ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.06.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2705/2015

HOTĂRÂRE
30.06.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2705/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2705/2015

Asupra sesizării Judecătoriei Cluj-Napoca, secția civilă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 1 București, la data de 16 iulie 2013, reclamanta SC A. SRL a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției din 8 august 2013 emis de pârât.

Prin sentința nr. 2612 din 19 februarie 2014, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, reținând că locul săvârșirii faptei sancționate prin actul contestat este sediul Inspectoratului Teritorial nr. 4, unde reclamanta avea obligația să predea copia conformă nr. 843195 a

certificatului de transport în cont propriu

.

Prin sentința nr. 6709 din 24 iulie 2014, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reținând că locul săvârșirii faptei sancționate prin actul contestat este sediul Inspectoratului Teritorial nr. 4, unde reclamanta avea obligația să predea copia conformă nr. 843195; or, arată instanța de judecată, conform datelor de contact menționate pe site-ul web A., sediul Inspectoratului Teritorial nr. 4 se află la adresa din Municipiul Cluj-Napoca, jud. Cluj.

La rândul său, Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința nr. 2863 din 18 martie 2015, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, reținând că locul săvârșirii faptei sancționate prin actul contestat este sediul Inspectoratului Teritorial nr. 1, unde reclamanta avea obligația să predea copia conformă nr. 843195.

Considerând că s-a ivit un conflict negativ de competență Judecătoria Cluj-Napoca a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea conflictului, potrivit art. 135 C. proc. civ.

Pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu ne aflăm în prezența unui conflict negativ de competență.

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență „când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente”.

Într-adevăr, pentru a ne afla în prezența unui

conflict negativ de competență este necesară întrunirea următoarelor condiții:

- să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină;

- instanțele să se fi declarat necompetente;

- declinările de competență între instanțele sesizate să fie reciproce sau succesive;

- cel puțin una dintre aceste instanțe să fie competentă să soluționeze pricina.

Această din urmă condiție nu este, însă, îndeplinită, în cauză.

Astfel, verificând cauza, Înalta Curte constată că, în speță, în raport cu dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care prevăd drept criteriu pentru stabilirea competenței teritoriale de soluționare a plângerii contravenționale locul săvârșirii faptei, competența revine Judecătoriei Cornetu, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii formulate în cauză îl constituie plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor din 8 august 2013 emis de pârâtul Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, prin care reclamanta a fost sancționată pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în sarcina sa de dispozițiile art. 3 pct. 31 din H.G. nr. 69/2012.

Conform acestor dispoziții normative, constituie contravenție „

nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu a obligației de a depune certificatul de transport în cont propriu și/sau a copiei conforme a acestuia la sediul inspectoratului teritorial al Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (

) în raza căruia s-a efectuat controlul, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la comunicarea măsurii suspendării acestor documente

.

Așa cum rezultă din textul legal citat, contravenția sancționată în cazul în discuție constă în omisiunea de a

depune certificatul de transport în cont propriu și/sau copia conformă a acestuia la sediul inspectoratului teritorial al I.S.C.T.R. în raza căruia s-a efectuat controlul

,

locul săvârșirii contravenției, în raport cu specificul materiei reglementate, fiind cel al sediului

întreprinderii de transport rutier căreia îi revine obligația respectivă

.

H.G. nr. 69/2012 nu conține o normă derogativă de competență a judecării plângerilor contravenționale ci, dimpotrivă, prin art. 59, face trimitere în mod expres la dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

Prin urmare, având în vedere că locul săvârșirii faptei omisive este sediul

întreprinderii de transport rutier reclamante

- subiect al obligației legale de a

depune la

sediul inspectoratului teritorial al I.S.C.T.R.

documentele prevăzute de pct. 31 al art. 3 din

H.G. nr. 69/2012 - Înalta Curte constată că Judecătoria Cornetu, în a cărei rază teritorială se află sediul petentei (localitatea Popești-Leordeni, jud. Ilfov), este competentă să soluționeze cauza.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, nu ne aflăm în prezența unui conflict negativ de competență, dosarul va fi înaintat pe cale administrativă Judecătoriei Cornetu, căreia îi revine competența să soluționeze cauza.

Respinge sesizarea privind pronunțarea regulatorului de competență.

Trimite dosarul, pe cale administrativă, la Judecătoria Cornetu, spre competentă soluționare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 iunie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1425/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 1 București, SC R.C.I.L.R.I.F.N. SA a
ÎCCJ 2015-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2880/2015
Decizia nr. 2880/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. x/28
ÎCCJ 2014-04-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1999/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Satu Mare, petenta SC A.T. SRL Satu Mare a formulat, în contradictoriu cu intimatul Inspectorat
ÎCCJ 2013-12-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7856/2013
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București
ÎCCJ 2014-09-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3278/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, petenta SC I.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul d
Sursă