ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 280/2016

Decizia nr. 280/2016

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la data de 7 februarie 2013 sub nr. x/88/2013, reclamantele com. Sarichioi jud. Tulcea - prin primar și Consiliul Local al com. Sarichioi - prin primar au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 1.313.612 lei, reprezentând debite principale restante în valoare totală de 786.300 lei, la care se adaugă penalități/majorări de întârziere în valoare totală de 527.312 lei, în baza contractului de asociere din 26 octombrie 2007, datorate și parțial recunoscute de pârâtă.

În subsidiar, au solicitat ca în cazul în care se va considera că cererea este întemeiată numai în ceea ce privește debitul recunoscut de pârâtă prin adresa din 23 februarie 2010, aceasta să fie obligată la plata sumei de 863.018 lei, reprezentând debite principale restante precum și majorări de întârziere, astfel cum au fost determinate prin „Fișa persoanei juridice în anul 2009 cu majorări calculate 16 decembrie 2009 SC A. SRL."

La data de 2 septembrie 2012 reclamanta și-a modificat câtimea obiectului cererii în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.315.861 lei din care: debit principal 784.320 lei și penalități de întârziere în valoare de 531.541 lei.

Prin sentința civilă nr. 142 din 23 ianuarie 2013, Tribunalul Tulcea a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a com. Sarichioi - prin primar, prescripției dreptului la acțiune și de neexecutare a contractului, excepții invocate prin întâmpinare.

S-a admis acțiunea reclamantelor și a obligat pârâta SC A. SRL la plata către reclamantă a sumei de 784.320 lei reprezentând debit principal și la plata sumei de 531.541 lei penalități de întârziere.

Tribunalul a reținut în soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a com. Sarichioi că, în speță, contractul de asociere din 26 octombrie 2007 a fost încheiat de Consiliul local în interesul com. Sarichioi, potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și art. 36 alin. 9 din Legea nr. 215/2001, calitatea procesuală a com. Sarichioi fiind dată și de prevederile art. 21 alin. (1) din același act normativ.

Prin urmare, deținătoarea bugetului local este comuna Sarichioi, iar Consiliul local al com. Sarichioi a încheiat contractul de asociere din 26 octombrie 2007 în numele com. Sarichioi pentru a atrage venituri la bugetul local al unității administrativ-teritoriale.

Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune tribunalul a constatat incidența dispozițiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 în considerarea faptului că pârâta a recunoscut atât debitul în cuantum de 863.018 lei, reprezentând obligații curente și majorări de întârziere datorată reclamantei, condiționată însă de plata în trei tranșe (cum rezultă din adresa din 23 februarie 2010, adresă-răspuns la convocarea la conciliere directă din 2 februarie 2010), cât și debitul în cuantum de 1.005.944 lei cu disponibilitatea sa de a plăti debitul restant în trei tranșe până la data de 31 decembrie 2011 (adresa din 19 noiembrie 2010); în raport de data de 19 noiembrie 2010, începe să curgă un nou termen de prescripție prin recunoașterea debitului restant.

Tribunalul a reținut că excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâtă nu este întemeiată, întrucât partea confundă noțiunea de atribuire cu cea de predare efectivă, ignorând faptul că potrivit cap. VI art. 1 din contractul părților, acesta intra în vigoare de la data semnării lui, iar obligația la plata sumelor reclamate s-a născut la data semnării contactului și de la împlinirea datei de 31 ianuarie a fiecărui an potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) cap. VII din contract.

S-au avut în vedere prevederile cap VII pct. B), art. 3 din contractul părților, motiv pentru care au fost înlăturate susținerile pârâtei de nepredarea efectivă a terenului și lipsa finalizării cadastrului și a întabulării ca fiind impedimente în realizarea obiectului asocierii.

Pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, invocate de pârâtă, prima instanță a apreciat că, pârâta avea posibilitatea, potrivit cap. IX lit. a) art. 3 din contractul părților, să denunțe unilateral contractul în caz de imposibilitate de realizare a scopului asocierii.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că la data de 26 octombrie 2007 Consiliul Local Sarichioi a încheiat cu pârâta SC A. SRL contractul de asociere din 26 octombrie 2007 având ca obiect exploatarea unui imobil-teren, în suprafață de 215 ha, pentru producerea de energie electrică pe cale eoliană, prin realizarea, operarea și gestionarea mai multor centrale eoliene, formate din generatoare eoliene și accesoriile aferente.

Potrivit prevederilor cap. VII din contractul de asociere din 26 octombrie 2007 pârâta și-a asumat obligațiile de a plăti: asociatului prim suma de 300 euro/ha/an, prima plată urmând a se efectua în termen de 10 zile de la semnarea contractului, proporțional cu numărul de luni rămase până la sfârșitul anului, iar următoarele, în fiecare an cel mai târziu până pe data de 31 ianuarie.

întrucât pârâta nu și-a onorat obligația realizării investiției, precum și obligațiile de plată până la data de 16 decembrie 2009, respectiv pe perioada 26 octombrie 2007-16 decembrie 2009, a cumulat debite în valoare de 863.018 lei, reprezentând datorii curente până la 31 decembrie 2009 și majorări/penalități de întârziere de 0,10%/zi neachitate până la data de 16 decembrie 2009 conform clauzei contractuale.

Debitul a crescut în continuare, pârâta cumulând la data de 23 august 2010 o datorie totală de 1.005.944 lei (din care face parte suma restantă, datorată și recunoscută de aceasta, în cuantum de 863.018 lei), datorie recunoscută de această dată prin adresa din 19 noiembrie 2010.

Întrucât nici până la data de 24 septembrie 2010 pârâta nu și-a onorat obligațiile contractuale de plată și realizarea investiției, prin Hotărârea Consiliului Local Sarichioi nr. 63 din 24 septembrie 2010 s-a hotărât rezilierea contractului, ce a fost comunicată pârâtei la data de 14 octombrie 2010, așa cum rezultă din răspunsul O.P. Sarichioi din 22 martie 2011, iar contactul de asociere din 26 octombrie 2007 a fost reziliat la data de 13 noiembrie 2010 (în 30 de zile de la comunicare).

S-a constatat că, pârâta prin adresa din 23 martie 2010, a recunoscut debitul datorat până Ia data de 16 decembrie 2009, în valoare de 863.018 lei, iar prin adresa din 19 noiembrie 2010 debitul total datorat și recunoscut la data de 23 august 2010 în valoare de 1.005.944 lei (în a cărei componență intră debitul recunoscut și datorat de 863.018 lei), debit pe care pârâta refuză să-1 achite, debitul fiind în prezent în valoare de 1.315.815 lei din care : suma de 784.320 lei reprezentând debit principal și suma de 531.541 lei reprezentând penalități de întârziere calculate potrivit cap. VII lit. a) a art. 3.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A. SRL care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică atât în ceea ce privește modul în care au fost soluționate excepțiile invocate cât și pe fondul cauzei.

Ulterior formulării apelului - prin încheierea de ședință din data de 15 mai 2014, la solicitarea reclamantelor, în temeiul.art. 281 alin. (1) C. proc. civ., în ceea ce privește sentința civilă nr. 142 din 23 ianuarie 2013, s-a dispus îndreptarea hotărârii sub aspectul că reclamanta și-a modificat câtimea obiectului cererii privind cuantumul sumei de 1.315.861 lei.

Prin Decizia nr. 617 din 23 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanta, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului.

Referitor la excepțiile invocate în fața instanței de fond de pârâtă prin întâmpinare, curtea de apel a confirmat considerentele reținute de prima instanță.

În considerarea dispozițiilor Legii nr. 215/2001, instanța de apel a apreciat că tribunalul a soluționat corect excepția lipsei calității procesuale active a unității administrativ teritoriale Sarichioi, beneficiara veniturilor din asocierea cu apelanta, venituri care alimentează bugetul local al comunei, iar primarul a acționat în calitate de reprezentant legal al unității administrativ teritoriale nicidecum al organului deliberativ.

Conform art. 5

2

din contract obiectul acestuia îl reprezenta asocierea în vederea exploatării unui teren în suprafață de aprox. 215 ha (214,57 ha) situat pe dealul Agighiol conform anexei 1, proprietatea unității administrativ teritoriale, pe o durată de 50 de ani, cu începere de la data semnării contractului. Atribuirea se făcea, potrivit art. 2, în scopul exclusiv al studierii, realizării, punerii în practică, gestionării și întreținerii uneia sau mai multor centrale eoliene.

Potrivit art. 7

3

pârâta s-a angajat ca în termen de maximum 24 de luni de la semnarea contractului să prezinte proiectul pentru obținerea autorizațiilor necesare. în cazul în care studiile realizate indicau faptul că proiectul nu se poate îndeplini părțile au convenit asupra rezilierii contractului.

Instanța de apel a avut în vedere că, obligația principală asumată de pârâtă este înserată în art. 7

1

, din interpretarea căreia rezultă că pârâta s-a obligat să achite anual suma de 300 euro/ha, prima plată fiind scadentă în termen de 10 zile de la semnarea contractului, proporțional cu numărul de luni rămase până la sfârșitul anului, iar următoarele în fiecare an cel mai târziu până la data de 31 ianuarie; obligația nu a fost contestată de apelantă, însă s-a invocat în apărare, pe de o parte, prescrierea dreptului material la acțiune, iar pe de altă parte, culpa în neexecutarea obligațiilor asumate, respectiv faptul că atât plata cât și recunoașterea debitului ar fi fost condiționate de predarea terenului.

Această chestiune a fost tranșată de instanța de apel, în sensul că nu rezultă din nicio dispoziție contractuală că părțile ar fi condiționat plata de către pârâtă a contravalorii terenului adus de reclamant în asociere, de o punerea în posesie. S-a constatat că, terenul a fost determinat conform Hotărârea Consiliului Local nr. 61/2007 rectificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 32 din 30 aprilie 2013, cu referire în concret la suprafața de 214,57 ha, față de mențiunea din contract de „ aproximativ 215 ha ", suprafață acceptată de pârâtă.

S-a considerat că, modalitatea de calcul a obligației de plată a pârâtei s-a raportat exclusiv la suprafața de teren în raport de care trebuia să se achite anual câte 300 euro/ha, fiind lipsit de relevanță amplasamentul terenului sau predarea efectivă în această ecuație, motiv pentru care excepția de neexecutare a contractului de către reclamant a fost corect înlăturată de prima instanță.

S-a avut în vedere faptul că, prin adresa din 23 februarie 2010 emisă de pârâtă, ca răspuns la convocarea în vederea concilierii directe din 2 februarie 2010, a solicitat modificarea contractului de asociere din 26 octombrie 2007 cu referire:

1.- obținerea autorizației de construcție a parcului eolian în termen de 24 de luni de la data punerii la dispoziție de către Consiliul local Sarichioi a documentației cadastrale aferentă terenului în discuție.

2.- plata eșalonată, în trei tranșe, a debitului de 863.018 lei reprezentând obligații curente și majorări de întârziere datorate în baza contractului, conform doleanțelor pârâtei.

3.- modificarea contractului de asociere cu privire la suprafața de teren în sensul diminuării acesteia de la 215 ha la 70 ha.

4.- modificarea cuantumului obligației de plată, diferențiat/

Reclamantul nu a fost de acord cu aceste modificări și urmare nerespectării obligației de plată asumate de pârâtă a dispus prin Hotărârea Consiliului Local nr. 63 din 24 septembrie 2010 rezilierea contractului de asociere.

Ulterior, prin adresa din 19 noiembrie 2010, pârâta a recunoscut debitul în cuantum de 1.005.944 lei la data de 23 august 2010 arătând că își manifestă disponibilitatea de a-l plăti în trei tranșe până la data de 31 decembrie 2011; aceeași cerere de plată eșalonată a debitului a fost manifestată de pârâtă și prin adresa din 24 martie 2011.

Așa fiind, instanța de apel a statuat că, în cauză este vorba de plăți cu caracter succesiv, iar de la momentul semnării contractului de asociere încheiat de părțile din litigiu, 26 octombrie 2007, se adaugă cele 10 zile stabilite prin art. 7

1

pentru efectuarea primei plăți, termenul de 3 ani de prescripție se împlinea la data de 26 octombrie 2010. Acest termen a fost întrerupt potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 prin recunoașterea pârâtei prin adresa din 23 februarie 2010, dată de la care a început să curgă un nou termen de 3 ani, motiv pentru care s-a constatat că, acțiunea reclamantului introdusă la 7 februarie 2012 este în termen.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, pârâta a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

În speță, propunerile de soluționare amiabilă a diferendului nu au fost acceptate de către intimata - reclamantă, nu s-a ajuns la încheierea între părți a unui act juridic potrivit condiționărilor avute în vedere de recurentă. Conchide recurenta, că niciuna dintre adresele transmise de către recurentă Consiliului Local al com. Sarichioi nu sunt de natură a genera o întrerupere a prescripției.

Astfel, în ceea ce privește adresa din 23 februarie 2010, aceasta a fost comunicată în contextul în care între părți au avut loc discuții cu privire la pretinsele debite (purtate conform adresei din 05 ianuarie 2010, adresei din 19 noiembrie 2010, adresei din 24 martie 2011). în întreaga corespondență dintre părți, purtată atât anterior cât și ulterior adresei din 23 februarie 2010, s-a precizat, în mod expres, că nu recunoaște debitul și s-a invocat excepția neexecutării contractului de către intimații - reclamanți. Prin urmare, adresa din 23 februarie 2013 trebuia interpretată sistematic, raportat la legătura sa cu celelalte adrese în care s-a precizat că nu se recunoaște debitul.

În considerarea contractului încheiat, recurenta era interesată în continuare de realizarea proiectului, sens în care a efectuat demersuri și a făcut mai multe propuneri în vederea realizării obiectului contractului. Una dintre propuneri a fost făcută prin adresa din 23 februarie 2010, dar acest lucru nu putea avea semnificația unei recunoașteri a debitului pretins de intimații-reclamanți, ci afirmă recurenta s-ar fi obligat la plata acestor sume, în schimbul asigurării folosinței unui teren pe care să se realizeze proiectul, în condițiile în care între părți s-ar fi semnat un act adițional în acest sens, ceea ce înseamnă că adresa din 23 februarie 2010 are natura juridică a unei propuneri de tranzacție.

Din simpla lecturare a adresei din 23 februarie 2010 rezultă că, a solicitat de la primul punct să i se predea documentația cadastrală, care ar fi și identificat terenul, pentru a obține autorizația de construire. în cazul în care ar fi obținut punerea la dispoziție a unui teren, ar fi executat plățile aferente, în condițiile propuse prin adresa evocată.

În același sens, recurenta mai învederează că întreaga corespondență purtată a avut ca scop obținerea documentației cadastrale pentru a putea demara proiectul. Concluzionează recurenta, că nu este vorba de o recunoaștere a datoriei, întrucât plata unor sume de bani era condiționată de executarea obligațiilor celeilalte părți, iar numai o recunoaștere necondiționată putea produce efectul întreruptiv asupra prescripției, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.

Referitor la adresa din 19 noiembrie 2010, cu privire la care instanța de apel a reținut că s-a întrerupt cursul prescripției, recurenta susține că, a arătat în mod expres în cuprinsul ei, că urmează să verifice dacă sumele pretinse sunt sau nu datorate, astfel că această condiționare rezervă înlătură ipoteza unei recunoașteri de natură a întrerupe cursul prescripției extinctive.

De altfel, chiar intimații-reclamanți au recunoscut în repetate rânduri că adresa din 23 februarie 2010, cât și restul corespondenței derulată între părți, a reprezentat doar o ofertă de tranzacție, și nicidecum o recunoaștere a debitului, împrejurări atestate de probele administrate în cauză, respectiv întrebările propuse de reclamanți la interogatoriul luat în cauză, sens în care le citează.

Față de cele arătate, recurenta solicită să se constate că, în prezenta cauză, nu a avut loc o recunoaștere necondiționată și neîndoielnică a pretinsului debit în cuantum de 863.018 lei, respectiv 1.005.944 lei, în măsură să întrerupă cursul prescripției.

Pârâta precizează că, la data formulării acțiunii în pretenții 07 februarie 2013, dreptul material la acțiune al reclamanților era prescris, respectiv pentru suma care ar fi fost aferentă anului 2007 și ar fi fost scadentă la 05 noiembrie 2007, termenul de prescripție s-a împlinit la 05 noiembrie 2010; dreptul de a solicita suma ce s-ar fi datorat pentru anul 2008 s-a prescris la data de 31 ianuarie 2011; dreptul de a solicita suma ce s-ar fi datorat pentru anul 2009 s-a prescris la data de 31 ianuarie 2012, iar dreptul de a solicita suma ce s-ar fi datorat pentru anul 2010 s-a prescris la data de 31 ianuarie 2013.

În același context, recurenta opinează că, în cauză nu este o recunoaștere necondiționată și neîndoielnică a pretinsului debit în cuantum de 863.018 lei, respectiv 1.005.944 lei, care să întrerupă prescripția.

Pe cale de consecință, recurenta solicită admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al intimaților-reclamanți cu privire la întreaga sumă pretinsă în sumă de 1.315.861 lei.

1

din contractul părților potrivit căruia obiectul contractului îl reprezintă terenul așa cum este descris în Anexa nr. 1; intimații-reclamanți au recunoscut, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, că Anexa nr. 1 la contractul de asociere nu a existat niciodată, astfel că obiectul contractului nu este nici determinat și nici determinabil.

În lipsa acesteia, cerința valabilității obiectului contractului de asociere de a fi determinat sau determinabil nu este îndeplinită, fapt ce atrage sancțiunea nulității absolute a contractului de asociere din 26 octombrie 2007, ceea ce înseamnă că, pretențiile intimaților-reclamanți au fost admise cu încălcarea prevederilor legale ce reglementează condițiile de validitate ale actului juridic civil și regimul juridic al nulității absolute; în susținerea regimului juridic al nulității absolute, se expun regulile ce guvernează această instituție civilă, indicându-se doctrina în materie, precum și dispozițiile art. 1.247 alin. (3) C. civ. în vigoare.

Recurenta reiterează împrejurarea că Anexa nr. 1 la contractul de asociere nu a existat la momentul încheierii contractului, dovedită cu probele administrate în cauză, printre care și adresa din 30 august 2013, depusă la dosarul cauzei de către intimații-reclamanți pentru termenul din data de 12 septembrie 2013, în care Consiliul Local al Comunei Sarichioi a recunoscut această lipsă.

Recurenta mai indică faptul că, instanța de judecată nu este ținută de încadrarea juridică indicată de părți în apărările formulate, iar indicarea greșită a temeiurilor de drept în formularea apărărilor prezentate nu poate atrage, ca o consecință, înlăturarea acestor apărări câtă vreme situația de fapt prezentată, precum și probele administrate în apărare conduc la concluzia că un alt temei de drept este incident în cauză. într-o asemenea ipoteză, chiar dacă nu este indicat în concret ca instituție juridică, ar fi cel care ar conduce la respingerea pretențiilor formulate de intimații reclamanți; în sprijinul celor prezentate, se arată că, judecătorul nu este ținut de temeiurile de drept invocate în cererea de chemare în judecată câtă vreme situația de fapt și probele administrate dovedesc temeinicia pretențiilor reclamantei și încadrarea situației în dispoziții legale, chiar și neinvocate. C. proc. civ. are dispoziții care acreditează ideea că instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat, ci are obligația de a soluționa cauză; este cazul recursului în legalitate, întemeiat pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Cu atât mai mult nu poate fi ținut judecătorul fondului de temeiurile de drept invocate, câtă vreme situația de fapt și probele administrate fac posibilă încadrarea cererii în anumite texte legale (...).

În concluzie, câtă vreme temeiul nulității absolute (nedeterminarea obiectului) a fost invocat atât în primă instanță, cât și în apel, (fie și numai ca element de fapt și ca ilustrare a neexecutării unei obligații ce revenea intimaților-reclamanți), instanța de apel ar fi trebuit să îl aibă în vedere la soluționarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii în pretenții ca fiind întemeiate pe un contract lipsit de obiect determinat, adică nul absolut.

3.1. În mod greșit instanța de apel a hotărât că excepția de neexecutare a contractului de către intimații-reclamanți a fost corect înlăturată de instanța care a judecat fondul.

Din simpla lecturare a contractului de asociere reiese neîndoielnic că dreptul intimaților-reclamanți prevăzut la art. 7/A/1 din contractul de asociere, de a încasa suma de 300 euro/ha/an (implicit obligația corelativă a recurentei -pârâte de a plăti aceste sume către intimații- reclamanți) este indisolubil legat de obligația intimaților reclamanți de a asigura folosința imobilului teren, prevăzută la art. 7/B/1 din Contractul de asociere.

Recurenta, în susținerea celui de - al treilea motiv de recurs, aduce critici vizând modul eronat în care reclamanții și instanța de apel au interpretat dreptul asociatului prim, de a încasa sume de bani de la pârâtă ar fi independent de obligația principală a acestuia de a asigura folosința terenului cu argumentarea că „din nicio dispoziție contractuală nu rezultă că părțile au condiționat plata de către pârâtă a contravalorii terenului adus de reclamant în asociere de punerea în posesie."

Or, o astfel de interpretare este nelegală, lipsită de suport juridic, contravenind legii și spiritul contractului încheiat de părți, ceea ce atrage automat sancțiunea nulității absolute a contractului de asociere. Recurenta referitor la această chestiune arată că, dacă s-ar fi avut în vedere raționamentul instanței de apel, atunci acțiunea intimaților-reclamanți trebuia respinsă ca fiind întemeiată pe un contract lipsit de cauză, deci nul absolut. în opinia sa, interpretarea dată de instanța de fond și de reclamanți nu are un scop, ipoteză care ar atrage sancțiunea nulității absolute a contractului de asociere astfel încheiat.

Deci, lipsa intenției pârâtei de obligare la plata unor sume de bani -determinabile per an, per hectar - intimaților - reclamanți, fără ca în contraprestație reclamanții să îi asigure folosința liniștită și utilă a unui teren, rezultă din esența și natura actului juridic încheiat, contractul de asociere fiind unul esențialmente oneros.

Potrivit art. 966 din V.C.C. obligația fără cauză nu poate avea niciun efect, iar după cum s-a precizat în doctrina de specialitate, când lipsa cauzei se datorează lipsei scopului imediat, atunci lipsește un element esențial al actului juridic civil, iar în lipsa scopului imediat se răsfrânge și asupra scopului imediat, lăsându-l fără suport juridic, sancțiunea în acest caz fiind nulitatea absolută.

Recurenta concluzionează că, interpretarea reținută de instanța de apel, potrivit căreia, obligația principală asumată de pârâtă nu se află într-un raport de reciprocitate și interdependență cu obligația principală a reclamanților de a-i asigura folosința unui teren, nu poate fi reținută fără a atrage în mod automat sancțiunea nulității absolute a contractului de asociere, contract esențialmente oneros și sinalagmatic.

3.2. Efectul produs de excepția de neexecutare opusă de către pârâtă.

Recurenta reia considerentele reținute de instanța de apel sub aspectul că reclamanții și-ar fi îndeplinit obligația principală de a-i asigura folosința unui imobilului teren, atâta timp cât reclamanții nu au identificat și predat vreun imobil teren.

Recurenta reproșează instanței anterioare modul în care a soluționat excepția de neexecutare a contractului de asociere în considerarea art. 7/A/1, dându-se o altă semnificație a clauzei menționate, care în realitate, nu face altceva decât să stabilească un termen pentru efectuarea a unei plăți anuale, iar faptul că pentru obligația asociatului prim nu s-a stipulat expres un termen anual se datorează faptului că obligația de asigurare a folosinței asupra imobilului teren este o obligație continuă, nesusceptibilă de a fi executată cu intermitențe.

Tot astfel, nu poate fi reținut argumentul susținut de intimații reclamanți și validat de instanța de apel potrivit cu care „nicăieri în contractul de asociere în cauză nu există stipulat termenul de predare efectivă sau de tradițiune, neexistănd o asemenea obligație în sarcina instituției noastre."

Sub acest aspect, dacă s-ar da curs acestor susțineri ale intimați lor-reclamanți ar însemna că, neobligându-se la predarea terenului, la momentul contractării în persoana asociatul prim a lipsit intenția de a se obliga, nefiind imaginabil ca la asumarea obligațiilor acesta să consimtă la obligația de a asigura folosința imobilului teren de către pârâtă și în același timp să nu își dea consimțământul pentru a se obliga la identificarea și predarea acestuia.

Pe de altă parte, lipsa stipulării unui termen pentru executarea obligației de predare a imobilului teren nu conduce la concluzia că această obligație nu există - nu trebuie executată, ci înseamnă că obligația de predare este o obligație cu executare imediată, exigibilă de la momentul încheierii contractului de asociere, sens în care recurenta invocă doctrina în materia obligațiilor.

De asemenea, recurenta reiterează faptul că terenul a nu a fost niciodată predat, împrejurare arătată pe larg, în cererea de apel, terenul nefiind identificat cu amplasament și suprafață. în acest sens, recurenta indică și învederează că: adresa din 30 august 2013, depusă la dosarul cauzei de către intimatul-reclamant pentru termenul din data de 12 septembrie 2013, prin care acesta recunoaște că Anexa nr. 1 la contractul de asociere, prin care este identificat terenul, nu există; prin răspunsul la întrebarea din interogatoriul formulat de pârâtă, intimatul-reclamant recunoaște că nu a fost individualizat acest teren, făcând referire la o serie de Hotărâri ale Consiliului Local, care nu au fost anexă la contract, nu fac parte din contract, și mai mult decât atât, o parte dintre acestea au fost întocmite în anul 2009, deci la peste 2 ani de la data semnării contractului de asociere; în scrisorile de intenție la care face referire intimatul-reclamant prin acest răspuns, este menționat în mod expres de către angajații acestuia, cu pixul, în partea de sus a paginii (Scrisoarea de intenție din 18 iunie 2007) că trebuie efectuată "identificarea terenurilor respective (...)" ; în ce privește certificatul de urbanism solicitat de pârâtă, după cum se poate observa, acesta a fost solicitat și eliberat în luna august 2007, neavând nicio legătură cu contractul de asociere care s-a încheiat ulterior, respectiv la data de 26 octombrie 2007.

În ceea ce privește neexecutarea obligației de predare, conform adresei din 30 august 2013, depusă la dosarul cauzei de către intimații-reclamanți pentru termenul din data de 12 septembrie 2013, aceștia recunosc că nu există niciun proces-verbal de predare primire sau alt înscris similar care să ateste predarea terenului către recurentă.

Față de cele de mai sus, rezultă că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), în sensul că deși contractul de asociere încheiat între părți are caracter sinalagmatic, obligația de plată prevăzută în sarcina pârâtei fiind corelativă și interdependentă față de obligația asociatului prim de a-i preda un teren în vederea folosinței, instanța de apel a stabilit în mod greșit că obligația de plată asumată de pârâtă nu era condiționată sau corelativă nici unei obligații de identificare și predare a terenului, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri date cu încălcarea legii.

Dimpotrivă, având în vedere natura și clauzele contractului de asociere încheiat de părți, recurenta supune spre analiză în recurs faptul că, excepția de neexecutare opusă de către pârâtă asociatului prim conform adresei din 05 ianuarie 2010 a operat și și-a produs efectele specifice, executarea obligației ei fiind în mod valabil suspendată.

Astfel, recurenta consideră că, instanța de apel ar fi trebuit să rețină că prin nestipularea în contract a unui termen de identificare și predare a terenului, această obligație a intimaților-reclamanți a devenit scadentă imediat, încă de la data încheierii contractului de asociere. Prin urmare, la data la care fiecare dintre tranșele de preț au devenit scadente obligația intimaților-reclamanți de a identifica și preda terenul era în mod indubitabil scadentă. A admite contrariul ar echivala cu a spune că în timp ce obligația sa de plată era scadentă conform calendarului din contract, obligația intimaților-reclamanți de a identifica și preda terenul de fapt nu a devenit niciodată scadentă, ceea ce ar fi absurd.

Or, dacă la data scadenței tranșei a II-a de exemplu, este indubitabil că obligația intimaților-reclamanți de a identifica și preda terenul devenise scadentă, rezultă pârâta era pe deplin îndreptățită să invoce excepția de neexecutare cu privire la integralitatea tranșelor de preț ce ar fi devenit scadente ulterior, până ce intimații-reclamanți și-ar fi îndeplinit ei înșiși obligațiile.

Instanța de apel a ignorat că încetase contractul de asociere din 26 octombrie 2007 în baza notificării din 05 ianuarie 2010 transmisă de pârâtă și prin urmare, orice cerere de executare a unor prestații în baza unui contract desființat este lipsită de cauza.

Instanța de apel a ignorat faptul că încetarea cu efect retroactiv a contractului de asociere conduce în mod necesar la lipsirea de cauză a oricărei cereri de executare a unor prestații în baza acestuia, orice eventuale pretenții decurgând dintr-un contract încetat putând fi formulate cel mult pe temeiul unor eventuale cereri de dezdăunări. în speța însă, intimații-reclamanți au formulat cereri de executare a unor obligații întemeiate pe un contract desființat, fapt care atestă că cererea intimaților-reclamanți este lipsită de o justă cauză.

Obligarea pârâtei la plata unei contraprestații pentru ceva ce nu s-a livrat niciodată de către intimații-reclamanți echivalează cu stabilirea unei obligații lipsite de o justă cauză, ceea ce ar fi nelegală; s-ar produce o îmbogățire nejustificată a intimaților-reclamanți, aceștia urmând să își mărească patrimoniul cu suma de 1.315.861 lei, pe seama micșorării patrimoniului pârâtei.

Îmbogățirea reclamanților cu această sumă nu ar avea nicio cauză legitimă, mai ales că asociatul prim nu i-a predat niciun teren care să poată servi scopului contractului încheiat de părțile din litigiu.

În acest context, în lipsa executării obligației asociatului prim, cu scadență imediată (ce implică identificarea și predarea terenului), nici obligația pârâtei, scadentă la datele stabilite în contract (având scadența ulterioară) nu poate fi pretinsă. A considera altfel ar însemna că o parte să fie în continuare obligată deși cealaltă parte continuă să nu execute în mod culpabil obligațiile corelative ce îi revin, așa încât executarea de către pârâtă a obligației de plată a prețului 300 euro/ha/an nu își găsește nici un temei legitim.

Recurenta invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recursul este nefondat potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Potrivit acestei adrese, pârâta a solicitat modificarea contractului de asociere din 26 octombrie 2007 care să conțină prevederi referitoare la: obținerea autorizației de construcție a parcului eolian în termen de 24 de luni de la data punerii la dispoziție de către Consiliul local Sarichioi a documentației cadastrale aferentă terenului în discuție, plata eșalonată, în trei tranșe, a debitului de 863.018 lei reprezentând obligații curente și majorări de întârziere datorate în baza contractului, conform doleanțelor pârâtei, modificarea contractului de asociere cu privire la suprafața de teren în sensul diminuării acesteia de la 215 ha la 70 ha modificarea cuantumului obligației de plată, diferențiat.

O interpretare a adresei în sens contrar, conform susținerilor recurentei, de o ofertă/de tranzacție/o propunere, ar însemna o deturnare a conținutului și sensul contractului încheiat de părți, precum și a corespondenței derulate între părți cu privire la executarea contractului de asociere. Mai mult decât atât, o asemenea interpretare nu ar conduce decât la destabilizarea securității raporturilor juridice civile statornicite de părți în temeiul art. 969 C. civ.

Pe de altă parte, modul în care înțelege recurenta să-și formuleze apărările și în recurs, în realitate tinde la o reapreciere a probelor administrate prin invocarea și expunerea modului în care s-au derulat pretinselor propuneri prin adresele menționate, toate acestea nefiind decât aspecte de netemeinicie. De remarcat că și prin adresa din 19 noiembrie 2010, instanța de apel a reținut corect că, de asemenea, pârâta a recunoscut și disponibilitatea de plată în 3 tranșe a debitului în cuantum de 1.005.944 lei.

Adresa evocată, fără nici un dubiu constituie o recunoaștere a debitului datorat de pârâtă prin neexecutarea obligațiilor contractuale, debit care își are izvorul în drepturile de creanță în temeiul contractului de asociere încheiat de părțile litigioase, aceasta fiind de acord să achite suma în trei tranșe.

Examinând această adresă - care de altfel este compusă din termeni clari privind recunoașterea pârâtei a datoriei avută față de reclamanți - din conținutul acesteia rezultă intenția expresă a recurentei de a achita eșalonat plata în trei tranșe, a debitului de 863.018 lei reprezentând obligații curente și majorări de întârziere datorate în baza contractului.

După cum se poate constata, pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, s-a datorat exclusiv culpei pârâtei, motiv pentru care - până la data de 24 septembrie 2010 pârâta nu și-a onorat obligațiile contractuale de plată și de realizare a investiției - prin Hotărârea Consiliului Local Sarichioi nr. 63 din 24 septembrie 2010 s-a hotărât rezilierea contractului (această hotărâre fiind comunicată pârâtei la data de 14 octombrie 2010, așa cum rezultă din răspunsul O.P. Sarichioi din 22 martie 2011); deci contactul de asociere din 26 octombrie 2007 a fost reziliat la data de 13 noiembrie 2010 (în 30 de zile de la comunicare). Cum pârâta nu a atacat această hotărâre a primăriei în temeiul Legii nr. 554/2004, această hotărâre intră în puterea lucrului judecat.

Cum pârâta a recunoscut prin adresa din 23 februarie 2010 debitul datorat, fără ca această sumă să fie achitată, motiv pentru care nu vor mai fi menționate celelalte adrese, care readuc în discuție situația de fapt deja stabilită.

În concret, Înalta Curte constată că, în raport de art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, dezlegarea dată de instanța de apel s-a fundamentat pe aplicarea corectă a dispozițiilor legale sus-menționate, cu referire la soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune a reclamanților; adică termenul de 3 ani de prescripție se împlinea la data de 26 octombrie 2010, termen care a fost întrerupt potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 prin recunoașterea făcută de pârâtă prin adresa din 23 februarie 2010, astfel că de la această dată a început să curgă un nou termen de 3 ani motiv pentru care acțiunea reclamantului introdusă la 7 februarie 2012 este în termen, avându-se în vedere că în temeiul contractului de asociere plățile au fost stabilite succesiv, pentru fiecare termen începe să curgă o nouă prescripție.

Concluzionând, toate criticile subsumate punctului 2 din cererea de recurs, Înalta Curte urmează să le înlăture ca nefondate, fiind edificată corect situația de fapt deja stabilită și cu aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, iar o examinare solicitată de această recurentă nu poate fi efectuată, în condițiile în care toate criticile vizează reaprecierea situației de fapt și reaprecierea probelor administrate în cauză, contrar susținerilor pârâtei.

De reținut și faptul că, lipsa Anexei 1 de la contractul de asociere, în raport de cele arătate mai sus, este lipsită de relevanță juridică, dar se poate observa atitudinea oscilantă a pârâtei în formularea apărărilor pe parcursul derulării prezentului litigiu, în special în recurs în susținerea căruia, contrar principiilor și condițiile prevăzute de derularea procesului civil, invocă aspecte noi, fără un suport logico - juridic consolidat și întemeiate pe înscrisurile deja depuse la dosarul cauzei. înscrisurile depuse de recurentă în recurs, nu sunt relevante în cauză, în condițiile pârâta a consimțit la încheierea contractului de asociere - în prezent reziliat - potrivit căruia era obligată să obțină documentația cadastrală, pe care nu și-a îndeplinit-o, culpa acesteia fiind în exclusivitate, prin pasivitatea ei. De remarcat și faptul că, pârâta nu a fost împiedică în niciun fel de a-și procura documentele necesare, așa încât pârâta nu-și poate invoca propria culpă în neexecutarea obligațiilor contractuale.

De asemenea, criticile recurentei privind art. 1247 din N.C.C., nu pot fi examinate, în considerarea faptului că raporturile juridice civile dintre părți au luat naștere sub imperiul V.C.C., situație în care în mod corect acestea au fost examinate din perspectiva dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor.

Afirmația recurentei că instanța nu este ținută de încadrarea juridică indicată de părți în apărările formulate prin indicarea greșită a temeiurilor de drept care în realitate ar conduce la alt temei de drept, Înalta Curte urmează să o respingă ca nefondată, deoarece aceasta încearcă să schimbe cadrul procesual al prezentei cauze prin acreditarea ipotezei prevăzute de art. 304 C. proc. civ., de o reapreciere a situației de fapt prezentată și a probelor administrate în apărare; fără a mai fi examinată și expusă, dat fiind că excede cadrului procesual și nu mai poate fi supus cenzurii controlului judiciar al recursului.

Pe de altă parte, actul administrativ - Hotărârea Consiliului Local nr. 63 din 24 septembrie 2010 - nu a fost atacat conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și nu a fost revocat de emitent, în speță pârâta din prezenta cauză, ceea ce înseamnă că acesta își produce efectele juridice privind culpa recurentei în nerespectarea obligațiilor contractuale de plată a sumelor restante. In alte cuvinte, hotărârea evocată își produce efectele juridice, pe care pârâta este obligată să o respecte, aceasta având un caracter executoriu, contrar susținerilor recurentei de pretinsa îmbogățire fără just temei.

De aceea, toate argumentele formulate în sprijinul motivului de recurs structurat sub nr. 4, nu atestă instituția invocată de recurentă, așa încât în mod corect au statuat cele două instanțe anterioare sub acest aspect.

Referitor la motivul de recurs invocat la termenul din 30 septembrie 2015, Înalta Curte îl apreciază ca fiind apărări în susținerea recursului, care, la rândul său nu poate fi apreciat în sensul că ar constitui un impediment în executarea parcului eolian, în realitate recurenta formulează argumente - deși vrea să le dea o nuanță de motive de ordine publică - lipsite de logică juridică în contextul dispozițiilor art. 969 C. civ. chiar dacă invocă o serie de înscrisuri cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL, împotriva Deciziei civile nr. 617 din 23 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU A CESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL, împotriva Deciziei civile nr. 617 din 23 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2016.