind plecată din țară, aspect constatat și de organele de poliție care au procedat la punerea în executare a mandatelor de aducere. La acest termen de judecată, ulterior audierii martorei B., inculpatul a renunțat la audierea în calitate de martor a fostei sale soții.

Martora B. a arătat că nu cunoaște aspecte legate de modalitatea în care inculpatul își evidenția veniturile realizate ca avocat. La întrebarea inculpatului legată de existența anumitor documente contabile în apartamentul în care a locuit cu numita E., martora a menționat că apartamentul este gol în prezent, fiind demarată procedura de executare silită, deoarece mama sa nu a putut să mai plătească ratele. Martora a declarat, de asemenea, că nu a ajutat-o pe mama sa la întocmirea evidențelor contabile pentru inculpat și că nu a primit sume de bani de la acesta drept recompensă.

Numita E. a comunicat, pe adresa de corespondență electronică a instanței, un înscris în care a relatat aspecte legate de relația pe care a avut-o cu inculpatul A., afirmând că în urma acesteia i-a fost distrusă cariera, a pierdut casa și mașina pe care le avea înainte de a-1 cunoaște. Aceasta a învederat că, după divorț, inculpatul i-a făcut 27 de plângeri penale pentru diferite acuzații, toate acestea dovedindu-se ca neîntemeiate. Aceasta a precizat că nu cunoaște amănunte legate de dosarele inculpatului sau de remunerațiile lui, aflând în cadrul procesului de divorț aspecte legate de veniturile lui, când inculpatul ar fi încercat să convingă judecătorii că a avut o contribuție majoră la achitarea apartamentului său, intenționând să o deposedeze de acesta.

Față de cele menționate anterior, instanța de fond a constatat că mijloacele de probă administrate relevă existența faptelor reținute de procuror în rechizitoriu, acestea constituie infracțiune și au fost săvârșite de inculpatul A., fiind întrunite condițiile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

Referitor la încadrarea juridică a faptelor, instanța de fond a reținut că, în drept, faptele inculpatului A. care, în perioada 2007 - 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale, prin omisiunea în tot a evidențierii în documentele legale a veniturilor în sumă de 670.144 lei încasate de la clienți pentru activități de avocatură și consultanță juridică prin intermediul cabinetului de avocat, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 210.734 lei, din care impozit pe venit în sumă de 107.223 lei și TVA în sumă de 103.511 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Instanța de fond a procedat la încadrarea faptelor în dispozițiile legii penale vechi, în ceea ce privește infracțiunea continuată, deoarece în urma analizei efectuate în baza art. 5 C. pen., a rezultat că în concret și cu respectarea celor statuate prin Decizia nr. 265/2014 pronunțată de Curtea Constituțională referitor la aplicarea globală a legii penale mai favorabile, dispozițiile Codului penal din 1969 sunt mai favorabile inculpatului A. Referitor la textul care incriminează infracțiunea de evaziune fiscală, instanța de fond a reținut că nu au intervenit modificări la sistemul sancționator prevăzut de art. 9 din Legea nr. 241/2005, legiuitorul prevăzând pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani. Legea veche este mai favorabilă inculpatului din perspectiva individualizării modalității de executare a pedepsei, cu mențiunea că instanța de fond a apreciat că se impune pronunțarea unei hotărâri de condamnare cu suspendare sub supraveghere, dispozițiile art. 86

1

și următoarele C. pen. din 1969, fiind mai favorabile decât instituția echivalentă din noul C. pen., prevăzută de art. 91 C. pen. și următoarele, din perspectiva măsurilor și obligațiilor impuse condamnatului pe durata termenului de încercare.

Instanța a avut în vedere, la compararea dispozițiilor suspendării sub supraveghere din cele două legi penale succesive, prevederile art. 16 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora: "Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere."

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, respectiv dispozițiile părții generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al infracțiunii, împrejurările concrete în care a fost săvârșită, persoana inculpatului. Instanța de fond a reținut că, prin activitatea infracțională, inculpatul a cauzat prejudicii de valoare substanțială bugetului de stat, ignorând dispozițiile legale care reglementează modul de evidențiere a veniturilor realizate prin desfășurarea activității specifice de avocat, cu intenția de a se sustrage de la plata impozitelor către stat. Inculpatul nu a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, încercând să plaseze responsabilitatea săvârșirii infracțiunii asupra altei persoane, ceea ce a îndreptățit instanța de fond să concluzioneze că nu conștientizează gravitatea infracțiunii comise și că nu prezintă suficiente garanții că prin aplicarea modalității suspensive de executare prevăzute de art. 81 C. pen., pedeapsa care urmează a-i fi aplicată își va atinge scopul sancționator și preventiv. Instanța a avut în vedere la stabilirea duratei pedepsei și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, pedeapsa fiind orientată spre minimul special prevăzut de lege.

Raportat la cele de mai sus, instanța a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În ceea ce privește pedepsele accesorii și complementare, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 187/2012, în caz de succesiuni de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.

Instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 241/2005 prevăd pe lângă limitele speciale de pedeapsa și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Față de natura infracțiunii săvârșite, instanța a apreciat că inculpatul este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969.

Din aceste motive, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 65 C. pen. din 1969, instanța i-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 ani.

Referitor la pedeapsa accesorie, în lumina principiilor stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Sabou și Pârcălab contra României), care nu sunt compatibile cu aplicarea automată, prin efectul legii, a pedepsei accesorii, față de natura infracțiunii săvârșite, instanța a apreciat că inculpatul este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Prin raportare la Hotărârea Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o interdicție absolută de a vota impusă tuturor condamnaților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind încălcat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, instanța de fond a apreciat că, raportat la natura infracțiunii săvârșite, nu se impune aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a vota prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. din 1969.

Pe cale de consecință, în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, raportat la art. 71 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din 1969.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, astfel cum s-a menționat cu ocazia analizei legii penale aplicabile în cauză, instanța de fond a apreciat că pentru sancționarea și reeducarea inculpatului A. este oportună dispunerea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. Pe parcursul procesului penal inculpatul nu a avut o conduită din care să reiasă că a conștientizat pe deplin gravitatea infracțiunii săvârșite și consecințele adoptării unei conduite neconforme cu normele legale. Atitudinea inculpatului, de pasare a responsabilității faptelor sale asupra altei persoane, este cu atât mai surprinzătoare, cu cât vine din partea unei persoane cu pregătire în domeniul juridic, care se presupune că manifestă mai multă atenție pentru respectarea legii și a normelor de conduită. Din aceste motive, instanța de fond a apreciat că este oportună includerea inculpatului în programele de consiliere și supraveghere derulate de Serviciul de Probațiune, în acest fel fiind sporite șansele sale de reintegrare socială.

Pe cale de consecință, în baza art. 86

1

și art. 86

2

C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani. În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune; b) să anunțe Serviciul de probațiune, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice Serviciului de probațiune schimbarea locului de muncă; d) să comunice Serviciului de probațiune informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Instanța a încredințat supravegherea inculpatului către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, având în vedere că din fișa extrasă din baza de date a Direcției de Evidență a Persoanelor, rezultă că inculpatul domiciliază în localitatea Deva. Deși în cursul judecății inculpatul și-a ales domiciliul procesual la o adresă din București, acesta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte că locuiește la adresa respectivă, pentru a fi desemnat un alt organ de supraveghere. În măsura în care inculpatul va face dovada altui domiciliu sau adrese de reședință, este posibilă transferarea dosarului de supraveghere Serviciului de probațiune competent teritorial.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau de neplată cu rea-credință a despăgubirilor civile.

În latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a formulat pretenții civile în cauză în cuantum de 210.734 lei, din care suma de 107.223 lei reprezintă impozit pe venit și suma de 103.511 lei TVA, solicitând și aplicarea accesoriilor fiscale aferente.

Având în vedere că din considerentele hotărârii rezultă că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale, referitoare la existența faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, la săvârșirea acesteia cu vinovăție de către inculpat și la cauzarea unui prejudiciu, constând în sumele de la plata cărora s-a sustras inculpatul, instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și inculpatul A. a fost obligat la plata despăgubirilor civile în cuantum de 210.734 lei (din care suma de 107.223 lei reprezintă impozit pe venit și suma de 103.511 lei TVA), la care se vor adăuga accesoriile fiscale aferente de la data scadenței până la data plății efective.

Modul de calcul al impozitului pe venit și al taxei pe valoarea adăugată a fost explicat detaliat în cuprinsul stării de fapt, organele fiscale aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente, raportat la veniturile realizate de inculpatul A. rezultate din înscrisurile depuse la dosar.

Obligația inculpatului de a plăti și accesoriile fiscale este prevăzută de art. 119 și următoarele C. proc. fisc., fiind neîntemeiată solicitarea acestuia din concluziile scrise de a nu se dispune obligarea sa la plata penalităților și majorărilor de întârziere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, aferente fazei de urmărire penală și judecății în primă instanță, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva Sentinței penale nr. 29 din 28 aprilie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat apel inculpatul A.

Apelantul inculpat nu a depus la dosar motive de apel.

La primul termen de judecată (8 septembrie 2015), instanța a dispus amânarea cauzei, pentru a acorda posibilitatea apelantului inculpat A. să formuleze motive de apel și eventuale cereri de probe, precum și pentru a preciza dacă înțelege să dea declarație în fața instanței de apel.

La termenul din data de 20 octombrie 2015, apelantul inculpat A. a precizat că nu dorește să dea declarație. Totodată, apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta a precizat că nu are alte cereri de formulat.

La momentul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul A. a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și, în rejudecare, să se dispună achitarea inculpatului, conform dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

S-a susținut că fosta soție a inculpatului este responsabilă pentru neîndeplinirea obligațiilor pe care acesta le avea față de organele fiscale.

Cu privire la latura civilă, s-a menționat că inculpatul nu se sustrage de la plata unor eventuale sume, dar calculele efectuate de organul fiscal sunt exagerate, motiv pentru care a solicitat efectuarea unei expertize contabile în fața instanței de fond.

Examinând cauza, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată că apelul declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Inculpatul A. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. x/P/2012 în data de 30 iunie 2014 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., reținându-se, în fapt, că acesta, în perioada 2007 - 2011, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale prin omisiunea în tot a evidențierii în documentele legale a veniturilor în sumă de 670.144 lei, încasate de la clienți pentru activități de avocatură și consultanță juridică prin intermediul cabinetului de avocat, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 210.734 lei, din care impozit pe venit în sumă de 107.223 lei și TVA în sumă de 103.511 lei.

Procedând la reevaluarea întregului ansamblu probator administrat în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, în mod judicios și temeinic argumentat, instanța de fond a stabilit vinovăția inculpatului A., fapta săvârșită de acesta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Situația de fapt a fost reținută în urma coroborării următoarelor mijloace de probă: adresa din 16 iunie 2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara; decizia de impunere din 12 iunie 2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara; raportul de inspecție fiscală din 12 iunie 2014 întocmit de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara - Serviciul Inspecție Fiscală; înscrisurile predate de inculpatul A., respectiv chitanțe facturi, certificat de înregistrare în scopul plății de TVA; adresa din 19 iunie 2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara; procesul-verbal din 12 iunie 2012 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara - Activitatea de Inspecție Fiscală, ca urmare a inspecției fiscale efectuate asupra activității desfășurate de inculpatul A.; adresa din 23 februarie 2012 emisă de Baroul Hunedoara privind situația veniturilor declarate Casei de Asigurări a Avocaților - Filiala Hunedoara; registrul jurnal de încasări și plăți a Cabinetului de Avocat A. pentru perioada 2008 - 2011; declarațiile inculpatului A., declarația martorei B.

Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că dovezile administrate dispun de forța probantă necesară răsturnării prezumției de nevinovăție, probele certe de vinovăție legitimând tragerea la răspundere penală a inculpatului A. pentru comiterea faptei deduse judecății, astfel că soluția de condamnare a acestuia, adoptată de către instanța de fond, este temeinică și legală.

Motivele invocate de inculpat în susținerea apelului, care, de altfel a reluat apărările formulate în fața primei instanțe și la care aceasta a răspuns detaliat, nu pot fi reținute față de probatoriul administrat, care a relevat săvârșirea faptei cu intenție.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi - omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate.

Așadar, elementul material al laturii obiective în conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale constă într-o inacțiune, respectiv în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. În speță, așa cum a reținut și prima instanță, în perioada 2007 - 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale, prin omisiunea în tot a evidențierii în documentele legale a veniturilor în sumă de 670.144 lei încasate de la clienți pentru activități de avocatură și consultanță juridică prin intermediul cabinetului de avocat, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 210.734 lei, din care impozit pe venit în sumă de 107.223 lei și TVA în sumă de 103.511 lei.

Cu toate că inculpatul susține că fosta lui soție este responsabilă pentru neîndeplinirea obligațiilor pe care le avea față de organele fiscale, această apărare este combătută de probele administrate în cauză.

Astfel, inculpatul a susținut că, în perioada 2007 - 2010, a ținut evidența contabilă singur și, pentru a nu exista vreo eroare, după ce a cunoscut-o pe E., a rugat-o să se ocupe de evidențele contabile. Pentru această activitate, a pus la dispoziția acesteia extrasele de cont și chitanțele care atestau activitatea de avocatură pe care a desfășurat-o, precum și sume de bani cu care să plătească taxele la organul fiscal și la Baroul Hunedoara.

A arătat că a avut încredere în E., cu care s-a căsătorit la scurt timp după ce a cunoscut-o și nu s-a gândit că sumele respective nu ajung la organele menționate. La sfârșitul lunii august 2011, când a aflat că nu au fost îndeplinite formalitățile pentru obținerea certificatului de plătitor TVA, a încercat să rezolve această problemă imediat.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că, așa cum rezultă din expunerea situației de fapt, perioada infracțională reținută în sarcina inculpatului este 2007 - 2011, organele fiscale constatând faptul că din anul 2007 inculpatul nu a mai depus declarațiile de venit, precum și faptul că în luna septembrie 2008 ar fi trebuit să solicite înregistrarea sa ca plătitor de TVA. Pentru această perioadă 2007 - 2008 și respectiv 2008 - 2010, până când inculpatul a cunoscut-o pe fosta soție, acesta nu a oferit nicio explicație pentru dezinteresul manifestat față de respectarea obligațiilor fiscale, cu atât mai mult cu cât este o persoană cu pregătire în domeniul juridic. Nici pentru perioada ulterioară căsătoriei sale cu numita E. explicațiile oferite de inculpat nu au fost reținute pentru a se aprecia că nu a acționat cu intenție. Inculpatul cunoștea foarte bine că încă din anul 2007 nu s-a preocupat de întocmirea legală a documentelor care atestau veniturile pe care le realiza, persistând în această atitudine și ulterior căsătoriei.

Sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte constată că inculpatul A. a acționat cu intenție directă, în sensul că a prevăzut și a urmărit producerea rezultatului socialmente periculos, intenția fiind calificată prin scop, respectiv de a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat.

În consecință, Înalta Curte apreciază ca fiind total nefondate criticile inculpatului și că, în mod judicios, prima instanță a constatat că fapta există (materializându-se în inacțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii analizate), este prevăzută de legea penală (fiind incriminată de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005) și a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege (intenție directă, calificată prin scopul urmărit, dovedită, în afara oricărui dubiu, prin probatoriul evaluat cu ocazia prezentării situației de fapt).

Așa fiind, instanța constată că, în mod legal, fapta inculpatului a fost încadrată în drept în dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală reținută în sarcina acestuia.

În ceea ce privește critica formulată de apelantul inculpat, în sensul că apreciază că sunt exagerate calculele efectuate de organul fiscal, Înalta Curte reține următoarele:

În cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că organele de cercetare penală i-au prezentat procesul-verbal din 12 iunie 2012 încheiat de D.G.F.P. Hunedoara și anexele aferente, aflând astfel că valoarea prejudiciului estimat este de 210.734 lei, din care 107.223 lei impozit pe venit și 103.511 lei TVA aferent. Inculpatul a precizat că recunoaște ca fiind corectă suma calculată de organele fiscale, pe care și-o asumă în totalitate în vederea plății acesteia.

Acesta a arătat că nu mai solicită efectuarea expertizei contabile deoarece recunoaște suma calculată de D.G.F.P. Hunedoara și dorește să plătească prejudiciul în cel mai scurt timp.

În fața instanței de fond, inculpatul a solicitat încuviințarea probei constând în efectuarea unei expertize contabile.

Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat detaliat modul de calcul al impozitului pe venit și al taxei pe valoarea adăugată, pentru a evidenția că nu era necesar să se efectueze în cauză un raport de expertiză, astfel cum a solicitat inculpatul A. în cursul judecății. Cotele impozitului pe venit și a taxei pe valoarea adăugată sunt prevăzute de dispozițiile legale și, raportat la faptul că nu au fost puse la dispoziția organului fiscal documente care să reclame deducerea anumitor cheltuieli sau aplicarea altor dispoziții cu caracter tehnic, în mod corect a apreciat instanța de fond că efectuarea unui raport de expertiză nu era util pentru determinarea prejudiciului cauzat, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a fost în măsură să depună la dosar alte înscrisuri, în afara celor avute în vedere de organul fiscal, pentru a fi analizate de expert. Instanța i-a pus în vedere inculpatului să precizeze dacă deține alte înscrisuri relevante pentru determinarea sumelor datorate bugetului de stat și acesta a precizat, în declarația de la dosar, că dorește ca expertiza să se efectueze pe baza actelor aflate la dosar.

În fața instanței de apel, inculpatul A. nu a solicitat administrarea de probe.

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că modul de calcul al impozitului pe venit și al taxei pe valoarea adăugată a fost explicat detaliat în cuprinsul stării de fapt, organele fiscale aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente, raportat la veniturile realizate de inculpatul A. rezultate din înscrisurile depuse la dosar.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 29 din 28 aprilie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 460 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.

Împotriva Sentinței penale nr. 29 din 28 aprilie 2015 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 460 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 octombrie 2015.

Procesat de GGC - CL